2,501 matches
-
prestigiosului și strivitorului model cultural maiorescian: eforturile Junimii de a „organiza” și „înfrumuseța”, scrie P., ieșite din dezgustul față de „verbozitatea metisă” și „mahalagismul cultural” ale epocii postpașoptiste au condus, odată cu tendința de supraevaluare a „caligrafiei stilistice”, la „sacrificarea autenticului, a pateticului, a străfundurilor psihologice”, ajungând să se osifice apoi în criterii axiologice dogmatice, atotprezente atât în sistemul educațional, cât și în critica și estetica interbelice. Studiul Limba literară - concentrat asupra gestului genezic al lui Titu Maiorescu de a fi despărțit, în
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
lui Paul Georgescu: „Tonul e sever, semeț, aulic și trebuie să fi fost și o tentație (puțin izbutită) spre Anabase. Ce e frumos: poet al câmpiei și al luminii”. SCRIERI: Repaose, București, 1969; Confesiunea, București, 1971; Datoria, București, 1972; Confesiune patetică, București, 1976; Poeme europene, București, 1980; Edenul, București, 1980; Tratatul despre spini și alte poeme, București, 1982; Via, București, 1984; Turnul onoarei, București, 1987; Aur și flacără, Timișoara, 1996; Darul, Oradea, 1997; Iisus, București, 1999; Confesorul, Oradea, 1999; Carla în
MURGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
flacără, Timișoara, 1996; Darul, Oradea, 1997; Iisus, București, 1999; Confesorul, Oradea, 1999; Carla în decembrie, București, 2002. Repere bibliografice: G. Călinescu, Poezie, CNT, 1962, 7; Florin Manolescu, „Repaose”, RL, 1970, 1; Petru Poantă, „Repaose”, ST, 1970, 5; Corina Popescu, „Confesiune patetică”, RL, 1972, 4; Nicolae Prelipceanu, „Datoria”, TR, 1972, 49; Georgescu, Printre cărți, 205-206; G. Călinescu, Ion Murgeanu, LCF, 1974, 35; Marcel Petrișor, Gnoseologia etnosului nostru poetic, F, 1975, 10; Piru, Poezia, II, 339-340; Daniel Dimitriu, Modalități ale confesiunii, CL, 1976
MURGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
alături de Ion Lupu și Ștefan Stănescu). Încă de la început se remarcă în versurile lui M. o înclinație aparte pentru temele cu rezonanță dramatică, pentru momentele limită din existența umană. O conștiință poetică mutilată de experiența războiului se exprimă în versuri patetice, deseori retorice, pe un ton declarativ, ce se vor ecou al cântecelor semenilor de pretutindeni: „Nu pot să uit nici morții, nici bombele, nici vina./ Eu sunt ecoul unor chemări suind din lut/ Prin mine se-ntregește din pulberi Hiroșima
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
zahăr - o potârniche de purpură, golită de zbor, poeții „acum la sfârșitul de veac, Niagara plângând”. Sfântul Aer și prietenii săi (1996), apreciată la apariție drept cea mai bună carte a autorului, impresionează prin tonul grav (fără a deveni însă patetic), prin pedala pusă exuberantelor confesiuni de altădată, prin infiltrarea insidioasă în universul liric a semnului morții, existent în ființe, în lucruri, în gânduri și în vise. Elegie universală și Plâns universal, piese de rezistență, sunt doar două dintre numeroasele poezii
MUSCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288327_a_289656]
-
domină lipsa de moralitate. Decebal Necșulescu visează un fotoliu ministerial și, cum scopul scuză mijloacele, cameleonismul său politic este foarte eficient. Fără scrupule și demagog, cu atitudini conjuncturale, el reprezintă tipul politicianului agresiv, portretizat cu virulență satirică. Pe un ton patetic, încearcă legitimarea ascensiunii sale politice, dar pledoaria, vădind venalitatea unui Cațavencu, eșuează în ilar: „Viu dintr-o familie imensă de «Ești» [...] ținuți fără pâine de moravurile politice ale unei țări eminamente agricole. Ei bine, azi viu să-mi revendic partea
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
totul. Ca divertisment, a compus și câteva fabule. Inapt pentru scrierile de ficțiune, N. se dovedește mai convingător în proza de evocare lirică și mai ales în memorialul de călătorie. Cele trei „sări” din ciclul Veneția, de atmosferă romantică, povestesc patetic despre iubiri aprinse, răzbunări teribile, petrecute într-o ambianță misterioasă și lugubră. Un fragment de nuvelă, cam neguroasă, Mănăstirea, are ca erou un proscris politic pe nume Corrad, amintind de M. A. Corradini. Tot neterminată, schița Memoriile unei părechi de
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
de pe poziția opoziției intelectuale la regimul politic din perioada 1990-1996, cât prin secțiunea inaugurală a volumului, compusă din scrisori expediate în 1990 lui Alexandru Paleologu. E vorba de câteva zeci de pagini în care P. își exprimă umoral, violent și patetic dezgustul față de deturnarea revoluției române din decembrie 1989. O serie de pasaje decupate din context au fost folosite ca probe incriminatorii împotriva autorului: „nu cred cu adevărat în violență, altfel ar fi trebuit de mult să trec la execuțiile de
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
1995, 22; Gabriel Liiceanu, [„Zbor în bătaia săgeții”], „22”, 1995, 24; Adrian Mihalache, Noua figură a intelectualului, LAI, 1995, 26; Ioana Pârvulescu, Ucenicul vrăjitor, RL, 1995, 31; Cornel Ungureanu, Patapievici - spectacol nonstop, O, 1995, 9; Ierunca, Semnul, 100-102; Ovidiu Nimigean, Patetica dlui Patapievici, „Timpul”, 1996, 8; George Pruteanu, Eseurile împotrivirii, „Dilema”, 1996, 173-174; Liviu Antonesei, În jurul „cazului” Patapievici, „Sfera politicii”, 1996, 40; Gheorghe Grigurcu, Gloria sus răsare, RL, 1997, 3; Borbély, Xenograme, 65-70; Ileana Ioanid, Insomniacii veacului, București, 2001, 195-217; Adrian
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
de poezie, Cântice țigănești, îi apare în 1941 și revelează un lirism singular prin rafinarea unei materii lirice umile și reabilitarea ingenios-stângace a cântecului de lume și a unui bogat limbaj argotic. Volumele următoare - Cântarea României (1951), Laude (1953), Declarația patetică (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) - marchează efortul poetului de a găsi formula unui lirism direct, dezbrăcat de artificii, solidar cu mutațiile social-istorice ale contemporaneității. Modelele existențiale și estetice rămân André Malraux și Federico García Lorca. P. e un contestatar
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
sub semnul avangardismului, îngăduie prea puțin să se întrevadă devenirea ulterioară. Poate în câteva erotice se presimte stângăcia aceea subtil stilizată care va face farmecul Cânticelor țigănești, după cum conștiința, timidă încă, a nonconformismului premerge marilor gesticulații de frondă din Declarația patetică, prin cultivarea unor imagini grotești, drapat-protestatare, ale mizeriei sociale. În rest, poezia se păstrează în cadre elegante, bine strunite de ritmuri și rime, ajungând chiar la un vag ermetism. Cu toate că se editează abia în 1960, Declarația patetică este, de fapt
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
frondă din Declarația patetică, prin cultivarea unor imagini grotești, drapat-protestatare, ale mizeriei sociale. În rest, poezia se păstrează în cadre elegante, bine strunite de ritmuri și rime, ajungând chiar la un vag ermetism. Cu toate că se editează abia în 1960, Declarația patetică este, de fapt, contemporană cu cartea de debut a lui P. și cuprinde, desfășurată, întreaga sa poetică. Teoretizată însă, aceasta se va găsi într-un argument prezent în Versul liber. În concepția asupra liricii, poetul nu excelează prin ineditul punctelor
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
personale puse în slujba unei colectivități. De aici, o asemenea concluzie: „Ca și nuditatea, înfățișarea versului liber este anonimă și egalitară: sub un limbaj comun, o inimă unanimă”. Și, într-adevăr, pe fondul unei sensibilități adeseori exacerbate, poezia din Declarația patetică dezvăluie un veritabil umanism în descendența lui Whitman. Poemul devine un instrument de acțiune, de luptă. El contribuie la transformarea umanității înseși, precum și la aceea a poetului. Menirea acestuia din urmă este „agitatorică” și „duhovnicească”, el trebuie să caute mântuirea
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
stângaci, dar în substanță artist, absolvă o asemenea lume care nu cunoaște altă morală decât pasiunea vieții: „dincolo de rău și bun”. Începând cu volumul Laude, critica a constatat o modificare a discursului poetic, cu toate că tematica va fi cea din Declarația patetică: elogiul umanului și al naturalului surprinse în starea lor de germinație sau de împlinire. Fără îndoială, tumultul dinainte s-a potolit. Poeziile devin arabescuri subtil geometrizate, stilizate cu migală și rafinament. Elemente altădată vituperate constituie acum materia poetică. Sunt căutate
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
reîntoarcere la poezia esențializată, în care ideea elogiului era servită de o tehnică extrem de ingenioasă, reprezenta în fond un mod de contestare a formulei epice în vogă. Poetul se numără printre cei dintâi care anunță resurecția lirismului, așa cum prin Declarația patetică anunțase trecerea la o poezie ca mod de acțiune, brechtian, ca o dezicere de lirism. Acestea sunt extremele între care se desfășoară aventura lirică, doar în aparență contradictorie, a unuia dintre cei mai valoroși poeți români contemporani. Cânticele țigănești au
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
din Țara Moților și a Basarabilor, Craiova, 1938; Cântice țigănești, București, 1941; ed. cu ilustrații de Marcel Chirnoagă, București, 1972; Pâine, pământ și țărani, Craiova, 1943; Cântare României, București, 1951; Laude, București, 1953; Laude și alte poeme, București, 1959; Declarația patetică, București, 1960; Poezii, pref. Dumitru Micu, București, 1961; Declarația patetică. Cântice țigănești. Laude și alte poeme, pref. Radu Popescu, București, 1963; Bâlci la Râureni, București, 1964; Versul liber, București, 1965; Drumuri și răspântii, București, 1967; Tristele, București, 1968; Scrieri, vol
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
București, 1941; ed. cu ilustrații de Marcel Chirnoagă, București, 1972; Pâine, pământ și țărani, Craiova, 1943; Cântare României, București, 1951; Laude, București, 1953; Laude și alte poeme, București, 1959; Declarația patetică, București, 1960; Poezii, pref. Dumitru Micu, București, 1961; Declarația patetică. Cântice țigănești. Laude și alte poeme, pref. Radu Popescu, București, 1963; Bâlci la Râureni, București, 1964; Versul liber, București, 1965; Drumuri și răspântii, București, 1967; Tristele, București, 1968; Scrieri, vol. I-II, București, 1969, vol. III-IV, îngr. George Zarafu, București
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
Perspective (1963), care continuă tematic cărțile anterioare, nu lipsește versul ocazional (Lui Iuri Gagarin). În schimb, Concert minus unu constituie un moment cu totul aparte în creația lui P. Poezia încetează de a mai fi o simplă și directă „declarație patetică”, un act de adeziune totală, fie ea și conformistă, și devine un mod de sondare și exprimare a eului. De remarcat sunt grija pentru rimele rare și tentativa de a sugera prin muzicalitatea versurilor o stare sufletească. În versurile din
PETRESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288785_a_290114]
-
lui Dante ori în cele ale rosicrucienilor -, înnobilează suferința omului: „Și când vom fi streini de orice viață, / De stele, de parfum, de flori albastre, / O roză, ca pe-o insulă de gheață, / Va crește sfântă-n sufletele noastre”. Chiar dacă patetica damnării, ca și impresia de morbidețe ori de prețiozitate imprimă liricii lui P. un aer desuet și, alături de figurile ermetice, explică redusa ei audiență, prin el poezia românească a încorporat pe deplin muzica, anecdota lirică fiind înlocuită de simbol și
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
sa, Liza, Micu Braun îl dă afară pentru că îndrăznise să privească atât de sus. Ioină se înrăiește și, aflând la un moment dat că hanul nu fusese încă asigurat, îi dă foc, fiind apoi condamnat la închisoare. Finalul e oarecum patetic: Micu Braun moare subit, lovit de dezastru. Fără să mai atingă performanța din Calea Văcărești și din Foc în Hanul cu tei, romanele următoare sunt construite pe o problematică interesantă, cu personaje care tind să definească anumite categorii sociale. În
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
a cărei alcătuire i-a fost mult timp atribuită), este o traducere anonimă mai veche după Francisc Scufos, Téhni ritorikís (Veneția, 1681). Este primul tratat de acest gen apărut în românește, un act cultural reprezentativ pentru năzuințele iluminiștilor, prin îndemnul patetic la însușirea „meșteșugului” de a vorbi frumos, logic, convingător. Aceleași scopuri erau urmărite și în Istorie universală adică de obște, care cuprinde în sine întâmplările veacurilor vechi (I, 1800), transpusă după Claude François Millot. Și aici cărturarul român se străduiește
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]
-
legat de obicei de nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul, care ar fi devenit o scriere celebră ca și Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observație psihologică și sociologică acută, de atitudini romantice și intuiție realistă. Abstrăgând de la sensul literar, figura eroului e romantică, Lăpușneanu e genialoid, plin de contradicții, un monstru moral [...]. Nuvela ar intra în rândul narațiunilor de
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
abia în ultima plachetă, Stropi de soare (1915). Nota fundamentală a lirismului prezent în tablourile de natură, în scenele din intimitatea căminului ori în proiecția orașului de provincie și a peisajelor portuare este lentoarea melancolică sobră (dizolvând orice tentație a pateticului), cu o undă de meditație, îmbinată cu blânde, dulci-amare inflexiuni ironice, chiar autoironice, care dau pe alocuri senzația unui vitalism, dacă se poate spune, resemnat. Doar rareori își fac loc accente de deznădejde sau de sarcasm. Este o poezie degajând
NEMŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
că nu a fost în regulă. Minimizarea situațiilor în care lucrurile s-au desfășurat normal. Reluarea micilor detalii și transformarea lor în evenimente importante. Păstrarea amintirii în memorie în zona marilor eșecuri. Reluarea anticipării în mod negativ... Iar am fost patetică”. „Si oricum, sigur nu mi-am observat toate greșelile mele”. „Ei trebuie să mă fi crezut demnă de a fi compătimită”. „Nu voi reuși niciodată să mă schimb”. „Mai bine să renunț la a mai face eforturi”. Cel mai important
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
und Feuer. Poemele din Catapetesme sau din ciclul Ultimul învins, al căror spirit se resimte de înrâurirea lui St. O. Iosif, Octavian Goga și Aron Cotruș, îl așază pe N. în rândul dezrădăcinaților mesianici care își cântă durerea în accente patetice, cu o evidentă apetență mistică: „L-am poftit să ia loc, să șadă la masă.../ - Doamne - i-am zis - a venit ceasul întoarcerii acasă?/ M-a privit tăcut, apoi și-a întors în altă parte fața,/ și-am înțeles atunci
NOVAC-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288490_a_289819]