1,541 matches
-
din cortul lui Marchant, urmat chiar de el, acoperit doar cu un prosop. Băiatul are un avans de câțiva iarzi și după câțiva pași Marchant renunță la urmărire. — Îți vine să crezi? strigă la Gittens. Negroteiul ăsta mi-a furat pensula de bărbierit! După acest incident, încep să supravegheze echipamentul și stabilesc patrule de noapte în zonă, dar cu toate acestea tot le lipsesc din lucrurile personale. Profesorul rămâne fără șireturi, iar Gittens fără briceag și o cutie de grăsime pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o agendă puțin diferită. Cine știe care o mai fi și aceea... - Cu ce se ocupa? se întoarse ea către cei trei ofițeri. - Era stilist la unul din teatrele de pe Broadway. I-am găsit trusa pe aleea din spate. Cu fixativ, machiaje, pensule. Sachs se întrebă atunci dacă Tony Calvert fusese vreodată angajat să lucreze cu fotografi comerciali și dacă lucrase vreodată și cu ea în vremurile ei bune de la agenția de fotomodele Chantelle de pe Madison Avenue. Spre deosebire de majoritatea fotografilor și agenților, stiliștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
h) autocontrolul; i) discutarea compoziției și evaluarea. Oferim mai jos câteva propoziții de sprijin pentru compozițiile: Apus de soare O linie subțire de sânge se arată la orizont. Din cioburile de porțelan ale azurului spart de pocnetul soarelui, adun cu pensula ultimele broboane de lumină. Geana zării, din purpurie cum era, pare a se topi în roșu puternic. Spicul Era supărat că nu are nici o culoare. Plângea... L-am luat în palmă... L-am atins de soare... I-am dat culoarea
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
e fericirea - bucuria de a o răspândi. Ce definiție simplă! Nu va fi greu de învățat! Însă demonstrația e atât de grea, aproape imposibilă. Sigur că la o lucrare atât de ușoară, e ușor să copii. Vei lua imediat o pensulă și vei pune un cer albastru și adânc... acolo vei ascunde greșeala ta. Însă, vezi, uneori e și senin și-ar fi păcat să roșești când ea, o simplă demonstrație cu definiția greșit înțeleasă, va ieși la lumină. De aceea
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ieși la lumină. De aceea trebuie să lupți, să cazi, să plângi măcar, pentru a zâmbi o singură dată. Asta e fericirea. Și ea... poate să doară uneori. Dar zâmbește! Dacă mâine nu răsare soarele, vom lua și noi o pensulă... dar vom zidi! Magda Geană, clasa a VII-a B Noi * Noi suntem bule mici de aer, pe o apă invizibilă. Suntem ce-am fost: inconfundabile lumini într-o lume de catifea. Viața noastră nu e decât un ocoliș de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
la mama și pornisem la drum pe strada aceea lungă, imediat înainte de colț mă aștepta clădirea aceea puțin înclinată, iar la ultimul etaj, mansarda plină de vopsele și pânze și miros ascuțit de terebentină. El îmi deschide ușa, cu o pensulă în mână și ochii îngustați, ca o persoană cu vederea scurtă încercând să deslușească de la distanță semnele de circulație de pe stradă, și, deși nu spune nimic, știu că se bucură să mă vadă, îmi indică cu pensula un fotoliu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de ce îl ascunzi, ai un gât de lebădă, iar eu îmi îndrept ținuta sub privirile lui, nu mă mai simțisem niciodată atât de frumoasă sau poate că nu era vorba despre frumusețe, mă simțeam un om nou, cu totul nou. Pensula lui șterge straturi întregi de frustrări, depresii și frici, mă reconstruiește din temelii, făcându-mă exact așa cum îmi doream să fiu, o lebădă tăcută și nobilă, demnă și mândră, iată cum trupul meu se reîntoarce la mine după o călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Vii mâine, mă întreabă el, iar eu spun, vom vedea, și el râde, e bine, eu sunt aici, nu trebuie să mă anunți dinainte, iar eu știu că el îmi va deschide întotdeauna ușa cu o fericire tăcută, cu o pensulă în mână și cu ochii îngustați, știu că va fi întotdeauna singur printre picturi, și deja aștept dimineața următoare, dar Noga se trezește arzând toată din pricina febrei, o pun pe pieptul meu, sufocându-mi dezamăgirea, ea este zguduită de frisoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întrebasem ce face când eu nu sunt acolo, întreaga lui existență era compusă în mintea mea numai din acele dimineți cu mine, iar acum nu îmi dă de ales, stau jenată pe fotoliu, el stă în picioare în fața mea, fără pensulă, vulnerabil peste măsură fără arma sa, și mă întrebă pe un ton gutural, vrei să mergem sau să stăm aici? Te-ai săturat să mă pictezi, îl întreb eu, iar el spune, din contră, asta îmi face cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă pictezi, îl întreb eu, iar el spune, din contră, asta îmi face cea mai mare plăcere, când am învățat să desenez, am studiat același model timp de trei ani, iar de la an la an devenea din ce în ce mai interesant, își ia pensula și mă privește, apoi privește tablourile din jur, dar șevaletul rămâne gol, ca și când prezența mea l-ar deranja, eu privesc acoperișurile roșii ca niște câmpii înflorite, nu departe puteam recunoaște clădirea în care locuiam noi, la marginea cartierului, îl privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
superficiale, acum, când te-am văzut, îmi dau seama cât de mult am greșit, îmi întoarce spatele și începe să amestece culorile, o pânză uriașă îl așteaptă pe șevalet, iar el se apropie, apoi se depărtează de ea concentrat, schimbă pensulele plin de ardoare, în timp ce eu mă afund în fotoliu, rușinea mă părăsește încet-încet, asemenea unei amintiri urâte care își pierde dintr-odată importanța, îmi privesc coapsele albe, aproape transparente, obosite, le zâmbesc iertător, plină de generozitate față de timpul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
prăbușește, de ce orice turn se prăbușește în cele din urmă? Pe pânza din fața mea se dezgolea căldura aceea dureroasă clipind înspre mine, cu ochii ei portocalii, mușcându-mă de sfârcuri, iar el mângâia pânza, cu buzele strânse, recompunându-le cu pensula lui, două puncte de culoare, accentuându-mi cu încăpățânare pelvisul, incendiind părul pubian, vopselele curg de-a lungul coapselor mele, iar eu sunt copleșită de dorință, îmi depărtez genunchii, arătându-i locul, cât de mult mi-aș dori să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
apropie acum de mine, să-și dea jos pantalonii și să umple spațiul acela gol, dureros, care se deschisese înăuntrul meu. Îmi cobor ochii și îi văd tălpile apropiindu-se, tălpi delicate, de femeie, îmi ridică fața înspre el, înmoaie pensula în apă și o șterge pe pulover, pătându-i albul cu o amintire înroșită, deja simt fiorii de-a lungul cefei, îmi alunecă pe obraji, coboară încercuindu-mi sfârcurile amețitor, colorându-mi goliciunea în vârtejuri transparente, din ce în ce mai repede, întreg corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
colorându-mi goliciunea în vârtejuri transparente, din ce în ce mai repede, întreg corpul meu nu este decât un cerc imens, ca atunci când arunci o piatră în apă, o piatră valoroasă, și n-o voi mai putea scoate niciodată din adâncuri, părul moale al pensulei îmi mângâie părul pubian, lăsându-se pradă aceleiași flăcări îndrăznețe și dulci, inspir și expir cu dificultate, iar în tot acest timp chipul său poartă expresia unei profunde concentrări, căutând o nuanță rară pentru carnea mea, pe care un ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dragul meu, cu mâinile goale, de teamă să nu îmi mai amintesc de tine, nu te-am uitat, de teamă să te iubesc, mi-am pierdut puterea de a mai iubi. Ce îi voi spune când îmi va deschide ușa, pensulele din mâna lui și ochii mijiți, ascunzându-și surprinderea, arată-mi tabloul acela, îl voi ruga eu, lasă-mă să mă văd frumoasă pentru o clipă. Stau nemișcată în fața ușii lui încercând să respir normal, întotdeauna fusese misterioasă, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
artă pentru că era ceva ce nu Înțelegeam, dar am simțit că pentru mine arta este cel mai dezvoltat act uman. Cum ar fi o lucrare care ar (re)prezenta copilăria ta din Colentina? Am făcut odată, la Începutul facultății, niște pensule din bambus și le-am legat Între ele ca un nunchacku. Au fost ambalate etanș ca articolele pentru vânzare În supermarket. Le-am expus la München Într-un magazin mare, În secția de papetărie. Se numeau „Kampfpinsel“, adică „pensule de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
niște pensule din bambus și le-am legat Între ele ca un nunchacku. Au fost ambalate etanș ca articolele pentru vânzare În supermarket. Le-am expus la München Într-un magazin mare, În secția de papetărie. Se numeau „Kampfpinsel“, adică „pensule de luptă“. Cred că mă gândeam la Colentina când le-am făcut. Au aparținut unei inițiative artistice care prevedea expoziția În afara contextului artistic, adică Într-un supermarket, pentru a „surprinde“ spectatorul sau recipientul. Avatarul tău de Skype e o pisică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
de fertile văi, soarele trecu încet, inexorabil în crucea amiezii. Era o zi minunată. Ciocârlia se înălța voioasă în văzduh după vreo musculiță inconștientă, albinele bâzâiau harnice în căutarea prăzii, fluturii își etalau întreaga paletă a coloritului lor, demn de pensula unui Kandinsky, iar muștele, cu excepția locului unde adăstau caii, erau puține. La marginea pădurii se puteau vedea vreo cincizeci de zimbri păscând falnic, demn, iar nu mult înaintea lor, în lan, un cârd de dropii își depuneau cu părintească grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care n-apucase gondolele de după-amiază. Abia mai târziu, pe la orele 22, puteai auzi dintr-o gondolă singuratica voce de tenor a vreunui îndrăgostit bine dispus intonând o serenadă, dar el era rapid redus la tăcere de ploaia de roșii, pensule, șuruburi azvârlite de la geamurile învecinate de harnicii venețieni care trebuiau să prindă gondolele de dimineață. Noaptea venea senină. Deasupra orașului se ridica, precum un abur subțire, sforăitul puternic al Dogelui, însoțit de sforăiturile mai timide ale supușilor săi. Episodul 146
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să fii artista. Suki Fine părea să nu-și fi dat seama de ironia cu care rostise ultimul cuvânt. Închise rujul și îl puse în geanta minusculă neagră din fața ei. Scoțând o pudră aurie compactă cu sfere roz-brune, extrase o pensulă și începu să își pudreze pomeții, tâmplele și chiar și vârful nasului. —Perle bronzante, explică ea surprinzându-mi privirea în oglindă. Îți dau o nuanță de bronz până zbori într-un loc cu soare. Uite, aici se aplică. Cu pensula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pensulă și începu să își pudreze pomeții, tâmplele și chiar și vârful nasului. —Perle bronzante, explică ea surprinzându-mi privirea în oglindă. Îți dau o nuanță de bronz până zbori într-un loc cu soare. Uite, aici se aplică. Cu pensula fără pudră acum, îmi arătă zonele în care trebuie aplicată. —Vezi? Mai târziu aveam să-mi dau seama că, pentru Suki Fine, a da sfaturi era la fel de natural ca a respira; nu putea trece strada alături de tine fără să îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de cerul alburiu, dar acum se cufundase În Întuneric, pe fundalul unui cer presărat cu lumini de stradă. Am măsurat zece pași de la stîlp și Încercam să dibuiesc cu vîrful pantofului capacul gurii de canal, exact locul unde EL dispăruse... Pensula Întunericului trecu peste femeile care-și făcuseră cumpărăturile, peste căruciorul cel roșu și băiatul cu bicicleta, peste muncitorii care s-au Întors direct acasă de la lucru rînduindu-se, cuminți, În fișetele lor, În timp ce prietenii acestora, considerînd că e Încă prea devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
așezat pe vine, chiar acolo, În cabină. În colț am zărit un ziar mototolit. De sub el ieșea un vîrf de excrement, de formă conică, striat... de parcă avea urme de sfoară și printre striuri se zăreau niște smocuri de fire de pensulă. Nu avea miros, dar m-am ridicat instinctiv. Fisurile din vîrful conic, asemănătoare celor de pe coaja unui ou fiert, m-au speriat. Stătea acolo de multă vreme. Probabil că omul se abținuse pînă n-a mai putut și a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fără abatere în marginile lirismului". Așadar, întrebările pentru poetul Ovidiu Genaru, care se simte tânăr și neliniștit, ca la 40 de ani: "Nu suport reumatismul formelor fixe, migrez, alunec, iscodesc. Am conceput bijuterii, pictez icoane pe sticlă, dau și cu pensula, șofez pe distanțe lungi, înot, repar, zidesc, fac gimnastică, nu beau nici o picătură de alcool, doar cafea, sunt un excelent bucătar, pictez pe ambalaje de celuloză, aaaa, să nu uit, la mine se bea cea mai bună cafea din lume
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
timp ca și cum el n-ar fi finit pentru cei vii. Știu, o să-mi pară rău după timpul pierdut, dar îmi respect cadența. Nu suport reumatismul formelor fixe, migrez, alunec, iscodesc. Am conceput bijuterii, pictez icoane pe sticlă, dau și cu pensula, șofez pe distanțe lungi, înot, repar, zidesc, fac gimnastică, nu beau nici o picătură de alcool, doar cafea, sunt un excelent bucătar, pictez pe ambalaje de celuloză, aaaa, să nu uit, la mine se bea cea mai bună cafea din lume
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]