3,143 matches
-
rezistat să nu-l văd pe prietenul meu cum pleacă. M-am dus în cimitir. De acolo, prin gardul de plasă, se vedea gara, cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind așezat chiar în dreptul peronului. Nu se auzea nimic, nici un zgomot. Doar siluetele mișcându-se din când în când în jurul vagonului. Urmăream concentrat, cu sufletul chircit, să aud șuierul locomotivei, garnitura să se urnească și, ușor, să se piardă după cotul liniilor din dreptul Băncii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era nepăsătoare, îi plăcea muntele, mai ales Omul cu vârful lui, și prea puțin îi păsa cine o scotea la peisaj. Nu a înțeles atunci și nici n-a aflat vreodată ce se întâmplase, de-am expediat-o chiar de pe peronul gării. Am întârziat cât mai mult înapoierea. Aș fi putut să mă duc întâi acasă la mine și de-acolo să-i telefonez Esterei. Sau să nu mă mai duc deloc. Să las povestea oprită așa, în vagonul acela. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gară. Dacă, În mod Întîmplător, poliția avea să dea peste el, tot ce le putea oferi acesta era descrierea unui personaj care nu semăna cu Julián. Julián și Penélope urmau să se Întîlnească În tren. Nu se vor aștepta pe peron, ca să nu ofere prilejul de a fi văzuți. Fuga urma să aibă loc Într-o duminică, la prînz. Julián urma să ajungă singur la gara Francia. Acolo avea să-l aștepte Miquel cu biletele și cu banii. Partea cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
timpului e adevărată și Într-o zi nu va mai fi În stare să-și amintească decît partea bună, să uite singurătatea care, de atîtea ori, Îl urmărise pe străzile acelea. Gara Francia era pustie; Încovoiate asemenea unor nisipuri lucitoare, peroanele ardeau dinaintea zorilor, adîncindu-se În ceață. Julián se așeză pe o bancă, sub copertină, și Își scoase cartea. Lăsă ceasurile să se scurgă, pierdut În magia cuvintelor, schimbîndu-și pielea și numele, simțindu-se altcineva. Se lăsă tîrÎt de visele unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gării. La ora unu și cinci, șeful gării făcu anunțul final pentru călătorii cu destinația Paris. Trenul Începuse deja să alunece pe șine cînd Julián se Întoarse pentru a-și lua rămas-bun de la prietenul său. Miquel Moliner Îl privea de pe peron, cu mîinile vîrÎte În buzunare. — Să scrii, zise el. — Am să-ți scriu de cum ajung, Îi răspunse Julián. Nu. Nu mie. Să scrii cărți. Nu scrisori. Să le scrii pentru mine. Pentru Penélope. Julián Încuviință, dîndu-și seama abia atunci cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bucată de vreme, iar apoi mi-a spus că nu. Prima oară l-am văzut pe Julián În carne și oase În gara Austerlitz. Toamna ajunsese la Paris pe nepusă masă și gara era inundată de ceață. Am rămas pe peron, În așteptare, În timp ce pasagerii plecau spre ieșire. În curînd am rămas singură și am văzut un bărbat Îmbrăcat Într-un pardesiu negru postat la capătul peronului, observîndu-mă prin fumul unei țigări. Pe drum, mă Întrebasem adesea cum Îl voi recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la Paris pe nepusă masă și gara era inundată de ceață. Am rămas pe peron, În așteptare, În timp ce pasagerii plecau spre ieșire. În curînd am rămas singură și am văzut un bărbat Îmbrăcat Într-un pardesiu negru postat la capătul peronului, observîndu-mă prin fumul unei țigări. Pe drum, mă Întrebasem adesea cum Îl voi recunoaște pe Julián. Fotografiile cu el pe care le văzusem În colecția lui Miquel Moliner aveau cel puțin treisprezece-paisprezece ani. M-am uitat Într-o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
unei țigări. Pe drum, mă Întrebasem adesea cum Îl voi recunoaște pe Julián. Fotografiile cu el pe care le văzusem În colecția lui Miquel Moliner aveau cel puțin treisprezece-paisprezece ani. M-am uitat Într-o parte și În cealaltă a peronului. Nu mai era nimeni, În afară de silueta aceea și de mine. Am băgat de seamă că bărbatul mă observa cu o anumită curiozitate, poate așteptînd pe cineva, așa cum făceam și eu. Nu putea fi el. După cîte știam eu, Julián avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ora douăsprezece spre Barcelona. Controlorul care mi-a vîndut biletul m-a Întrebat dacă mă simțeam bine. Am răspuns că da și m-am Închis În compartiment. Trenul tocmai plecase cînd m-am uitat pe fereastră și am zărit pe peron silueta lui Julián, În același loc unde Îl văzusem prima oară. Am Închis ochii și nu i-am mai deschis pînă cînd trenul nu a lăsat În urmă gara și acel oraș fermecat În care nu m-am mai putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și să-l lase să plece la Paris fără să știe ce se petrecuse, făcîndu-l să creadă că Penélope avea să i se alăture mai devreme sau mai tîrziu. CÎnd și-a luat rămas-bun de la Julián În ziua aceea, pe peronul gării Francia, Miquel a vrut să creadă că nu era totul pierdut. După cîteva zile, cînd s-a aflat că Julián dispăruse, s-a dezlănțuit iadul pe pămînt. Don Ricardo Aldaya făcea spume la gură. A pus aproape tot departamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din Paris avea să spună că arma găsită la picioarele lui era defectă și că nu putea face decît ceea ce a și făcut: i-a explodat În plină figură. Fumero știa asta cînd i-o dăduse, Într-o cutie, pe peronul gării Francia. Știa prea bine că febra, prostia și furia oarbă aveau să-l Împiedice să-l omoare pe Julián Carax Într-un duel perimat, cu onoare și zori de ziuă, În cimitirul Père Lachaise. Iar dacă, din Întîmplare, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
comentau caracterul neobișnuit al intemperiei. Ziarele de seară plasau știrea pe prima pagină, cu fotografii cu Las Ramblas acoperite de zăpadă și cu izvorul de la Canaletas Înțesat de stalactite. „Ninsoarea secolului“, promiteau titlurile. M-am prăbușit pe o bancă de pe peron și am tras În piept de tuneluri și de funingine adus de rumoarea trenurilor nevăzute. De cealaltă parte a liniilor, pe un afiș publicitar, proclamînd farmecul parcului de distracții din Tibidabo, apărea tramvaiul albastru, iluminat ca la moși, iar În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acest lucru Îl poate face doarromanul ... (Milan Kundera) Cristinei, cu drag (roman din ciclul Tălpi) PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA Uvertură Locomotiva fluieră scurt și trenul se puse În mișcare. Călătorii Își scoaseră capul pe geam și fluturau din mâini spre peronul care rămânea tot mai În urmă și În urmă. Rudele, prietenii, cunoștințele sau ce mai erau alergau, la rândule, agitându-și mâinile, În semn de rămas-bun, făcându-se din ce În ce mai mici, din ce În ce mai Îndepărtați, din ce În ce mai străini față de toți cei ce plecau, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să se Învârtă În jurul lui, pământul i-a fugit de sub picioare și el s-a prăbușit În hău, mai bine zis, s-a sprijinit de zidul igrasios al fostului cienmatograf „Republica”, iar când și-a revenit În simțiri, era pe peron. Ieșise din casă dis-de-dimineața, când pe stradă nu era nici țipenie de om, acum era trecut de mult de amiază și gara gemea de oameni. În ciuda agitației, Noimann Își păstrase o oarecare eleganță, mersul său era distinct, ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la Corso, În jurul halbelor și a păhărelelor golite de coniac. Pionii beau cot la cot cu el, iar noaptea, pe drumul de Întoarcere, aveau obiceiul s-o cotească Înspre gară și să urce În primul tren. Noimann Îi Însoțea până la peron. Acolo Începea o Întreagă nebunie. Medicul era totuși bucuros când vedea toate aceste arătări cum se agață de scări și de tampoanele vagoanelor, făcându-i semn cu mâna. Pe șine mai rămânea abandonat câte un pion care, revenindu-și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
traversele de cale ferată, liniile mai dosnice și trenurile rămase În parcare. Nu e de mirare, deci, că Întreaga gară arată ca un câmp de luptă abandonat În grabă de infanteriști, cu mulți epoleți lepădați fie pe traverse, fie pe peron. Duhoarea pe care o degajă „epoleții” e atât de consistentă, Încât trece mult dincolo de perimetrul gării, ajungând la Râpa Galbenă, Piața Sfântul Spiridon, unde, Înconjurând măreața statuie a Independenței, cu steagul de bronz desfășurat În vânt, În valuri tulburi, amestecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-se mereu În jurul perioadei de timp frânte, din momentul când totul Începuse să se rotească În jurul lui și când Noimann, sprijinindu-se de zidul unei clădiri, Își pierduse cunoștința, și până-n momentul când se trezise umbând de unul singur pe peron. Ce făcuse În tot acest interval de timp, stomatologul Paul nu-și dădu seama. Medicul Își studie cu grijă hainele. Costumul nu avea nici o pată. Iar pantofii, deși erau acoperiți de un strat destul de gros de praf, pătat pe alocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
praf, pătat pe alocuri de stropi de apă sau urină, păreau a nu fi trecut, totuși, prin cine știe ce Încercări deosebite. Șterși cu ajutorul unui șervețel, pantofii ar fi putut face față chiar și unei vizite oficiale. Medicul hălădui o vreme pe peron, citind graficul de trenuri, sosiri-plecări, afișat În fața uneia dintre intrări. Își pipăi cu grijă buzunarul de la piept. Portofelul era la locul lui. Îl scoase și numără bancnotele. Spre mirarea sa, nimeni nu-i atentase la averea mobilă. Sticluța plată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
unde se spălă Îndelung pe față și pe mâini... Pe drum, din mers, se aprovizionă de la Non-Stop-ul aflat la intrarea În WC, umplându-și buzunarele și geanta cu votcă, țigări, șervețele parfumate și gumă Orbit de culoare bleu. Ieșind pe peron, Noimann se simți pe moment mai bine. Dar curând starea de neliniște Îi reveni. Chiar la picioarele sale se afla un tren gata de plecare. Locomotiva șuieră de trei ori. Impiegatul, ocolind cu atenție câțiva epoleți ițiți În cale, ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Chiar la picioarele sale se afla un tren gata de plecare. Locomotiva șuieră de trei ori. Impiegatul, ocolind cu atenție câțiva epoleți ițiți În cale, ridică fanionul, roțile scrâșniră și trenul se urni din loc. Strivindu-și capătul țigării pe peron, Noimann făcu trei pași Înainte și se urcă, din mers, pe scară... ...Da, Într-adevăr, inițial Noimann avusese de gând să ia trenul de București, dar, aflându-se Într-o stare agitată, fără să stea prea mult pe gânduri, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
jumătate din oamenii aflați În vagon clătinau și ei din cap. Trenul devenise din ce În ce mai aglomerat. Chiar dacă nu se oprise În nici o stație, călătorii apăreau cu nemiluita. Părea că toți oamenii pe care Noimann Îi văzuse nu de mult așteptând pe peronul gării sau trebăluind pe câmp se aflau acum În tren. Se Înghesuiau În compartimente, pe culoare, În WC-uri. Unii stăteau ciuciți pe jos, alții Își făcuseră loc și se culcaseră În plasele pentru bagaje. Noimann trecea dintr-un compartiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București... Foarte de dimineață, dumnealor, (poftește cu mic gest pe cele trei cucoane și pe Goe), frumos gătite împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le ducă la București. Goe este foarte impacientat. Goe (pe un ton de comandă): Mam’mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! Mam’mare: Vine, vine acuma puișorul mamii!(îl
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
spre tabela cu orarul trenurilor și a avut surpriza să constate că primul tren cursă care trece prin G. pleacă abia peste patru ore. A trecut pe la Informații și a obținut același răspuns. Acum stă ghem pe o bancă de pe peron și tremură de frig. Adoarme din când În când preț de câteva secunde și i se pare că a dormit ore lungi Într-un frig cu gust de cărbune și de apă cu mult clor. Tresare crezând că a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
direct pe terasamentul căii ferate. Prin veghea și visul lui mult prea amestecat mirosea ba a gudron, ba a praf Încins, ba a tămâine, ba a frig pur și simplu și deodată... o capră traversează șinele căii ferate la două peroane mai În față. Zare se ridică brusc În picioare și face câteva mișcări de gimnastică. Respiră, sare pe loc, se freacă la ochi și privește din nou. Capra e acolo. Un țăran cu pălărie cenușie o trage de funie. Rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
loc, se freacă la ochi și privește din nou. Capra e acolo. Un țăran cu pălărie cenușie o trage de funie. Rămâne fascinat de imagine. Stă așa holbat minute În șir până când omul cu capra traversează cu greu cele două peroane și ajunge chiar pe peronul unde stă Zare. Îl vede aplecându-se și legând funia de cadrul metalic al băncii pe care se așază. Nu sunt decât vreo 15 metri Între banca lui Zare și cea a țăranului cu capra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]