64,416 matches
-
lectură necesară și mi-a plăcut să o parcurg pe îndelete, să mă opresc la fiecare etapă fiindcă am înțeles de îndată ca Să uiți de timp este cartea unui proces de formare. Un Bildungsroman unde protagonistul, eliberat de accidente și personaje episodice, marchează evenimentele esențiale și învățăturile transmise de ele. Că în orice aventură a formării, totul a fost necesar și regizorul face din fiecare moment relatat un punct de reper pentru itinerariul străbătut. Astfel, Brook desenează în raccourci drumurile traversate
Georges Banu - Itinerar formativ by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13749_a_15074]
-
cănd ceață l-a împiedicat pe miliardarul Anderson să aterizeze; și care pentru că nu a onorat această întâlnire s-a decis să susțină proiectul parizian al lui Brook. Brook nu și-a ascuns niciodată atracția pentru călătorii. Așa a cunoscut personaje, locuri și culturi. Artistul se confruntă astfel cu lumile străine, în Afganistan că și în Africa sau în India, supunandu-se încercărilor, reușind de fiecare dată să convertească experiență trăită într-o concluzie intimă. Să uiți de timp amintește de
Georges Banu - Itinerar formativ by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13749_a_15074]
-
se confruntă astfel cu lumile străine, în Afganistan că și în Africa sau în India, supunandu-se încercărilor, reușind de fiecare dată să convertească experiență trăită într-o concluzie intimă. Să uiți de timp amintește de alt român al devenirii: personajul lui Goethe, Wilhelm Meister, acționează la fel. Călătoria favorizează și duce la descoperirea de sine. Altă sursă de îmbogățire: cărțile remarcabile. Brook le descoperă, de fiecare dată, surprins, dar, se știe, asemenea revelații nu se produc decât pe fondul unor
Georges Banu - Itinerar formativ by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13749_a_15074]
-
Gheorghe Grigurcu Insolitul volum al lui Șerban Foarță, Spectacol cu Dimov, reînvie pentru subsemnatul o lume: cea a vieți literare bucureștene din anii’60-’80. Sînt puși să defileze o serie de personaje ale ei, într-un gen de evocare fantastă, însă picantă prin stringență verbală, pe o scenă despre care am putea zice, cu aceeași îndreptățre, că nu mai există ori că există întru eternitate. Prospețmea regiei ( formale, dar și morale) e
Duet Foarță-Dimov by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13795_a_15120]
-
camera de bloc/ erau acolo,-n dormitor,/ birou și living, la un loc:/ Mircea Ciobanu ( alias Sandu),/ domnos, ba chiar dominator;/ mezinul Gabrea ( mult mai tandru);/ era și domnul Mărculescu,/ cel cu «tăcerea milostivă»/ strînsă-«ntre pajiște și turlă»;/ și, personaj de mare burlă,/ cînd ofensiv, cînd în eschivă,/ Vintilă Ivăceanu; Turcea/ ( o cvasi-rimă pentru Tulcea,/ tot astfel cum se-ngînă Giurgiu/ cu, din păcate, numai giulgiu),/ pe care-l cunoscusem, însă,/ prin Mircea, Mircea Brăilița,/ prietenul de totdeauna,/ cu-o zi
Duet Foarță-Dimov by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13795_a_15120]
-
lița);/ Dimov, în fine, și, constrînsă/ a împărț cu noi grădina/ la bine și la rău, Marina". În centrul acestui mic univers spectacular tronează, evident, mult seducătorul Leonid Dimov. În calitate de protagonist, apare abordat pe două paliere. Mai întîi ca un personaj în carne și oase, id est într-o epicitate de spumoasă natură, funambul grav, "pieton al aerului", de-un haz echivoc, de-o dezabuzare petulantă, gata a rosti vorbe de duh ori a întrupa, prin însuși jocul spontan al ființei
Duet Foarță-Dimov by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13795_a_15120]
-
nu pe video, ci într-o proiecțe specială pentru Barry & me, Noi Albinoi al islandezului Dagur Kari. Da, într-adevăr, e un film minunat: original, puternic și delicat, emoțonant la sfîrșit. Multe momente formidabile, undeva la limita umorului negru. Iar personajul principal (jucat de Tomas Lemarquis) e-atît de cool încît ar putea deveni personaj-cult printre tineri! Recuperez - pe video - și austriacul Blue Moon: nimic interesant. 30 mai. Ungurescul Szep Napok/Zile senine... (Aha, deci "Napoca" înseamnă "zile", sau "senine"?) Cam aceeași
Noi și Gerry - Jurnalul unui jurat - by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13803_a_15128]
-
fi să nu vă contrazic. Cred însă că nu priviți în direcția corectă, și nici din unghiul din care poezia vi s-ar revela, și mai ales credeți că dezlegările și rezolvările vin din exterior, astfel că în poeme mișună personaje pe cât de dezamăgitoare, tot pe-atât de indispensabile propriei dvs. firi. Cu acei pași morți și pași vii cu care spuneți că vă strecurați către sine, dar împreună cu clovnul, care e firesc să vă deruteze și să vă falsifice, călcați
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13781_a_15106]
-
Constantin Țoiu 19 aprilie 1974. Pe fața de masă, în dreapta personajului important de care depind multe, se află o pată veche de sos, întinsă, întărită pe care cineva a presărat sare, ca s-o scoată, probabil, sau s-o acopere numai. Cât a țnut conversața, scrumiera (personajul fuma mult) și-așa
Pata de sos by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13796_a_15121]
-
fața de masă, în dreapta personajului important de care depind multe, se află o pată veche de sos, întinsă, întărită pe care cineva a presărat sare, ca s-o scoată, probabil, sau s-o acopere numai. Cât a țnut conversața, scrumiera (personajul fuma mult) și-așa plină dinainte, se umpluse de tot. Trebuia golită urgent; mirosea de trăznea. Discuța, curios, fără să fie un interogatoriu, semăna cu un interogatoriu, unul amical însă... Ce mă supăra la conlocutor, deși era un tip extrem de
Pata de sos by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13796_a_15121]
-
ieftină, colțuroasă, turtindu-l acolo îndelung, cu o înverșunare calmă, cu o brutalitate meditativă, răbdătoare, ca și cum papiroasa ar fi fost un adversar îndărătnic, rezistent, refuzând să-și lase jarul să se stingă; și, ca și cum asta nu ar fi fost deajuns, personajul plimba chiștocul încă fumegând pe marginile ascuțte ale scrumierei, retezându-i acolo fin combustibilul rebel, cenușa propriu- zisă, scrumul, încercând să-l decapiteze, în joacă mai mult, cum fac pisicile și felinele, în general, cu prada abia prinsă. Până ce, în
Pata de sos by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13796_a_15121]
-
ca să scap, am încercat să deviez subiectul. Arătând cu bărbia pata mare neagră de sos de lângă cotul celuilalt, am spus, făcându-mă că abia atunci observ: ce formă curioasă are pata aceea, - aț văzut? -, și am întins degetul spre ea. Personajul a privit în silă; pe urmă s-a uitat și la mine, mirat. Nu seamănă cu România mare de altădată? - îndrăznisem. Plus Basarabia, plus Bucovina, bineînțeles. Nu riscam. Știam că personajul, deși un intelectual inteligent, era în schimb un fanatic
Pata de sos by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13796_a_15121]
-
aceea, - aț văzut? -, și am întins degetul spre ea. Personajul a privit în silă; pe urmă s-a uitat și la mine, mirat. Nu seamănă cu România mare de altădată? - îndrăznisem. Plus Basarabia, plus Bucovina, bineînțeles. Nu riscam. Știam că personajul, deși un intelectual inteligent, era în schimb un fanatic, un națonalist înfocat... La orice remarcă m-aș fi putut aștepta din partea lui. Numai că, în subconștientul meu, România ar fi fost ceva murdar, nu.
Pata de sos by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13796_a_15121]
-
exaltare) și de Maria Plop, singura femeie în grupul ultimilor rezistenți. Cu o atențe specială acordată contextului psiho-social al acestui episod de rezistență, autoarea lasă de o parte "vedetele" Nucșoarei ( nu se oprește aproape deloc asupra Elisabetei Rizea) în favoarea unor personaje cu totul speciale, dar de mică vizibilitate, cum e Marinica Chirca, cea care, împreună cu sora ei, Ana Simion, i-a ajutat pe cei din munț cu alimente, haine, informați, 10 ani, pe sub ochii securiștilor care împînziseră satul ( și care, cu
Memorii care trădează by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13790_a_15115]
-
ale codului japonez explorat în Amanți însîngeraț la Teatrul Națonal, la nuanțele rusești ale căderilor, depresiilor, patimilor și exuberanțelor în jurul acelorași teme fundamentale, privite și analizate altfel în Oblomov. Cu alte instrumente, în alt cod. Studiindu-l pe Oblomov, acest personaj chinuit și autodistrugător, apropiindu-se cu lupa de Ilia Ilici Oblomov, Tocilescu privește, într-un fel, în sine. Își întoarce și-și privește fațete ale propriului eu. Întîlnirea lui Tocilescu cu scenograful Dragoș Buhagiar am găsit, iarăși, că este importantă
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
cel tolănit pe divan. Nu Olga, poate mai superficială, mai capricioasă. Oblomov a visat femeia în primul rînd ca soțe. Și uneori ca amantă. Nu obligatoriu. Ilia Ilici nu vrea să se implice în nimic. Asta duce discuța dincolo de lenea personajului. El își ucide sentimentele față de toț - Zahar, Olga, Stolz - își taie punțle cu lumea, se sinucide, încet dar sigur, în patul lui, în gîndul lui, în suferința lui. Nu vrea nimic. Nici patimi, nici frămîntări, nici schimbări, nici melancolie, nici
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
sfîrșit, după minute bune, ajunge, patern și ipocrit, la patul stăpînului. Așa începe spectacolul. Nimeni nu se grăbește. Și așa va continua regizorul pînă la sfîrșit. Tot ce se întîmplă pe scenă pare că se derulează în timp real. Starea personajelor, anumite momente se consumă în minutele de care ar avea nevoie și în viață. Plînsul, tăcerile, ritualurile de tot felul, privirile au un ritm real. În prima oră a spectacolului, Oblomov - Mihai Constantin stă aproape numai în pat. De acolo
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
păcate, unele din crizele lui Oblomov sînt nejustificat de violente în interpretarea lui Mihai Constantin și, pe alocuri, bunătatea funciară a lui Ilia Ilici, despre care vorbește toată lumea, nu se "citește" întotdeauna pe scenă. Cum nu se citesc datele unui personaj important, Andrei Stolz, opusul lui Oblomov, interpretat șters, fără anvergură de Mihai Verbițchi. În jocul lui nu există nici evoluțe, nici dimensiunea ratării unui act căruia i se dăruiește neobosit, trup și suflet, pînă la capăt: salvarea lui Oblomov. Cred
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
o dată cu restrîngerea ariei vitale a individului pe orizontală, corelativă cu extinderea ei în profunzime astăzi noii preoți sînt psihoterapeuții literatura care și-a cîștigat prestigiul cel mai mare a fost aceea claustrofilă. I se poate spune și "psihologizantă". Focalizarea țintește personajul în serii de manifestări mai mult sau mai puțin analitice astfel dispuse încît spre final să se poată revela ceea ce ține de capacitățile lui invizibile de natură inefabilă: cu cît mai ascunse, cu atît mai puternice. "Dumnezeu a ales lucrurile
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
Pavel. Această literatură se vrea a fi o pneumatologie, o hagiografie, explicită sau implicită, a omului: o literatură profund umanistă care dezleagă misterul mereu virgin al unei puteri individuale latente a cărei actualizare depășește mereu așteptările conștiinței de sine a personajului și, dincolo de text, ale cititorului. Pentru că asistăm de mult la denunțarea iluziilor umaniste și acceptăm că umanismul de pînă acum este de fapt o iluzie avem din ce în ce mai puțină încredere în lume: în aproape orice propune ea pe termen mediu și
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
Nietzsche la 27 de ani, în 1942. Noul Roman devine așadar realitate abia după ce primește botezul unui critic genial ( în accepțiunea culturală a termenului), dar nu e mai puțin adevărat că descrierea mecanicistă, dezafectată, practicată în urma retragerii creditului pneumatologic acordat personajului, alături de predilecția pentru montajul cinematografic al decupajelor diegetice ( după ce literatura recunoștea noutatea artei filmice dinainte de 1920) nasc un cu totul alt orizont de așteptare, deschis unui cititor nou, eminamente urban, alienat de un mult mai rapid ritm existențial, pentru care
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
subiectelor mari", pentru mizeria contemporaneității, pentru penuria de autentic. Pe de altă parte, musca redeschide un spațiu vital evacuat din literatură în anii 1950 sub acuzația de convenție burgheză, umanizează, printr-un aparent derizoriu efect de realitate, o colonie de personaje participante la doar două categorii biografice: eroi sau antieroi; prin cvasiinvizibilitatea ei, toposul muștei revine la sugestia unei absențe obsedante, iar prin numărul infinit pe care-l sugerează, generic, musca, se referă la cel mai banal și, deci, autentic cotidian
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
în 1965, Georges Perec se va încumeta să reediteze proiectul flaubertian din Madame Bovary într-o variantă pentru "societatea de consum", cu titlul ostentativ Les Choses. Literatura lucrurilor va fi aceea care, treptat, se va instala în apartament. Asta pentru că personajul va deveni, după o scurtă agonie, "omul fără însușiri", nici erou nici antierou. Un erou totuși, în felul lui, pentru că supraviețuind unei lumi tot mai neospitaliere și unui vid de motivații tot mai cuprinzător, cu "ajutorul" exclusiv al lucrurilor, ridicate
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
tot mai neospitaliere și unui vid de motivații tot mai cuprinzător, cu "ajutorul" exclusiv al lucrurilor, ridicate, după consumarea revoltei anticapitaliste, la rangul de ființe. Apoi, pentru că, mai puțin erou, chiar și la modul acesta cinic, decît s-ar vrea, personajul are nevoie de un loc pe care să-l poată locui fără consecințe notabile, interșanjabil și, pentru că îl vrea confortabil, ticsit de lucruri. Dat afară din istorie, acest personaj aflat în pragul execuției de către călăii Noului Roman a început să
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
erou, chiar și la modul acesta cinic, decît s-ar vrea, personajul are nevoie de un loc pe care să-l poată locui fără consecințe notabile, interșanjabil și, pentru că îl vrea confortabil, ticsit de lucruri. Dat afară din istorie, acest personaj aflat în pragul execuției de către călăii Noului Roman a început să semene cu noi cu europenii trecuți, în război, printr-o mult mai reală primejdie a exterminării fizice. Nu știu dacă o experiență o explică pe cealaltă. Cert e că
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]