2,222 matches
-
sparg Mii de scoici negre la maluri Și cochilii aduse din larg Sunt aruncate spre moarte Doamne, câtă nedreptate! Devin fire de nisip Grosier, apoi mai fin Este crudul lor destin. Cerul s-a învinețit Marea, fiară încolțită Dușmănoasă, urâțită Pescăruși țipă strident Zeul Mării încruntat Ține strâns acel trident Totul este iminent. Anne Marie BEJLIU Referințe critice “... despre Anne Marie Bejliu... prefața volumului Geometria sufletului scrisă de doamna Iolanda Malamen surâs (viața tablourilor uitate de zeci de ani în depozite
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
care o iubesc dar mi-aș dori să fii ultima de obicei nu iau prizonieri lună pe skype să vorbim despre iubire numai de bine ai stat vreodată în fața unui val nisipul ți-a ieșit vreodată din gură iubești ce pescăruși se-opresc de două ori pe aceeași pânză umflată sufletul tău singur pe apă aș vrea să-mi aduci dimineți la pachet nu am timp să trăiesc niciuna din ele maree așteaptă luna pe skype un drum pentru visătorii de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
bat neîncetat negustorii de suflete. Dincolo de ziduri se aude Mahler. Îngerii au uitat cu ce se hrănește liniștea Zburând haotic printre grădinile inodore Însângerându-și aripile în gândurile Pământenilor ce lăcrimează mereu Când vine ploaia peste trupuri și case. Doar pescărușii adorm în văzduh Când cireșii înfloresc și se scutură-n iarnă. La porți bat neîncetat negustorii de suflete. Dincolo de ziduri se aude Wagner. Îngerii aud tremurând și se zbat lăcrimând Peste noaptea în care rugăciunea e vie. Clopotele își scutură
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o știi prin ochii mei precum lacrima de fluture cad stele în departe zici că-i Chopin vântul foșnește prin tine îl simt adiere de pace e frig mă strângi cu aripile păsări albastre pe lună și-un țipăt de pescăruș orb tremură neclintirea un abur roșu-n noapte Doamne cît de frumos zicem deodată privind boarea de lumină prin ochii mei tu și eu prin tine ce ai compus aseară la ora cinci o sonată pentru noi iubito am simțit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
minte. Acum și amintirile mele cu apele Atlanticului sunt mult mai personale. A existat episodul fabulos anterior cu Mary Daly și ziua aceea de august, 1998, când ea se scălda în ocean într-un loc sălbatic și pustiu, înconjurată de pescăruși, iar eu cu greu vâram câte un deget în apa foarte rece, mulțumindu-mă să savurez la soare un alt vis pe care nici nu am apucat să îl am. Atlanticul de acum, din miezul iernii lui 2003-2004, avea ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și alte povestiri, București, 1985-1994. Madam Charbonier, Femeia în roșu turbat, Comitetul de Partid, Sector IV, București, 1979-1989. Mama Milia, Povețe, dojeni și draguri, Sâncrai, Hunedoara, București, 1955-1994. Maria Bucur, Parfum româno-rus de femeie americană, Monroe County, 1998-2004. Mary Daly, Pescăruși, cormorani și miracole, Boston, 1998. Mihai Bîrsan, Tatăl potrivit la fata potrivită, Hunedoara, 1959-2000. Mircea C., Dimineți de taină, Sinaia, 1998. Monica C., Nu există decât deștepți și proști, București, 1985-1994. Oti D., Prețurile succeselor, Hunedoara, 1970-1974, 2004. Petrit Sinani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Se poate și să nu prind nimic. Imposibil, boierule; acolo e altă socoteală. N-a dat nimene cu undița de când e Dunărea; crapul de-acolo n-a învățat șiretlic. Mai adaoge dumneata că la colibă ai pe uncheșul nostru Mitrea Pescăruș. —A! trăiește acolo ș-un uncheș? — Da, domnule. De cum intră puvoaiele în bălți, el se duce la grindul lui, își repară coliba și-și cătrănește vârșele. Are și el niște sărăcii de vârșe. Am făcut, pesemne, o mutră oțărâtă. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce neguțătorii învârtim; asta știu, asta spun; însă eu povești de alea de care-mi ceri și care-ți plac nu cunosc. Eu știu că una și cu una fac două. Omul dumnitale cel mai potrivit e uncheșul. Moș Mitrea Pescăruș nu cunoaște multe dintr-ale politicei, și-i cam nătâng. Dar să-ți povestească dânsul o întâmplare... ca din gazetă! caști gura și rămâi bau! Știe unele, ca și cum ar fi fost de față; ți le înșiră și ți le zugrăvește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iubire și nu mai putea viețui nici în lumea aceasta, nici în acest veac. Simțea trebuința să moară și s-o urmeze dincolo. Cum am cotit cu barca nu departe de satul rudarilor, spre Fundul Lintiții, la coliba lui Mitrea Pescăruș, am văzut apărând o făptură ce mi s-a părut uimitoare subt arcul sălciei. Avea mișcări mlădioase și un obraz oacheș și pasionat. Purta fustă încrețită roșie cu puchiței negri și broboada verde îi era căzută pe umeri. În afară de ie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cumpărat-o. A dat o sută de poli de aur; și a luat-o cu el. Acel Sandu Dălcăuș a fost un hoț. A luat-o cu dânsul și a fost s-o omoare. Povestea asta o știe uncheșul Mitrea Pescăruș. Eu nu știu bine ce a fost și cum a fost, că nu mă interesează prostiile. După Dălcăuș au fost alții. Acuma i-a dat chitanță și lui Gogu. Cum i-a dat chitanță, fuge și ăsta. Eu nu înțelegeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
colibă, subt o salcie veche, ș-am cunoscut pe uncheșul Mitrea. Când își purta trupul nalt și uscat, alcătuit din noduri negre și piele tăbăcită, bocănind cu cizmele de la colibă la vârșele întinse și de la vârșe la vatră, uncheșul Mitrea Pescăruș avea obiceiul să vorbească. Nu singur. Vorbea cu lucrurile, cu sălciile. Îmi revenea acum și mie o parte din frazele - unele destul de nesăbuite - pe care le rostea. —Trebuie să înfierbânt catranul, ca să vă cătrănesc... zicea el împletiturilor înșirate în pari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și scăderea în care intra zeul luminii. Țânțarii au început să mă atace în roiuri; simțeam, în năvala lor învierșunată, hotărârea să mă deșerte de sânge și să mă adaoge lucrurilor moarte în care dospește iar viața. Atunci moș Mitrea Pescăruș mi-a declarat: — Mă duc s-aduc stuful. S-a dus și s-a întors: — Am adus stuful. După ce a adus stuful, i-a căutat locul sub vânt, l-a aprins și m-a învăluit în fum. Lăcrămam și tușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
jumătate deschisă în spinii cărunți ai bărbii ce-i căptușea obrazul, țânțarii dădură din nou năvală asupră-mi. Pielea mea le era mai plăcută, mai moale și mai ușor de străpuns. Poate aveau și alte motive să mă prefere; Mitrea Pescăruș rămânea oarecum în afară de viforul lui. Recunoșteam în asaltul lor vitejie, dar mai cu samă totală lipsă de respect. Eram și eu o victimă a bătăliei pe care specia lor o poartă de mii de ani împotriva omului. Faraonii, la Nil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
omului. Faraonii, la Nil, nu s-au bucurat de cruțarea lor; nici Por-Împărat la Gange; nici Alexandru Macedon la Oxus. Generațiile lor se multiplică numai ca să ne distrugă; noi n-aveam rost decât ca să-i hrănim. —Ho, goangelor! strigă Mitrea Pescăruș, ca și cum ar fi înțeles problema. O înțelesese, deoarece avea argumente. Unul din argumente era alt maldăr de stuf; celelalte argumente erau combinațiile verbale pe care, tot de la Gange, Oxus și Nil, triburile rudarilor și breasla pescarilor le-au potrivit cu iscusință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coadă și n-are de ce se prinde cu ghiarele. Pământ n-are; comoară n-a găsit. S-a ales cu o barcă și cu niște vârșe. În acele vârșe ne ducem noi să dăm cu capul. Ne-a duce Mitrea Pescăruș să ne vândă la Oltenița, să-și mai ia câte ceva; nițică mâncare, nițică băutură, ș-un strai. Iacă, acuș vine toamna și n-are nici de unele. Haideți și voi. Ba noi nu ne ducem la Mitrea; a venit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adânc boul-bălții. — Ce spui tu? întrebă pescarul. Spui bine? Spune bine, își îndreaptă el spre mine glasul. Zice că mâine prinzi crap. Am adormit brusc; am revăzut într-un adânc de vis toată drama pe care mi-o reprezentase Mitrea Pescăruș. Apoi m-am trezit deodată. Uncheșul nu mai era la vatră. Nu era nici în bordei, nici în pologul lui. Părea a-l fi sorbit o hrubă a nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
străzilor 7 și 42 și apoi pe jos prin oraș, trecând de străzile 7, 8, 9, în timp ce mi se întorcea stomacul de nervi. Cu cât mă apropiam de Hudson, cu atât mai sumbru devenea peisajul, din ce în ce mai populat de depozite și pescăruși. Partea asta a orașului era o cu totul altă lume decât Fifth Avenue. Clădirile erau mai mici și mai înghesuite, ghemuindu-se pe trotuar de parcă le era frică să nu fie lovite. Era mai rece aici și aerul era altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Trăia mereu, iar și iar, aceeași zi fiziologică. Trupul său: un imperiu fără un soare care să apună. într-o zi, cum plutea spre nici unde, a zis cu voce tare: — Vreau să-mbătrânesc. Nu să mor - să-mbătrânesc. Un pescăruș i-a dezvăluit cu un țipăt ridicolul acestor cuvinte. Vultur-în-Zbor și-a început căutarea lui Sispy și a Prepelicarului pe cât de metodic a putut. A navigat înapoi spre Amerindia și și-a croit drum către Axona și Phoenix, de unde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
briza dinspre fluviu i-l flutura, ca un steag galben ridicat în aer în spatele ei. Vaporul mergea încet de-a lungul apei; în afară de zgomotele gâjâite obișnuite ale orașului, singurele sunete pe care le puteam auzi erau ale vaporului și ale pescărușilor care zburau pe deasupra noastră, amintind de mare și de apă sărată, venindu-ți greu să crezi că suntem în mijlocul Londrei. — Mă bucur mult că am venit, a adăugat. Nu voiam să vin, dar tata chiar a insistat. Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
În spatele nostru, bețivii care se jucau Frisbee cu vesta de salvare acum își desfăcuseră pantalonii și își scosese penisurile. Atârnau în jos trist, precum niște viermi care nu se prea bucurau că ieșiseră la soare. Probabil le era frică de pescăruși. Sper că fuseseră date cu loțiune din belșug. Suki Fine ar trebui să le atragă atenția în legătură cu asta dintr-un minut în altul. — Era doar un drogat, spunea Baby. Vreau să spun, seringi peste tot pe jos. Dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cine să spele geamurile Într-un internat de băieți?) pătrunde lumina lăptoasă a unei zile care nu se arată a fi Însorită. Se văd vârfurile plopilor Încă neacoperiți de frunze și se ghicește printre ei firma cândva luminoasă a hotelului Pescăruș care are 11 etaje. Aparatul rămâne multă vreme neclintit pe acestă imagine ștearsă. Se aude un șuierat subțire de vânt și din când În când zgomotul făcut de autobuzele liniei 4312. Aceasta face legătura Între fostul sat de lângă actuala linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
zgomotul făcut de autobuzele liniei 4312. Aceasta face legătura Între fostul sat de lângă actuala linie de centură a orașului și fosta periferie a orașului, acum devenită marginea zonei centrale. O deplasare În sus a aparatului descoperă Întregul corp al hotelului Pescăruș, micul parc neîngrijit din fața lui și parcarea pustie de lângă intrarea În restaurant. O altă deplasare, de data aceasta spre stânga, aduce un element nou În cadru; un castel de apă ceva mai scund decât hotelul, deci o construcție care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și se oprește pentru că deja a uitat ce anume i-a surprins făcând. Băieții pleacă. Grințu se proptește În coate de pervazul ferestrei deschise și rămâne cu privirea ațintită pe imaginea de la Începutul scenariului. Lumina de pe cerul cenușiu din spatele hotelului Pescărușul a mai crescut Între timp. Deși parcul e abia puțin Înverzit, culoarea lui e intensă și proaspătă. Se pare că a plouat peste noapte. Se aud pași pe culoar și ușa camerei pedagogului se deschide pentru a face loc salutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mare ca el și lucrează la Casa Roșie. Dacă nu are clienți, se cuibărește lângă el în pat și-l veghează când doarme. Alteori, Bobby apare la madame Noor în nopțile liniștite, la o altă fată, căreia i se spune Pescărușul. Madame Noor i-a oprit la început bani din comision, dar mai apoi, n-a mai făcut-o. Trebuie să primești și ceva gratis în viață, zice ea, trăgând filosofic din țigară. Într-o dimineață, Bobby pleacă de la misiune să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu este nimeni pe fază și ajunge în stradă fără a fi oprit. Singura pierdere este pălăria Curzon, care-i cade când încearcă să scape. Aleargă prin căldura toridă și se pierde curând printre clădiri. Mai târziu, ascuns în brațele Pescărușului, la Madame Noor, a tras concluzia că nu era cine știe ce pierdere. Englezii adevărați nu par să poarte acest gen de pălărie, decât dacă îndeplinesc o funcție oficială. După câteva zile, iese și-și cumpără o pălărie obișnuită, din piele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]