1,274 matches
-
la doamna Alexandrescu. Are să-i povestească multe, i-e dor și vrea să-l întîlnească. Să-i lase, tot la portar, într-un plic, noua adresă și apoi ea va veni negreșit... Titu ascunse scrisoarea, își însemnă adresa pe un petic de hârtie, fără nume. Îi era și lui dor de ea, de glasul ei blând și de ochii ei cu priviri învăluitoare. În zadar s-a bucurat, când s-a mutat de la doamna Alexandrescu, că a scăpat. Tanța îi rămăsese
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se repezise la București, fiindcă prinsese din vânt o vorbă cum că moșia Babaroaga a doamnei Iuga ar fi de vânzare. De mult tot umblă el să se tragă mai aproape de capitală și i-ar fi convenit de minune un petic de pământ în Argeșul de jos, în regiunea unde și-a început meseria asta grea de agricultor. S-a interesat nițel, și s-a dus în strada Argintari. Nu știa că boierii sunt în divorț și încă a întrebat pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să te auzim! Cei ce erau mai aproape întoarseră capetele râzând spre Toader Strîmbu, care însă răspunse dîrz: ― Eu aș împărți, cucoane, dacă aș avea ce, dar n-am! ― Cum n-ai, băiete? insistă Miron. Dar casă n-ai și peticul de pământ pe care-i casa nu-i al tău? ― Se surpă casa pe noi, cucoane, făcu Toader cu același glas. ― Vasăzică, fiindcă se surpă, n-o împarți! continuă bătrânul boier. Iar eu sau altul, fiindcă ne-am învrednicit de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în cordonul paltonului, în nasturii care se împotriveau, ea se strânse, astfel încât să lase mânecile să alunece. El căută mai adânc, bâjbâind cu degetele lacome prin veșmintele ei, ca și cum ar fi vânturat un morman de frunze. Găsi, spre coapsă, un petic de piele, îl lărgi cu disperare, încurcându-i veșmintele, care în sus, care în jos, dar reușind, în sfârșit, s-o prindă cu amândouă palmele. Nu mai simțea moliciunea dinainte, parcă un pumn țâșnea dinăuntru, trăgând, după el, de-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i țină părul moale de o parte și de alta a frunții, apoi urcă cele câteva trepte ale demisolului, pregătit să asculte tăcerea mai largă, a străzii. Este, de fapt, o alee, mărginită de garduri joase, în spatele cărora se întind petice de curte, cu copaci răzleți și case vechi, dinainte de război, cu un cat și acoperiș țuguiat, învelit cu țiglă. Pe vremea aceea, oamenii care își ridicau case erau înstăriți, locuințele aveau camere mari și înalte, cât să încapă candelabre bogate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceea ce ar vrea ei să fie. Noi le sugerăm ceea ce trebuie. — Materia determină spiritul. — E un fel de-a spune, încuviință Vocea, că biografia determină autobiografia. — Mai trebuie totuși ceva... — Bănuiam. Am chemat celelalte voci. Le-am ascultat. — Dă-mi peticul de hârtie, îi ceru Iacob. Netezi foaia și citi nedumerit : — Ionuț Penescu... E și ăsta un fel de dragon ? — Era cât pe ce să fie... Un sinucigaș de duminică, ceva în felul personajului lui Dostoievski. Puțin diferit, e drept... — Mă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuit să citești ? — Asta a venit prea devreme. Două revoluții într-un secol e deja prea mult. De-aia restaurația a luat-o înaintea revoluției. Hârâi din nou : Dar pe noi, nu-i așa, asta nu ne deranjează... Iacob răsuci peticul de hârtie între degete. — Ce amestec are Dostoievski în povestea asta ? — În Demonii se găsește un personaj, Kirillov, care ține cu tot dinadinsul să se sinucidă. E pregătit, doar că așteaptă semnalul ca să nu se sinucidă chiar fără rost. ăstălalt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
al nostru ? Poate că pentru radiologi o fi vreo diferență, răspunse Cosmina, privind cu un zâmbet trist osârdia lui Pantelimon de a desluși răscrucile sorții cu zbârnâiala prin aer a monedei de argint. Englezii or fi mai fotogenici... — Dă-mi peticul ăla de hârtie, ceru Iacob. Îl mai citi o dată, apoi îl puse pe masă : E destul. Pot merge singur mai departe. Vocea intrase, ca de obicei, fără să dea binețe. Iacob o simțea în vibrațiile aerului, avea un fel de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încă... Nu erau mulți care să-l plângă, zâmbi Iacob. Un convoi de felul ăsta nu se alcătuiește din cei care vin să plângă... Mai degrabă invers... Pe de-alde ăștia trebuie să-i facem noi să plângă. Iacob netezi peticul de hârtie și citi : Filip. — Filip și mai cum ? — N-are importanță, noi știm care Filip. N-avem nevoie de nume de familie. Nici ai noștri nu au nume de familie și nu ne e greu să-i recunoaștem. Numele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tai cu un cuțit știrb filele unei cărți. — E drept că, uneori, când ne amintim că trebuie să fim patrioți, cădem în manierisme. Vin de fiecare dată când mă chemi... Îți răspund la orice întrebare. Te las să-ți iei peticul de hârtie înapoi. Nu e destul ? — Când să am încredere în tine ? — Nu trebuie să ai încredere în mine... Atunci nu ți-aș spune nimic din ce nu știi... Nu te-aș mai surprinde cu nimic. Dacă am avea încredere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din tagma risipitorilor. Cu totul altceva. Iacob al lui Zevedei se gândi o clipă. — Cât despre bolnavul de la reanimare ? — Ce-i cu el ? — În ce stare e ? — Pe bucata de hârtie era scris un singur nume. Nu încap pe un petic două nume deodată. Trebuie să te mulțumești cu atât. Se priviră câteva clipe în tăcere. Papi se foi pe canapea, altădată s-ar fi cuibărit lângă umărul lui Efrem, acum ezită, ghemuindu-se în colțul ei. Filip își muie buzele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
liniștești... — E târziu. Nu-ți face griji, sunt liniștită... Tataia mă așteaptă. El o să știe ce e de făcut... Îi dădu capul deoparte și-și trase picioarele de dedesubt. Bâjbâi pe podea, până își găsi chiloții, care arătau ca un petic nefolositor. S-au rupt, șopti, făcându-i ghem la piept. Nu spusese „i-ai rupt“, era un fel de a refuza să vorbească despre cele întâmplate. Cum între timp ochii i se obișnuiseră cu întunericul, porni încet spre vestibul. El
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-ți mai folosea. Numai că noi nu te ținem în spital pentru ce ți se întâmplă în viața cea nouă, ci pentru ce s-a întâmplat în viața cea veche... Așa că o să mai stai cuminte în pat“. Se schimbă, scoase peticul de hârtie și-l puse între foile caietului, înainte de a închide poșeta. În curtea interioară era deja pustiu, așa că Pantelimon o putea parcurge nestingherit, cu pași mari, concentrat asupra monedei sale de argint fără să trebuiască să se ferească de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
făcut treaba doar pe jumătate. Iacob al lui Zevedei își ridică privirea. Vocea îl privea agățată, ca un liliac, de grinzile tavanului. — Dă-mi hârtia, ceru Iacob. Să vedem ce-i de făcut mai departe. — Astăzi nu mai am niciun petic de hârtie să-ți dau. — Socotim așadar problema încheiată ! — Nu, răspunse Vocea, cu aceeași intonație seacă. Numai că de data asta hârtia rămâne la mine. — Știi bine că nu se poate ! ridică glasul Iacob. Eu sunt cel care... Nu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de amiazăzi. Iacob se ridică, răsturnând, cu zgomot, scaunul, dar nu se întoarse. Întinse brațul, deschizând palma în semn de poruncă... Vocea îi răspunse cu râsul ei hârâit, care umplu arcadele. — E prea târziu, șuieră. Nu mai ai nicio putere. Peticul tău de hârtie nu mai poate face ca realitatea și moartea să se deosebească printr-o singură literă. Când ai căpătat simțiri omenești, ai pierdut puterea asta. Ai rămas între lumi, oricare dintre lumile noastre te respinge. Sunt Iacob al
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceilalți. Și, mai ales, ceva i se strângea în piept, se făcea ghem, când vreun polițist îi cerea actele și le privea lung, întorcându-le pe toate fețele. Ce o fi fost atât de citit, se întreba, când întârziau asupra peticului de carton plastifiat, o cântăreau din priviri - arbora atunci o mimică neutră, pentru a semăna cu fotografia din buletin -, apoi se întorceau spre cifrele care îi strângeau ființa vie, mai abitir decât între patru scânduri. În secție era cald, polițistul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu înțelegea rostul hârtiei despăturite. Uită- te ! El citi cu oarecare greutate, silabisind. Literele erau mari, de tipar, menite să ascundă scrisul adevărat al autorului : Bă LEGIONARI ! CĂRAȚIVĂ UNDE VEDE-ȚI CU OCHI ! Uite, spuse Rada, lovind cu arătătorul în peticul de hârtie, ce făceau oamenii cumsecade atunci când nu vă primeau cu flori. Aruncau în noi cu pietre. — Erau oameni cumsecade, încercă bărbatul. — Doamna Gavrilescu, spuse Rada. Și cu bărbată-su. I-a văzut un băiat de vizavi, care învăța noaptea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
faianță răsfrângeau cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care-i suia din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce însă ochii se obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore. Unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer ca potcoavele cailor morți. Altele absorbeau însă lumina, țigle sparte, mormane de cenușă ce mai păstrau urmele găleților în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer ca potcoavele cailor morți. Altele absorbeau însă lumina, țigle sparte, mormane de cenușă ce mai păstrau urmele găleților în care se întăriseră, petice și cârpe de-a valma, pete gelatinoase ca niște meduze, pulberi din temeliile caselor, frunze uscate rămase de astă-toamnă și mucezite, cărți cu cotoarele răsucite, cauciucuri cu burțile sparte. Pe măsură ce mormanul uriaș se lățea spre poale, limbile excavatoarelor îl împingeau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
venea Iadeș, ținând o farfurie de tablă pe care fumegau doi tăciuni stropiți cu țuică, ai căror aburi răspândeau o mireasmă îmbietoare. Urmau Isaia și, în spate, restul credincioșilor. Marchiza își trase fusta cât putu peste genunchi și găsi un petic de dantelă îngălbenită pe care și-o puse pe cap, în chip de mironosiță. Să cântăm ! îi îndemnă Isaia. — Sik șukran ! tresări Faraon. Ieși din convoi și se repezi spre acordeon. Bătu de câteva ori cu talpa în pământ, pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste zăbală. Măcar aveai locu’ tău pe pământ. Nici măcar copac nu ești, poate talașu’, după ce-l taie... Iadeș se împuțină și-și îndesă fesul la loc, așa cum făcea când voia să se ascundă. — Eu am buletin ! anunță Bunelu, ridicând un petic cafeniu. — Dă-l încoace, să văd ! ceru Calu. Îl răsuci pe toate părțile și i-l dădu înapoi. Nu-i bun de nimic, poți să te piși pe el. Oricum, te piși pe unde apuci... Da’ ce-are ? întrebă Bunelu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
n-a știut să devină o păpușă, ca și ea, că a rămas un amărât de om... — Mai încercăm o dată, spuse Maestrul păpușilor, punând-o cu băgare de seamă pe Annabel în cutia ei, după ce-i așezase sub cap un petic de catifea, împăturit ca o pernă. Doar o dată și gata... — O dată și gata, repetă Tili. Azi a fost cam mult. Nu e bine să dai drumul, dintr-odată, la prea multe nume. Încep să bântuie. Maestrul ezită câteva clipe. Apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se dezlănțuise. Se lăsă în patru labe cu fața lipită de podea, privind grămăjoara din toate cele patru direcții. Se năpusti, icnind, astfel încât lozurile să nu aibă timp să se regrupeze. „Te prind, mă, te prind !“, șuiera, rupând sau smulgând peticul golemului din lozurile pe jumătate rupte. Dar peticul nu conținea litera care trebuia și golemul rămânea tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie îi răspundea la fel de două
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fața lipită de podea, privind grămăjoara din toate cele patru direcții. Se năpusti, icnind, astfel încât lozurile să nu aibă timp să se regrupeze. „Te prind, mă, te prind !“, șuiera, rupând sau smulgând peticul golemului din lozurile pe jumătate rupte. Dar peticul nu conținea litera care trebuia și golemul rămânea tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie îi răspundea la fel de două ori la rând îl scotea din sărite. Peticul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te prind !“, șuiera, rupând sau smulgând peticul golemului din lozurile pe jumătate rupte. Dar peticul nu conținea litera care trebuia și golemul rămânea tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie îi răspundea la fel de două ori la rând îl scotea din sărite. Peticul era făcut bucățele, dar fiecare fărâmă continua să îngâne același răspuns, cu glas subțiratic. Sutele de voci firave, ca niște glasuri de copii, îl sfidau cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]