24,603 matches
-
Și s-a născut o Mihaelă, o fată frumoasă de-ți vine să o manânci, atât de micuță, fragilă, încât plângeam lângă ea, că-i așa de neputinciosă, plângeam că ea nu mănâncă mâncare ca și noi, dar suge la pieptul mamei. Îmi plăcea să o sărut pe obrăjorul ei finuț, de parcă atingeai niște petale de flori. Și anii au trecut, eu am crescut, mica noastră păpușă a crescut și ea și ne-a bucurat cu primii pași, cu primele cuvinte
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
pustii, iar copacii seamăna cu niște fantome care bântuie localitatea și care, datorită vântului, produc niște sunete îngrozitoare, care mă sperie și fac să simt cum îmi trec fiori prin suflet, iar inima parcă ar vrea să-mi iasă din piept. Și, mie, mai tare mi-e frig... Așteptarea. Și care-i așteptare? Ea e plină de speranță, căci mă face să cred că mult doriții fulgi vor acoperi acest tablou îngrozitor. O dată cu venirea fulguleților, se va șterge și tabloul, care
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
posibil ca enigmatica sintagmă să aibă legătură cu pagina dintr-o revistă ilustrată, decupată și uitată între filele manuscrisului. Este o reproducere în sepia a tabloului intitulat Păcatul și semnat Frantz Stuck. O femeie cu ochi mari și întunecoși, cu pieptul gol și plete negre curgându-i pe umeri până la mijloc. Un șarpe îi încolăcește bustul, sprijinindu-și capul pe umărul ei drept. Evident, o viziune alegorică proprie mentalității creștine medievale, din care scriitorul P.H.Lippa pare a fi reținut doar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cu atât mai puțin sentimentale) ale bătrânului scriitor. Mă întreb dacă doamna Bacinski a fost atrasă măcar de personajul feminin, Teodora, portretizată la un moment destul de minuțios de P.H.L. Așadar, o femeie extrem de „serioasă”, făcută pentru a lua viața în piept, parcurgând cu calm și încredere etapele cunoscute: studii, căsătorie, grijile casei, devotamentul de mamă. O viață obișnuită, ca atâtea altele, cu eroismele neștiute și neprețuite cu adevărat de cineva. Bărbatul „are impresia” că „așa se cuvine”, că tot ce face
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
zbor, deși se ascund încă la subsuoara ta și în liniștea visului tău cu flori și cu pomi - adăpost al regăsirilor zilnice pentru ei care sunt, pentru ei când vor fi... Lunecarea ca-n somn, de sub melcul urechii pe prăvălișul pieptului, între cupe cu dulce otravă, pînă sub coroana arborelui ombilical, până în hipnoticul inel al patimei roze și al cântecului mut ca al scoicii adunând tot vuietul mării între valvele pulsând, fremătând, între algele mângâind cu imperceptibilul foșnet nesfârșitul meu dor
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
se treziră lîngă ei cu Napoleon! Extraordinar! strigă vesel Virgil. Vine și Tomiță! Asta-i javra lui! O cunosc! Bine-ai venit, Napoleoane, măi javră pătată, măi! Și, plin de duioșie față de solul patruped al lui Tomiță, îl strînse la piept mîngîindu-i urechile clăpăuge. Sosi, într-adevăr, după puțină vreme și Tomiță. Avea în spate o lopată, iar în mînă un pachet cu biscuiți. După ce rîse din belșug, fericit că se află și el acolo, spunînd cîte o vorbă potrivită fiecăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
îl fugărea mereu, simțind victoria aproape. Îngrozit, pe de o parte de cîinele care-l urmărea, iar pe de altă parte de Tomiță, care vru să-i iasă în cale, iedul sări peste niște bolovani, se feri să nu dea piept în piept cu Vlad și nimeri drept în brațele lui Virgil. Acesta avu senzația că strînge toată lumea nefericită la pieptul său. De bucurie îi dădură lacrimile și se străduia să-l ferească de colții lui Napoleon, care continua să latre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mereu, simțind victoria aproape. Îngrozit, pe de o parte de cîinele care-l urmărea, iar pe de altă parte de Tomiță, care vru să-i iasă în cale, iedul sări peste niște bolovani, se feri să nu dea piept în piept cu Vlad și nimeri drept în brațele lui Virgil. Acesta avu senzația că strînge toată lumea nefericită la pieptul său. De bucurie îi dădură lacrimile și se străduia să-l ferească de colții lui Napoleon, care continua să latre și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
parte de Tomiță, care vru să-i iasă în cale, iedul sări peste niște bolovani, se feri să nu dea piept în piept cu Vlad și nimeri drept în brațele lui Virgil. Acesta avu senzația că strînge toată lumea nefericită la pieptul său. De bucurie îi dădură lacrimile și se străduia să-l ferească de colții lui Napoleon, care continua să latre și să se repeadă la el. Țibă de-aici, criminalule! strigă cît putu Bărzăunul. Vlad și Tomiță reușiră să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
salvat un ied de la moarte poate înțelege ce-au simțit copiii în acel moment. Virgil mai lăcrimă un pic, apoi își șterse ochii de blănița iedului. Îl sărută apăsat pe botișorul negru, pe urechile catifelate, îl mai strînse o dată la piept făcînd uuuuh! și, crezînd că astfel poate aduce cea mai mare dovadă de cavalerism față de Ilinca, i-l dărui ei șoptindu-i fericit: Poftim, Ilinca... ți-l dau ție... Ilinca se înfioră toată de o bucurie pe care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
general și chiar batjocorit de toți. Dar trebuia să încerce, o astfel de propunere trebuia să plece de la cineva! Și, culmea-culmilor, nu s-a trezit nici refuzat, nici batjocorit. Da de unde? În clipa în care a pomenit cuvîntul "acasă", din piepturile tuturor izvorî aceeași expresie: Hai să plecăm! Lui Tomiță nu-i veni să creadă. Chiar la un asemenea succes deplin nu se așteptase. Continuă deci cu mai multă însuflețire: O să venim altădată și atunci precis o să găsim comoara. O să aducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-i lași să intre, că i-am chemat eu! Am înțeles! Virgil, auzind că pînă și acel străin, atît de respectat de Potîngă, era interesat de prezența lor acolo, se făcu mic de tot și simți inima bătîndu-i nu în piept, ci în cap. Oare ce-or să ne facă? gîndi el încruntîndu-se. În acel moment, aproape fără să fie observat, apăru Bărzăunul. Venea încet, uitîndu-se speriat în toate părțile, de parcă atunci ar fi căzut din lună. Dînd cu ochii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
camera. Se ridică de pe scaun, deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva batoane mari de ciocolată. Întinse fiecăruia cîte unul, ciufuli vesel părul lui Virgil, îl pișcă puțin de bărbie pe Tomiță, iar pe Bărzăun îl strînse la piept spunîndu-i "pistruiat'. Începu să rîdă chiar și Nicanor, dar, văzînd că Virgil se uită mirat la el, se încruntă numaidecît. Ei, acum putem sta de vorbă? reluă străinul. În aceeași clipă se auziră cîteva bătăi ușoare în ușă. Virgil întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de gol și ieși în șosea, după ce-i adresă Bărzăunului alte cuvinte, de care eu personal nu vreau să-mi mai amintesc. Tii, și ce frumos era îmbrăcat Virgil! Purta un costum nou, cu cravată și cu trei insigne pe piept: una de Cruce Roșie, una din Somalia și alta de donator fruntaș de sînge, toate primite de la un unchi al său. În acel moment, de lîngă primul tufiș se ridică și Vlad apropiindu-se de autobuzul din care coborîseră aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
uitară nedumeriți unul la altul, apoi la restul grupului, parcă treziți dintr-un vis urît. Atunci însă se produse ceva cu totul și cu totul neașteptat. Ca și cum cineva ar fi apăsat pe-un buton, în aceeași fracțiune de secundă din piepturile tuturor izbucni un hohot nesfîrșit de rîs, cu urcușuri și coborîșuri pe toate gamele posibile, cum nu se mai auzise de cînd lumea prin acele pustietăți. Pasăre fermecată e rîsul... și nimic nu poate da mai mult curaj, mai multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
trecură fără prea mari eforturi, zăriră un alt perete de stîncă, mai mic decît Piatra Domniței, în care se contura un fel de intrare întunecoasă. De aici izbucneau vijelioase apele rîului pe malul căruia veniseră. Se opriră înfiorați și din pieptul fiecăruia izbucni același strigăt: Peștera! Într-adevăr, în fața lor răsărise, ca din basmul celor 1001 de nopți, Peștera Liliecilor. Spaimele întunericului I ntrarea în adîncul peșterii nu prea avu darul să încînte pe nimeni. Dacă pînă acolo totul păruse negrăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
De ce să nu mă duc?... Ce, asta-i o greutate pentru mine? Eu nu-s nici Nuțu... nici Virgil... nici Vlad să-mi fie frică de orice gînganie. Dacă am chef să mă duc, mă duc! Și Bărzăunul își umflă pieptul cu atîta bărbăție, încît Ilinca începu să dea din cap minunîndu-se de asemenea curaj. Mi-aduci și mie un păstrăv, Bărzăune? se rugă ea cu voce înceată și tainică, pătrunzînd prin ochii Bărzăunului pînă-n adîncurile sale cele mai îndepărtate. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
formidabilă trăire din toată viața lui de pînă atunci. Îl uimea totul din jur, dar mai cu seamă îl uimea propria sa ființă devenită alta. Începu să se uite cu mare atenție la el... la brațe, la picioare... își umflă pieptul... Atunci s-a întîlnit pentru prima dată, cu adevărat, cu el însuși... Și era puternic!... Simțea clocotind în el toată puterea lumii și se mira cum de nu și-a dat seama pînă atunci că el nu-i un oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mic, înspre asfințit, ca o lacrimă prelinsă dintr-un ochi nevăzut... În gîndurile Bărzăunului din acele clipe își pierduse orice valoare și peștera și Piatra Domniței și pădurea și totul. Se simți iar trist și neînsemnat și lăsă capul în piept ca un învins. Zări o furnică încercînd să atace o omidă... De prima dată i-a venit chef să le omoare pe amîndouă, dar se răzgîndi imediat și alungă furnica cu degetul în altă parte. Ce-i cu tine? auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
încetini pasul, îndepărtîndu-se treptat de Ilinca. Un asemenea răspuns din partea ei era mai mult ca o insultă. Ce deosebire fantastică între visele pe care și le făurise el, noaptea, cînd scria poeziile și realitatea din atitudinea Ilincăi!... Lăsă capul în piept și continuă să fugă în urma ei, spunîndu-și în gînd că-i cel mai mare prost din lume și că n-o să-i mai spună Ilincăi nici o vorbă cît o trăi el... Auzi, dom'le, el îi scrie poezii ca unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dintre cei mai buni. Dacă i se supune... ochii lui Musa aleargă printre stropii havuzului abia mijit între măslini. Dacă i se supune... Îi mai dau două lăzi cu aur. Ahmet se oprește scurt și se înclină, cu mâinile la piept. — Și i le dau pe Rima și pe Safya. Privirea lui Ahmet rămâne plecată. Nările lui adulmecă deja sângele lui Musa pe dalele mari, de marmură gălbuie. Din filigranul ferestruicii deschise în zid ca un ochi îm păienjenit simte privirea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cunoscut. Omalissan. O duruse. O duruse când sunetele i se desprinseseră din gâtlej, într-un urlet care de-abia mijise a firicel de voce la supra față, o șoaptă firavă ca licărul de viață pe care-l mai simțea în piept. Măcar, dacă așa, în durere și întuneric, sfârșea această a treia viață a ei, să nu se sfârșească sub numele păgân. Așa că rămășițele glasului căutaseră mâna străină, aducătoare de alinare, încredințându-i numele ei adevărat, cel răpit de Musa și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
retează ea însăși grumazul, îi scoate ochii și pune în locul lor două perle mari, lăsându-și râsul să cadă în cascade peste trupul lui, de-acum fără viață. Zorii vin încăr cați de o căldură mută și sărată, ghemuită în piept. Mâna care fâlfâie e de-acum opiumul lui. Încercănat, Musa iubește ca eroii din povești, din cărți, din fanteziile pe care nu dădea doi bani în copilărie. Iubește ireal și sufocant. Isabel, Isabel, Isabel... 18. Noi doi. Tu. Unde ești
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
că mașă (bumbac de culoarea lavandei, un dar de la Dominique) și iese în oraș. Bulevardele pariziene îl primesc cu brațele larg deschise, îmbiindu-l cu patiserii și larmă elegantă, de oraș în care porți ciorapi fini. Alexandre trage aer în piept, se oprește într-o braserie fără faimă, își scoate foile nelipsite, deja, de câteva luni, din geanta ușoară, dintr-odată umflată ca un pântece îngreunat de foșnetul unei poveri plăcute, și își reia lucrul la roman. Merge greu. Sub privirea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
reprezentat! Ca la carte. Important e să supraviețuiești până la următorul nivel al jocului. Să te refaci până la următoarea traumă. Să crezi că vei fi mai bine. Să îmbră țișezi iluzia suficient de convingător cât să ne batem cu pumnul în piept. Te-am salvat! Ce mai aștepți? Bucură-te! Fii fericit! Zâmbește! Ești o poveste de succes! (Psihicul e foarte important, să știi, dacă rămâi optimist, ești ca și rezolvat. Te doare? Fii vesel! Te simți vulnerabil, expus, lipsit de intimitate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]