63,417 matches
-
obligat să procedeze așa și nu altfel. Dar, ca să ai procese de conștiință, trebuie să ai conștiință, ca să poți să-ți supui conduita criticii acestei instanțe. Or, vânzătorul de rând, cum nu era Iuda, nu numai că e egoist și plin de sine, inapt de a-și percepe culpa, dar se crede perfect motivat în ceea ce face. încât paradigma originară nu mai poate fi recuperată în întregime de "omul nou", deși căința poate cunoaște și forme mai ușoare decât cea radicală
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
a "României literare", și acum în volum, sînt mici bijuterii de sensibilitate umană și expresivitate artistică, mostre de luat obligatoriu în considerare la creionarea profilului scriitoricesc al lui Emil Brumaru. Delicate și parșive, sublime chiar și în nerușinare, erudite și pline de miez, scrisorile lui Emil Brumaru către Lucian Raicu demonstrează, dacă mai era nevoie, că în literatură nu există cuvinte tabu și teme prohibite, că trivialitatea este dată de context, nu de un cuvînt sau altul și că un mare
Inefabilul alfabet al delicateții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12396_a_13721]
-
copii, pentru a căror fantezie este îndeajuns un covor transparent în chip de peisaj. Se potrivește cu prezența printre rolurile principale, neobișnuită în opera secolului XIX, a unui copil. Micul Eyold, băiatul lui Golaud din prima căsătorie, are un monolog plin de simboluri, care pot părea ușor dulcege. Descrie cum o turmă de oi, la apusul soarelui, se îndepărtează de țarcul lor, îndreptîndu-se către o moarte sigură. În spectacolul din Glyndebourne, cele două oi simbolizând pe cei doi amanți ce vor
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/12413_a_13738]
-
ăsta guleai!) la o emisiune de mare audiență, ba parcă n-a provocat nici o reacție, este aceea a aducerii în studio a unor foști mari din garda de suflet a lui Ceaușescu, poftiți să se povestească în calitate de martori cu gușa plină de istorie și - de ce nu? - să se pronunțe. Burtică, Niculescu-Mizil (Tache-de-la-Scânteia părăsise din timp corabia!), urmează răposaților Ion Gheorghe Maurer și Ilie Verdeț, care n-au dat colțul înainte de a-și expune opiniile, odată ce chemați să dea pe față dedesubturile
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
frunților. Bătrâni, dar vioi, destul de bine conservați - cel puțin Maurer, în bilghere canadiene și costum de pădurar te convingea că fusese cel mai bun vânător din România, din Europa, de pe mapamond. Cei care-i succed se înfățișează ca niște moșneguți plini de bun simț, de haz pe alocuri, discreți, cum stă bine omului care a văzut multe și nu se grăbește să-și dea cu părerea, pregătiți, totuși, să-și dea avizul în probleme dintre cele mai gingașe ale actualei noastre
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
Cătălin Sturza Reconstituirea povestirilor din cartea de față ar putea să pornească de la descrierea unei fotografii. Patru marginali underground, cu figuri supărate, (ne) privesc, plini de atitudine, dintr-un decor cu valențe transparent-simbolice: o draperie care acoperă o fereastră (pe o scenă? într-un muzeu?) lăsând o fantă îngustă la mijloc, colaj de portrete decupate și postúri expediate dintr-o trăsătură de creion, mult negru
Autoficțiune cu paralele inegale by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12400_a_13725]
-
de referințe, de sistem. Cei care au (mai) dat cu nasul de proză își dau seama că nu există scăpare: dacă nu-i pomenești pe Baudrillard și pe Radu Cosașu n-ai făcut nimic! Obrazul subțire... Revenim la fotografie. E plină de semne. De indicii care te ghidează prin carte. De exemplu, căciula lui Sorin. Are o poveste separată de la care-l reconstitui, în sens invers autoficțional, pe S. Ca în Urmuz (sau, cum spune Paul Cernat, ca în Daniil Harms
Autoficțiune cu paralele inegale by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12400_a_13725]
-
în care se juca Nego în copilărie... Nu mă așez pe nici o bancă și detest prăvăliile. În afară de alimentarele din apropierea casei mele, unde fac gafe de pomină - de pildă, am vrut să-i dau unei casierițe castane. Castane sălbatice. Aveam geanta plină de castane lucioase, culese de lîngă Catedrala Ortodoxă. Am crezut c-o să-i placă. S-a uitat la mine ca la un nebun - de librării și de anticariate, nu prea știu mare lucru. Noroc cu Dora Pavel, care le știe
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
știe pe toate și, la nevoie, mă duce drept la țintă. Sau cu Dorli Blaga, care, într-o singură zi în Cluj, le descoperă pe cele mai interesante. - Ultimele tale volume de versuri, Cartea mâniei, Apocalipsa după Marta, Falanga, sunt pline de sarcasm. Lumea în care trăiești nu ți se pare deloc "cea mai bună dintre lumile posibile". Ai mai scris versuri? Exprimă aceeași stare de spirit? - Da, mi-am păstrat năravul, și am un maldăr de poeme nepublicate. Mi le
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
cărțile și din articolele mele. Iar în 2003 le-am replicat fiicei lui Ionescu și cavalerului ei servant, care au încercat un asasinat moral asupra mea. M-am gîndit că eu nu sînt ciobanul din Miorița, să stau țeapănă și plină de dignitate cînd cineva - fie chiar fiica lui Eugen Ionescu - încearcă să mă omoare, și că e cazul să mă apăr. Pentru că am dreptate și pentru că în spațiul comentariului critic nu are ce căuta un proces de intenții. A, dacă
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
respectabil. încerc să mă consolez cu ideea că poate în interiorul standului "național" lucrurile arată mai bine. Sunt plăcut surprinsă de cîteva întîlniri cu binecunoscuți editori cărora le explic stupoarea. Părerile mele sunt confirmate de interlocutori, cu resemnare și precauție. în plină conversație, sunt întreruptă de apariția unei persoane necunoscute, feminine, care cere interlocutoarei mele (era ora 11 dimineața), după o scuză formulată rapid, un tirbușon. Se fac prezentările, aflu că doamna cu tirbușonul este de la Ministerul Culturii, îmi exprim nemulțumirea și
O zi la Salonul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12389_a_13714]
-
noimă arareori întâlnită, care ofensează și o logică elementară. Acțiunea se petrece pe două planuri temporale care par legate, dar te convingi treptat de șubrezenia conexiunii. Primul e intervalul 1911 - 1916: prințul Andrei Morudzi 1 (Dan Bittman) duce o viață plină de cazinouri, femei și dueluri între Paris și București/moșia sa. În 1935, prințul Andrei Morudzi 2 (Sergiu Nicolaescu), îmbătrânit, dar nu complet cumințit, duce o viață aparent solitară: e vizitat de crema localității Moruzeni (baroana Frunzetti, văduvă, - consort, șeful
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
secvența ontologică a gîndirii artistului, Realismul constructiv, prin orientarea sa netă către componenta morală a creației, către înțelegerea și explicarea existenței noastre individuale și colective prin analiza expresiei artistice, se definește mai curînd ca o componentă gnoseologică. Și astfel, în plină retorică realist-socialistă, în plină iconografie a muncii, a eroismului declarat și a umanismului de paradă, pictorul teoretizează măreția umană ca proiecție estetică și pledează pentru un umanism al esențelor, și nu pentru ridicarea particularului la rang de principiu. După cum, în
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
artistului, Realismul constructiv, prin orientarea sa netă către componenta morală a creației, către înțelegerea și explicarea existenței noastre individuale și colective prin analiza expresiei artistice, se definește mai curînd ca o componentă gnoseologică. Și astfel, în plină retorică realist-socialistă, în plină iconografie a muncii, a eroismului declarat și a umanismului de paradă, pictorul teoretizează măreția umană ca proiecție estetică și pledează pentru un umanism al esențelor, și nu pentru ridicarea particularului la rang de principiu. După cum, în aceeași perspectivă, el demontează
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
bidimensională, populată de realități spectrale, de amprente ale unui uman sublimat. Pictorul codifică și conceptualizează acum cu o asemenea siguranță și rigoare încît ficțiunea imaginii tinde să se substituie lumii tridimensionale și să instituie un alt proiect de realitate. În plin realism socialist, Mattis Teutsch sabotează existența imediată, formele recognoscibile și obiectul tangibil, sugerînd implicit că există o altă lume și un alt tip de existență din care accidentalul dispare, iar în locul lui se instaurează principii incoruptibile și energii spirituale pure
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
gîndea însistent la resurecția spirituală ca la o compensație ultimă față de precaritatea existenței noastre materiale, poate fi lesne descifrat într-una din lucrările sale tîrzii în care se proiectează pe sine însuși pe catafalc, iar, într-un plan secund, în plină ascensiune mistică, propriul spirit eliberat și întinerit. Umanistul de altădată, acela care dezavua radical naturalismul spre a se concentra doar asupra omului pur, fără istorie și fără context, sfîrșește acum apoteotic, printr-o amplă demonstrație antropocentrică. Omul lui Mattis Teutsch
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
ridicol în felul de a vorbi, de a se îmbrăca, de a rîde, de a gîndi, un student sărăcuț angajat portar la un muzeu întîlnește o tînără - personajul interpretat de Mihaela Sîrbu - chiar în timpul exercițiului funcțiunii. Emancipată, misterioasă, sexy, provocatoare, plină de imaginație, nonconformistă, studentă în ultimul an la Arte Plastice. Revoltată de perfecțiunea unei sculpturi clasice, tînăra noastră amenință cu un atentat plastic: desenarea cu grafiti pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Aici începe o relație amoroasă cu totul
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
spațiul de seducție și din rafinamentul art nouveau-lui, de acolo de unde cobora el, din subteranele preistoriei, din inima Vechiului Testament și a Ierusalimului, acolo unde Dumnezeu este unic, invizibil și noncorporal, discursivitatea și frămîntările lui Michelangello, cel din vintrele Romei pline de zeități lascive, de spectacole sîngeroase și de ordine geometrică, lucrurile chiar așa se văd: ca o convulsie a cărnii într-o încleștare teribilă cu propriile-i slăbiciuni.
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
și fapte, acesta e personajul luptei lui Ionescu cu timpul, cu sine, cu totul. Un Dumnezeu care trăiește echivoc în propria-i interioritate. Scrisul are, în mod declarat și programatic, valoare terapeutică. E psihanaliză, e - mai mult - căutare, în înțelesul plin al cuvîntului. Cititorul va descoperi o carte a contradicțiilor, un Eugen Ionescu mistic și rațional în același timp. Însemnarea uneia dintre zile, pierdută între alte însemnări banale ca sens, e rugăciuna Tatăl nostru, încheiată cu o frază care sugerează iluminarea: "Doamne
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
primit o telegramă de pe front, anunțînd moartea sa pe cîmpul de onoare - ucis de un glonte în mijlocul frunții...". Și lista merge pînă la 68. E aici absurdul înșirat în fețe multiple. Măști care compun un interior vid și totuși prea plin. E un soi de rugăciune a scrisului către scris. Probabil acestea sînt pasajele cele mai emoționante - deși în sine cele mai seci - ale cărții. Am omis din prezentarea volumului date esențiale: a apărut la Paris, în 1987, la Gallimard. În
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
90 se vede de la o poștă că sunt falsuri ordinare, nici nu trebuie să te pricepi ca să-ți dai seama! Unde te înșeli e aici, la restul de zece (ținea mănunchiul de fotografii în mână, fixându-l cu o privire plină de venerație de parcă ar fi deținut un tezaur); sunt de o calitate excepțională; incontestabil, avem de-a face cu opere autentice de Andreescu!" Am parcurs cele zece fotografii și am recunoscut imediat tablourile pictate de Ialomițeanu. Scăpasem cu totul din
ION ȚUCULESCU, un erou al probității intelectuale by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12454_a_13779]
-
nonvaloarea edițiilor anterioare ale textelor a căror corectitudine filologică tocmai o supraveghează, precum și a celorlalte reeditări contemporane, considerate, fără să și fie, actuale. Și, în sfârșit, o mare parte din vina pentru pătrunderea, instalarea într-o sinecură ifosată științific, uneori plină de țâfne din te miri ce a acestor neisprăviți nu numai într-ale textologiei, le revine cronicarilor de ediții. De cele mai multe ori binevoitori fără de voie față de retipăririle unor anteretipăriri necunoscute, acești cronicari își satisfac exigențele dând câteva târcoale culturale ultimelor
Câte ceva despre altceva by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12483_a_13808]
-
mor în iarba livezilor și în frunzele dese ale dumbrăvilor, prin vocea lor monotonă, dar ritmică, păreau că servă de regulator al cadențelor acestui concert divin..." (Ocna părăsită, capitolul 21). Corupția vremii are și ea definiția ei: "Erau niște lingușeli pline de basețe" " ultimul cuvânt părând a fi folosit abia azi... Și despre mișcările sociale avem fraza perfectă: "Revoluțiunea este plină de severitate și de o lugubră majestate", fiind vorba, bineînțeles, de 1789, celelalte neputând fi nici măcar lugubre, ci direct comice
Crochiuri de epocă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12491_a_13816]
-
regulator al cadențelor acestui concert divin..." (Ocna părăsită, capitolul 21). Corupția vremii are și ea definiția ei: "Erau niște lingușeli pline de basețe" " ultimul cuvânt părând a fi folosit abia azi... Și despre mișcările sociale avem fraza perfectă: "Revoluțiunea este plină de severitate și de o lugubră majestate", fiind vorba, bineînțeles, de 1789, celelalte neputând fi nici măcar lugubre, ci direct comice... Pedepsirea lui Păturică, agentul protos al răului social, e și ea antologică; Rânzei, de altfel, copiind-o cuvânt cu cuvânt
Crochiuri de epocă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12491_a_13816]
-
oameni își amintesc de tine. Fiindcă mulți dintre ei s-au perindat prin verandă. Cînd oaspeții soseau, tu te grăbeai să-i întîmpini, zornăind din lanț și lătrînd cu bucurie sau din obișnuință: urma să-ți scot zgarda. Umflîndu-ți pieptul plin de forță apăreai pe verandă. "Jim, te strigau, Jimy, Jimik!" Lucrul acesta te încînta peste măsură. însă principala ta calitate era demnitatea. ...Vizitatorii vin și pleacă, dar ciobănescul german rămîne. An de an, oaspeții se întorceau, an de an discutau
Poeme de Evgheni Borisovici Rein by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/12498_a_13823]