9,563 matches
-
cu privirea, nici urmă de covoare, niște țoale de cîrpă, de cînepă, vrîstate în culori destul de șterse, ca să pară sau să fie niște vechituri. "Aha, covoarele... Apă este? Apă de băut?" I se făcuse sete din cauza mirosului dulceag stătut care plutea peste tot, în holul cu scaune rotunde, pitice, îmbrăcate într-un fel de brocart vișiniu, pe scara de lemn care se clătina la fiecare pas al său, pe culoarul întunecat în care se vedeau cinci uși de lemn alb pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aveau. De asta îi și plăcea lui Radul Popianu de Leonard Bîlbîie, putea și făcea mult mai multe decît arăta figura lui domoală și clăpăugă, timiditatea oarecum afișată, de asta își dăduse seama la timp, un aer de adormire care plutea în preajmă. Descoperise, nici nu se putea altfel, doar era deșcă bătrînă, că Leonard Bîlbîie nu era nici pe departe așa cum arăta, dar nici prin cap nu-i trecuse că Leonard Bîlbîie era atît de mult și atît de important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
științific și de aceea l-a pus pe Hariton, care printre altele era și un fel de chimist al Cramei, să facă o analiză a pînzei în laboratorul lui, care semăna mai mult cu un colț de iad în care pluteau norișori de sulf și trăsnea de-ți muta nasul. Iar Hariton a descoperit că pînza nu era pînză într-o mare parte a ei, ci celofibră, o invenție italiană bună de îmbrăcat italieni, într-o țară în care nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar fi sorbit cum îi plăcea îndeobște să facă, dacă s-ar fi simțit în largul său, Radul Popianu n-ar fi auzit pașii domnișoarei Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede că de fapt plutește, abia atingînd podeaua. Dar, oricît de ușoară ar fi fost, nu reușea să împiedice scara interioară să scîrțîie. Era atît de veche și de uscată, încît era toată numai crăpături în lungul fibrei și se petrecea o adevărată minune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
intre în gura mahalagiilor, și după ce s-au golit nimeni n-a mai fost nebun să mai aducă în loc asemenea mărfuri. Așa se face că pe Strada Mare totul a revenit la normal, în timp ce la Vilă totul era normal, acolo pluteau aceleași mirosuri, era aceeași lumină și aceeași atmosferă, de parcă prințul n-ar fi fost plecat de acolo. Întîi a simțit că-și pierde cumpătul, cînd și-a dat seama de asta. Apoi a început să-i placă și lui. K.F.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de acolo să dea înconjur lumii. Numai ideea în sine te făcea să visezi colorat, ca după o intoxicație cu bureți. Șerban Pangratty nu nega că zborul este un drog, puternic și periculos, dar riscul intra în componența faptului că pluteai peste lume. Escadra lui Italo Balbo zburase în Crimeea, la Sevastopol și de acolo venise la Constanța. După două demonstrații reușite în fața portului, asul așilor, însoțit de unul dintre locotenenții săi, zburase pînă la Snagov dintr-o suflare, legănîndu-și aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de Interne. Inspectorii generali ai Siguranței, Vladimirescu și Parizianu, îi dădeau pe rînd telefon, erau convorbiri cu totul neoficiale, nimeni nu s-ar fi putut referi la ele în nici o instanță și în nici o împrejurare, pentru a-l consulta. Ceva plutea în aer, ceva se pregătea cu minuțiozitate și amîndoi inspectorii încercau să afle de la el, cel mai informat om din țară, cui va folosi ceea ce se va întîmpla. Nu voiau neapărat să știe dacă va fi o grevă, o demonstrație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să termine dulceața, era neașteptat de bună, deși era plin de struguri în jur, nimic altceva nu se făcea, nimeni în afară de K.F. nu făcea dulceață din ei, doar vin și iarăși vin. Subsolurile Cramei și ale tuturor pivnițelor, casele însele pluteau în vin. Nu era rău. Cînd termină tuși ușurel, nu știa că dulcele pînă la urmă ustură, tuși apoi reluă " Cred că vă dați seama că e absolut de competența mea să mă interesez de cei doi musafiri ai dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
privită din afară, însă pentru ei, școlarii, era unică și fascinantă. Acolo, în laboratorul care mirosea a iod și a formol, priviți din toate părțile de ochii sticloși ai păsăretului împăiat, văzîndu-și chipurile transfigurate, uneori livide în sticla borcanelor, unde pluteau într-un somn definitiv șopîrle și pești, șerpi de baltă știuți și lighioane nemaivăzute de ei, acolo domnul Schmeltzer le punea o întrebare tăcută, plimbîndu-și privirea ciudata de la unul la altul, pe măsură ce fiecare dintre ei răsucea butonul pilei galvanice, lăsînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bună înțelegere a cuvîntului, tradiționalist și constructiv. Pe unul ca Mihai Mihail o vișinată de casă pusă chiar de mîna princiară îl putea cîștiga definitiv. Oamenii cu care avea de a face în general directorul Serviciului erau labili, parșivi, lunecoși, plutind ca frunzele, după cum bate vîntul și curge apa. Iar acum, dintr-o dată, altceva, cu totul altceva! S-a ridicat greoi, oftînd, oaspetele trebuia să-și dea seama de sacrificiul său și mai ales de atenția pe care i-o acordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îndeajuns de mare, încît să fie recunoscut și ferit de la distanță, cu pas larg, încît cîinele abia se putea ține după el. Purta pușca pe umărul sting, cu țeava în jos, pălăria țuguiată, caraghioasă pe creștetul lui de bostan copt plutea deasupra tuturor, nu vedea, nu auzea nimic decît foșnetul pădurii, care era la cîteva zeci da kilometri depărtare. Și dacă totul nu e decît o păcăleală, o cacealma? Basarab Cantacuzino și nebunii ăia de la Arsenal, Comitetul de la Vladia, totul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar când băiatul se oprise lângă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întâietate celor care‑l purtau, care se Încovoiaseră până la pământ, mergând aproape de‑a bușilea; iar el, Dionisie, parcă plutea pe deasupra stâncilor, stând În șezut, cu capul ușor Înclinat și proptit pe pieptul unuia din cei care purtau, abia auzindu‑i răsuflarea stăpânită. Nu mai era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să‑i lase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de la familia țaristă În vila Ipatievilor - samovare de Tula cu mânere de fildeș, tapiserii, o oală de noapte din porțelan franțuzesc, icoane, câțiva maeștri din secolul al optsprezecelea și o pânză nesemnată În care membrii familiei țarului, cu ochii perforați, pluteau pe crestele norilor spre paradis), iar sub un morman de mobilier și de icoane prețioase, se afla biblioteca personală a țarului. Alcătuită, În general, din cărți bisericești și mistice În limbile germană, franceză și rusă. Trei din acele cărți aparținuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de puțin obișnuite să vorbească? Cine i-ar mai putea refuza titlul de Mare Navigator, după ce va fi petrecut luni - sau poate ani - privind prin ochii aceluia care văzuse atâtea? Tapú Tetuanúi inspiră adânc aerul sărat și umed, în care pluteau arome de triumf, căci deja începuse să se simtă mai important decât un general, un prinț sau chiar decât un semizeu. Începuse să se simtă ca un adevărat navigator al insulei Bora Bora. Ochii lui, obișnuiți cu întunericul, nu pierdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tăcut multă vreme, privind cu atenție marea și linia coastei, iar în cele din urmă declară convins: — Oricine ar fi, a murit chiar în acest loc, căci nici fluxul, nici curentul nu l-ar fi adus aici. Dacă ar fi plutit pe mare, ar fi fost aruncat pe plaja din nord. În ciuda aparentei inutilități a macabreidescoperiri, Navigatorul-Căpitan păru să considere că aceasta ar putea avea o semnificație ascunsă. De aceea îi ordona Omului-Memorie să o aibă în vedere atunci cand va relata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
amețeala acestui vârtej nebunesc, care părea să-i conducă de-a dreptul spre hotarele universului. Nici ploile, nici curenții, nici macar perioadele de calm apăsător ale după-amiezilor zăpușitoare nu reușeau să oprească goana nebună a catamaranului, care uneori naviga ore întregi plutind pe o singură chila, si era un spectacol demn de văzut cum incredibilul Miti Matái reușea să-l mențină în echilibru mile întregi, pentru ca să-l îndrepte dintr-odată, să realizeze o manevră complicată cu o abilitate extraordinară și apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
decât de suprafață aflată deasupra valurilor, pentru polinezieni orice insula oferea o serie de elemente care puteau fi recunoscute de la pește patruzeci de mile de coastele ei. Zborul păsărilor, sunetul valurilor, reflecția norilor, speciile de pești sau de alge care pluteau într-un sens sau altul - fără a mai vorbi de misterioasă rază nocturnă din adâncimi sau de instinctul porcilor -, toate îi indicau unui Mare Navigator că la mai puțin de patruzeci de mile se gaseste pământ. Astfel, dacă s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu mâinilegoale. Și totuși erau aici, bătuți de razele nemiloase ale soarelui, dar dispuși să continue cu orice preț. A doua zi vântul slab se opri de tot, iar zăpușeala ajunse la limite insuportabile, dându-le tuturor senzația că Marara plutea nu pe apă, ci pe un ocean de mercur. Până la ultimul, ocupanții catamaranului ramaseră ore întregi că într-o letargie, până când, dintr-odată, Miti Matái își bagă mâna în apă, îi calcula temperatura, privi cerul, trase adânc aer în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ai făcut asta? întreba imediat Tapú Tetuanúi, a cărui sete de cunoștințe nu se potolea niciodată. — Pentru că Te-Onó să meargă după ea, răspunse. Și ca să-i facem să vâslească până li se rup spinările! adaugă distrat. La cât de bine plutește, si daca mai luăm în considerare și viteza curentului, vasul asta o să alerge că un nebun, si, când au să-l ajungă, dacă vor reuși să-l ajungă, o să fie morți de oboseală. Și la ce servește uleiul de cocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de frig... Se uită cu ochi triști la echipajul sau abătut și adaugă cu amărăciune: E rau să vezi cum ți se scufundă piroga, dar și mai rău este să vezi cum ți se scufundă echipajul, în timp ce piroga continuă să plutească. Totuși, adaugă, trebuie să-ți păstrezi speranța, fiindcă sunt sigur că eu n-am să reușesc, dar sunt la fel de sigur că Tané o sa se-ndure de voi și o să vă-ntoarceți acasă. Trecu o saptămână întreaga fără să intervină nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
persoanelor care nu aparțineau claselor privilegiate, căci altfel ar fi existat riscul să dispară specia. De aceea, în momentul când Vahíne Tiaré așeza în fața lui Tapú Tetuanúi un vas de lemn, în care șase ouă și o bucată de carne pluteau într-un sos apetisant de lapte de cocos cu vanilie, inima și stomacul băiatului tresăriră în același timp, căci, pe de o parte, simțea tentația irezistibila de a savură acele bucate alese, dar, pe de altă parte, simțea o puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lui? Marara se apropia tot mai mult. Cea de a doua navă, care era într-o stare mai proastă decât cealaltă, se înclină periculos înspre tribord. Câțiva dintre oameni se aruncară în apă și înotau înspre cea care încă mai plutea. Vreo cinci rechini se învârteau în jurul lor, dar nu se arătau agresivi. Apă continuă să urce. Cei de pe prima navă le strigau celor care se apropiau să nu încerce să urce la bord. Câțiva dintre naufragiați înțeleseră inutilitatea eforturilor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dans războinic în mijlocul punții. Miti Matái rămase impasibil. La prova, prințesa Anuanúa părea un sfinx. Cea de a doua navă a Te-Onó dispăru complet sub valuri, iar ocupanții ei ajunseră și ei în apă, agățați de cele câteva obiecte care pluteau și privind îngroziți cum rechinii, care până în acel moment se dovediseră pașnici, începeau să dea tot mai multe semne de neliniște. —Octar!!... Urletul sfâșietor alunecă peste suprafață valurilor și se pierdu, fără ecou, în depărtare. Electrizat parcă de strigatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întinse mâna către prințesa și strigă în semn de despărțire: —Anuanúa!!... Anuanúa!!... Un rechin cenușiu îl trase în adâncuri, cu mâna încă ridicată. Câteva clipe mai tarziu, nu mai rămăsese nici un singur Te-Onó în viață, iar câteva bucăți de carne pluteau ici și colo, de unde le culegeau rechinii care ajunseseră ultimii la banchet. Fusese un spectacol macabru și cutremurător, pe care Tapú Tetuanúi avea să și-l amintească până la sfârșitul zilelor lui. Dar și mai mult avea să-și amintească ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
așa cum o cunoscuseră până în acel moment, părea să-și fi pierdut sensul. Dulcea victorie se transformase dintr-odată într-o amară înfrângere. Miti Matái murise! A doua zi, dulgherul construi o mică piroga din resturile navelor dușmane, care încă mai pluteau în jurul lor. Așezară în ea resturile celui mai iubit dintre căpitani, îl împodobiră doar cu centura regală de pene galbene, pe care Miti Matái o merită mai mult ca oricine și, la căderea serii, lașară că nava improvizată să pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]