3,174 matches
-
un orfelinat, că erau foarte mulți copii orfani rămași pe drumuri - s-a organizat ceva care se numea spital, dar nu era chiar spital; era un loc unde niște doctori dădeau niște indicații... Dar și În mod neoficial, prin ofițerii, plutonierii români care plecau În țară, și noi puteam primi ajutor din România. Când ei plecau În concediu, luau legătura cu oamenii și aduceau banii... Sigur, și În legătură și cu acest lucru, după război au fost discuții: că făceau asta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
umplute cu evrei, fiind transformate Într-un fel de Închisoare... Erați acolo toată familia? Da, eram toată familia În aceeași sinagogă. Mai erau și alte rude, de ale părinților tatei mai ales. Și la un moment dat a intrat un plutonier și a Început să strige o listă, și i-a scos pe toți cei pe care i-a strigat - au scos și din alte sinagogi... Am aflat ulterior că au fost Împușcați cu toții. Erau considerați colaboratori ai regimului comunist? Erau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
țin minte că te prindea pe stradă, așa cum erai, și... La un moment dat, ni s-a spus că o să vină să ia și tinerii de la atelierele comunale și să ne ascundem; dar culmea este că ne-a avertizat un plutonier de jandarmi, pe nume Roiban - zice: „Măi copii, ascundeți-vă, să știți că o să vină și pe la voi”... El venise o dată mai Înainte și se lucrase la tâmplărie ceva pentru dânsul; avea o figură de om cumsecade, se vedea după
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eram flămând. Cum să vă spun... era așa, ceva, nici nu puteai să te gândești la altceva. Când terminai treaba, o lucrare, trebuia să duci acea lucrare acasă... Țin minte, când am fost și am dus o lucrare la acel plutonier Roiban, am pe noptieră, unde locuia el - că mie mi se părea acolo un palat, vă dați seama. Știu că am ieșit cu un ordin pentru a mă duce la el, adică să pot ieși din ghetou, și la el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acolo un palat, vă dați seama. Știu că am ieșit cu un ordin pentru a mă duce la el, adică să pot ieși din ghetou, și la el pe noptieră am văzut Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu... Și zic: „Domnule plutonier, ați citit cartea asta?” - „Da, zice” - „Și v-a plăcut?” - „Mi-a plăcut, măi băiete, da’ de ce mă Întrebi?” - „Și, zic, ce mult aș da ca să pot citi și eu o carte!” - „Păi, uite, zice, ia-o, eu am citit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aveai vreun mort În baracă trebuia să aduci și mortul, să-l pui În rând, rândul câte 5. Și mortul era susținut. După jumătate de oră, o oră de stat În picioare, că nu puteai să stai jos, venea un plutonier SS și, Împreună cu șeful lagărului, care era tot un deținut, dar un deținut de drept comun, care era scos din pușcărie - erau arieni, erau nemți și ăia erau șefii. Ei puteau să facă orice În lagăr: puteau să mă omoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din pușcărie - erau arieni, erau nemți și ăia erau șefii. Ei puteau să facă orice În lagăr: puteau să mă omoare... nu trebuia să dea socoteală. Și, vă dați seama, ăștia trebuiau să dovedească că sunt buni. Și venea ăla, plutonierul, nici nu era ofițer, și Începea să ne numere. În fine, dacă era unul care Încă nu s-a trezit sau unul care nu putea să vină, era pe moarte și nu l-au adus afară... și lipsea unul sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au scos parul și m-au târât de păr Înapoi, În hangar. Acolo am stat 24 de ore... Am stat 12-13 ore leșinat pe ciment, unde erau niște paie. Se simțea cimentul ăla. Am stat până a două zi și plutonierul, jandarmul care ne păzea, m-a scos și m-a tuns - ceea ce era bine, că aveam părul mare și cel puțin nu mă mai trăgeau de păr. Nu zi de zi, dar În luna aia, sau aproape cinci săptămâni, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și aici rândurile de prizonieri, vreo zece rânduri; erau prizonierii care stăteau cu fața Încolo și aveau un pătuț, adică niște paie; aici erau gălețile pentru nevoile fiziologice pe care, din oră În oră, trebuia să le duci. Și atunci plutonierul, care era șeful, ne bătea tot timpul și dădea În noi - nu bătea nu știu cum, dar Îți dădea În cap, lua domnișoarele, doamnele, fetele... - Erau și fete aici? - Da. Cred că erau - din vreo sută și ceva cred că erau vreo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
S-a făcut vreun apel? - Da, s-a făcut apelul. Noi eram detașamente de câte 50 de oameni - eu Îi zic detașament. Două sute de oameni formau un detașament care, fiecare, avea un șef de grupă, la 50 de oameni un plutonier sau un caporal, care ne-au predat... Ne-au numărat și ne-au predat. Iar listele le-au dat nemților. S-a făcut apelul. Am sosit la Dachau... - Dar vestea că veți fi predați nemților... - A fost cutremurătoare. - De ce? - Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Birkenau, noi trăiam În rai. Bineînțeles că nici aici nu am avut legătură cu SS-ul sau cu paznicii noștri noi - aici mai erau și alții. În lagăr a intrat un singur SS-ist, un Oberscharführer, deci un fel de plutonier care a Început să organizeze lagărul. El era comandantul lagărului. Ăsta nu era Lageraltester - era Lagerführer. Lageraltester-ul era dintre noi. Ăsta a Început În felul următor: „Cine știe nemțește?”. Păi, jumătate s-au dat la o parte. „Cine dintre ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de altul. Siliți de gardieni, primul îl târa sau smucea pe celălalt, brățara lanțului mușcând gleznele. Încolonați, am pornit sub escortă spre penitenciar. Fiind camuflaj, călcam în gropi sau alunecam pe zăpada înghețată. Prim gardian la Aiud era un fost plutonier de jandarmi, Vucea. Călăul de pe vremea dictaturii carliste era preluat de cea antonesciană. Nu înjura, nu striga, dar executa orbește orice dispoziție criminală venită de „sus”. După poarta a doua am intrat în curtea interioară a Celularului în formă de
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
vom fi scoși la plimbare, la soare. O cât de mică îmbunătățire a condițiilor de penitență, ca aceasta, prelungea viața de mizerie a deținuților. De șapte-opt luni nu mai văzusem lumina soarelui. Cu o săptămână înainte, un doctor cu un plutonier sanitar după el vizitaseră camerele și însemnau tot ce reclamau deținuții. Ne cerea să ne descoperim pieptul, spatele și gambele. Mulți aveau răni nevindecate sau ciuperci și pecingini, care le provocau mâncărimi usturătoare și stări nervoase. De dimineața până seara
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și taicătu vrea să știe dacă ai răni pe undeva. N-am, mamă, nici o rană, nu-i adevărat, am dus-o destul de bine. Așa, ca la armată... Știi, tată, te mai înjură un gradat, îți mai dă o palmă un plutonier, te mai bagă la carceră un ofițer, dar asta numai dacă faci vreo prostie, altfel, ce să aibă cu tine? Da’ mâncarea cum era? Am auzit că mureați de foame! Dacă muream, mă mai vedeați acuma?! S-au privit conspirativ
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mine... Dar socoteam, ca și tatăl ei, că divorțul a fost așa, de ochii lumii, dar s-a dovedit că n-a fost asta... Și eu și socrul meu am fost eliberat în aceeași zi, șî chiar m-a întrebat plutonierul: Nu vrei să mergi cu socrul odată acasă? Ba vreau. Și împreună ne-am dus... Dar ea s-a-ncurcat cu altul, și dup-aceea s-a căsătorit cu el... Era cu 17 ani mai mare ca ea, și e
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
foarte supravegheat... În permanență când mă ducea la anchetă aveam ochelari de ăia de tablă să nu văd, da’ dacă îi mai mișcam puțini ochelarii, puteam să trag cu coada ochiului cumva. Și am văzut că eram păzit de un plutonier, un haidamac, și o femeie, tot plutonier... Îi auzeam mereu vorbind în zona aia a mea... Într-o zi, însă, observ că mâncarea care mi-o dau avea un gust... Și probabil că mi-a’ mai pus și a doua
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
la anchetă aveam ochelari de ăia de tablă să nu văd, da’ dacă îi mai mișcam puțini ochelarii, puteam să trag cu coada ochiului cumva. Și am văzut că eram păzit de un plutonier, un haidamac, și o femeie, tot plutonier... Îi auzeam mereu vorbind în zona aia a mea... Într-o zi, însă, observ că mâncarea care mi-o dau avea un gust... Și probabil că mi-a’ mai pus și a doua zi, și a treia zi... și n-
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
era de serviciu, și parcă mai era unul. Cine este de servici? Eu. Cine...? Eu! A venit și colegul meu și a spus că el este de servici, și s-a mai solidarizat cu noi încă un coleg, Șerban, fost plutonier major de marină, din Măcin. Poftiți afară! Ne-au scos afară, am trecut prin curte, ne-au băgat într-o altă curte, au venit meseriașii, deținuți de drept comun, cu ciocanele, cu lanțuri pentru picioare... și pentru prima dată am
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
cumva cine era la conducerea acestui centru de muncă? Nu i-am știut numele nici unuia. N-aveam cum să aflăm pentru că nici unu’ dintre ei nu venea. Îi spuneam „Măi șarpe”, pentru că acolo aveam doi gradați. Era comandantul care era plutonier major și noi îi spuneam așa pentru că acesta era modul lui de adresare: Măi șarpe, strig la tine de mă doare diagnosticul plămânilor. Avea el, ale lui... Și era crud, era sadic... Dar mă întreb, de fapt, care nu era
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
vrut să ieși din cordon... De obicei erau 2-3 soldați cu noi și aveau și un câine lup, foarte rău, pe care îl țineau în lesă, dar pe care l-au slobozit odată împotriva noastră. Era o cățea lup a plutonierului ăsta „Lindicul principesei”. Atunci tot așa, ne-a cerut să ieșim din rând, și nu ne-am dus spre ei... Am zis: Stați uniți, aici grămadă, că nu poate să tragă în toți! Și atunci au slobozit câinele... Norocul câinelui
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
care începea să se arate așa câte puțin, zgârcită, dar se arăta. Era mai bine decât la recoltat stuf, pentru că scăpai de cioate, de smârcuri, de apă... Luam snopii, băgam tarpanul în legătură, îl puneam la spate și mergeam. Acest plutonier, însă, care ne însoțea, le avea și el pe ale lui: pe cei care rămâneau la urmă, în general cei care erau bătrâni, și care nu puteau să meargă, atunci când se întoarceau, asmuțea cățeaua. Avea comanda „fui” și cățeaua ataca
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
că nu s-a făcut nici un bob de orez. Ne-a băgat la încărcat grâu la șlepuri pe malul Dunării. Și acolo erau sacii de 100... căram, nu căram, cădeam în apă... și vis-à-vis erau niște pescari. Și spune un plutonier: Cine știe să înnoate? Să aducă pescarii ăia încoa’. Eu m-am oferit: Da’ să nu trageți că depășim axul, să nu ne împușcați. Nu vă împușc. Și când am înotat în mijlocul apei m-a dus curentul la 400 de
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Și când am înotat în mijlocul apei m-a dus curentul la 400 de metri de mal. Nu mai aveam fibra aia de înotător. Dunărea te băga la fund, pluteai. Și când m-am dus la pescari: Domnilor, uitați, suntem deținuți, plutonierul vrea să vă vorbească. Vă duc că sunteți băiat simpatic... Și am mers cu barca și am ieșit la loc. Care era alimentația? Traiul era o mizerie, toți eram deshidratați, nu vroiam decât să ieșim. Într-o zi ne-au
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Bineînțeles că au tăbărât băieții că eram semi-înghețat, și m-au frecat cu o pătură și pe față și pe spate... Au început să glumească, mi-am revenit, și-au mers lucrurile în continuare... Dar ce vreau să menționez la plutonierul ăsta Victor... cum l-o mai fi chemând nu știu... de câte ori ne prindea că dormeam, că venea pe la 8, că ei controlau pe la niște ore, și după masă, cât ar fi ea de proastă, mai picoteai... Noi ne urcam la
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
să dea... Și întotdeauna când te vedea te lăsa dracu’... Vă mai amintiți numele gardienilor care administrau bătăi? Da, da. Care dădeau bătăi aiurea era căpitanul și apoi maiorul ăsta, Ștefan, și mai era unu’... Cum Dumnezeu îi spunea? Un plutonier care era feroce. Aaa, și era un plutonier major, Iamandi, un țigan. ăsta era renumit în Jilava că el executa condamnările la moarte. Da, dar el era gomos, un țigan bine instruit, făcea pe civilizatu’... Dacă nu am fi știut
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]