1,760 matches
-
toate duhurile spurcate ale Căii Victoriei se buluceau și își vârau ghearele (deschizîndu-l, spintecîndu-l, întrebuințîndu-l ca pe un soi de tripou, în care toate căutau să-și afle viitorul), zbârnâi și se zvârcoli ziua întreagă. Una după alta, fiecare filă pocnea, sub opintirile vânturilor, precum o pânză de catarg, purtând orașul București ca pe-o corabie printre vertebrele norilor. Mutîndu-l mai întîi către gurile Dunării. Plimbîndu-l apoi de-a lungul râurilor, molcome și nepoluate ale Moldovei. Dîndu-i, bineînțeles, brânci sau răsucindu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vechi de-ai casei și pe rând milițienii îi luau la bătaie. Unul a fost descoperit la percheziție cu un ghiul din metal care se cunoștea de departe că nu-i din aur. - A umbli cu aur! Trosc, pleosc îl pocni peste față băiatul abia a avut timp să-și protejeze capul, că milițianul expert îi aplică o lovitură în burtă. La altul s-a găsit un briceguț, amărât în formă de peștișor, care se desfăcea cu mare greutate atât era
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Ia ziceți, mă, Perinița, să pupăm și noi mireasa! Ce spui, ginerică? Stere, ce să spună? Râdea cu socrul: - Pupați-o, că acum o iau cu mine. Baragladinele se făcură mai aproape de masă. Se încinse jocul. În frunte, sălta nașul pocnind din degete, după el, socrul și ceilalți, vecinii și rudele lui. Se cutremura mahalaua de strigăte. La poartă, afară, cei nepoftiți își dădeau coate. Pe Lina au luat-o pe sus, cîntînd: Cine joacă Perinița, Bădiță, bădiță, Să-ți sărute
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întîmplă nimic. Vecinii se împrăștiaseră. Alături, vioriștii moțăiau. Rudele socrului strigau ar-monistului: - Ziceți, mă, cu suflet, că vă spargem diblele-n cap! Ghiță BQcu, aprins la fată, asudat tot, numai în cămașă, juca sârbește pe pavajul curții, înconjurîdu-și femeia, care pocnea din degete: - Și-așa! Și-așa! Cuscrul Vasile o răsucea pe soacră ca un titirez, lovea din călcâie și striga răgușit: -Hă-tu!Hă-tu! Stere cântărea paharele în palmă, se mai uita la Lina și nu-i venea s-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
greabăn și-l dezlegă. Cârlanul se smuci într-o parte și scăpă. Drept spre țarc o apucă, unde simțise armăsarii nechezând și aruncând din copite. Oacă u sări înainte să-l țină, dar era prea târziu. Căruțașii ieșiră repede afară pocnind din bicele lor lungi. Până să se dumirească, Paraschiv mai dezlegase un mîrloi de mânz, blând ca un iepure, agățat la coada unei căruțe. - Fugi, știi unde ne întîlnim! u șopti Gheorghe. Lasă-i pe noi, că nu te ajung
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și nici opinci. Din portul de la țară nu țineau decât sumanul și pantalonii albi, vârâți în cizme lungi, lustruite. Aveau brâie late de piele cu chingi oțelite și limbi groase, ruginite, de aramă. În mâini învîrteau bice subțiri, din care pocneau pe neașteptate. Râdeau tare. Glumeau cu negustorii și-și bălăbăneau burțile revărsate peste centiroane. Geambașii cu cefe groase și roșii, cu dinți de aur dădeau târcol iepelor de doi ani cu picioare fragede și alungite, umede de 63 nădușeală, care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la nuntă, atunci aduși din mahalalele vecine. Muierea chiuia și juca darurile, să afle toată lumea că botează cârciumarul. Casele nașului erau peste Grivița, înspre mahalaua Grantului. Lumqa se oprise în loc și privea convoiul cel vesel. Cocoșată sucea dosul, răcnea o dată, pocnea degetele lăutărește. Ieșiseră și negustorii afară din dughenele lor să se uite. Oltenii suflau în palme de frig, bătând opincile. Au trecut podul de fier după plocon. Locuința brutarului se vedea de departe, odăi lângă odăi, cu acoperișul înțigluit și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vârf și pălăriile tari, cu borduri înguste. Femeile purtau rochii ușoare și străvezii, prin care vântul trecea, înfiorîndu-le. Mijlocul îl aveau prins 109 În panglici late și pe cap purtau pălării de pai, rotunde și mari. Prostimea făcea loc, vizitiii pocneau din bicele lungi și subțiri, caii călcau mândri piatra cubică. Trecătorii se salutau unul pe altul, cu plecăciuni mari. Se uita cârciumarul. Calea negustorilor se schimbase. Pe părți se sădiseră pomi tineri, tei și castani, cu tulpini subțiri, săpați cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sălbatic. Crăpau pietrele. Copilul trăgea prin somn mai bine țolul pe el. Se trezea din când în când și asculta afară. Spre drumul Griviței, treceau căruțe. Se auzeau șinele de oțel ale roților scrâșnind în zăpadă. În fund, la baltă, pocneau copcile înghețate. Prin mahalaua Cuțaridei, Moș Crăciun nu trecuse niciodată. Nu trecu nici de data asta. Beghe se trezise devreme. Afară se îngîna ziua cu noaptea. Tat-său încă sforăia. Ene, făcut covrig lângă perete, nu se mișca. Copilul, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
grăbit pașii, scuipând. - Ptiu, uite ce-mi face băutura! Încă de pe cheiul Dâmboviței simți în nări mirosul sângelui de vită. Pe podul de piatră se înghesuiau boii de cinci sute de kilograme, mugind cu spaimă, loviți de cărăușii nădușiți, care pocneau din bicele lor. Împrejur era un vaier prelung, un zgomot de copite împiedicate. Trupurile mari, abia deslușite în lumina dimineții, mirosind a baligă, se izbeau surd în fața porților înalte de fier, înjurăturile oamenilor se auzeau slab în înglotirea aceea și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Jupânul îi număra cornurile și pituștile de doi lei. La coada căruței, lăsa trei sute de pâini, tari și negre, să fie la îndemînă. Într-o parte stăteau franzeluțele cu lapte și japonezele împletite iscusit. Să tot vinzi! Scuipa în palme, pocnea din bici și iepșoara bătea caldarâmul Griviței, vesel, mâncată bine. Calea Negustorilor abia se deslușea. Roțile săltau prin gropile acoperite de noroi. La casele evreilor se aprindeau lămpile. Mirosea încă a zăpadă, dar frigul nu mai avea atâta putere. La
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când făceau cucoanele ochi, că astea dormeau mai mult, de, obrazuri subțiri, nu puteai să le scoli cu noaptea-n cap! Vara și iarna era mai ușor. Iapa trăgea, era o plăcere să te salte arcurile, să fluieri și să pocnești din coada biciuștii. Cum cădeau ploile începeau necazurile. Ușoară, ușoară, dar căruța tot se înfunda în noroiul Cuțaridei. Împingea Mielu, ridica de osii, îi mai ajutau și mahalagiii, pentru că pe o astfel de vreme îl așteptau la pompă, lângă circiumă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era țeapăn și râdea prostește. N-a fost nevoie să dea în cal. Acesta știa drumul singur. 175 Numai larma de pe ulița lăutarilor 1-a deșteptat. Lucrătorii de la brutărie nu se culcaseră. Stăteau în poartă și-l așteptau. Cânta și pocnea din bici. A ridicat tot praful din curtea lui Bică-Jumate. Până s-apuce ceilalți să-i spuie că jupânul îl căuta cu poliția, acesta a și oprit iepșoara, crunt, și-a strigat la Mielu: - Banii, tîlharule! Unde sânt banii? Argatul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ai? Tu în pat o să mori! zise, și-l scuipă între picioare. Codoșul înjură, spunând că are amețeli când se urcă în drăcoveniile acelea. Și, pe urmă, în timpul ăsta, mai învîrtise câte ceva, să aibă de buzunar. Sub niște șopruri, alături, pocneau puștile și tinichelele. Poligonul de dat la semn avea câteva stive de cutii de conserve. Din trei lovituri trebuia să le dărâmi ca să capeți o cană și Sandu își încercă norocul. Puse o piesă de doi lei pe masă și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
suflecă mânecile și se uită mândru la Didina. Vântul de aprilie îi mișca părul bogat și pe fața lui mohorâtă se așternu un zâmbet de mulțumire. Maiul era greu și avea o coadă lungă. Stăpânul măsură înălțimea unde trebuia să pocnească o capsă. Ridică o dată ciocanul și plesni jos drugul de fier al tiribombei. Se auzi un trosnet și în capul ei se aprinse un foc mic. Negustorul scoase un pol și-i luă ciocanul din mână. Așeză apoi altă capsă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochii starostelui. Se adunase lume împrejur. Didina îl rugă: - Să nu dai! Abia se potoli. Luă maiul și i-l întinse lui Paraschiv: - Încearcă și tu! Ucenicul ridică ciocanul. Era greu. Abia îl ridică deasupra capului. Când lovi capsa, nu pocni sus. Țiganca chicoti deodată cu glasul ei limpede și ascuțit. Pungașului i se ridică sângele în obraz. O privi cum râdea în lumina primăverii cu dinții ei puternici și albi, strângând din ochi și prăpădindu-se de neîndemînarea lui. Dacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i spele și lui rufele și să-i mai dea din când în când câte o mătură prin odaie, că n-avea timp. Atunci a intrat fata lui Aristică pentru prima dată la el. Înăuntru mirosea a sulfină și dușumelele pocneau sub pași. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărți groase, cu coperți de piele și câteva ramuri înverzite de salcie, care parcă înveseleau locul. Pe pereți, chiriașul așternuse preșuri colorate și tablouri. Nu mai cunoștea odaia lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scos un cuvânt până acasă. A sosit în goana cailor, pe crucea căruței, în fruntea căruțașilor. Din Grivița, trecuse el înainte și uscase gloabele în bătăi. Cu o mână ținea hățurile, cu alta codirișca de piele cu plumbi în vârf. Pocnea să audă toată mahalaua că se întorcea de la drum cu marfă nouă. Muierile ieșite la pompă priveau după el cu mâna la gură. Copiii se feriră din calea cailor și câinii lătrau după convoiul zgomotos. Cârciumarul era falnic, cu părul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu capul pe cărți visând ministerii, dandi visând vânări * și cai, proști nevisând nimica - ce îmi păsa mie de lumea asta ce dormea, pe care o uram și o părăseam spre a nu reveni poate în ea? Pasurile mele grele pocneau în pietrele pătrate ale stradelor, eu mă-[ n]fășasem înfundat în manta cu pălăria peste ochi și mergeam astfel pe luminatele strade, fără ca luna să îmi facă vo umbră pe ziduri, căci pe-a mea o lasasem acasă, astfel încît
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pin păreți, cu ochi negri și cu capete strâmbate de turbăciune! - Cine-i acel om? strigai din toate puterile mele, cu toate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strângea gîtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni cu pumnul în frunte, încît îmi scăpărară ochii scântei verzi și căzui amețit pe spate. Nu știu cât am zăcut astfel, când m-am trezit însă eram culcat pe-o bancă de piatră din colțul bisericei și la capul meu veghea Ioan
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a lungul drumului de țară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale și donițe în amândouă mînile, boii trăgeau încet în jug și carul scârțâia, iar românul ce mergea alături cu ei și pocnea din bici își țipa eternul său hăis, ho!... Ascuns în maluri dormea Murășul, pe el trosnea de căruțe podul de luntri, pe care-l trecui și eu... De departe se vedeau munții mei natali, uriași bătrâni cu frunțile de piatră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din șanț, scoțîndu-mi pana roșie din căciulă și dînd-o vântului, o apucai călare îndărăt spre munte, deși nu-nspre satul meu. Dedei de-o cale de munte pe care-ncepui de - a-mi mâna calul care, încet și poticnind, suflând greu, pocnea alene cu copitele bolovanii mari de prin încovoiturile cararei dintre stânci. Din ce în ce mă-nfundam mai mult în munți, din ce în ce aerul devenea mai liber și mai rece, dar din ce în ce cerul devenea mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-nfipsese în pieptul lui Ioan... care căzu jos cu mâna cea moartă cu tot. Contele-ndreaptă cealaltă cu pistolul spre fruntea mea... Ioan, ridicat de jos, i-înfige pumnalul în cot ș-o ridică-n sus mâna, astfel încît arma pocnește-n sus și glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
își lasase capul pe-o piatră de moară și adormise cu luleaua aprinsă-n gură, asemenea unui împărat în pat moale și cu ciucuri de fir... oamenii, ducîndu-și sacii pe cară, înjugîndu-și boii albi, grași și cu coarne mari, apucau pocnind și chiuind cari-nspre munte, cari-nspre câmpie. Înserase cu desăvârșire, roțile stătură și ele și numai moara uriașă se legăna alene pe Mureș, făcând să tremure lungile și groasele funii de tei cu cari era legată, de țărmuri. Sasul se puse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asalt, încă o repezire și dușmanii, curmați în două lături, ne deschiseră o cale largă în această luptă la lumina lunei. În momentul când ieșirăm cu fuga afară, un pistol singuratec se-ndreptă în pieptul cel gol al lui Ion. Pocni, un șerpe de foc se repezi din gura lui, dar în clipa aceea eu repezii săcurea cu tăișul în capul celui ce slobozise pistolul, astfel încît i l-am crepat drept în două ca pe-un trunchi de lemn. - D-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]