3,259 matches
-
mod explicit vulgare inclusiv aluziile la grupuri sau clanuri cărora le-aș aparține. Acestea sunt argumente de foaie literară de provincie, dispusă să facă moralism punitiv. Desigur, lipsește orice demonstrație, atât cu caracter practic (cele mai mari neplăceri în această polemică mi-au venit tocmai de la puținii prieteni), cât și de profunzime. Bocca nu s-a gândit o clipă la ceea ce se pregătea să spună; el a luat energic și la repezeală hotărârea de a spune un lucru universal recunoscut ca
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
critică literară dau I. Micu Moldovanu, I. Sălăjan, I. C. Drăgescu și Aron Densușianu. Lui G. Barițiu i se reproduc studii și articole apărute în revista „Transilvania”. I. Micu Moldovanu și Aron Densușianu discută menirea criticii, intervențiile lor având și nuanțe polemice îndreptate împotriva orientării maioresciene, considerată „destructorie”. La F. a colaborat cu articole politice, semnate Varro, și Mihai Eminescu. Primul dintre ele, Să facem un congres, este tipărit la 17 aprilie 1870 (numărul 33). Următorul, În unire e tăria, referitor la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286974_a_288303]
-
îndumnezeirea, prin Întruparea celei de-a doua Persoane din Sfânta Treime. Tot în domeniul hristologiei, un reper în teologia ortodoxă rămâne opera “Iisus Hristos sau Restaurarea Omului”î Sibiu, 1943Ă, operă ce trasează perspectivele ortodoxe asupra Persoanei Fiului în paralelă, polemică uneori, cu teologi protestanți și catolici. Din parcurgerea întregii opere a marelui gânditor român ajungem la concluzia că trei mari Sfinți Părinți și-a. pus amprenta în mod decisiv asupra gândirii lui Dumitru Stăniloae: Sf.Maxim Mărturisitorul, Sf.Grigorie Palamas
Caleidoscop by Gabriel Dumitru Teodorescu, Mihai Cristian Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93250]
-
Cronici literare, note și recenzii se referă la volume de Lucian Blaga (Poemele luminii), Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Jean Bart, I. Al. Brătescu-Voinești, Liviu Rebreanu (Adam și Eva). Un articol, Cu privire la personalitatea lui Eminescu, semnează Ion Pană, iar altul extrem de polemic la adresa lui Victor Eftimiu i se datorează lui D. Mustachide: Jalnica tragedie a unui tragedian. Alte rubrici: „Cronica didactică”, „Viața muzicală”, „Cronica artelor plastice”, „Cronica religioasă”, „Revista revistelor”. A.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286384_a_287713]
-
1885 în oficiosul liberal „Voința națională”. El are la D. ocazia de a-și perfecționa uneltele de analist și pamfletar politic: scrie practic număr de număr cel puțin un articol, începând cu acelea de fond și adăugându-le comentarii, note polemice, reportaje (Întâia aniversare a „Revistei noue”) ș.a., cel mai adesea fără să semneze, dar întrebuințând și pseudonimele Sic, Un cetățean, Viator. Tot Delavrancea pare a fi redactorul rubricilor de cultură, în care apar, nu prea des, alături de cronici literare sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286732_a_288061]
-
și de contextul istoric și își limitează investigația la nivel literar. Totodată ocolește perspectiva evoluționistă, pentru a dezvolta comparații interesante cu Antim Ivireanul, Titu Maiorescu, Cezar Bolliac, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Pârvan, N. Iorga, Tudor Arghezi, stabilind un model polemic eminescian înrudit cu cel maiorescian, prin armătura logică și erudită. Volumul Apărarea și ilustrarea criticii (1996) reunește studii și comentarii în virtutea unor afinități „selective”. Preocupată îndeosebi de discursul critic la ora postmodernismului, eseista adună aici și cronici despre scriitori români
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
Uitarea și neuitarea inocenților, București, 1983; Povestiri pe o temă dată sau Pseudo-etico-panorama, București, 1987; Jocul cu umbre, Petroșani, 2000; Ta-ram-ta-ta sau Cinci băieți și dulcea libertate, Cluj-Napoca, 2000. Repere bibliografice: Liviu Petrescu, „Vara”, RL, 1972, 22; Constantin Cubleșan, Roman polemic, TR, 1975, 41; Petru Poantă, „Prin defileu”, ST, 1976, 3; Popa, Dicț. lit. (1977), 469; Mircea Popa, Valențe ale prozei scurte, TR, 1979, 44; Radu Ciobanu, „Uitarea și neuitarea inocenților”, T, 1984, 4; Ovidiu Moceanu, „Uitarea și neuitarea inocenților”, ST
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289098_a_290427]
-
material. Colaboratorii politici, alături de Hasdeu, care este autorul celor mai multe editoriale și articole de polemică, sunt G. Missail, N. V. Scurtescu, Gr. G. Tocilescu și, în 1877, D. A. Sturdza. Hasdeu publică și contribuții de istorie sau lingvistică, articole de critică literară, note polemice împotriva Junimii, continuând astfel campania din „Traian”, versuri, precum și comedia Trei crai de la răsărit (sub titlul Orthonerozia). Cu scrieri literare colaborează V. Alecsandri, G. Barițiu, Gh. Sion, Iosif Vulcan, N. V. Scurtescu, Mihail Zamphirescu, Matilda Cugler-Poni, Aron Densușianu, M. Gregoriady de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286336_a_287665]
-
nu ar avea cum să piardă în întregime achizițiile civilizației; și totuși Hobbes crede acest lucru, pentru că afirmă că oamenii s-ar regăsi din nou în starea de război. Leo Strauss a explicat că starea de natură are un sens polemic: Hobbes ar spune că, prin pierderea suveranului oamenii își pierd manierele (manners), adică viața cotidiană, societatea. Același lucru rezultă și din interpretarea lui Macpherson, care deschide calea către înțelegerea faptului că achizițiile civilizației, de pildă presupoziția societății de piață generalizate
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
36 Ibidem, p. 31. 37 "Este dificil să-l înțelegem pe Locke dacă nu-l înțelegem pe Filmer, pentru că cele Două tratate ale lui Locke nu au fost scrise ca reflecții abstracte ale unui filosofi detașat, ci au fost respingeri polemice ale cazului Filmer". Johann Sommerville, "Introduction", în Patriarcha and Other Writings, de Robert Filmer, John Sommerville (ed.), Cambridge University Press, Cambridge, 1991, p. xxiv. 38 Ibidem, p. xxiii. 39 Robert Filmer, Patriarcha or the natural Power of the Kings of
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
care-i îngăduie a remorca existentul. Se rumegă pasiuni, resentimente, ambiții livrești, se vorbește în citate, se jonglează cu titlurile și cu sintagmele aluzive. Strict tematic vorbind, prozatorul stăruie asupra marginalului, a cotidianului lipsit de orice elan spre exemplaritate. Opțiune polemică, procurând o alternativă modelelor oficiale de reprezentare a realului, axiomelor triumfaliste, dictate de sus (perifericul sau „secundarul”, în termenii lui Virgil Nemoianu, este întotdeauna subversiv în raport cu paradigmele centrale ale unui timp anume). Existența anodină a unor inși de obicei anonimi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
prozei și lector, preferând să-și dirijeze povestirile cu mână forte. Martorul asistă, la fel de exigent și autoritar, și la geneza propriului scris, în măsura în care acesta este doar un fapt de viață ca oricare altul. Prozele scurte din Enciclopedia armenilor (1994) evocă polemic convenția străinului, împreună cu tot zațul cultural acumulat în timp. Indiferent de numele pe care îl poartă, există un povestitor unic al acestor proze: i se poate spune Armeanul rătăcitor. Descendent al unui neam risipit între cele patru puncte cardinale, el
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
Ambele funcționează ca efigii simbolice, dincolo de care se profilează un lung șir de alternative - morale, civice, politice, practice - articulate în două strategii existențiale polare, numite de eseist Utopia și, respectiv, Descurcăreala. Cea de-a doua paradigmă beneficiază de o atenție polemică aparte, mai întâi fiindcă în climatul prielnic al tranziției românești ea tinde să devină endemică, dar și fiindcă fenomenologia sa complexă stimulează înclinațiile de patolog și de terapeut social ale scriitorului. Alternativa Hyperion este ilustrată de cei care se răzvrătesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
care-și reclamă specificitatea și își asigură deopotrivă delimitările, condițiile necesare și suficiente pentru a le face concurență celorlalte? Ne-am simți oare mai îndreptățiți s-o catalogăm drept o accentuată formă de afirmare a individualității creatoare, cu accente pronunțat polemice, o delimitare critică față de un model, o "imitație răzbunătoare", cum o numea Ulrich Weisstein 10? O putem reduce la stadiul de "joc inocent al unor aristocrați ai spiritului" sau ar fi mai indicat să o apreciem drept "un fenomen intrinsec
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
trimitere către teoriile postmoderne care, preluând ideea, o înglobează la capitolul "reciclării" subiectelor și al compunerii întregului din fragmente. Artificialitatea parodiei ar rezulta din aspectul de puzzle regizat pe care textul îl lasă în urma lecturii. Ulterior, cu accente mai pronunțat polemice, apare teoria lui Harold Bloom, a producției poetice parodice ca rezultat direct al "angoasei influenței", în centrul căreia stă ideea că "sensul unui poem este întotdeauna un alt poem"25. Recomandabil ar fi să facem diferența între "folosirea citatelor străine
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se "generează imaginea operei citate, ceea ce duce la confruntarea a două serii lexicale cea citată și cea care citează". Premisa discutării operelor parodice ca parteneri de erudită dispută într-un dialog desfășurat fie între generații, fie între școli literare situate, polemic, la antipozi, invocând cunoscuta teorie a dialogismului, se regăsește, de asemenea, la nivel terminologic. Ca mecanism autogenerator, dar și de autocenzură al literaturii, parodia ia în calcul și "ridiculizarea unei școli literare adverse, desființarea sistemului ei de creație, "demascarea"" acesteia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și anume înclinația autorului lor de a da curs operațiilor combinatorii de procedee într-o manieră cât mai apropiată și, în același timp, distanțată ca semnificație de original. Dublul sens, interpretarea parodiilor dintr-un dublu unghi de vedere, ca opere polemice și creații valide în câmpul literaturii fac parte din girul pe care cititorul împătimit trebuie să-l acorde parodiilor. În caz contrar, parodia nu este descoperită, opera respectivă neputând fi pusă sub aceasta titulatură. "De vreme ce parodia nu este descoperită, semnificația
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
deschide noi posibilități de interpretare ale artei în întregime, începând cu intrarea în modernitate și postmodernitate. Pentru Hutcheon, parodia postmodernă reprezintă un caz tipic de așezare a operei parodice alături de opera parodiată, căreia nu i se opune la modul necesar polemic, ci doar vizează reluarea sa fără vreo intenție ironică. Textul parodic va fi definit drept o sinteză formală, o încorporare a textului din fundal (prim) în textul secund, cel care ni se oferă lecturii. Aceeași etimologie greacă arată că eironeia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
modelelor literare grecești a guvernat în spațiul spiritualității latine configurația prozei și poeziei lirice. Criteriul verosimilului artistic, tiparele epice, lirice și dramatice preluate de o lume cu un ideal moral riguros, sete de ordine și moderație, orgoliu expansionist și spirit polemic strălucit au decis o estetică în care inteligenta mânuire a stilurilor consacrate și spiritul critic sau geniul retoric prevalează asupra invenției de noi structuri artistice"133, avea să noteze Mirela Roznoveanu. Prestigiul secular al elenismului exercitase o capitală înrâurire asupra
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dincolo de verosimil, fie în sfera fantastică, fie în cea fabulistică. Prezența limbii populare și a motivelor literare care își trag seva din literatura de acest gen sunt extrem de importante: pentru că umaniștii, erudiți prin formație, le-au preluat, uneori programatic, alteori polemic și, pe alocuri, chiar fără a-și fi dat seama, au creat ceea ce mai târziu se va numi parodie serioasă despre care vorbea Genette în Palimpsestes. La littérature au second degré. Dar elementele limbii și credinței populare se integrează culturii
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui înfricoșate, de fie-iertatul ALCOFRIBAS, Abstrăgător de chintesență", cât și Gargantua, cu subtitlul "Preaînfricoșata viață a marelui GARGANTUA, tatăl lui PANTAGRUEL, așa cum a fost alcătuită mai demult de Domnul ALCOFRIBAS, Abstrăgător de chintesență. Scriere plină de pantagruelism" atestă cum intenția polemică se îndreaptă asupra titlului cărții populare, încărcat de epitete hiperbolizante și continuând încă pe câteva rânduri, ce aducea a reclamă de bâlci. În plus, cititorul este făcut foarte atent la persoana care a scris acest text, căci anagrama autorului, Alcofribas
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
răsplată fratelui Ioan, dar rămânând fără ecou atât în părțile următoare și suspendată în raport cu "acțiunea" propriu-zisă anterioară ei. Finalitatea fragmentului, intens dezbătută de critica literară, ne interesează doar în trecere: pe de o parte, el funcționează ca o replică accentuat polemică la modul de organizare specific mănăstirilor medievale, marcat de privațiuni; pe de altă parte, rezonează cu dorința renascentistă de eliberare a energiilor umane din orice situație de natură să le încorseteze. Vom urmări secvența strict din punctul de vedere al
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
postuma Fuchsiadă, cît și "fabula" Cronicari se supun unei "legi" care a devenit principiu de construcție la toate nivelurile textului: parodia. Opera lui nu este explicit acuzatoare, deși nu evită nici satira ori cinismul, când necesitățile stilistice o cer. Ci polemică, incluzând, tematic, recontextualizarea operelor din trecut, cu toate trăsăturile unei nostalgii, ușor ironice ce-i drept, care ne îndreptățește să facem chemin retour către lecturile mai vechi, pentru a le expune, sub lumina prezentului, unor interpretări noi. În interiorul prozelor sale
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
simplu" termen postmodernism a produs o emulație intelectuală comparabilă, sub multe aspecte, cu Renașterea. Ambii sunt, după expresia lui Matei Călinescu, termeni periodizanți 298, dar acoperă și nuanța de interogație, de meditație chiar asupra istoriei, dublată adesea de un spirit polemic, parodic și autocritic. Postmodernismul și Renașterea pun în oglindă un anume "prezent cultural al lumii occidentale"299, dar o fac la mod spectaculos și își adjudecă ironia drept marcă stilistică fundamentală. Renașterea marcase, cu câteva secole în urmă, derogarea de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ceea ce un romancier de azi numește codul existențial al omului și de a da o imagine unitară și verosimilă a omului uitat în haosul ființei lui și uitat în haosul unei istorii iraționale"312. Așadar, ideologizarea literaturii (cu un accent polemic în plus), dar și "literaturizarea" ideologiei îmbină, de această dată la nivel macro, scriitura și politica. De unde și voluptatea cu care au fost devorate lucrări cu un titlu semnificativ precum Politica postmodernismului a Lindei Hutcheon. De altfel, în privința zonelor prin
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]