1,576 matches
-
vede nimic altceva decât mașinăria biologică. E un trup opac. Dar Tereza a descoperit, prin muzică și prin cărți, că nu suntem numai trup care pârțâie și elimină fecale, ci și suflet. Dacă vechea metafizică elimina total "murdăria" trupului; antimetafizica postmodernistă îl extirpă de suflet. Dar Tereza îi redescoperă o transparență prin care zărește sufletul pitit, ascuns. Acesta este, pentru ea, eul: "Nu vanitatea o atrăgea spre oglindă, ci uimirea de a-și descoperi propriul eu", când tânăra uită că nasul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
aceea Noica nu a aderat deloc la ideea eternei reîntoarceri a lui Nietzsche, prefigurată, altminteri, de Goethe, ca și de Eminescu. În schimb, într-o lectură simplificatoare de sens opus a lui Nietzsche, eterna reîntoarcere va fi preluată de doctrinarii postmoderniști ai teoriei simulacrelor (Derrida, Vattimo, Deleuze). Ei au preluat în atare sens imaginea muzeului de măști al lui Nietzsche. Și am văzut cum apare totul răsturnat decât la Eminescu: alte piese, aceleași măști. Pentru a rezolva paradoxul diferenței ontologice, Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
am mai întâlnit-o la Svetlana Paleologu-Matta în Jurnal hermeneutic (1997), carte dedicată, în mare parte, unui comparatism Eminescu-Nietzsche. Kundera transferă repetiția mută în coincidență, care e sporitoare de ființă în sensul lui Noica. Din această clipă el părăsește reducția postmodernistă în simulacre, adică în ceea ce postmodernii au numit parodia infinită a identicului până la limita dispariției lui totale, așa cum se-ntâmplă în filosofia lui Michel Foucault. Hazardul părăsește albia simulacrului-diferență și devine destin prin coincidență. Este ceea ce se-ntâmplă cu Tereza
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
texte. Nu întâmplător autorul ardelean este cel mai viguros romancier pe care l-a dat literatura română, un excepțional romancier-filosof (în pofida tuturor aparențelor) care a urmat tâlcurile mitice ale eternei reîntoarceri eminesciene nu numai în Adam și Eva. Grăitor că postmoderniștii români nu se recunosc în romanele lui Rebreanu, autorul lui Ion intrând pe lista cărtăresciană a scriitorilor clasici "depășiți", care ar trebui eliminați din programa școlară din liceu. Dragostea este pentru Tereza transcenderea opacității trupului în atingerea trupească. Intrând în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pare că Nietzsche îi vine din nou în sprijin, căci autorul lui Zarathustra a frânt multe săgeți împotriva compasiunii creștine. Din acest punct de vedere, el se aseamănă cu Sabina, pictorița intelectuală, care trăiește din filosofia trădării, în esența ei "postmodernistă", "trădarea" fiind un alt nume al diferenței. Și al libertății. Propriu-zis, prietenia erotică înseamnă "excluderea dragostei din viața lui Tomas"424, pura căutare a voluptății efemere, pe când dragostea ar fi "dorința somnului în doi" (la Eminescu visul în doi). Cert
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
între ființele doar cu trup și fără suflet, neputincioase a renunța la moarte: "Venise la el pentru ca trupul ei să devină unic și de neînlocuit". Aceasta este cea mai adâncă "definiție" a dragostei, dincolo de nediferențierea totalitară, dincolo de experimentele moderniste și postmoderniste ale lui Tomas și ale Sabinei. Este dragostea ca "reabilitare" a sacrului, dragostea creștină a familiei creștine, care ține de un ethos transmodern. Revelația acestui ethos o datorăm femeii numite poate nu întâmplător Tereza. O asemenea iubire, cea mai firească
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu deschiderile reformatoare ale lui Dubcek, se declanșează în luminișul mitului oedipian. E o afirmație cu totul surprinzătoare, dar ea atestă că în lume mișcările sunt arhetipale, sub semnul destinului, al eternei reîntoarceri a identicului, în sens nietzschean iar nu postmodernist. Aceasta este cea mai profundă intuiție a lui Tomas. De fapt, el este acela care produce scânteia ce a declanșat invazia tancurilor sovietice. Gândul lui Tomas are două echivalențe în literatura română (dacă o excludem pe cea a dedublării sale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de femei. (Nu e și el cel mai iubit dintre pământeni?). Ba se simte mai tânăr cu zece ani odată scăpat de trebuiele "dragostei sale pentru medicină", care "izvora dintr-o necesitate lăuntrică"429. Trăiește nepăsarea libertății erotice cu argumentul postmodernist al căutării "diferenței" în "repetiția" dragostei fizice. Transferă diferența grea a chirurgiei în diferența ușoară căutată de Don Juan: "Între Hitler și Einstein, între Brejnev și Soljenițîn există mai multe asemănări decât deosebiri". Dar există o deosebire mică, de o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lumii libere. Ea repetă, în alt limbaj, articolul cenzurat al lui Tomas despre mitul lui Oedip. Aici trebuie căutat geniul lui Kundera. Elvețianul Franz, căsătorit, cu care Sabina are o legătură erotică, este o întrupare a Marelui Marș al stângii postmoderniste de sorginte political correctness, care se ridică împotriva Marelui Marș eșuat al stângii din țările comuniste. Un prieten occidental încearcă să-i dea Sabinei un exemplu de ceea ce el înțelege a fi idealul libertății și al fericirii: imaginea unor copii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
încă dinspre postmodernitate. Sabina știe că extremele duc inevitabil la kitsch, dar nu pare suficient de avertizată că și "teologia căcatului" poate aluneca în extremă. Din dogma acordului absolut cu ființa s-a născut kitsch-ul comunist deopotrivă cu cel postmodernist. Curiozitatea cea mare e că tocmai criticii radicali ai metafizicii și teologiei clasice au decretat kitsch-ul drept componentă principală a canonului postmodernist. Kitsch-ul mai este văzut ca dictatura inimii asupra rațiunii. Dar el poate fi la fel de bine drept
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în extremă. Din dogma acordului absolut cu ființa s-a născut kitsch-ul comunist deopotrivă cu cel postmodernist. Curiozitatea cea mare e că tocmai criticii radicali ai metafizicii și teologiei clasice au decretat kitsch-ul drept componentă principală a canonului postmodernist. Kitsch-ul mai este văzut ca dictatura inimii asupra rațiunii. Dar el poate fi la fel de bine drept dictatura rațiunii asupra inimii. Acestea și sunt extremele. De aceea a insistat Eminescu atât de mult asupra echilibrării antitezelor, arta fiind, în concepția
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
bine drept dictatura rațiunii asupra inimii. Acestea și sunt extremele. De aceea a insistat Eminescu atât de mult asupra echilibrării antitezelor, arta fiind, în concepția lui, "împăcarea" minții cu inima. Dacă kitsch-ul tradițional a dat naștere simulacrelor ideale, cel postmodernist a ajuns să se confunde cu dezacordul absolut cu ființa chiar în sensul unei "teologii a căcatului". De fapt, chiar și acolo unde "acordul cu ființa" pare absolut el este un bizar dezacord, de vreme ce în spatele oricărui kitsch zace moartea. Omul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și devine non-kitsch de îndată ce este conștientizat. Într-adevăr, asta se-ntâmplă, prin excelență, cu lumea lui Caragiale. Fantoșele lui Caragiale ascund în spatele lor destinul, cu tot tragismul lui. Ușurătatea maschează greutatea, ca să revin la termenii lui Kundera. Dar în spatele simulacrelor postmoderniste se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește, aventurile lui Tomas cu cele 200 de femei în care el se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Caragiale. Fantoșele lui Caragiale ascund în spatele lor destinul, cu tot tragismul lui. Ușurătatea maschează greutatea, ca să revin la termenii lui Kundera. Dar în spatele simulacrelor postmoderniste se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește, aventurile lui Tomas cu cele 200 de femei în care el se iluzionează a căuta diferența, negăsind, în definitiv, decât moartea. El însă va pune capăt "insuportabilei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mizera putere a sclavilor. Neputincioșii care "domină" lumea n-au nimic a face cu supraomul nietzschean, care e omul de caracter, același cu al lui Eminescu. Astfel, Kundera, însoțit de Nietzsche precum Dante de Beatrice, iese din capcanele kitsch-ului postmodernist și atinge ethosul transmodernității, prin care omul va putea redeveni administrator, iar nu stăpân al planetei, care abia ne mai suportă. RÉSUMÉ Dans l`évolution de la culture européenne et universelle, on parle de l`existence de trois grands paradigmes: traditionalisme
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
PARADOXURILE POSTMODERNISMULUI ROMÂNESC... 117 IX. CLASICIZAREA POSTMODERNISMULUI 130 X. OFENSIVA TRANSMODERNISMULUI 138 XI. TEMELIILE TRANSMODERNISMULUI 177 XII. POETICA RUPTURII 230 XIII. POETICA TRANSPARENȚEI 237 XIV. TRANSMODERNISMUL LUI VICTOR TELEUCĂ................ 245 XV. ÎN LUMINIȘUL CRISTALULUI 258 XVI. DE CE KUNDERA NU E POSTMODERNIST 266 SOMMAIRE I. Le noveaux anthropocentrisme / 5 II. La victoire de Zombie / 35 III. Le haut postmodernisme (1) / 45 IV. Le haut postmodernisme (2) / 60 V. Le haut de postmodernisme (3) / 74 VI. Le postmodernisme et la peur d`identité
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transmodernisme / 138 XI. Les fondements du transmodernisme / 177 XII. La poétique de la rupture / 230 XIII. La poétique de la transparence / 237 XIV. Le transmodernisme de Victor Teleuca / 245 XV. En l`illumination du cristal / 258 XVI. Pourqoi Kundera n'est pas postmodernist / 266 TABLE OF CONTENTS I. The New Antropocentrism / 5 II. The Victory of Zombie / 35 III. High Postmodernism (1) / 45 IV. High Postmodernism (2) / 60 V. High Postmodernism (3) / 74 VI. The postmodernism and the fear of national identity / 83
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
of transmodernism / 138 XI. The foundations of transmodernism / 177 XII. The poetry of rupture / 230 XIII. The poetry of transparency / 237 XIV. The transmodernism of Victor Teleucă / 245 XV. In the crystal's grove / 258 XVI. Why Kundera is not postmodernist / 266 DE ACELAȘI AUTOR: *Marele zid, roman, Editura Junimea, Iași, 1981; *Eminescu Dialectica stilului, Editura Cartea Românească, București, 1984, col. "Eseuri"; *Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992, col. "Studii eminesciene"; *Istoria Hușilor, Editura Porto-Franco, Galați, 1995, coordonator; *Plecat-am
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
București, 2001, p. 613. 9 Un neotradiționalist ca Mihail Diaconescu merge atât de departe cu asocierea dintre radicalismul avangardei (anarhist din punct de vedere politic) și deconstructivismul parodic al postmodernismului, încât îi neagă orice intenție pozitivă în valorificarea tradiției: "Citatul" postmodernist nu continuă vechile opere, ci le neagă vehement uneori, batjocorindu-le. În produsele postmoderniste nu "citatele" sunt importante, ci batjocura". (Despre postmodernism ca mizerie intelectuală și morală, în "Analele Universității Spiru Haret", București, nr. 3/2002, p. 32). Mihail Diaconescu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu asocierea dintre radicalismul avangardei (anarhist din punct de vedere politic) și deconstructivismul parodic al postmodernismului, încât îi neagă orice intenție pozitivă în valorificarea tradiției: "Citatul" postmodernist nu continuă vechile opere, ci le neagă vehement uneori, batjocorindu-le. În produsele postmoderniste nu "citatele" sunt importante, ci batjocura". (Despre postmodernism ca mizerie intelectuală și morală, în "Analele Universității Spiru Haret", București, nr. 3/2002, p. 32). Mihail Diaconescu e convins că există o echivalență între ideologia postmodernistă și anarhismul defunct al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
uneori, batjocorindu-le. În produsele postmoderniste nu "citatele" sunt importante, ci batjocura". (Despre postmodernism ca mizerie intelectuală și morală, în "Analele Universității Spiru Haret", București, nr. 3/2002, p. 32). Mihail Diaconescu e convins că există o echivalență între ideologia postmodernistă și anarhismul defunct al lui Bakunin și Koropotkin sau "teoriile pline de substanță paranoică ale lui Troțki despre revoluția mondială permanentă" (p. 31). El adaugă: "Derrida vorbea de destructurarea textului. Touraine vorbește de destructurarea ordinii la scară planetară reluând astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
130 Jean François Lyotard, op. cit., p. 45. În aceiași ani, Mihai Drăgănescu elabora impresionanta lui construcție a conceptului de informaterie, sintetizată în lucrarea Ortofizica (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985). Filosoful savant își recunoștea descendența eminesciană. Bineînțeles, în România diletantismului postmodernist, Mihai Drăgănescu a fost supus unor injurii miticiste, ca de altfel tot ce se ivește valoros și îndrăzneț în această cultură. 131 Ibidem, p. 39. 132 Ibidem, p. 41. 133 Liviu Ioan Stoiciu, Despre generația poetică 2000, răspuns la o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
2000, răspuns la o anchetă a revistei ieșene "Feed back", an. II, nr. 2, ianuarie 2005, p. 39. 134 În Observator cultural (an.I, nr. 1, 26 februarie-6 martie 2000, p. 6), Ion Bogdan Lefter includea antinaționalismul printre dimensiunile grilei postmoderniste. În varii contexte, a insistat asupra respingerii naționalului. În 2001, declara: "vremea națiunilor omogene a trecut, cu toate miturile ei romantice: culturi naționale, state naționale" (Opinia studențească, răspuns la ancheta Minorități culturale, an. XXX, nr. 94, 26 martie-2 aprilie 2001
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
c] nu avem un argument mai obiectiv pentru perspectiva noastr] moral] decât au ceilalți pentru ale lor. Sursă acestei sov]ieli este o tr]s]tur] a moralei noastre. O perspectiv] liberal], contractualist] este parte a vieții etice a Occidentului postmodernist, fie c] o recunoaștem sau nu (vezi capitolul 15, „Tradiția contractului social”). Vrem s] ne comport]m fâț] de ceilalți în așa fel încât acțiunile noastre s] poat] fi justificate de aceștia, dac] sunt pe deplin rezonabili și informați. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ale unor autori din cele mai noi promoții, încă fără volum, din ambele categorii fiind reprezentați zeci de scriitori), Remember: Tezele din iulie, Nicolae Manolescu - cronicarul și rapsozii, O privire asupra modernității, Cartea de referință, România virtuală, Monografia în vremuri postmoderniste, Scriitorul român ca publicist, Cazul Patapievici ș.a. Pe coperta a patra e inserată de la un moment dat o listă de „teme de viitor”: Starea studiilor clasice la români, Cărțile miniștrilor noștri, Cartea vorbită la români, Poetul for ever: Ion Mureșan
VATRA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290469_a_291798]