1,577 matches
-
cu titlul Condiția de poetromancier și postfațată de Theodor Codreanu în Deliciile Anticarului și lepra zidurilor. Într-un interviu cu Virgil Diaconu, publicat în Cafeneaua literară, autorul respinge ideea că în poezie sau în proza sa ar practica un stil postmodernist și declară că a fost și rămâne un romantic. Am precizat această opinie ca o introducere la notițiile ce urmează despre „Suburbii municipale”, carte ce se lecturează cu dificultate datorită epicului abordat de autor dar și cu sentimente de admirație
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
-a fără de țărani/ Și n-are biata cine s-o muncească... Ar fi doar o succintă ilustrare sau o mică introducere într-o carte „cronică” a noilor realități românești, poate mai aproape de interesul general, decât refugiul într-o poezie elitistă, postmodernistă ce-și etalează strălucirea în întunecimi greu descifrabile. Publicat în Prefață la volumul de versuri Exod, de Ghe. Târziu, Editura Moldova, Iași, 2007. Iată și „cronicuța” mea la această carte cu povestiri pentru copii: Profesoara Sidonia Simionescu coboară de la catedră
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93039]
-
de la Bookfest), curent excepțional prin teorie și practică literară, numit altădată de autorul eseului de psihologie a literaturii noastre un "curent de mansardă", ar fi fost, măcar el, excepția care confirmă regula, altfel suspectabilă. Că optzecismul este experimentalist, estetic, nu postmodernist, o spusese chiar autorul Postmodernismului românesc, M. Cărtărescu. Singular și consecvent este E. Negrici în delimitatea modernismului de premodernism, aplicând, în poezie, criteriul lui Hugo Friedrich, de altfel un criteriu structural, filosofic, ontologic, și nu estetic. Ceea ce numesc unii neomodernism
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
care nici un alt gen literar și nici o altă artă nu o pot atinge. Micile dexterități lexicale, combinarea inteligentă a sintagmelor din fondul cultural comun, biografemele fără miez și învârtirea în jurul unui inesențial rămas așa, netransfigurat: toate aceste ,abilități" de versificare postmodernistă nu pot fi echivalate cu marea poezie. Ea se aproximează și se atinge prin depășirea acestui nivel agreabil, dar primar; abia vizionarismul unor Mircea Cărtărescu sau Mariana Marin constituie pragul de la care se face, în lirica generației '80, saltul către
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
pasăre capabilă (și mai ales dornică) să imite ciripiturile și trilurile oricărei specii de cîntătoare din vecinătatea ei. O imitatoare de geniu, un fel de poetă specialistă în parodii sau doar un epigon al maeștrilor pădurii, o decadentă sau o postmodernistă talentată. Este vorba de graur. Oamenii se războiesc cu graurii pentru că dau iama, în stoluri mari, în vii și livezi. Cam obișnuiți să profite de pe urma creației altora, ca toți postmodernii, ei mănîncă pe-nfundate struguri și prune, evitîndu-le însă, cu
Un graur la București – Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12508_a_13833]
-
garantează "o lungă durată culturală operei lui". Critica de după 1966, când Blecher va fi redescoperit și revalorizat va urma direcția interpretativă trasată de Șerbu, Ionescu, Șuluțiu, nuanțându-și discursul descoperind noi și noi valențe ale operei lui Blecher: suprarealiste, expresioniste, postmoderniste și va asigura operei lui acea durată culturală pe care i-o prevedea Eugen Ionescu. Chiar și după 1966 persistă totuși o anume reticență sau timiditate a criticilor în a denumi prozele lui Blecher romane, fapt determinat și de apariția
M. Blecher în epoca sa by Ada Brăvescu () [Corola-journal/Journalistic/8078_a_9403]
-
literaturi încarcerată în dogme. Apoi, atitudinea lui Andrei Codrescu față de filonul autobiografic ce alimentează epicul cărții se concretizează într-o tehnică narativă, marcată de plonjeuri în imaginar, apropiată oarecum formulei "jurnalului ficțiune", pe care o practică tot mai frecvent și postmoderniștii români, cu sublinierea că autorul Unui geniu involuntar în papucii Americii nu-și scrie "jurnalul", ci îl retrăiește. Cartea reia, de fapt, două apariții anterioare: The Life & Times of an Involuntary Genius (1975) și In America's Shoes (1983). Așezate
Andrei Codrescu - identitate și ficțiune by Nicolae Stoie () [Corola-journal/Journalistic/15633_a_16958]
-
și diferențe, respectiv ale felului în care diferențele sunt sau nu reflectate în contextul puterii. Între rasă, clasă, gen există și relații de putere, respectiv diferențe de putere, nu doar intersecții. Patricia Hill Collins argumentează că: „ceea ce lipsește din analizele postmoderniste ale diferențelor este, pe de o parte, recunoașterea puterii din societatea noastră exercitate împotriva diferitelor grupuri și, pe de altă parte, o idee clară despre modul în care trebuie să te opui acesteiputeri. Studiile care conțin abordări postmoderniste ale diferențelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1990_a_3315]
-
din analizele postmoderniste ale diferențelor este, pe de o parte, recunoașterea puterii din societatea noastră exercitate împotriva diferitelor grupuri și, pe de altă parte, o idee clară despre modul în care trebuie să te opui acesteiputeri. Studiile care conțin abordări postmoderniste ale diferențelor ne conduc pe un teren extrem de fragil. Ce fel de strategie politică se poate contura având ca punct de pornire diferențele separate de relațiile de putere? Pe scurt, diferența este mai puțin o problemă pentru mine decât sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1990_a_3315]
-
administratorul care punea în ecuație poziția poetului în totalitarism și apoi îl lăsa să-și dezvăluie existența sa nu prin cuvinte, ci prin spațiul contaminat care se simțea între ele și dincolo de ele. Într-un fel, poezia care se autointitulează postmodernistă și care își amintește mai mult sau mai puțin reverențios de Nichita vine de fapt din Virgil Mazilescu la care parcă se teme să facă trimiteri. Fără îndoială, ea se îndepărtează în cele din urmă de spațiul contaminat în care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
urmă o formă de a se salva. Mă gândesc la retragerea în cultură practicată metodic de Noica și subminată de ucenicii săi neascultători, la retragerea în sine relevată în romanul Clopotul scufundat al lui Livius Ciocârlie, la textualiști și la postmoderniști. Atunci când ființa noastră era supusă pe zi ce trece distrugerii și eram reduși - cum ne spune cartea Soniei Larian - la bietele corpuri, încercările de salvare au fost felurite și ele trebuie privite fără patimă și fără părtinire. În contextul discuției
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
pozei, gravitatea artificială a măștii”, acel „patos ironic” prin care „spiritul antrenat și interesat” al noii antreprize umane, atât de asemănătoare „unei călătorii demente, monotone, zadarnice, a unui cortegiu de marionete”, Își autoparodiază drama - prefigurând deja, În zorii modernismului, artificiile postmoderniste de mai târziu, o Întreagă tehnică a Înscenării și a citatului persiflant. Gustul hiper-intelectual al farsei și pantomimei, propriu copiilor geniali și impertinenți, care scot limba la dascălii pe care Îi venerează, dar Îi și disprețuiesc. Estetica lui Schulz pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
că „triste Trieste” nu are suflet, doar o minte germană și un stomac italian, cartea conferă locului suflet, dar și „o minte italiană și un stomac german”. Fidel nevoii omenești de a traversa spații, limbi și culturi, autorul confruntă pericolul „postmodernist” al egalizării și uniformizării unor comunități precum cele ale Triestului și, mai ales, al „degradării lor În decorație kitsch”. Ideea scrierii pornise, ne relatase În clasă autorul, de la contribuția sa la un număr din 1991, dedicat călătoriei, al ziarului Corriere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Cu încetul, lumea filmului prinde contur. E o lume îngustă și artificială ca aceea produsă de oceanul gânditor din "Solaris", străbătută de șinele căruciorului de traveling și luminată de reflectoare. Naturalismul ei nu e genuin, ci sintetic, recreat la modul postmodernist, cu mare discreție însă. Câteva clădiri risipite pe maidane și legate prin drumuri clisoase. Paragină și mizerie de necrezut, în care se complace subumanitatea personajelor. Kitsch-ul interioarelor a fost cu grijă recompus după anume texte caragialiene ("Un artist", de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un act necugetat care, cu timpul, a devenit politețe sau rutină. Poate că și scuipatul cojilor de semințe pe jos își are propria poveste. Micuța victimă Ana-Maria Onisei Scriitura lui Philippe Claudel vine ca o pauză de respiro după întortocheli postmoderniste ori fraze baroce sensibile, se insinuează poetic și îți pune stăpânire pe minte. Un roman care te rupe, într-un fel decent, clasic, de lume, de zgomot, de imagini citadine. Singurele asocieri cu care rămâi - nu înainte de a te simți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
aude că un polițist din Cluj a dat insistent cu subsemnatul pe propria sentință de sinistru analfabet. Știrea a apărut în presă la începutul acestei săptămâni, după ce unii șoferi au reclamat felul în care erau scrise procesele verbale ale milițistului postmodernist. Gândiți-vă doar: ce ghinion ar fi pentru rasa umană dacă, peste câteva mii de ani, după ce un meteorit ne va fi șters ca praful de pe scoarța Terrei, o altă civilizație ar descoperi „belețelele“ scrise cu pix râcâit în dinți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
carte din bibliotecă, noile manuscrise de la Marea Moartă a limbii române. |sta e, cum s-ar zice, analfabetismul în stare propriu-zis. |la în stare pură. Însă mai periculoase decât răvașele ascunse-n cașcheta de milițist sunt aparițiile televizate ale altor postmoderniști voioși până la lacrimi. Pentru că da, există și un analfabetism al stărilor umane, și unul al logicii formale, și unul al bunei-cuviințe. Câteodată nici nu mai trebuie să pui o virgulă între subiect și predicat sau să faci acordul prin asemănarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
de Martino sau Gerhardt Zacharias, care semnează studii în această carte, includ Romanul cocainei în textura secretă a unui permanent model cultural, dominat de figura lui Dionisos, dar și de o mobilitate și îndrăzneală a privirii care anunță, evident, creația postmodernistă a sfârșitului de veac XX. Iată, așadar, că „generația pierdută“ a literaturii ruse își află împlinirea nu numai în creația lui V. Nabokov, cum consideră Nina Berberova în Jurnal, dar și în Romanul cocainei sau în creația autoarei care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
adevăr. Cartea probează nu numai talentul specific al autorului, dar și un spectru de preocupări și interese de o extesie remarcabilă. În funcție de tematica aleasă, poetul apelează la modalități de exprimare deosebite, de la versuri cu rime, la trăsături caracteristice autorilor postmoderniști. Iată o strofă din poezia Mama (mea):“Surâd...mi s-a umplut ființa/ Cu chipul tău, ca o icoană,/ Dispare-n neguri suferința,/ Când mă cuprinzi în brațe, Mamă!”. Când exprimă dorul de acasă, poetul menționează fără echivoc: “Când zic
Lansare de carte by Carmen Manea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84305_a_85630]
-
amuzăm. Păi, asta nu ar trebui să fie greu, spuse Ted, dregându-și vocea și aranjându-și părul. Ted Mullins, cel mai amuzant om din Dublin, raportez, să trăiți. S-ar putea să fie un pic prea mici pentru comedia ironică postmodernistă, spuse Ashling, cu strângere de inimă. Aș spune că Cei Trei Porcușori ar fi mai mult pe placul lor. Vedem noi, o corectă Ted. Oamenii subestimează inteligența copiilor. Să apăs din nou pe sonerie? A durat ceva timp până li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
la o revistă, nu vrei să înveți măcar limbajul? Atmosfera era tensionată și volumul de muncă era din ce în ce mai mare. Nimeni nu avea mai puțin de trei proiecte la care trebuia lucrat în același timp. Ashling era îngropată în horoscoapele ei postmoderniste, când Lisa a aruncat un braț de produse pentru îngrijirea părului pe biroul ei și i-a spus: —O mie de cuvinte. Să fie... —Știu, sexy. Căutând o temă pentru pagina ei, Ashling aruncă o privire peste produsele împrăștiate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de sârmă, cu răzătoarea sau cu fierăstrăul bijutierului, iar uneori, în clipele supreme, cu sculele măcelăriei. Deci, prin tehnica violentului imaginar lingvistic, Arghezi reușește să convingă publicul. Referitor la imaginarul lingvistic violent, Ruxandra Cesereanu (cunoscută și mediatizată poetă și prozatoare postmodernistă) a realizat un studiu atipic numit Imaginarul lingvistic violent al românilor. Răsfoind presa românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în ultimii ani ai secolului al XX-lea, Ruxandra Cesereanu pare să identifice la renumiți publiciști români un limbaj
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
absurdul unei situații precum aceea ilustrată acolo. Și-n literatură, de exemplu, e mai greu de suportat Kafka decât Orwell sau Lovecraft, din motive ce nu-și au loc explicativ aci. Youthanasia este un cuvânt-container, din cele care fac deliciul postmoderniștilor, fie americani, fie valahi de pe Milcov. Preferința lui Mustaine pentru astfel de cuvinte îl plasează într-o categorie artistică selectă. Dar lumea nu se duce la concertele Megadeth să guste bucurii ludice. Dacă nu sună tendențios, aș zice că vrea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
lui Sancho Panza: „Dacă vrei să-nveți să te rogi, du-te pe mare!“. Aveam la îndemână, pe lângă MTV (pe vreme-aia neautohtonizatăă câteva filme concepute, regizate, parțial jucate și complet muzicalificate de însuși Frank Zappa, adevărat șeic al imaginarului postmodernist... N-am aflat ce este arta respectivă, chiar dacă mi-am tocit răbdarea, am cheltuit banii, am pierdut vremea, mi-am zdruncinat creierii și-am „regizat“ eu însumi câteva clipuri fără pretenții. Nu mi-am pierdut însă plăcerea de-a revedea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
sau servietele. Oricare dintre aparatele audio-video are un design menit să încânte ochiul. Înainte să fie funcționale, ele au fost ficționale, produse ale imaginației unui artist. Zappa nu face decât să le așeze în lumină adecvată. Împletind, ca un romancier postmodernist, șase planuri temporale, cu umor, savoare și ceva horror (animațiile în lut ale lui Bruce Bickfordă, Zappa aduce în cadru tot ce prinde în preajmă. Dar nu la întâmplare! De fapt, aici se vede că omul avea mintea anume construită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]