1,958 matches
-
pildă, spre sfârșitul rugăciunii de după-amiază, de Îndată ce se aplecase și pusese capul pe covorașul de rugăciune pentru sajda, uitase ce trebuia să facă mai departe. Cuvintele rugăciunii pe care trebuia să o rostească se legaseră dintr-odată Într-un lanț prelung de litere și se Îndepărtau În tandem ca o omidă neagră și păroasă cu nenumărate picioare. După un timp, omida s-a oprit, s-a Întors și i-a făcut cu mâna lui Petite-Ma din depărtare, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
deochiului, râsul era lucrul pe care știa să-l facă cel mai bine și mai des - adică, până În ziua În care boala ei s-a agravat. Odinioară, ea și Asya obișnuiau să râdă mult Împreună: Petite-Ma Într-un șuvoi prelung de chicote muzicale, Asya Într-o izbucnire neașteptată de hohote bogate și răsunătoare. Acum, deși profund Îngrijorată de starea de sănătate a bunică-sii, Asya respecta de asemenea tărâmul autonom al amneziei spre care se lăsa purtată, fiindcă și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
primească ceva de mâncare. Familia nu prea avea nici ea ce să mănânce și a alungat-o. Câteva zile mai târziu mica Shushan era mistuită de o febră cumplită: tifos exantematic. Mătușii Banu i-a scăpat un oftat zgomotos și prelung. — Eram acolo. Am văzut totul. Shushan a căzut În genunchi. Nimeni din convoiul ăla de oameni nu era În stare s-o ajute. Au lăsat-o să zacă În țărână, cu fruntea scăldată În sudoare și părul plin de păduchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
începutul verii. Cum Takamori nu-i răspunse, ea continuă: — N-o să i se întâmple nimic, nu? Cei doi tocmai îi rugaseră pe polițiști să-l caute pe Gaston. — Nu-i greu de găsit străinul nostru. E înalt și are fața prelungă. Seamănă oarecum cu luptătorul de sumō Ouchiyama, le-a explicat Takamori și polițistul a zâmbit. Când le-a spus însă că Endō, din banda lui Hoshino, a pus mâna pe Gaston, polițiștii au încetat să mai zâmbească și au devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai aruncat o dată ochii pe ea. Te aștept. — Bine, zise Endō. Gas, coboară din mașină! Era puțină lume în Ginza, deși nu mai ploua. Obloanele unui magazin de aparate de fotografiat din fața lor s-au ridicat cu un scârțâit metalic prelung. Un chelner de la cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un pachet de gumă de mestecat. Vezi să nu faci vreo năzbâtie. — Endō-san... Unde s-a dus? — S-a dus să aducă omul. — Să aducă omul? — Da, cel pe care se pregătește să-l lichideze. Gaston și-a lipit fața prelungă de geam. Un polițist cu o cască albă pe cap a oprit motocicleta la intersecție și privea în gol în direcția lor. Casca lui albă strălucea în lumina soarelui. Gaston n-avea decât să deschidă geamul și să strige, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a dat lui Gaston să-i țină pelerina și în buzunarul ei se afla pistolul. Cum de îndrăznise el să scoată gloanțele într-un timp atât de scurt? De unde atâta îndemânare la cretinul ăsta străin? Soarele îi bătea drept în fața prelungă și neghioabă. Gaston își ștergea sângele de la nas. Privindu-l, Endō simțea că se petrece ceva straniu cu acest străin. — De fapt, ce ești tu? — Nimic. — De unde vii? — Franța. Răspunsurile lui erau inconsistente precum vata de zahăr. — De ce... de ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în urmă. — Individul care i-a văzut lucrează la un magazin de saké din apropiere. Spunea că japonezul era foarte palid și părea bolnav. Străinul arăta exact cum l-ați descris: înalt, statură de luptător de sumō, cu o față prelungă și turtită. Era cu siguranță Gaston. — De ce nu mergeți să vedeți? Koshō-machi nu era departe de hotelul la care trăseseră ei. Ajungeau în zece minute pe jos. Takamori și Tomoe au urmat indicațiile proprietarului și au luat-o la dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pasul - ce vrăjmaș? Ah, pasărea Foenix ca altădată nu mai zboară peste oraș. [1928] * CAP APLECAT Mă îndemn să fiu și o clipă mai sânt Undeva pe câmp a murit fratele vânt. Toamna sângerează peste un mers bătrân. Printre umbre prelungi rostul mi-amîn. Spre nu știu ce sfârșit un zbor s-a întins. Cu pâlpâit de sfeșnic un copac s-a stins. În fântână mi-aplec gând și cuvânt. Ceru-și deschide un ochi în pământ. [1929] * ELEGIE Tremură aceeași apă și frunză
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
vinete bolte? De ești a mea, păzindu-mi anul și vatra, n-aruncă nimenea după tine cu piatra? [1932] * RUNE În chip de rune, de veacuri uitate, poart-o semnătură făpturile toate. Slăvitele păsări subt aripi o poartă 'n liturgice zboruri prelungi ca viața. În slujba luminii, urnă fără de toartă, luna și-o ține ascunsă pe fața vrăjită să nu se întoarcă. Stane de piatră, jivine, cucută poart-o semnătură cu cheie pierdută. Pecete tăinuită de două ori - fată de foc, arătare, care
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
se naște ca o lacrimă din plînsu-ți. SCOICA C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine și inima mi-o prind în mână. Tremurând îmi strâng comoara la ureche și ascult. Îmi pare că țin în mâni o scoică, în care prelung și neînțeles răsună zvonul unei mari necunoscute. O voi ajunge, voi ajunge vreodat' pe malul acelei mări, pe care azi o simt, dar nu o văd ? EVA Când șarpele întinse Evei mărul, îi vorbi c-un glas ce răsuna de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
trecută, Îmi zise, iar eu am făcut ceva ce mi-e atît de puțin caracteristic, Încît nici acum nu-mi vine a crede că am avut curajul. M-am aplecat spre el și l-am sărutat. A fost un sărut prelung și ușor, pe buze, care mi-a făcut stomacul să se strîngă de emoție. Iar cînd m-am retras și i-am văzut chipul, i-am făcut cu ochiul. — N-o să știi niciodată, dacă nu Încerci, am rîs eu, strecurîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
unde să te speli, înainte să mi te înfățișezi? replică el, ridicându-și privirea. Ochii îi erau leiți cu ai lui Rotari, având în plus o cumpănită fermitate, care impunea respect. Nasul drept, cu o mică cocoașă la mijloc, ovalul prelung al feței, arcuirea sprâncenelor se transmiseseră și ele nepotului. Totuși, era parcă oleacă mai mărunt. Înainte de a-ți vorbi, se uita la tine lung, fără să trădeze vreo emoție. Vorba lui era politicoasă, dar rece. După felul sigur și firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu putință. Gesturile îmi erau însoțite de vorbe. - Surioară, te rog, încearcă să răsufli domol, o să-ți treacă imediat. Aud cum răsufli tot mai adânc, aproape normal. Fața ți se limpezește, uite! Suflarea sugrumată a devenit un horcăit șuierător și prelung, după care s-a liniștit, chiar dacă a rămas asmatic. Când respirația i-a revenit la normal, mâinile i s-au relaxat, și ea s-a moleșit între cearșafuri. M-am îndepărtat de pat și m-am întors către Rotari. Înțepenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a fost singurul copil neînsoțit. Tata era la serviciu. S-a simțit părăsită, a venit acasă și a plâns mult fără să o vadă nimeni. Doar Lățosul, un câine mare și negru îi știa zbuciumul sufletului. Din depărtare, un fluierat prelung anunța sosirea trenului. Oare ce cuvinte îi va spune mamei când o va revedea? De data aceasta nu-și va mai ascunde lacrimile, va plânge mult fără să-i pese că o vede lumea. Câțiva navetiști au coborât grăbiți, împovărați
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
viitorul înălțat pe care mereu l-am visat. Noi orizonturi se deschid în calea mea, noi zări îmi dau putere să încep să cred, dar totuși să mă întreb. Să cred în mine, dar să mă întrebe e sunetul acela prelung și neînțeles, zvonul că voi ajunge. Deaconescu Daniel, clasa a VIII-a Colegiul Național „Costache Negri” Galați profesor coordonator Ciobanu Cristina Întâlnirea din vis Din patul meu confortabil și călduros priveam geamul aburit și jocul fulgilor de nea ce acopereau
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Postu Denisa, clasa a VIII-a Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” Vaslui profesor coordonator Cârlescu Maria Dragostea nu are limite Am pășit pe plajă fredonând. Pe cer încă mai străluceau câteva stele învinețite rămase din puzderia de peste noapte. Marea cânta straniu, prelung și neînțeles. Ascultam cântecul valurilor. Aerul era pictat în nuanțe posomorâte și o liniște ca de gheață mai înfiorătoare decât țipetele lungi, ascuțite și sfâșietoare ale lunii, stăruie încă pe boltă. Chiar și vântul părea să tremure în tăcerea ca
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Simțiți-vă dorința. Vă mulțumiți vouă Înșivă pentru că v-ați dăruit această dorință etc. Lungit pe un tatami jegos, Bruno simți că-i clănțănesc dinții de nervi; bețivanca de alături râgâia regulat. Între două râgâieli, expira aerul cu „Aaaaah!...”-uri prelungi, care-ar fi trebuit să-i exprime starea de relaxare. Pârțotina karmică Își continua numărul, invocând forțele telurice care iradiază pântecul și sexul. După ce trecu prin cele patru elemente, mulțumită de prestație, Încheie astfel: — Acum, ați depășit bariera mentalului rațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
umedă și sărată, cu un gust agreabil. Bruno făcu o scurtă pauză, Îi vârî un deget În anus, un altul În vagin, apoi, cu mișcări rapide, Începu iar să-i lingă clitorisul cu vârful limbii. Ea juisă domol, cu tresăriri prelungi. El rămase nemișcat, cu obrazul lipit de vulva umedă, și Își Întinse mâinile către ea; degetele li se Împletiră. — Îți mulțumesc, zise ea. Apoi se ridică, Își puse cămașa și umplu iarăși paharele. — Era grozav, În jacuzzi, adineaori..., spuse Bruno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
minute. 12 — Am cunoscut-o pe Anne În 1981, continuă Bruno cu un oftat. Nu era prea frumoasă, dar mă săturasem să fac labă. Îmi plăcea, totuși, că avea sânii mari. Întotdeauna mi-au plăcut sânii mari... (Oftă din nou, prelung.) Protestanta mea cuminte, țâțoasă, și devreme-acasă... Spre surprinderea lui Michel, ochii i se umeziră de lacrimi.) Mai târziu, sânii i s-au lăsat, iar căsnicia noastră s-a dus și ea de râpă. I-am distrus viața. Lucrul ăsta n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să gândească, nu-i mai era atât de frică. Într-o după-amiază, la opt zile după sosirea lor, Îi spuse Christianei: — Cred că sunt fericit. Ea se opri brusc, cu mâna Încleștată pe vasul cu gheață, și scoase un oftat prelung. El continuă: — Aș vrea să trăim Împreună. Cred că ajunge, că am fost destul de nefericiți până acum, prea mult timp. Mai târziu vor veni boala, infirmitatea și moartea. Cred Însă că putem fi fericiți, Împreună, până la capăt. În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
după aceea a primelor diviziuni celulare. Era ca o cădere În gol, ca o mică sinucidere. Un val de conștiință Îi urcă de-a lungul sexului, Își simți sperma țâșnind În afară. Annabelle o simți și ea, scoase un suspin prelung; apoi rămaseră nemișcați. — Trebuia să veniți pentru o lamă, acum o lună..., zise ginecologul cu o voce obosită. În loc de asta, renunțați la pilulă fără să mă anunțați și vă aventurați Într-o sarcină. Nu mai sunteți o fetiță, totuși!... Atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
care era să te ia pe tine și pe Enkim, Îmi zise Vinas. Eh, o să dea apa nițel pe afară, dar n-o să intre decât În smârcurile de pe mal și În pădurea de sălcii... Sălciile erau copacii aceia cu plete prelungi și moi. - Înseamnă că am noroc, am spus. - E rămas de la Ceața Adâncă, ca ucigașii să fie norocoși, spuse Vinas. Ce vrei să faci? - Plec deîndată. E a doua oară când se pune ceva Între mine și cei ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înfipse În fața noastră deși cei trei, văzusem cu ochii mei, nu făcuseră nici o mișcare. - Ne pândesc și alții, am strigat și m-am rostogolit precum bulumacul, Încercând să găsesc un ascunziș Îndărătul tufelor. Din spate se ridicară Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de câteva clipe nu se auziră decât strigătele din sat. Gâfâind, păzitorul Începu să mă izbească cu pumnii În țeastă. - Na, porc și șobolan, na și na! Hai Încoa’, măi Buze! În clipa aceea, de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]