1,315 matches
-
act de căință, recunoscând titlul regal al lui Boleslav. Noua sa autoritate alături de mândria sa, a provocat magnaților polonezi să se răzvrătească, temându-se că monarhia a început să devină prea puternică. În 1077, trupele lui Boleslav au ajutat doi pretendenți la tron: Ladislau, un alt fiu al lui Bela I, în Ungaria, și Iziaslav, pentru a doua oară în Kiev. În 1078, în timp ce se întorceau de la a doua campanie, trupele poloneze au cucerit Rutenia Roșie. În 1079, conflictul cu nobilii
Boleslav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330614_a_331943]
-
al lui Vladislav, Zbigniew, a fost trimis în afara țării, la o mănăstire în Quedlinburg, Saxonia. Acest lucru sugerează că Vladislav era determinat să scape de Zbigniew, făcându-l călugăr și lipsindu-l de orice șansă de succesiune. Eliminand doi potențiali pretendenți la tron, a securizat moștenirea tânărului Boleslav și a diminuat opoziția tot mai mare în rândul nobilimii. La scurt timp după urcarea sa pe tron, Vladislav a fost forțat de baroni să renunțe la guvernarea "de facto" în favoarea Contelui Palatin
Boleslav al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330615_a_331944]
-
cele din urmă, Henric a fost forțat să se retragă din Silezia și din Polonia. Un an mai târziu, în 1110, Boleslav a inteprins o expediție armată împotriva aliaților germanilor, Boemia. Intenția lui era de a instala încă un alt pretendent la tronul ceh, Soběslav I. În timpul campaniei, Boleslav a câștigat o victorie decisivă împotriva cehilor în Bătălia de la Trutina. Ulterior a ordonat forțelor sale să pornească atacul asupra Boemiei. Motivul pentru acest lucru era lipsa de popularitate a lui Soběslav
Boleslav al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330615_a_331944]
-
polonez, Sigismund I cel Bătrân și a reginei poloneze Bonă Sforza. Viața ei timpurile a fost una normală. Broda vesminte bisericești, a fost implicată în lucrări de caritate și și-a îndeplinit obligațiile sale de prințesa. Ana a renunțat la pretendentul ei, Regele Suediei, în favoarea surorii ei, Caterina, rămânând necăsătorita până la vârsta de 52 de ani. Cei 33 de ani petrecuți cu mama ei aroganță au învățat-o că doar răbdarea și calmul o pot face pe o femeie să ajungă
Anna Jagiello () [Corola-website/Science/330690_a_332019]
-
instituției a limitat participarea nobililor de rang înalt și oficialilor. Oficialii de colectare la nivel național erau văzuți între 1306 și 1310 ca procurori ai Seimului general (parlamentul polonez). Alegerile stabileau de asemenea, calea pentru emanciparea electoratului (nobilimii), iar în calitate de pretendent la tron se lua în considerare ca promisiunile să fie îndeplinite după alegerile de succes. Pentru cei mai mulți din perioada dinastiei Piast, era un obicei de a alege conducătorii de la aceeași dinastie care să moștenească tronul. Acest lucru a ajuns la
Alegerile regale în Polonia () [Corola-website/Science/330803_a_332132]
-
ca bancher, planificator financiar, dezvoltator imobiliar și ca profesor invitat la Institutul American pentru politică externă. La 19 decembrie 1978, Charles s-a căsătorit cu verișoara sa îndepărtată, Prințesa Béatrice a celor Două Sicilii, fiica Prințului Ferdinand, Duce de Castro, pretendent la tronul celor Două Sicilii. Deși ambele familii sunt romano catolice, cuplul a refuzat o căsătorie religioasă și s-au căsătorit numai civil la Paris. Charles și Béatrice au doi copii: Charles și Béatrice au divorțat la 2 mai 1989
Charles Napoléon () [Corola-website/Science/330148_a_331477]
-
va muri, si a încercat să revendice teritoriul spaniol în Italia, precipitând Războiul Cvadruplei Alianțe în 1717. După decesul lui Henri, Conte de Chambord, titlul a trecut varului sau îndepărtat și cumnat, Juan, Conte de Montizon, care era, de asemenea, pretendent carlist la tronul Spaniei, ca fiu al lui Carlos, Conte de Molina. A fost proclamat Jean al III-lea, rege al Franței și Navarei. După decesul sau, titlul a fost moștenit de fii și nepoul sau, însă nici unul nu a
Descendenții regelui Ludovic al XIV-lea () [Corola-website/Science/330161_a_331490]
-
lui Cambyses. La Agbatana, în Siria, Cambyses aude o proclamație în numele regelui Smerdis. El își intreabă sluga, pe Prexaspes, care îl asigură că l-a îngropat pe Smerdis cu propriile sale mâini. Ei consultă oracolul și descoperă adevărata identitate a pretendenților. Cambyses încearcă să fugă la Susa, dar sare accidental pe sabia scoasă din teacăt când încalecă și se rănește grav la coapsă (chiar în locul în care înjunghiase taurul Apis cu câțiva ani înainte). Astfel, visul profetic a devenit realitate pentru
Istorii (Herodot) () [Corola-website/Science/330255_a_331584]
-
ajung primii în locurile de depunere a icrelor. În timpul boiștii (bătăii) femela e urmărită de 3-4 masculi, care se luptă între ei. Dintre victorioși, fiecare femelă își alege un singur mascul. După cucerirea unei femele masculul o apăra de eventualii pretendenți. Ambii reproducătorii (părinți) participă la construcția cuibului, scormonind prundișul fundului cu botul și cu coada și fac o gropiță semicirculară, în formă de strachină, adâncă de 10-30 cm, acolo unde curentul este repede, cu un diametru de 60 cm (chiar
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
a urmat, după care Wanda s-a sinucis în semn de recunoștință zeilor păgâni pentru victoria obținută. În alte versiuni ale poveștii, Wanda se sinucide aruncându-se în râul Vistula, pentru că ea știe că atâta timp cât ea este în viață, sunt pretendenți la aceste pământuri, care nu vor folosi în caz că moare refuzul ei de a se căsători ca un pretext pentru o invazie. Povestirea despre Wanda a fost pentru prima dată descrisă de un episcop și istoric polonez medieval (secolele XII-XIII), Wincenty
Wanda (personaj legendar) () [Corola-website/Science/329159_a_330488]
-
cunoscut cu exactitate, fiind vorba de mai multe ipoteze: Maria, Elvira, Albiria (Albinia), Bianca (d. după 1216). Ea a fost căsătorită mai întâi în 1200 cu contele francez Valter al III-lea de Brienne care uneori a fost considerat ca pretendent la tronul sicilian și a devenit scurtă vreme principe de Taranto în baza dreptului soției sale. El a murit în închisoare în 1205. Fiul surorii sale, Valter al IV-lea de Brienne a plecat în Țara Sfântă și a devenit
Guillaume al III-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328570_a_329899]
-
O înțelegere a pus capăt conflictului în 1191, iar ducele de Limburg a devenit vasal al ducelui de Brabant. În continuare, cei doi duci au colaborat în chestiunile ce țineau de regiunile din Belgia. Ulterior, Henric l-a sprijinit pe pretendentul imperial Otto de Braunschweig împotriva lui Filip de Hohenstaufen, pentru poziția de rege al Germaniei. El a participat la bătălia de la Bouvines din 1214, care a constituit un dezastru pentru susținătorii lui Otto al IV-lea.
Henric al III-lea de Limburg () [Corola-website/Science/328588_a_329917]
-
a crescut în Anglia și a devenit conte palatin al Rinului ca urmare a căsătoriei sale din 1193 cu Agnes, moștenitoare a comitatului din familia Hohenstaufenilor. Atunci când fratele său mai mic, Otto de Braunschweig, a devenit unul dintre cei doi pretendenți la tronul Sfântului Imperiu Roman în 1198, Henric i-a acordat sprijinul la început, însă apoi a trecut de partea rivalului lui Otto, Filip de Suabia din familia Staufenilor din 1203. După ce a moștenit proprietăți semnificative în Germania de Nord
Henric al V-lea de Palatinat () [Corola-website/Science/328651_a_329980]
-
loc în martie 1194 la castelul Tilleda. De altfel, Henric al VI-lea își dorea reglementarea conflictului cu Welfii din Germania, astfel încât să aibă parte de liniște în imperiu și să poată să își emită pretențiile asupra Siciliei după moartea pretendentului Tancred de Lecce în 20 februarie 1194. Agnes și Henric au avut un fiu și două fiice:
Agnes de Hohenstaufen () [Corola-website/Science/328652_a_329981]
-
, cunoscută ca și Bătălia de la Navarette (în spaniolă "Batalla de Nájera", în engleză "Battle of Nájera", în franceză "Bataille de Nájera") a fost o bătălie majoră care a avut loc pe data de 3 aprilie 1367, între pretendenții la succesiunea Castiliei, Petru I susținut englezi pe de-o parte și Henric de Trastamar susținut de francezi pe de altă parte. Având în vedere componența participanților, bătălia este adesea văzută ca un episod al Războiului de 100 de Ani
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
4.000 de soldați din baza engleză, pentru a-i consolida oamenii de Ioan de Gaunt, aducând astfel balanța la un raport de 4:1, cu excepția arcașilor. Armata spaniolă a lui Henric panicând, a fugit de asemenea. Mulți soldați ai pretendentului au fost urmăriți și măcelăriți, alții s-au înecat în râu. În acel moment, a intrat în acțiune ultima parte a armatei lui Eduard. Francezii supraviețuiți au luptat vitejește, dar pierzând circa o treime din armată, s-au predat englezilor
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
stăpânirile și să continue perceperea impozitelor. Ulterior, Dirk a reușit în plus să achiziționeze noi pământuri către răsărit din vechile sale domenii, pe seama episcopului de Utrecht. După moartea împăratului Henric al II-lea din 1024, Dirk a acordat sprijinul său pretendentului Conrad al II-lea pentru succesiunea în Regatul Germaniei. După moartea lui Dirk din 1039, armatele imperiale au mai fost trimise cu diferite ocazii pentru a reclama pământurile conțile de Frizia. Puternicul Robert "Frizonul", conte de Flandra, l-a ajutat
Dirk al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328808_a_330137]
-
obligați" (cei mai multi ajutând-o pentru că ea știa foarte multe despre ei) obținea aproape tot ce dorea. Ea știa să găsească și să exploateze slăbiciunile oricui (și în cazul Sultanului, a dat roade). Ca sa-si ocrotească fiii de soarta multor eventuali pretendenți la tron (anume uciderea de către primul născut al sultanului) Hŭrrem i-a creat lui Mustafa o reputație de trădător, deși era un excelent conducător, iubit de ieniceri. Astfel, Suleiman l-a ucis. Mult timp a circulat legendă că Roxelana l-
Roxelana () [Corola-website/Science/328812_a_330141]
-
lemn pentru doar unu la doi florini pe lună. În anii 40 ai secolului al 19-lea Iordachi a început construcția castelului Berhomet. A dezvoltat Lăpușna (Lopușna) cu apa ei specială într-un centru balnear. După vizita desemnatului arhiduce și pretendent al tronului Carol Ludovic al Austriei ca oaspete al lui Iordachi, a fost condus și la baia minerală. După permisiunea prințului, ca fântâna locală să poartă nume său ("Carl-Ludwig-Brunnen"), reputația Lăpușnei a fost îmbunătățită enorm. Până la primul război mondial, localitatea
Iordachi Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330932_a_332261]
-
alungă pe Șerban, în jurul datei de 19 iulie 1539. Șerban fuge în "Țara turcească", fiind însoțit de fiii lui Tudor logofătul din Drăgoești și Giura logofătul din Stănești.. Ajuns la Constantinopol, bucurându-se de susținători la Poartă, a trăit ca pretendent la tronul Țării Românești, până înaintea datei de 15 iunie 1543, când Radu Paisie afirma că: "„Șerban banul a pierit cu rea hiclenie, căci s-a ridicat asupra capului domniei mele”".
Șerban din Izvorani () [Corola-website/Science/330954_a_332283]
-
de 100 de Ani și a condus Anglia ca Lord Protector în timpul nebuniei regelui Henric al VI-lea. Conflictele lui cu soția lui Henric, Margareta de Anjou, și cu alți membri ai curții regelui, precum și cererea sa extrem de puternică de pretendent la tron, au fost un factor important în schimbărilor politice de la mijlocul secolului al XV-lea din Anglia și o cauză majoră a Războiului celor Două Roze. În cele din urmă Richard a încercat să ia tronul, dar a fost
Richard Plantagenet, Duce de York () [Corola-website/Science/331004_a_332333]
-
Craiovescu III pleacă în exil la Istanbul, din acest moment nemaiexistând nicio mențiune certă a sa. Odată cu el se stinge linia de descendență masculină a lui Neagoe din Craiova, întemeietorului familiei Craioveștilor. Pe la 1560 a apărut un anume Nicolae Basarab, pretendent pribeag pe la curțile europene occidentale, care susținea că este descendent din familia domnitoare a Valahiei, fiind fiul lui Barbu, și înrudit cu Neagoe Basarab. Pornind de la aceste aspecte, istoricul Constantin Rezachevici a emis ipoteza că acel Barbu despre care se
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
XIV-XVI) " include în lista domnilor Țării Românești un anume Barbu Neagoe care ar fi domnit pentru o perioadă foarte scurtă de mai puțin de două luni (după 24 februarie 1536 - înainte de 18 aprilie 1536). Acesta ar fi fost tatăl unui pretendent domnesc "„Nicolae Băsărabă, care se dădea fiul lui Barbu, el însuși fiu al lui Neagoe”." Nicolae-Basarab a făcut o oarecare vâlva la curțile europene în 1566 numindu-se pe sine în cererile sale de ajutor adresate suveranilor occidentali "„Nicolaus Bassaraba
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
Barbu, nepot al lui Neagoe, ceea ce ar corespunde cu un fiu al lui Barbu III Craiovescu”." Constantin Rezachevici merge mai departe cu interpretarea considerând această filiație ca fiind una certă și, pornind de aici, deduce că presupusul tată al acestui pretendent, Barbu Neagoe sau Barbu Basarab a domnit la un moment dat în Țara Românească: "„E greu de crezut că atâtea personalități europene: papa, împăratul romano-german, ducele Bavariei, conducerea Veneției, regele Spaniei și alții s-ar fi lăsat înșelați dacă Barbu
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
Neagoe sau Barbu Basarab a domnit la un moment dat în Țara Românească: "„E greu de crezut că atâtea personalități europene: papa, împăratul romano-german, ducele Bavariei, conducerea Veneției, regele Spaniei și alții s-ar fi lăsat înșelați dacă Barbu, tatăl pretendentului de la 1565-1566 nu ar fi domnit efectiv. De vreme ce a domnit trebuie să fi fost principe al Țării Românești”." Trebuie spus că emiterea de astfel de diplome „adeveritoare de descendență” de către suveranii occidentali din acea perioadă nu era un caz singular
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]