1,469 matches
-
iarmaroc Un urs deranjat Partea întâi Tabloul 1 (Acasă la Dănilă. Curte țărănească. O parte din gardul de nuiele, în stare destul de proastă. În dreapta cuptorul cu vatră și trunchiul pentru despicat lemne. Alături, prepeleacul, înalt și gol. Dănilă stă pe prispă și trage securea pe o piatră de ascuțit. E cald, își șterge din când în când fruntea cu mâneca.1) DĂNILĂ: Așa-i, Smarandă, cum spun eu: nu-i noroc, și pace...! SMARANDA (din casă, în dreptul ferestrei): Da' mai slăbeș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
spun oamenii Dănilă Prepeleac. Iaca, nu mai departe decât frate-tău... DĂNILĂ: Ira, nevastă! Iară frate-meu?! SMARANDA: Apoi iară! Ia treci colo și caută de-adu niște lemne, să ațâț focul, că-i prinde, păcatele mele, rădăcini pe cea prispă. (Dănilă se ridică agale, caută pe lângă gard.) Bre Dănilă, stau și mă uit la tine: ce gândeam c-ai să fii și ce-ai ajuns! Drag mi-ai fost tu la tinerețile noastre, nu pot zice... DĂNILĂ: Și-acuma nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
DĂNILĂ (vine cu vreascurile): Iaca lemnele. SMARANDA: Doamne, omule, că multă minte-ți mai trebuie! Numai gardul nu-l pusesem până acu' pe foc! Mi-ai venit popândău cu două bețe-n mână! DĂNILĂ: Alta n-am. (trece iar pe prispă și ascute securea) VASILICĂ (de la colțul casei): Gata-i, mămucă? Drept să-ți spun, acuși ne terminăm de foame! Gheorghiță, săracu', roade niște clei de pe trunchiul vișinului cel bătrân. SMARANDA: Ei, poftim! Gând la gând cu bucurie, așa-i, Dănilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nevastă și frumoasă, și harnică, și deșteaptă! Așa cum se și cuvine... ANISIA (prudentă): Asta se știe de mult. Ia zi, la ce-ai venit, Dănilă? DĂNILĂ: Fă bine și-azvârle cu o scurtătură după cei zăvozi, și-apoi, șezând pe prispă, ți le-oi spune toate cu de-amănuntul, nu cumva să rămâi văduvită de cunoaștere. ANISIA: Tare bine! Numai poate că mi-i spune ce și cum de unde te afli. Iară zăvozii lasă-i să bată, asta fiind slujba pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de-acu', dacă tot te afli aici, intră oleacă, doar n-o fi foc. (Hămăituri) Țibă, Frăsinel, lovi te-ar jigodia, vezi c-acuși te ușurez de-un picior! Marș! Hai, bre Dănilă. DĂNILĂ: Hai. (Intră, merg toți trei spre prispă.) ISPAS: Iaca, să ne așezăm aici, la umbră. Șezi, Dănilă. ANISIA: Da' pe mine nu mă poftiți? DĂNILĂ: Cum nu, mă rog matale, cumnată... ISPAS: Șezi colea, nevastă. (răsuflă adânc) Bre, bre, bre, da' știu că-i cald bine! Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mai deștepți decât unii oameni; nu bat decât când simt o primejdie, află asta de la mine. DĂNILĂ: Dacă spui dumneata, atunci numaidecât așa trebuie să fie. ANISIA: Apoi chiar așa și este! ISPAS: Hai, Dănilă, intră și stai ici, pe prispă. (Dănilă intră, se așază toți) Vra să zică te-ai întors. Tare bine! Ei, ai isprăvit treaba pentru care ai plecat la târg? DĂNILĂ: Am isprăvit-o de tot! Bieții boișorii mei s-au cam dus ca pe gura lupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
iapa tot trebuie s-o umflu, că altfel nu-i chip. Trec cu dânsa să-și ieie iertăciune de la boi și ziua bună de la car, și gata. Numai că n-ar strica să iau cu mine și securea asta de pe prispă. Cine știe? Prinde bine la o nevoie... Măcar să aibă de ce mă binecuvânta cumnata Anisia. (iese pe la colțul casei, se aude un galop de cal, depărtându-se) Tabloul 4 (Decorul tabloului 2 luminișul din pădure.) DĂNILĂ: Vra să zică am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-te-n genunchi, să ne ridici ușurel de jos în sus, ca să nu te zdruncini (se urcă peste sac) Așa. Acuma dă-i drumu'. Da' ca gându', așa să-mi zbori! (efect sonor) Tabloul 5 (Acasă la Dănilă.) VASILICĂ (de lângă prispă, cu mâna streșină): Mămucă, mămucuță, ia privește, un bivol cu cocoașă care zboară cu tata-n spinare! Ce-o fi asta? SMARANDA (iese din casă, se uită în sus): Iaca, numai pozna asta n-o mai văzusem! Intră iute-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
pune stavilă celui plisc și nu tot clămpăni în dodii. Ce-a fost, a fost, ce va fi om vedea. SMARANDA: Mai așa, cumnate Ispas. DĂNILĂ: Da' poftiți, mă rog, poftiți, nu stați așa uitați în bătătură. Ședeți ici, pe prispă. ISPAS: Chiar așa, să stăm măcar cât stă cânele pe coadă. (se așază împreună cu Anisia) Și să ne spui și nouă, măi frate, ce-ai învârtit de-ai scos la lumină bănăretul pământului... ANISIA (cu însuflețire): Așa, așa, să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cu secolul XXI! În alt registru, fiecare din aceste două zile este tezaurizabilă. La Maria și cu Maria mă simt undeva între răsăritul Europei, taiga și, ciudat, Titanic și totodată mă simt în anii ’70 în America. Atunci când ies pe prispă este ca în vremea și atmosfera de defrișare a marilor păduri ale lumii noi. Cred că scaunele de afară, din mesteacăn negeluit, și câteva unelte sunt din acele vremuri. În studioul de înregistrare unde locuiesc ei acum mă simt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
așa de‐ aproape, mamă, Un fulg pe - obraz îl simt ca un sărut. ( Din vol. «Scrieri Literare», prefață și antologie de Mircea și Sergiu Coloșenco , ED. SFERA‐ Bârlad‐2008, pg. 6 ) RONDELUL FIINȚELOR DE AZUR Bârladul e Lancrămul meu E prispa de lut de‐ altădată, Fântâna cu lanțul ei greu, Salcâmul din poarta uitată. (1969) Lucian Vasiliu Născut în comuna Puiești‐Bîrlad, jud. Vaslui, România, la data de 8.1.1954. Urmează cursurile liceului „M. Eminescuʺ din Bârlad, cursurile școlii postliceale
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
sclipitoare, parc ‐ ar bate ‐n sălcii plângătoare dorul meu, pe apele natale. Mâna ei ca frunza arămie când și‐ o pierd în vânt de toamnă‐ alunii mi‐a trecut pe frunte zborul lunii, peste ‐ a nopții ‐ adâncă veșnicie. Greierii din prispa veche, mică, și‐ acordară, lăutari, vioara și‐ am văzut în depărtări secara, un ocean ce‐ n valuri se ridică. și‐n odaia scundă, c‐ o fereastră ca un ochi întredeschis spre soare, am rămas în strânsa ‐ mbrățișare, brazi robiți în
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
dar și cu oarecare mândrie în glas: Drăcoasă verișoară mai am! Angelina începu să culeagă nuci alături de ceilalți, să le curețe de coaja verde, iar pe cele care nu se lăsau curățate le punea separat, aveau să fie puse pe prispa din spatele casei să le mai usuce soarele. La un moment dat, Simina se apropie de Angelina spunându-i: Îmi cureți și mie câteva nuci, să le mănânc? Dar astăzi nu se mănâncă nuci. Acestea sunt superstiții! Atunci n-ai decât
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
n-al vieții polonic Când omul cel incult îl soarbe pe cel cult. * Ne dați legi, vă fie bine Pentru suflet, pentru trup; Nouă mască de rubine, Strâmtorări dese și-n grup. 4 august 2004 Aș vrea să mor pe prispa casei, a casei ’n care m-am născut Acolo să se-ncheie ciclul la câte-n viață-am cunoscut, Trecând prin hoarde de necazuri, fără laure, fără scut, Doar ocrotit de Sfântu-n toate, de toate care-s la trecut. 11
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
blândei lune - Vîntu-n trestii lin foșnească, Undoioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin și sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr. {EminescuOpI 75} DORINȚA Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
scoți o cană cu vin sau nu? Cum să nu, dar hai să facem treaba gospodărește, că doar nu mereu vine un maior să mi cinstească familia. Vă rog să scuzați că nu am o casă mai mare! Ieși pe prispă și scoase un șuierat de flăcău, iar după două minute apăru Maria crezând că s-a aprins casa ori că, Doamne ferește!, a murit chiupul cel mare! Victor a comandat scurt: Eu aduc vin, tu vezi păstramă de berbec Încălzită În
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
Da? - Am stat și m-am gândit... - Țușca!!! - Rățoi, nu e păcat de cei doisprezece ani de căsătorie? Eu te iubesc. Nu mi-a păsat niciodată de vârsta ta. Mă gândeam uneori că vom fi bătrâni. Vom sta împreună pe prispa - așa cum ai visat tu întotdeauna. Că vei cădea, poate, la pat, și te voi îngriji până în ultima clipă. Să știi, nimeni nu ar fi făcut-o că mine! Am fost fericită alături de tine. Fiecare clipă. Hai să ne împăcăm... Mi
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
fostei soții. Nu există viață fără ea. Cum se face ca toate visele legate de ea au fost mincinoase? Nu, nu e adevărat! Au fost adevărate, cele mai frumoase vise pe care le-am putut visa. Și acela cu o prispa pe care să stăm la bătrânețe, și acela în care ea îmi dădea mâncare în gură, cănd ajungeam neputincios. Mai ales acela în care și ea mă iubea! Totul era să nu îmi scot tarabă cu vise în piețe străine
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
se îmbolnăvesc și mor, iar cei care o apără de ei nu mai pat nimic. În alte versiuni, holera este însoțită de proprii-i câini nevăzuți, care necontenit latră, sau măcar de un câine roșu; femeile pun de aceea pe prispă sau pe la răspântii mâncare și apă atât pentru babă, cât și pentru acel câine. Ca și ciuma, holera merge noaptea bocindu-se prin sat, bate din ușă în ușă și vine să se vaite în timp ce omul își dă sufletul. Singurul
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
până după ora 16.00) , făcea un popas la cârciumă și mai consuma două -trei sute de grame de țuică. Se clătina din toate Încheieturile până acasă, dar avea grijă să cumpere și o pâine pentru câini. Se așeza pe prispă, Îi mângâia pe fiecare În parte, le rupea câte o bucată de pâine și Începea să le povestească tot felul de lucruri, Într-o limbă destul de „Împleticită”... Ce importanță avea ce Îngăima! Câinii dădeau bucuroși din coadă și se cuibăreau
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
rupea câte o bucată de pâine și Începea să le povestească tot felul de lucruri, Într-o limbă destul de „Împleticită”... Ce importanță avea ce Îngăima! Câinii dădeau bucuroși din coadă și se cuibăreau În brațele ei. Să tot stai pe prispa de lut, care era proaspăt lipită cu un amestec de balegă de cal și pământ galben. Pe alocuri erau niște gropi făcute de aceste animale de companie, care căutau mereu răcoarea când soarele era prea arzător. Ano! Ești acasă? Vino
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
fa, Antoneto! Iaca am băut un șpriț, aseară, și m-am odihnit până mai târziu. Mi-am dat seama. Se vede de la o poștă că n-ai dormit cu capul prea limpede. Te rog adu o pătură, să stăm pe prispă, nu mai merg În casă. Curtea era destul de mare și iarba ajunsese până la genunchi. Firele de mușețel, răsărite din loc În loc, Îți Încântau privirea. Ana a venit din casă cu o pătură decolorată de vreme, cu o sticlă și două
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și miracolul îmi pare luna - sân de fată mare - mă aduce pe pământ. Nu mai am nici gând, nici grai, trăiesc un adânc extaz, nu am somn și rămân treaz în acest mijloc de rai. 1983 La schit Stau pe prispa unui schit lângă al tăcerii lacăt și mă uit în infinit poate îi voi da de capăt. Ziua s-a oprit din treabă, liniștea-i atât de sfântă! Un bătrân monah mă-ntreabă ce probleme mă frământă... din adâncuri de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
putut să capăt buruiana ceea. ― Și când mai faci fiertura? ― Până ți-oi da în cărți, îi gata și leacul. Leagă calul la umbră și adu-i niște otavă, că este gata cosită la cotul drumului. După asta, vino pe prispă. Ca hipnotizat - el, care nu se lăsa pe mâna nimănui - a urmat vorbele țigăncii cuvânt cu cuvânt... Când a văzut că și calul s-a pus pe ronțăit la otavă, a venit pe prispă lângă vrăjitoare, dar gândul îi zbura
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cotul drumului. După asta, vino pe prispă. Ca hipnotizat - el, care nu se lăsa pe mâna nimănui - a urmat vorbele țigăncii cuvânt cu cuvânt... Când a văzut că și calul s-a pus pe ronțăit la otavă, a venit pe prispă lângă vrăjitoare, dar gândul îi zbura mereu la hangiță. Țiganca a început a bate cărțile și în cele din urmă l-a îmbiat: ― Trage o carte, focosule! Lotrul s-a uitat la cărțile soioase, a pus mâna pe una, a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]