1,943 matches
-
prezenta cascade de bani și dorința de a poseda, după cum arată studiile psihologice publicate în cele mai bune reviste științifice internaționale. Apoi, informându-ne despre ceea ce se întâmplă de cealaltă parte a „tele-ecranului”, în ecranul interior - creierul nostru, știind că psihicul uman se supune unor reguli și că cunoașterea acestora este un prim pas spre o mai mică supunere față de aceste programe. Capitolul care urmează oferă o listă de sfaturi în acest sens. Nu este exhaustiv și nu se vrea moralizator
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
să regrete. Multe s-au întâmplat de un secol încoace și de la inventarea televizorului în anii ’30 până la ecranele-plasmă de la începutul secolului XXI. Ne-am fi putut aștepta ca industria mediatică să inventeze noi plăceri, să stimuleze noi părți ale psihicului nostru. Mass-media fac apel cel mai adesea la un vechi fond de mecanisme psihologice și de instincte umane. De exemplu, cetim presa people (și o disprețuim) pentru că creierul nostru simte o nevoie viscerală de a împânzi zvonurile, de a povesti
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
seama că luptătorii aveau, statistic vorbind, mai multe șanse să câștige meciul dacă erau îmbrăcați în roșu decât dacă erau îmbrăcați în albastru. Diferența se manifestă indiferent de nivelul de forță intrinsecă a competitorilor, subliniind impactul intimidant al roșului asupra psihicului. Studiul a fost repetat și în domeniul sporturilor de echipă. R. Hill și R. Barton au notat rezultatele meciurilor de fotbal de la Euro 2004 și mai ale pe cele ale echipelor care purtau în mod normal un tricou roșu, dar
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
în general, și romanul în particular, aduce o cunoaștere specifică. Problemele apar cînd se încearcă o definire a acesteia, pentru că un roman, chiar dacă reconstituie o epocă istorică, sau descifrează un anume sistem de relații sociale, sau ne cufundă în meandrele psihicului uman, nu este sinonim cu un tratat de istorie, sau de sociologie, sau de psihologie. Ce le diferențiază? Probabil ceea ce Bachelard numea "funcția de ireal" a imaginarului, acea nevoie și capacitate a spiritului nostru de a de-forma imagini, de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
un bogat suport științific, prezintă aceste mijloace pe care le recomandăm, cu sublinierea că sunt cu atât mai semnificative cu cât sunt mai specifice. Parametrii precizați pe vârste, din păcate nu pot surprinde suficient o serie de particularități din sfera psihicului, aspecte care nu pot fi obiectivizate cu ușurință, mai ales Într-o activitate atât de complexă. Copilul trebuie cercetat „pe felii", amănunțit, dar trebuie apreciat global, ca un tot, și hotărârea luată nu trebuie sprijinită numai pe parametrii. Nu trebuie
Paralele inegale: concepte şi metodologii moderne by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1785_a_92283]
-
pierderea unei poziții anterioare, mulțumirea cu vechiul exercițiu, teama de concurența gimnastelor mai tinere, apariția unor preocupări și interese mai diverse specifice vârstei, conflicte cu antrenorii, eîc. - Până la 11 - 13 ani gimnasta acumulează o capacitate motrică ,ajutată substanțial de un psihic pozitiv, care-i permite să Însușească elemente complexe și dificile sub aspectul calităților motrice. Copilul recepționează majoritar optic, imagini globale și foarte puțin rațional. La el predomină intuiția,simțul muscular complex. Nu are cunoștințe elementare de fizică, iar explicațiile raționale
Paralele inegale: concepte şi metodologii moderne by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1785_a_92283]
-
de Paște de I.L. Caragiale și La Vulturi! de Gala Galaction. A doua direcție urmărește teroarea de frontieră, plasată, ambiguu, între natural și supranatural, deci între real și fantastic (de precizat aici că vehiculul acestei identificări deformate este reprezentat de psihicul terifiat al personajului principal, care nu reușește să realizeze cu ce anume se confruntă pe parcurs). Pe această linie, plasez următoarele scrieri: În vreme de război de I.L. Caragiale, Frigul de Gib. I. Mihăescu și Îmbrățișarea mortului de Alexandru Philippide
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să creeze o atmosferă rarefiată de straniu. Literatura canonică preferă, instinctiv, să cultive teroarea, care este selectivă și elitistă, în detrimentul groazei, ca expresie a senzaționalismului vulgar și a fiorilor de mucava 12. Teroarea macină cu rafinament; ea exploatează falii din psihic cărora le permite, la anumite intervale, să se relaxeze, tempo-ul fiind fixat de circumstanțe. Uneori în cavalcadă, alteori în ralanti, teroarea contribuie la estetizarea unui peisaj pe care simpla groaza paroxistică îl proiectează în insuportabil. Aceasta acționează tocmai invers
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
alteori în ralanti, teroarea contribuie la estetizarea unui peisaj pe care simpla groaza paroxistică îl proiectează în insuportabil. Aceasta acționează tocmai invers: din cauza faptului că nu admite întârzieri sau derogări, ci exercită presiune continuă asupra receptorului, groaza se banalizează, iar psihicul cedează în cele din urmă. Dacă mi se permite aluzia intertextuală la Henry James, aș putea afirma, fără mari riscuri teoretice, că eroii literaturii horror sunt victimele unei corzi prea întinse. Probabil că Virginia Woolf are dreptate atunci când, referindu-se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
encefalogramele unor psihopați și dezvoltă astfel una dintre cele mai tulburătoare atmosfere imaginabile. În proza terorii propriu-zisă, de orice natură ar fi aceasta, atmosfera este relaționată în mod obligatoriu cu elementele care coagulează suspansul și, implicit, credibilitatea țesăturii narative în psihicul lectorului. Există, așadar, două chipuri distincte de fundamentare a suspansului epic: edificarea stării de tensiune grație unui crescendo al intrigii, cum procedează Joseph Sheridan Le Fanu, sau bulversarea completă a cititorului prin plonjarea narativă în nefamiliar sau chiar în alteritatea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
care le cunoaște ideea, aplicate tendințelor de dezvoltare istorică a literaturii universale. 1.2. Teroarea în diacronie Evoluția modelului în literatura universală Înainte de a trece în revistă scriitori și opere, trebuie să precizez că generarea unei stări de anxietate în psihicul lectorului prin intermediul narațiunii nu poate fi complet separată de intenția auctorială. Se întâmplă extrem de rar (în literatura română, îmi vine în minte doar cazul lui Miron Costin) ca o proză, destinată în mod explicit unui alt telos să devină cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
În cazurile citate mai sus, nu ne confruntăm cu textura strânsă și sugestivă a unei terori în accepțiunea contemporană a termenului, ci doar cu exemple de acțiuni stranii sau supranaturale, care nu sunt orientate asupra generării unei anxietăți rafinate în psihicul lectorului. Scrierile menționate au, fără excepție, alt scop: unul religios, moralizator sau chiar de encomion eroic 18. De aceea mie mi se pare mai prudent a identifica germenii terorii moderne abia în perioada elisabetană 19, în dramaturgia lui Thomas Kyd
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cea pe care o voi analiza eu, considerată definitivă, pulverizează definitiv acest pattern restrictiv, replasând în centru, sub forma unui jurnal (abrupt și sumar, însă elocvent tocmai grație lacunelor), subiectivitatea cvasi-maladivă a unui narator implicat și non-omniscient, care contaminează irepresibil psihicul lectorului. De un procedeu de expunere aproape la fel de expresiv face uz, de pildă, Lafcadio Hearn, atunci când scrie Jikiniki (proză scurtă tipărită în volumul Kwaidan, din 1904). Astfel, nu știm prea bine ce este Forma care devorează cadavre la adăpostul întunericului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
stăpân, Horla". Însă nu durează mult și îndoiala înfricoșătoare începe să-l roadă pe învingătorul aparent. Aceasta se transformă în certitudinea că prezența malefică nu poate fi eliminată decât prin distrugerea propriei persoane. De vreme ce răul este cuibărit adânc, în interiorul propriului psihic, sinuciderea devine ultima și singura opțiune deschisă: "Nu... nu... fără îndoială, fără îndoială... n-a murit. Atunci... atunci... voi fi nevoit să mă omor eu!...". Richard Fusco notează, în relație cu confruntarea dintre personaj și mediul familiar acestuia din finalul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
printr-un arabesc al detaliilor arhitecturale, sau timpul nefast, bântuit de acei "night's black agents", pomeniți de Shakespeare în Macbeth), pentru a-și orienta discursul asupra interiorului antropic, deci asupra presiunii exercitate de mediu sau de alte personaje asupra psihicului eroului, oarecum în direcția intuită și exploatată cu admirabilă promptitudine de Henry James. Concret, voi încerca, în rândurile care urmează, să vă ofer un tablou diacronic al evoluției prozei de teroare în spațiul literaturii române, selectând și comentând succint un
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
tocmai grație acestor insule fericite, constituind astfel, în expresia lui I. Negoițescu, "o literatură în sine fină dar superficială, scoțându-și efectele din pitoresc și anecdotic pur" (2002: Alexandru Macedonski 54 melanjează discret tiparul augmentării imaginative a universului înconjurător de către psihicul infantil, propus de Nicolae Gane (în Cânele Balan), cu pattern-ul naturalist al evocării viselor terifiante ale copilăriei, brevetat de Barbu Delavrancea (în Trubadurul)55. Deși, în esență, Vladimir Streinu are dreptate atunci când afirmă, într-o telescopare critică pudrată apoftegmatic
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
130). Coleg de studenție cu naratorul, cel "plăpând și chinuit de vise" își începe tragedia povestind, cu înfrigurare, cum i-a "rămas în nas mirosul morții", după ce a zărit, la morgă, trupul unei fete tinere și frumoase. Incidentul deschide, în psihicul protagonistului matur, un lung episod anamnetic, în care numeroasele basme povestite înainte de culcare sunt amplificate incontrolabil de motoarele imaginației infantile. Sub presiunea constantă a anxietății, cuvintele se reifică, dobândind consistență palpabilă: "Și, ciudat, din toate aceste basme și vise de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
urlând, cade asupră-le; luntrea pârâie; oamenii se încleștează de crengi, s-o țină pe loc; valul trece, lăsând din nou apă în trupul schilodit al luntrii...". Timpul fizic se comprimă; percepția subiectivă face ca orele să se consume, în psihicul naufragiaților, în câteva clipe de spaimă indescriptibilă. Alternanța naturală zi-noapte cedează și ea în fața asaltului prelungit al stihialului, temporalul fiind, astfel, încapsulat într-un indefinit Dämmerung: "În realitate, zile întregi s-au scurs așa în bătaia uraganului, în viforul acestui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
intriga țesută între acestea 78. Din nou, naratorul face apel la tehnica sugerării prin acumulare, înregistrând fluxul unei gândiri deja atinse de maladiv și surprinse la frontiera dintre veghe și vis, atunci când succesiunea de idei din ce în ce mai vagi pune stăpânire pe psihic: "o moliciune plăcută cuprinse nervii omului, și gândul începu să depene pe fusul conștiinței bolnave (subl. mea) mai rar și tot mai rar și înmuind treptat formele și colorile închipuirilor... Gheorghe... Noaptea Paștelui... Talhar... Ieșii... O crâșmă în miezul târgului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
imaginii lui Gheorghe. Reveria posterioară coșmarului oniric este, prin detaliile de tortură, încă mai înspăimântătoare. Dar climaxul ororilor este constituit, migălos și rafinat, de starea de suspendare temporală, de plasare între paranteze cronologice, de amânare indefinită în care se găsește psihicul eroului, deoarece, propriu-zis, nici o agresiune fizică nu a avut loc după izgonirea slugii: În tăcerea nopții [...], un bărbat, două femei și doi copii fragezi, [...] jertfiți unul câte unul... Țipetele nebune ale copilului retezate de junghiul care-i despică pântecele... Gâtul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Mai multe... E desigur cineva afară, aci, foarte aproape". De vreme ce a bătut ceasul din noaptea Învierii, intrusul malefic nu poate fi decât Gheorghe. Ceata asediatorilor forțează intrarea, străpungând lemnul porții cu un sfredel. Însă, vidat de orice simț al proporțiilor, psihicul hangiului intră în colaps: "Unealta, învârtindu-se mereu, creștea la infinit [...]. Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gândirii umane: viața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
se pierde în desimea confortabil obscură a pădurii iese din calcul: "Păunaș se deșteptase și începuse să plângă și i se părea Agripinei că numai vuietul pârâului acoperea destul de bine țipetele lui". Simpla evadare din infernul din vale generează, în psihicul surescitat, impresii contradictorii, halucinații auditive: "în urechile Agripinei, se prigoneau mereu țipetele și împușcăturile [...], iar vâjâitul Iablanicioarei n-o lăsa să-și dea seama dacă se înșală, ori nu se înșală". În toată confuzia, o singură certitudine prinde contur dramatic
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Autorii care știu să evite această capcană de construcție se bucură de cel mai mare succes. Desigur, noi, interpreții activi ai dramei ficționale, intuim cum stau lucrurile, mai ales atunci când naratorul ni se prezintă omniscient, însă personajele principale, al căror psihic circumscrie cu anxietate spațiul narativ, basculează între realitatea obiectivă și cea țesută de propriile obsesii. Din cauza capcanelor mentale cărora le cad victimă, eroii sunt proiectați într-un interval ontologic, care aparține, simultan, realului și fantasticului. Această incapacitate, din partea figurilor centrale
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din urmă împotrivire a lui Stavrache, îl îngenunchie, îl trânti jos și-i puse, ca un luptător teafăr, biruitor, genunchiul pe piept". Sintagma "greutatea de mortăciune" este o indicație auctorială aptă de a-i oferi cititorului o privire asupra interiorului psihic al eroului, care crede, cu resemnare nevrotică evidentă, că se confruntă cu o fantomă incarnată. Că avem de-a face cu un calm aparent al victimei asaltului devine clar chiar în pragraful următor, atunci când fragilele bariere raționale, pulverizate de oroarea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
muntele Ceahlău pentru români, cu descrierile lui Calistrat Hogaș și alți scriitori), fiindcă sunt părăsite de "spirit", sunt folosite "pe dos". (15, p. 232) Întrucât tradiția este strâns legată de spirit, să reținem că spiritul nu trebuie confundat nici cu psihicul, nici cu mentalul. Dăunătoare unei înțelegeri a spiritului sunt și noțiunile de "subconștient", "instinct", "intuiție" infrarațională, chiar și "forța vitală". Să reținem și indicația din finalul capitolului " Confuzia dintre psihic și spiritual": "în loc să-și concentreze toate puterile pentru a le
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]