1,383 matches
-
ipostază a romanului lui Holban, Sandu încearcă să înțeleagă faptele și chipul Irinei, bineînțeles așa cum apar date în conștiința sa atunci când le rememorează. Însă evenimentul își păstrează puterea și autonomia chiar și în această situație: căci nu este cuprins în rememorări univoce, închis în comentarii în genul celor proustiene. Nu este posedat prin atribuirea unei semnificații certe, nu este un semn pentru un sens. Comentariul de tip balzacian omniprezent la Proust, în contrast cu magia relativului și fluidității, este absent sau în mod
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de tinichea de pe tejghea. De cele mai multe ori, acești proprietari de magazine sunt îmbrăcați în cardigane, au părul dat cu gel și fac parte din Vechiul Ordin Antediluvian al Bizonilor. Sunt bărbați serioși, vânând orice ocazie importantă. Paradele anuale de Ziua Rememorării i-au deprins să se țină drepți; pe de altă parte, însă, decenii de invidie și resentimente au reușit să le încovoaie umerii. Iar consumul masiv de bere Lamot în anii din urmă a desenat o rețea de capilare sparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
gura mare, eventual la toată lumea. Căci binefacerile lui se vor împuțina astfel și riscăm să cădem în păcatul mândriei, al trufiei. Postul de miercuri e fixat întru amintirea vânzării Mântuitorului nostru Iisus Hrisots de către Iuda iar cel de vineri pentru rememorarea veșnică a Răstignirii Sale. Un preot din Iași spunea la predica de după slujbă “că cine nu postește miercurea este și el un Iuda iar cine nu postește vinerea este păgân, nu este creștin”. Sincer, mi-ar veni greu să-l
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
bine, în același timp cu adevărata natură a culturii, care este această mișcare, originea practicilor barbariei, care purced de asemenea din ea. Mișcarea vieții de a se continua sau de a se spori conatus-ul său nu este inteligibilă decât în rememorarea esenței subiectivității absolute. Așadar această mișcare se explică pornind de la viață. Faptul că viața perseverează în ființa sa nu este posibil decât pentru că, dăruită ei înseși în fiecare punct al ființei sale și necontenind în auto-afectarea sa să fie astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
abilitatea de Ordonare. Astfel, tocmai abilitatea care făcuse ca întrebarea Supremă să fie pusă trebuia folosită și pentru a-i găsi soluția cu ajutorul „lobului învățării“, acea inepuizabilă cavernă a memoriei închisă în mintea fiecărui gorf, ce-i permitea întregii specii rememorarea completă a fiecărui lucru întâmplat vreodată oricărui gorf. Titlul de Magister Anagrammari și modestul prestigiu rezultat de aici, îgorfii nefiind o rasă prea expansivă) îi reveni astfel gorfului nostru am putea spune îfără teama de a greși că i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și cine nu vrea să audă răspunsurile, poate foarte bine să plece. E, nu mai spune! zise Helen, furioasă. —Helen, te rog, șuieră Janey. Violet nu dădu nici un moment atenție acestui schimb de replici. Cu fruntea încruntată, făcea eforturi de rememorare, recăpătându-și treptat culoarea. Cu siguranță nu-i făcea deloc rău să se afle în centrul atenției. De fapt, nu e nimic special, îmi pare rău, declară ea. Vreau să zic că avea o mână de dimensiuni normale, mă înțelegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cum se cuvine, asta e... Știam că nu confund nimic, dar n-avea sens să-l contrazic. Probabil că Eva știa ce știa când i-a atras atenția că nu se află Într-o stare de sănătate Întru totul propice rememorării aventurilor din subterană, dar el se Încăpățânase să ignore avertismentul și, poftim bucluc... - Ți-am cerut de la Început să nu mă Întrerupi și te rog să te conformezi. Dacă ai Întrebări, ține-le minte și poți să le pui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
intuiție, tehnică de căutare sau ce va fi fiind ea În realitate, Însușirea respectivă mă făcea optimist În privința șanselor de a da de urma Statutului. Dacă cineva acolo sus mă iubește, are acum ocazia ideală s-o dovedească. ...La finele rememorării discuției cu Roger Howard, Îmi era foarte clar de ce nu-mi ardea s-o văd pe Eveline. 31 După mulți ani În care, mai sincer sau mai ipocrit, Îmi tot reproșasem că nu sunt În stare să mă las de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
hrănindu-se sau murind, ia parte la existența acestor dema.13 Pentru toate popoarele paleocultivatoare, evocarea periodică a întîmplării primordiale care a întemeiat actuala condiție umană este de cea mai mare importanță. Toată viața lor religioasă este o comemorare, o rememorare. Amintirea reactualizată prin rituri (prin repetarea omorului primordial) deține un rol hotărîtor: nu trebuie uitat ceea ce s-a petrecut in illo tempore. Adevăratul păcat este uitarea: fata care rămâne singură vreme de trei zile într-o colibă întunecoasă, la primul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mitică ucisă și preschimbată în Lună a rămas timp de trei zile în întuneric; dacă tânăra catamenială încalcă regula tăcerii și vorbește, se face vinovată de uitarea unei întîmplări primordiale. Memoria personală nu intră în joc: unicul lucru important este rememorarea evenimentului mitic, singurul cu rol creator. Doar mitul primordial poate păstra istoria adevărată, istoria condiției umane, și doar aici trebuie căutate și găsite principiile și paradigmele oricărui comportament. În acest stadiu de cultură se întîlnește canibalismul ritual. Prima grijă a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un colț al casei noastre proaspăt zugrăvite, din culoarea conurilor de brazi tineri și din fereastra deschisă de la salon de unde se revărsa muzica aceea rănită. 7 Se pare că toată viața am practicat cu cel mai mare zel activitatea de rememorare vie a unui petic de trecut și am motive să cred că această acuitate patologică a Înclinației pentru retrospective este o trăsătură de caracter ereditară. Există un anumit loc În pădure, o punte de trecut cu piciorul peste un pârâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
decembrie, la venerabilul poet. Fusese într-o înserare de toamnă (noiembrie) la noi la Facultate. Murise atunci, cred, Emil Petrovici sau N.N. Condeescu. Aș putea să verific, dar las dusul amintirii să-și urmeze cursul, jucându-mă doar de-a rememorarea. Un joc în care nici nu mai știu cât adevăr descopăr, câtă minciună strecor. Mă fascinează doar veșnicia acestor locuri pe unde mi-e dat să umblu, să mă trec. Venise Eftimiu, vizibil marcat de întâlnirea cu Moartea de pe catafalcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sfinți prezenți în Vechiul Testament și în Noul Testament, cât și a istoricilor bisericești și nu numai, care în scrierile lor au lăsat mărturie peste veacuri cu privire la timpurile cărora le-au fost contemporani, sau despre care au cules informații. „Bunica Dosia”, adevărată rememorare de pateric, în care vizualizăm iarăși candela, arzând voios în fața icoanei Maicii lui Dumnezeu, în fața căreia, cea care fusese botezată Feodosia, dar era numită „lelica Dosia” și „bunica Dosia”, va trece pragul lumii de dincolo: „Bunica Dosia o privi ultima
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fiind înlocuit de acum încolo cu libertatea de alegere a fiecăruia : în fața ascensiunii libertății individuale, caracterul cutumiar al societăților dispare, iar obiceiurile tuturor lasă locul opțiunilor fiecăruia. De unde apar atunci „tradițiile” ? Acestea sînt, de fapt, amintiri ale obiceiurilor de altădată, rememorări sau restituiri ale unor fapte sau obiecte aparținînd acestei lumi care dispare pe măsură ce se instalează modernitatea. Ele sînt icoane ale trecutului, mai importante uneori pentru că păstrează vie ideea de Trecut decît pentru că imortalizează un anumit trecut. Să luăm, de pildă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în contextul culturii lor. Nimeni nu a dedus de aici vreo nostalgie primitivistă și înțelegerea acestor societăți a avut doar de profitat. Nu cumva așezarea amintirilor despre comunism atît în contextul social al referinței lor, cît și în cel al rememorării ar fi de natură să ajute în mod similar înțelegerea comunismului și a semnificațiilor sale actuale ? Pentru un antropolog (fie el și român), răspunsul afirmativ este aproape evidența însăși. Pentru un „intelectual român” s-ar părea însă că o astfel
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
divorț. Există și o iubire a senectuții. Dar așa, cu batista pe țambal. O oră de plictiseală ar putea fi înlocuită cu 60 de minute de iubire. Pe Don Juan îl pune pe fugă timpul și aspirația spre absolut. În rememorarea tinereții lor, bătrânii nu uită să spună ce donjuani feroce au fost. În privirile îndrăgostiților zburdă licurici. A doua căsătorie este adulter, ori pedeapsă? Cine își inițiază partenerul într-ale iubirii are loc rezervat în rai. „Iubiți și faceți ce
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Epa regreta de multe ori că nu reușise în ultimul timp, oricât s-ar fi străduit, să mai recitească Odiseea lui Homer, așa cum își pusese cu ani în urmă, în gând. Simțea că lectura unei opere antice și mai ales rememorarea unor nume de personaje memorabile și de locuri i-ar regenera memoria. L-ar vindeca. Toate acestea cu atât mai mult, cu cât era de părere că întreaga viață a omului nu-i altceva decât o odisee mai lungă sau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
că-n primul moment o va fixa senin, fără a-și aminti cine este ea și ce făcuseră Împreună. Se Îmbărbătă singură cu ziceri ca „Are balta pește“, dar, spre fericita ei uimire, el spuse imediat, fără nici un efort de rememorare: — Da, va trebui să-l invităm pe omul cu vioara. Ea bătu din palme de fericire: — Și nu-l uita pe doctor! Se așeză pe marginea patului și-și vârî picioarele În pantofi. Sunt atât de fericită. Își amintește, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
primul rînd era mîndră de soțul ei, adică de domnul Pavel, căci folosindu-se de ceea ce era convinsă că constituia „prestigiul” acestuia, fără să fi primit confirmări În acest sens, punea pe seama lui (după cum am mai arătat la Începutul acestei rememorări), orice veste pe care o aducea la cunoștință femeilor nerăbdătoare de „noutăți”. „Noutățile” căpătau astfel În convingerea ei o greutate veridică anume, pe care se pricepea s-o accentueze În tonalitatea vorbirii. Și iată că domnul Pavel Însuși, venind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
venit!” și, odată cu aceasta se amestecară vorbe ce măriră pauza, după care domnul Pavel Își reluă elanul. Nu spusese nimic nou, toate apucaseră la timpul lor defilările armatei, serbările școlare, fastul acelei zile, dar el punea un anume patos În rememorările rostite, Încît dădea impresia că vorbea despre lucruri ce se Întîmplaseră cu sute de ani În urmă, numai de el știute, străvechi ca basmele ce nu-și găseau așezare În timp. - În Capitală, regele Însuși, continuă el, primea defilarea armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de neînvins. O priveam În răstimpuri, pe furiș: fața Îi era totuși, cu vagi deplasări ale timpului, aceeași ca-n tinerețe. Nu puteam spune nimic, dar Începui să nu mă satur privind-o, un fel de readucere a timpului, o rememorare În care eram cuprins. Ziua aceea o terminarăm, ca urmare a invitației mele, Împreună cu soții Pavel, la restaurantul din Grădina publică aflat În apropierea malului Înalt ce domina fluviul ce curgea În vale cu puținele ambarcațiuni locale și un șlep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nacelă Înainte de sfîrșitul lumii. - Ce vremuri, Doamne! vorbi către Ana, care asculta privindu-l În ochi, În timp ce fiica, visînd, Îi auzea cuvintele, fără a fi atentă la substanța lor, Însoțind, distrată, cu degetele tactul muzicii de pe estradă. La finalul acestei rememorări, doamna Pavel, simțindu-și intrarea În rol, reluă amintirile soțului cu evocarea unor Întîmplări amoroase, omise de el, ce făcuseră ocolul orașului la timpul lor, mult Înainte de război, la vremea tinereții amîndurora și pe care le socotea necesar a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
închinate românilor din Cernăuți, Herța, Lunc a, F ântâna Albă, Mahala, Ciudei și nu numai, acum la împlinirea a 90 de ani, când la 28 noiembrie 1918 Consiliul Național al Bucovinei hotăra revenirea la România furată la 1774, n asc rememorări. Septembrie 1918. La Viena se aflau: I.P.S.S patriahul Miron Cristea, Iuliu Maniu, chiar atunci întors de pe frontul italian, Teofil Simionovici, fost vice-președinte al Senatului, George Grigorovici și George Sârbu, foști dep utaț i. Adunați la « Rezidenzhotel”, primul era din partea
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
literatură originală nu s-a înstrăinat de sine definitiv. Parcă aștepta clipa întoarcerii la uneltele sale. Anul 2012 a înscris în bibliografia Mariei Octavian Viața ca reprezentare, scriere de caracter memorialistic, dar posedând însușiri prin care acest caracter este depășit. Rememorarea fuzionează cu observația morală, cu analiza psihologică, cu vibrația lirică într-un fel ce face din numitul volum o carte de speța Șantier-ului eliadesc, subintitulat "roman indirect". Și acum, iată Galeria cu antichități! Poeta redivivus! Cartea nu consemnează precedentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
să uităm. Poate că sîntem presați s-o facem. Elita comunistă, aristocrații ei ca Beluțu Zilber au fost recuperați repede. Brucan e mai reversibil decît un impermeabil. Execută direcționarea NATO, după ce indicase Pactul de la Varșovia; Gogu Rădulescu e alintat în rememorări "Moșu"; Ștefan Andrei își publică fotografiile stîngoase mișcate spre dreapta. Generația lui Șichy aude despre disidența lui Jebeleanu. Cică scriitorii "în defect" se așezau la "masa lui Jebe", mîncau mîncarea lui și-i cereau să le rezolve cîte ceva. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]