2,146 matches
-
că tocmai acolo, la limita supremă a poeziei, pe culmea ei de glorie, începeau și eșecul și trădarea ei. Noi care aveam atâta nevoie de poezie, aveam însă, în același timp, nevoie de revoltă, de lecțiile disperării noastre și ale remușcărilor noastre, aveam nevoie de speranță. Și, brusc, ne vedeam deposedați de toate acestea. Ele deveniseră poezie. Revolta se consolase să devină sacră. Remușcarea se consolase să fie rostită în altar. Speranța se resemnase să fie cântată. Așa cum Midas în antichitate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nevoie de poezie, aveam însă, în același timp, nevoie de revoltă, de lecțiile disperării noastre și ale remușcărilor noastre, aveam nevoie de speranță. Și, brusc, ne vedeam deposedați de toate acestea. Ele deveniseră poezie. Revolta se consolase să devină sacră. Remușcarea se consolase să fie rostită în altar. Speranța se resemnase să fie cântată. Așa cum Midas în antichitate n-a mai avut ce mânca și ce îmbrăca pentru că tot ce atingea se transforma în aur, pe culmea poeziei nu mai aveam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rostită în altar. Speranța se resemnase să fie cântată. Așa cum Midas în antichitate n-a mai avut ce mânca și ce îmbrăca pentru că tot ce atingea se transforma în aur, pe culmea poeziei nu mai aveam revolte, nu mai aveam remușcări adevărate și speranțe adevărate pentru că toate deveniseră poezie, toate uitaseră să vorbească normal și cântau. Poezia este mult, dar ea nu e în stare să înlăture răul. Îl poate numai exorciza. Din această pricină, în clipa când atinge perfecțiunea și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de regret și de vinovăție. De aceea nu sânt încă pregătit să devin îmblînzitor, de aceea nu mă caută și m-au lăsat să plec din mlaștină. Deocamdată trebuie să rămân singur aici, să uit, să-mi uzez amintirile și remușcările până când vântul va așeza peste toate un strat gros de praf și n-o să mai țin minte nimic. Atunci voi fi fiară. Când mi se va întinde fluierul, voi cânta melodia care supune cobrele, la fel ca ei. Numai uneori
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
O amânare seamănă cu o trădare, cu o încercare de a frustra pe unii de dreptate, pe alții de spectacol. Așa că, profesore, simt o mare responsabilitate pe umerii mei. Și nu vreau să fiu huiduită, nici să am după aceea remușcări. Nu văd decât o singură scăpare. Să le oferim celor însetați de spectacol un alt proces. Și pe cine am putea judeca în chip adevărat aici? Doar pe noi. Te simt cum dai târcoale și mă privești încruntat. Îți imaginezi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rolul unui elev bun cu prefăcătoria unui actor precoce și abia în afară de școală izbucnea adevărata mea fire. Nu... Și într-o parte, și într-alta eram firesc, sincer cu mine însumi. Ceea ce făceam acasă nu-mi stârnea nici o umbră de remușcare, după cum nici strălucirea la învățătură nu mă umfla de auto-admirație. Întotdeauna am fost egal cu mine, între conștiință și faptele mele a existat un deplin acord. La școală, aveam îndatoriri precise: trebuia să învăț lecțiile, să fiu ascultător, sârguincios, disciplinat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
un obiect nefolositor. E drept, aveam uneori conștiința ticăloșiei mele, dar constatarea era rece, rațională, fără priză la inimă. Nu se producea nici o schimbare în bine. Cum s-ar fi produs dacă după un sfert de oră uitam de orice remușcare? Spuneam adesea, dialogând cu mine: Dacă mi-ar păsa de suferința pe care o las în urmă și aș căta s-o alin, nu m-aș abate mereu din cale? Prefer să merg înainte! Drumul învingătorului e înainte! Chiar dacă ar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a isprăvit, m-am frecat la ochi cu necaz, ca după un vis frumos, dar prea scurt. Vrăjitorul cu gura de aur plecase strîn-gînd grijuliu fularul în jurul gâtului și îndesîndu-și căciula pe capul pleșuv. Această prelegere m-a potopit de remușcări. Îmi părea rău că mai bine de două luni de zile neglijasem îndatoririle mele de student, ca să-mi pierd vremea ca un nătâng ticluind scrisori de dragoste fără nici o noimă. Câteva săptămâni am frecventat cu regularitate cursurile de la doctorat și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Prea a fost totul pe neașteptate. Până la Constanța o să ne obișnuim cu ideea, ce zici? ― Asta-i bună! Niciodată nu mi s-a întîmplat una ca asta. Neprevăzutul călătoriei ne copleși de-o bucurie aproape smintită. Ea nu mai avea remușcări, se împăcase așa de repede cu noua situație, încît socotea o prostie dacă am fi plecat cu excursioniștii în munți. ― Dac-ar ști soră-mea unde sîntem acum! ― Ei și? Nu ești stăpână pe voința ta? Avu un gest de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fi avut poftă. Mihaela a rămas pe loc, uluită de brutalitatea gestului. Pe stradă, am întors de câteva ori capul. N-a venit după mine și foarte bine a făcut. Intre timp mi-am redobândit calmul și judecata rece, dar remușcările pentru purtarea mea nesăbuită întîrziau să se arate. Ajuns la mare (căci la Constanța toate drumurile duc la mare), am început să mă plimb pe faleză încoace și Încolo fără nici o țintă. Într-un târziu, m-am așezat pe o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fine trăind un simțămmt plenar că amândoi mergeam pe drum sănătos. VII Relațiile mele cu tata fuseseră întrerupte de când cu însurătoarea. Nu ine mai scriam (mama îmi scria totuși), iar eu deocamdată nu mă gândeam la o împăcare, deși uneori remușcarea scotea capul când și când fiindcă mâhnisem pe bătrân. Cam așa stăteau lucrurile, când mama, într-una din scrisori mă anunță că babacul vine la București să se arate unui internist și are de gând să tragă la noi. Suferea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nu există obstacole. El o îngenunchează cu forța și o siluiește. Dacă a doua zi femeia va tăcea (și-i va deveni astfel complice) principiul e confirmat. Însă femeia batjocorită reacționează: bestiala faptă i-a frânt echilibrul sufletesc. Mutilată de remușcări și rușine își curmă zilele. Ce lovitură de trăsnet pentru Manaru! ― Cum, nu toate femeile sânt cîrnățărese? Există, prin urmare și femei cinstite? Dacă-i cu putință așa ceva de ce (nu se află și soția mea printre ele? Abia atunci vine
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
E greu, aproape imposibil, să-ți înșir în ordine succesiunea evenimentelor care au concurat la rostogolul meu în neant. Nu-mi dau seama dacă acest rostogol a început atunci când tu, sătul de iubire, ai provocat ruptura sau când, chinuit de remușcări, te-ai întors pocăit? Chestiunea n-are importanță. E sigur că, înlăuntrul acestor două date, mi-a încolțit un gând feroce de răzbunare. Nu te mira, ai citit bine: răzbunare. Și încă ceva: trebuie să știi că nici o răzbunare nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
noastre! Dar năduful ei de femeie grasă și scurtă în gât evolua spre o emfizemă clasică. Erau acum oroprietari și greutățile bănești erau compensate de schimbările fericite pe care acest eveniment le adusese în caracterul lui Rim. Lina avea acum remușcări că se plânsese cândva de el. Sta 146 subt noul regim, temătoare ca de o minune si cu un fel de jenă, efectul nou al mulțumirii. Prezența Siei era pentru Lina un motiv permanent de stupoare și satisfacție. Bunăvoința lui
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
suferea analiză. Lică nu putea înfrunta greutăți. Era, de altfel, vinovat sau nu era? Fusese bolnav! Nu atâta cât să nu poată plecai De ce nu plecase? Tot timpul acela avusese regrete și un fel de grijă ce se putea chema remușcare. Urâse dușmanul cu dinții strânși, clar neputincioși. Firește că din alte mobile ca cei de dincolo, clin acțiune, și o altfel de ură ca cea de pe câmpul de luptă! Nimeni nu dorise mai mult ca el pacea și victoria. Pentru că
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lui găsise o încurajare imediată. La ieșirea din birou, Sia, care bloca ușa, nu se ferise pentru a face loc lui Rim. Fusese o ciocnire. Un surâs satisfăcut pe buzele uscate însoțise pe Rim la culcare. 211 Avea iluzia și remușcarea că a fost brutal, ceea ce se transforma în: "a fi brută", deci un element invincibil al naturii victorioase. In noaptea aceea doctorul Rim veghease târziu. Ca un hol, pe vîr-ful șosetelor de lână - din cauza gutei - se dusese din nou în
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
începutul execuției. Ii era teamă ca o vizită prelungită să nu aducă vreo criză tocmai acolo. Maxențiu presupusese că Ada e geloasă. Nu protestase, se supusese cu un surâs enigmatic. Se simțea legănat între datorie și plăcere. Se încărca cu remușcări ce-i îngăduiau să se complacă în ceea ce chema "zbuciumul Adei" și totodată se delecta din simpatia lui pentru Elena. Crea probleme în afară de realitate și le trăia cu ascultare. De Mika-Le nu-și amintise. Era de pe vremea când prințul Maxențiu
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
urmă așa cum el se închipuia. "Fecioară capricioasă!" se biciuia Rim cu delectare. Minciuna lui îl mulțumea însă așa de mult, atât era de convins că Sia se va întoarce spre el, îneît își amintise de repetițiile audiției Bach cu oarecare remușcare. Mini se pregătea să-și îndeplinească dubla ei misiune: aceea de a da Linei alarma pe care nu i-o dau ceilalți și de a duce lui Rim scrisoarea Elenei cu privire la concert. La dezordinea de idei pe care i-o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
nu-i ușor de găsit așa ceva... Metisa e drăguță și uite așa stau lucrurile... — Da, darling, dar ea nu-i vinovată. De unde ai scos-o și pe asta, Susan? Dar, darling, a Încercat să se apere... — O fi avînd și remușcări... nu cumva crezi că e o sfîntă? — Darling, nu știu, dar... — Sună, te rog, să vină să ia tava, Susan. — Darling, Santiago ar merita... — Santiago merită să-l iau să joace puțin golf chiar În dimineața asta... Ca să-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să se Îndrepte, n-o să mai mîzgălească niciodată pereții și, cînd o să mănînce bomboane de ciocolată, o să meargă glonț la coșul de gunoi ca să arunce poleiala. Au promis solemn și-au dat cuvîntul de onoare, erau cu adevărat cuprinși de remușcări, dar chiar cînd intonau imnul colegiului ca să se emoționeze mai tare și să simtă cît de legați erau de Inmaculado Corazón, grăsanul Martinto i-a lipit o poleială de caramelă pe spate unuia din frații Arenas. Și cum era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la spălător, Încercînd mereu să fie cît mai departe de scena aceea veselă pe care Încerca să și-o alunge din minte, Încercînd mereu să găsească un loc unde să scape de durerea aceea care creștea din ce În ce mai mult, prefăcîndu-se În remușcare. Noul colegiu avea o galerie cu arcade de jur Împrejurul unei grădini Încîntătoare, iar În mijlocul grădinii aveau să pună o statuie a Sfintei Fecioare. Într-un colț, În dreapta, era capela și ceva mai Încolo, scara care ducea În partea de sus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar nici urmă de fele. Ei n-aveau de unde ști că Își probau uniformele: vara era pe sfîrșite. După-amiază veniră toate, dar ei nici nu se sinchiseau și n-au vrut să le salute. Sărmanele de ele erau roase de remușcări. Carmincha voia să stea de vorbă cu ei și să le explice că așa era ea, că nu era nimic rău În felul ei de a fi, voia să-i roage din suflet s-o ierte și era cazul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai tîrziu Cecilia și Manolo alergau spre banca celor din cartier, tăcere absolută: străinul nu mai ieșea, dispăruse În partea cea mai adîncă a bazinului. „S-a Înecat“, Își spuseră mulți și băieții din cartierul Marconi Începură chiar să aibă remușcări, În fond străinul s-ar fi putut să fie un băiat de treabă. Și uite că nu mai apărea odată și lumea strînsă În jurul bazinului Își ținea respirația, moartă de frică, nu Îndrăznea nici măcar să se apropie. Doar Julius rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
începură întrebările. Un student respectuos întrebă care e diferența între a scrie științific și a scrie pentru public. O pensionară voia să pună în discuție starea scandaloasă în care se aflau serviciile medicale. Apoi cineva întrebă dacă Weber avusese vreodată remușcări pentru că viola intimitatea subiecților săi. Camerele înregistrară uluirea scriitorului. — Sper că nu, spuse el, șovăind. Există protocoale. Întotdeauna omit numele și adesea și datele biografice, când sunt importante. Uneori, un studiu de caz combină de fapt două sau mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
urii. Invidia-i fată bătrână mereu la pândă, încât pe ndelete ne strânge de gât cu propria noastră mână. Răul hălăduie și nu-i ajunge cu câte blesteme se ncarcă; vine un timp când răbdarea înțarcă și, ca un țap, remușcarea împunge. Pocăința, credința de mai apoi, cheamă noile ploi să spele ale slăbiciunilor noastre rele ce-au răvășit frumusețea din noi. Se poate reface orice tezaur când dragostea se ntoarce acasă; bogată-i această masă a nțelepciunii vârstei de aur
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]