2,564 matches
-
atunci când aceștia veneau să-l vadă. Într-o seară, rămăsesem târziu la biroul meu ca să recopiez paginile unui registru peste care vărsasem din greșeală o ceașcă de sirop. Când am plecat, am tras cu coada ochiului spre omul acela. Plângea, rezemat în coate la îngusta fereastră a camerei sale. Când m-a văzut, și-a acoperit ochii. Am făcut un pas spre el. A început atunci să-mi povestească, pe tonul cel mai liniștit, că el era un negustor cu frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înainte și, chiar și astăzi, aș vrea să-mi juri că nu te vei simți ofuscat. Am jurat, temându-mă de ce e mai rău, de vreo dezonoare pentru familia mea. Stăteam pe jos în patio-ul casei lui. Iscoditorul se rezemă cu spatele de mica fântână din piatră din care nu curgea apă în ziua aceea. — Ți-aduci aminte când am intrat pe furiș în hamamul femeilor? Trecuseră de atunci șapte-opt ani, mi se pare, dar încă îmi aminteam până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mine foarte curând ca să mă alătur sărbătorii. Au stăruit: aveam tot timpul să-mi văd soția deoarece, potrivit datinii, nu trebuia să ies din casă mai devreme de șapte zile. Când m-am trezit, mireasa era în picioare în patio, rezemată de fântână, uitându-se apatică la mama, care stătea ghemuită la doi pași de ea, ocupată să frece până la strălucire o tavă mare de aramă înainte de începerea celui de al doilea ospăț de nuntă, care avea loc în seara aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a sa în încăperea care fusese martora primului nostru sărut. Clădirea era tot acolo. Deși era proprietatea seniorului orașului care o păstra pentru oaspeții de seamă, un dinar mi-a deschis ușa ei. Astfel că în seara sosirii mele, stăteam rezemat la aceeași fereastră, trăgând pe nări aerul de afară pentru a regăsi în el aroma de ambră cenușie care-l înmiresmase odinioară, și pândind ritmurile muzicanților negri care, nu mă îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
seara. Cam la marginea satului se afla o cocioabă de fellah 1, cu noroi din belșug jur-împrejur, la capătul unei potecuțe înălțate pe care o porni Nur implorându-mă să nu vin după ea. Dispăru în locuință. Am așteptat-o, rezemat de un palmier. Era aproape întuneric atunci când a venit înapoi, însoțită de o țărancă bătrână, grasă și blajină. — Khadra, ți-l prezint pe noul meu soț. Am tresărit. Ochii mei holbați s-au încrucișat cu încruntătura lui Nur, în vreme ce dădaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu era decât o încăpere dreptunghiulară, luminată de o făclie gata să se stingă. O ușoară aromă de tămâie stăruia în jurul nostru. Prin fereastra fără oblon ajungea până la noi mugetul prelung al unui bivol. Circaziana mea trase zăvorul și se rezemă de ușă. Pletele ei desfăcute se revărsară primele, căzu apoi rochia. În jurul gâtului dezgolit se arăta privirii un șirag de rubine, piatra din centru legănându-se mândră între sâni; în jurul taliei goale, o cingătoare fină din fir de aur împletit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
unul de altul. I-am atins, s-au despărțit, de parcă s-ar fi certat. Circaziana mea! Mâinile mele încă mai modelează uneori formele trupului ei. Iar buzele mele n-au uitat nimic. Când m-am trezit, Nur stătea în picioare, rezemată de ușă, ca la începutul nopții. Dar brațele îi atârnau grele, iar ochii ei râdeau fals. — Iată-l pe fiul meu Bayazid, pe care-l ascund ca și cum ar fi un copil al rușinii! Veni spre mine și-l așeză, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și albastre, iar pereții erau acoperiți, pe toată lungimea lor, cu draperii din mătase neagră. A doua zi, m-am întors în aceleași locuri și am repetat cu fervoare aceleași ritualuri, așezându-mă apoi, pentru câteva ceasuri bune, cu spatele rezemat de incinta moscheii, nesimțitor față de cele ce mă înconjurau. Nu încercam să meditez. Mintea mea era pur și simplu deschisă, gândind la Dumnezeu, așa cum o floare se deschide spre roua dimineții, și mă simțeam atât de bine încât orice vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acel țărm al Mediteranei: Leon al X-lea, suveran și pontif al Romei, șef peste întreaga creștinătate. Cadoul pentru papă eram eu, înfățișat cu pompă duminică 14 februarie, de sărbătoarea Sfântului Valentin. Fusesem înștiințat în ajun și, până în zori, stătusem rezemat de zidul celulei mele, nefiind în stare să dorm, ciulind urechea la zgomotele obișnuite ale orașului, la râsul unui paznic, la căderea unui obiect în Tibru, la plânsetul unui nou-născut, zgomote excesive în liniștea beznei. Sufeream ades de lipsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
grăbit să i-o traducă în italiană, știind că ea îi va sări imediat în ajutor. Ceea ce ea a și făcut cu tărie: — Pentru ce naiba să-i fii ostil lui Soliman? A înaintat agale spre noi, care continuam să stăm rezemați de perete, ca niște școlari ce-și recită lunga surată a femeilor. Abbad s-a ridicat, îngăimând ceva. Eu am rămas pe loc, gânditor și perplex. Însoțindu-mi gândul, Maddalena începu un pasionat elogiu al sultanului: — De când e la putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Fără îndoială, dar stăpânul meu este gata să-i dea în schimb un drept de supraveghere asupra soartei bisericilor din Ierusalim și a creștinilor din Levant. Am tăcut un moment, cufundați și unul, și altul în gânduri. Harun s-a rezemat cu spatele de un cufăr frumos lucrat și a zâmbit. — Când i-am spus regelui Francisc despre cei o sută de luptători pe care i-am adus, a părut încurcat. Am crezut o clipă că avea să refuze să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Celtul râdea. Își șterse gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și râse din nou, întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă cu spatele de trunchiul stejarului, cu mâna pe capul lui Lurr. Cu un gest rapid, războinicul apucă lancea, o smulse din trunchiul copacului și o înfipse în pământ, ținând-o strâns, în timp ce cu mâna cealaltă agita scutul rotund, făcut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Deci l-a cumpărat pe Skorpius. L-am văzut luptând. E o fiară, un monstru. Din fericire, n-a trebuit să-l înfrunt, pentru că am fost secutor. N-aș mai fi acum aici... De mâna lui Skorpius nu scapi. Se rezemă iar de perete. — Skorpius e feroce. E un munte de om, dar e foarte agil. Nu poate fi învins. Este cel mai faimos rețiar din întregul Imperiu, iar acum îi aparține lui Vitellius. Skorpius. Numele avea o rezonanță sinistră. Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jur. Sala se umplea de oameni; pe mulți îi cunoștea, pentru că îi fuseseră tovarăși la Augusta Rauricorum. Căută să citească pe chipurile lor teama pe care o simțea el. Îl văzu pe Marcus așezat pe o bancă, cu spatele rezemat de perete. Ținea ochii închiși, iar chipul îi era relaxat. Flamma se învârtea de colo-colo, încruntat. Unii ședeau pe jos, cu capul pe brațele sprijinite pe genunchi. Alții priveau în gol. Nimeni nu vorbea. Nici unul nu știa cu cine urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu ochii injectați. Îndreptă încet lama spre gâtul lui, abia atingându-l. Privi spre arenă. Nimeni nu mai lupta. Își văzu tovarășii uciși. Îl văzu pe trac clătinându-se, plin de sânge, dar viu. Marcus era în picioare, nevătămat. Se rezemase de o ballista și-și pusese capul pe brațe. Socrates zăcea cu fața în sus, cu intestinele revărsate în nisip, și privea cerul fără să-l vadă. Se uită din nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că fu acceptat, ci i se acordă cel mai mare rang în ierarhia maimuțelor. Prin intermediul lui primeau cele mai bune gustări. Înainte să-și dea seama ce se petrecea, ajunsese să împartă patul de sfoară cu însuși tiranul de la cinema. Rezemați spate în spate, ca maimuțele, așteptau vizitatorii în starea aceea de splendoare împărtășită, căci grupul nu-și mai petrecea timpul făcând prăpăd prin piață, furând de pe la vânzătorii din dughene, terorizându-le pe semenele domnișoarei Jyotsna sau ale lui Pinky. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
rele ați fost, le spuse Sampath maimuțelor când acestea reveniră în livadă mai târziu în ziua respectivă. Fețele lor întunecate se ițeau spășite din spatele frunzișului scuturat al copacului. Ținându-se de cap, cu expresii de durere distilată și greutate, se rezemau șovăielnic de orice creangă ce nu fusese ruptă și lăsată să atârne ca membrele inutile ale celor răniți în luptă. — Da, sunteți foarte rele, le spuse Sampath. Dar nu putea decât să fie fermecat din nou de ele, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
interiorul unei cocioabe. Două rogojini de papură plasate la o oarecare distanță, dintre care una purta în prezent povara trupului său slăbit, erau așezate pe o podea de pământ - dar o podea măturată meticulos. Mătura, un mănunchi de crengi, era rezemată leneș de un perete. Pereții erau făcuți din bușteni acoperiți cu noroi uscat, iar acoperișul la fel. Un șemineu și o măsuță joasă, de răchită, răsturnată. Câteva oale. într-un colț îndepărtat un cufăr vechi. Nimic pe pereți. Nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Jones, ascunzi mai multe decât s-ar părea la prima vedere. Și, cum prima vedere însemna destul de mult pentru constituția robustă a lui Virgil, spusele lui erau un compliment. Al treilea protagonist stătea netulburat la vreo zece metri de Virgil, rezemându-se de un pom și cu aura sa senzorială tremurând ușor. Nu simțise nici o teamă la ideea confruntării. L-a amuzat să-l întâlnească din nou pe domnul Jones și i-a oferit un indiciu pentru ultima Ordonare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
perfecțiunii, cum m-a izgonit, cât de rău îmi pare... mea, maxima, lucru. Odată. Acum mult timp. înainte. Cei puternici nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului și rezemându-se de un copac. I-ar fi trebuit un bărbat mai puternic. Vultur-în-Zbor hotărâse deja să nu-l mai descoase pe Virgil mai mult decât era el dispus să scoată la iveală. Nu dorea absolut deloc să-l facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în oglindă. Vultur-în-Zbor simți cum o sudoare rece îl năpădește din cap până-n picioare. Spectrul Prepelicarului înaintă puțin în „încăpere“ și repetă: — Bună, frățioare. Apoi se retrase prin ușa oglindită și totul reveni la normal. Vultur-în-Zbor simți nevoia să se rezeme de o policioară ca să-și revină. Irina Cerkasova stătea lângă un șopron de la capătul grădinii. Șopronul nu avea ferestre, iar ușile îi erau închise cu lacăte. Ochii gri ai femeii rămaseră impasibili atunci când Vultur-în-Zbor, încă șocat, se îndreptă spre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dacă n-avea încotro, numai dacă nu va avea încotro... Iocasta a ieși pe coridor, așa tăcut cum era, și a fost prinsă de o a treia sincopă exact acolo, singură. După ce totul a trecut, a icnit și s-a rezemat de perete. Elfrida Gribb a ieșit din cameră, serioasă și reținută. Și și-a trecut un braț în jurul ei. — Madame, i-a spus. Aș vrea să rămân. Să rămân... și să muncesc. Iocasta a privit-o pierdută. De-acum totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și asemănarea lui Dumnezeu. De la mamă copilul învață primul zâmbet și primul cuvânt - mamă. Ea, mama, sădește și dezvoltă în ființa copilului respectul față de părinți, față de semeni, de muncă și de țară. Mama îi conturează copilului personalitatea, pe care se reazemă ca pe niște stâlpi puternici țara și națiunea . Sunt în lume oameni de știință renumiți, care fac descoperiri și creează opere de artă. Sunt poeț i, scriitori, artiști etc., dar deasupra tuturora stă mama care naște , crește și educă copii
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
merg decât c-o mămăligă d-aia din mălai de moară cu valț, nu din ăsta de ne-a dat Veturia. Am lăsat sarmalele, apoi am ieșit pe balcon. M-am strecurat pe sub rufele întinse la uscat și m-am rezemat de rama metalică. Veturia avea câteva ghivece mari de flori, un fel de chiupuri smălțuite, în care pusese un soi de arbuști care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca dinspre grădina din fața blocului aburul acela lăptos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pornit spre intersecția dinspre Cișmigiu. Aveam 25 de lei în buzunar. Puteam să sărbătoresc victoria asupra stomacului peste drum, la „Gambrinus“. Se luminase de-a binelea de-acum. Ceața se risipise. Valÿ, de la hotelul „Cișmigiu“, ieșise deja să admire Bulevardul. Rezemată de panoul cu filmul de la „Timpuri Noi“, o făcea pe copila care chiulește de la școală și se roagă de babalâci: „Vreau și eu... vreau la film. Au băgat Lolek și Bolek la pescuit“. De obicei, nu aștepta mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]