2,125 matches
-
lucru bun. Toată povestea asta cu sinceritatea și cu găsirea mamei biologice e ceva nou. Noi credeam cu toții că era mai bine să nu se știe. Să începi o viață nouă. — Da. Laurence rămase ca o stană de piatră și ridurile de pe chipul lui, de obicei foarte puțin pronunțate, păreau să se fi transformat deodată în șanțuri adânci. Durerea îi dă un aer de distincție, se gândi Camilla într-o doară. Îl face să semene cu tatăl lui, când era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a lui. Eu unul știu că da. Mai sunt doar trei săptămâni și o să fii doamna Westcott. Fran fu emoționată, fără să vrea, de mândria din glasul lui Laurence. Îi pria rolul de logodnic. Se îmblânzise cumva și câteva din ridurile de stres dispăruseră de pe fața lui frumoasă, dându-i un aer mai tânăr, mai optimist. Își închipuia că așa trebuie să fi arătat la începutul carierei, înainte de a i se fi pus pe umeri povara tristeții atâtor oameni și de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu mîna. Inima Îmi bate cu putere. O, la naiba, liniștește-te. Nu e decît soacră-ta. Pare bătrînă. Mai bătrînă decît mi-o aminteam. E fardată la fel de mult ca de obicei, dar nu țin minte să fi avut acele riduri sau, poate, să fi fost așa de adînci. Pe cînd se strecoară ca să ajungă la masa noastră, se izbește de un scaun și se scuză. În aceeași clipă, realizez că nu o voi mai vedea niciodată În chip de stăpînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și curbe pe peretele din dreapta, aparent fără nicio noimă. Avea părul cenușiu și lung până la jumătatea spinării, iar barba îi ajungea până pe pântece. Era oacheș la față, nu se știe dacă din pricina stirpei sau a soarelui; pe fața plină de riduri mărunte luminau doi ochi negri și neliniștiți. Purta o tunică simplă de lână, tocită pe la margini și pătată toată de culori. În biserica goală, pe peretele din fund fusese atârnată o cruce făcută din două lemne, legate cu o ramură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era regală, gesturile - așijderea. Mi-am întors privirea la timp, cât să nu fiu surprins de către romanul Pietro că trăgeam cu ochiul. - Stai jos, Sirianule. Pietro era mai bătrân decât părea, probabil fiindcă, rotofei fiind, avea pielea netedă și fără riduri. Am aluat loc pe jilțul din fața lui. După ce și-a trecut mâinile peste față a oboseală, frecându-se la ochi, a spus: - Vezi, prietene, regele Agilulf, înainte de a-și da sufletul, m-a pus să jur că o să am grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să mă ocup și să găsesc o soluție. A acceptat cu blândețe rugămintea mea. La douăzeci și nouă de ani era și mai frumoasă decât prima dată când o văzusem, trupul și trăsăturile căpătând o anume moliciune. Cele două minuscule riduri dintre ochi i se vedeau doar atunci când era îngândurată, dându-i o expresie înțeleaptă. Formele ce i se întrezăreau prin tunică atunci când se mișca aveau o senzualitate care mă făcea să-mi plec capul și să am un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu-i deranjez pe tovarășii mei de viață, începusem să mă-mbrac asemenea lor. Am cerut o oglindă, obiect interzis la Bobbio. A scos-o din bagajul cu care venise și m-am privit: am văzut un bătrân slab, cu riduri adânci pe frunte, cu barba și cu părul încărunțite, cu ochii duși în fundul capului și cu cearcăne negre. M-am mirat și eu oleacă, apoi i-am zis lui Ansoald în glumă: - Să fii mulțumit că am izbutit să îmbătrânesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dar el rămase hipnotizat de imaginea gâtului ei alb străbătut de un firicel roșu - gâtul unei femei care nu mai era tânără, pse care se iveau deja două linii orizontale, ușoare, dar care peste câțiva ani aveau să fie două riduri rușinoase și profunde. Rămase privind gâtul alb și imperceptibilele linii orizontale, linia verticală de sânge, și se gândi că trebuia s-o facă și pentru a o salva, pentru a o Împiedica să devină o hoașcă ramolită ca mama ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
voce masculină. Dar trebuie să știi să recunoști prezența divinului și pentru asta trebuie să-ți deschizi inima către Sfântul Duh. — A Înnebunit? șoptește agentul simplu. — Aprinde lumina, spune celălalt, Înaintând În vârful picioarelor spre sufragerie. O fantomă plină de riduri Îl privește de dincolo de canapea, Învăluită Într-o aureolă albăstruie. Are ochii sticloși și glasul psalmodic: bineînțeles că da, doar e un preot. Televizorul e deschis. Și agentului principal i se Întâmplă uneori noaptea, când nu reușește să adoarmă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și-l sugruma cu emoția ei. Se oprise și era neliniștită și tremurătoare ca oricare ființă care își așteaptă împlinirea, oricare ar fi ea. S-a uitat în apă și și-a umezit fața neagră, însemnată cu șanțurile albe ale ridurilor bătrâne. Avea pe atunci aproape 70 de ani și în ochii ei căprui licărea viața ca la orișicare vârstă. S-a șters pe față cu o frunză mare de floarea-pâinii. Apoi a așteptat, rezemată de un copac, până când a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
familiei, ca și Iacob, de altfel - un cioc de șoim regal, care parcă se mărea atunci când zâmbeau. Amândouă gesticulau când vorbeau, cu degetul mare și arătătorul unite într-un oval al aroganței. Când soarele le intra în ochi, le apăreau riduri asemănătoare în colțurile ochilor. Dar în timp ce părul Leei era creț, coama neagră a Zilpei era dreaptă și-o purta lungă până la mijloc. Era cel mai frumos lucru la ea și nu-i plăcea deloc să și-l acopere. Vălurile îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nici cum s-au oferit darurile și apoi cum am fost prezentate mama și cu mine. Eu n-aveam ochi decât pentru ea. Bunica - bunica mea. Era cea mai bătrână persoană pe care o vedeam. Anii i se vedeau în ridurile adânci de pe frunte și din jurul gurii, dar frumusețea tinereții încă plutea în jurul ei. Stătea la fel de dreaptă ca Ruben și era aproape la fel de înaltă. Avea ochii negri, limpezi și pătrunzători, fardați în stil egiptean - un model făcut cu kohl care chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de-acum înainte, când o să mă gândesc la el, să încerc să-mi amintesc chipul lui din buletin, să mi-l imaginez acum, îmbătrânit cu atâția ani de zile, să ghicesc cam pe unde ar fi fost azi brăzdat de riduri, știe că e greu și nu-i pasă dacă n-o să reușesc, dar mă roagă, totuși, să încerc, pentru că atunci viața i s-ar părea mai ușoară. Desigur, dacă simt că n-am destulă putere sau destul curaj pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pahare curate, Anne Îl ochi pe Ryan, care stătea singur, sprijinit În coate, la celălalt capăt al barului, și Își Îngădui să-l studieze pe Îndelete. Avînd cam În jur de șaizeci de ani, făcea parte dintre acei bărbați cărora ridurile le dau În mod extrem de nedrept un plus de seducție. Purta haine bine croite. Corpul lui n-avea nici pic de grăsime, atît cît putea ea să-și dea seama. Și mai avea și un surîs care-i mergea drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Rennes. Cu corpul ei zvelt și musculos, cu dinții strălucitori și gura cărnoasă, la patruzeci de ani Chantal părea să aibă cu zece mai puțin și datora acest lucru Îngrijirilor constante și naturale pe care le acorda corpului ei. Urmărirea ridurilor devenise o ocupație care-i acapara Întreg timpul. Oricum, tot nu avea mare lucru de făcut În colțul acela pierdut de provincie. O expresie de nedumerire Îi Întunecă fugar chipul, căreia Îi luă apoi locul un zîmbet silit cînd veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi păru imediat rău că-și vărsase pe el mînia pe care un altul o declanșase, și Îi puse mîna pe braț. - Iartă-mă. Ești chiar ultima persoană căreia ar trebui să-i caut nod În papură. Scriitorul zîmbi scurt, ridurile din jurul ochilor se Încrețiră și mai mult, conferindu-i un farmec la care puține femei rămîneau insensibile. - Nu ezita să apelezi la mine, Marie. Vocea-i gravă căpătă o nuanță ironică. - Am pielea mai tăbăcită decît un sac de box
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și printre proxeneți. În mijlocul acestei vieți dezlănțuite, al acestei urgii, voi uita tristețea omului occidental. Sophie, ai dreptate: când ajung acasă, mă duc Întins la o agenție Nouvelles Frontières. Sophie Îl privi atent o vreme, chipul Îi era Îngândurat, un rid Îi Încrețea fruntea. — Probabil ai suferit foarte mult..., spuse ea În cele din urmă cu tristețe. — Sophie, exclamă din nou Bruno, știi ce-a scris Nietzsche despre Shakespeare? „Cât trebuie să fi suferit acest om ca să simtă atâta nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și, când mă uit, văd un bărbat în pantaloni de golf traversând peluza bine îngrijită. E bronzat și arată ca un om fără griji materiale, probabil spre cincizeci de ani. Trish are probabil cam aceeași vârstă, mă gândesc, remarcându-i ridurile din colțul ochilor când se întoarce de la fereastră. Deși ceva îmi spune că ea se dă de treizeci și nouă, nici o zi peste. Aveți o grădină încântătoare, spun. — A. Se uită în treacăt în direcția în care mă uit, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spus cum te-ai scos din încurcătură zilele trecute. Ai avut o prezență de spirit de invidiat. — Trebuia să fac ceva. Îi zâmbesc ușor stresată. Și, drept rezultat, ți-au mărit salariul. Minunat. În clipa în care zâmbește, îi apar riduri de laba gâștii în jurul ochilor. Trish Geiger e o femeie tare prostuță. Îmi place de ea, spun, cuprinsă brusc de loialitate. — Și mie. Iris încuviințează din cap. S-a purtat foarte frumos cu Nathaniel. Dar nu se poate să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sine de pe fața ei, îmi dau seama că am atins nota cea mai adecvată de flatare. — Treizeci și nouă, dacă vrei să știi ! spune, și pe obraji îi apar două pete de culoare. — Nu ! exclam, evitând să mă uit la ridurile de laba gâștii. Nu pot să cred ! Ce mincinoasă. A făcut patruzeci și șase în februarie trecut. Și dacă nu vrea ca lumea să știe asta, ar trebui să nu-și lase pașaportul pe masa de toaletă. — Așa ! spune, vizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
recuperare În Scoția. Și știu și ce Înseamnă B-ul din Planul B. — Ce anume ? zic Îndoită. — Botox ! spune Jemima cu un gest Înflorit al mîinii. De-asta a fugit ca din pușcă de la Întîlnire. Ca să-și netezească și ultimele riduri fine rămase. Doctorul a avut pesemne o fereastră neașteptată, prietenul lui a venit și l-a anunțat... De pe ce planetă vine Jemima oare ? Jack n-ar apela niciodată la Botox ! spun. Și nici la o operație de lifting facial ! — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
profund atașați - și prietenia n‑ar fi fost posibilă dacă nu ne‑am fi Înțeles spontan unul pe celălalt. În discuția la care mă refer, și‑a rezemat capul chel pe speteaza fotoliului. Mărimea feței lui largi, Înțelegătoare, brăzdate de riduri, mă făcea să mă mir de forța de susținere a mușchilor gâtului și umerilor, pentru că picioarele lui aveau un minimum de mușchi. Doar atât cât să‑și facă datoria de picioare și să‑l asculte. - Ar fi fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Doamnele astea europene monitorizau comportamentul social al soților - masculii din garnitura lor. Bărbații existau doar ca să le țină ușa deschisă și să le tragă Îndărăt scaunele din sufragerie. Doamna Grielescu nu se simțea niciodată prea bine cu sănătatea. Judecând după ridurile feței, trebuie să fi fost trecută de șaizeci de ani și nefericită din această pricină, dar foarte exigentă cu bărbații - un manual de etichetă ambulant. Era cu neputință să‑ți dai seama cât cunoștea din trecutul de Garda de Fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
trebuie să trăiești de dragul meu. Adeseori Îmi aminteam de Ravelstein cum se Întreba care dintre prietenii lui era cel mai eligibil să‑l urmeze curând. „Ca să‑mi țină tovărășie”, adăugam eu. Și după ce mi‑a cercetat cu seriozitate culoarea feței, ridurile, Înfățișarea, a decis că eu eram cel mai potrivit să‑l urmez. Așa era el. Dacă‑i cereai să fie direct, nu te cruța. Sinceritatea lui era ca un fluid care te Îngheța rapid. Voia să spună că eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
persoana își pierde simțul mirosului și eu o ajut, pe urmă gustul, nu mai e nimic. gătește prost. BIXTONIM ZYX Pe linie maternă, oamenii din familia mea îmbătrânesc urât. Fețele, mai ales, li se brăzdează cu o rețea densă de riduri și pliuri, culoarea pielii le devine măslinie și, din cauza atâtor denivelări ale suprafeței obrazului, nici măcar obișnuitele pete și alunițe bătrânești nu mai au loc să apară. Dacă totuși, din întâmplare, ele își găsesc loc cu chiu cu vai deasupra gurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]