1,892 matches
-
Dacă dragostea n-ar fi mai mult de o prezență epidermică, ar fi imposibil s-o asociezi suferinței. Dar ei îi convine un nesfârșit de predicate, ca și lui Dumnezeu. Femeia poate fi un infinit nul; în fața iubirii însă, infinitul roșește. Căci totul e prea puțin, raportat la ea. Nu sânt clipe de dragoste față de care moartea pare o simplă obrăznicie? Sânt oameni care, de n-ar putea gândi asupra iubirii, ar înnebuni de iubire. Reflexia este un derivativ unic. Fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși... el se așeză la masă... deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. Tăcerea e atât de mare încît pare că aude gândirea, mirosul, creșterea chiar a unei garofe roșii și frumoase ce creștea într-o oală
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Așa erau și ei. De vorbit despre istorie, geografie și alte lucruri folositoare - da, se-nțelege, cât vrei - dar o guriță, un tu, un pe nume... dulce - asta? niciodată! Așa ar fi și rămas, dar, ah, luna! luna! Luna lumina, roșind fața lui brună, și strălucind părul negru, aurind cu dulceață fața albă ca laptele și părul ei blond - cenușiu ce încadra cu lux și finețe totodată fața ei plină și rîzîndă. Pe când el perora cu stricteță o temă de astronomie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o mână într-ale ei ș-apoi zise blînd: - Alecule, vezi părul iesta alb din vița de dinainte, scoate-l te rog! - Cocheto! zise el încet, dar se plecă spre a-l scoate și o sărută pe frunte. Ea se roși. El începu să râdă, căci era învins... Să întrebăm franc: sunt multe femei care se roșesc de-o amintire dulce? - Cocheto! șezi lângă mine; tu ești tot ce ai fost? Spune-mi de ce... de ce te-ai roșit. - Să-ți spun
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de dinainte, scoate-l te rog! - Cocheto! zise el încet, dar se plecă spre a-l scoate și o sărută pe frunte. Ea se roși. El începu să râdă, căci era învins... Să întrebăm franc: sunt multe femei care se roșesc de-o amintire dulce? - Cocheto! șezi lângă mine; tu ești tot ce ai fost? Spune-mi de ce... de ce te-ai roșit. - Să-ți spun, zise ea, mi-am adus aminte de-un lucru ce nu ți l-am spus niciodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frunte. Ea se roși. El începu să râdă, căci era învins... Să întrebăm franc: sunt multe femei care se roșesc de-o amintire dulce? - Cocheto! șezi lângă mine; tu ești tot ce ai fost? Spune-mi de ce... de ce te-ai roșit. - Să-ți spun, zise ea, mi-am adus aminte de-un lucru ce nu ți l-am spus niciodată. Ți l-oi spune - acum, dar mai întîi o precuvântare. Tu te superi c-ai pierdut o parte din averea ta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
curând din cabină. Mă văzu și surâse; eu încercai să invent un compliment cât se poate mai nestîngaci. - Ce te-a adus în atmosfera asta ce mirosă a colori de ulei si ulei de lampe? zise ea surâzând. M-am roșit și-mi plecasem ochii ca un băiat de școală surprins asupra găinelor de hîrt [i]e ce le face într-ascuns și pe sub bancă. Dar luîndu-mi inima-n dinți, pentru că, în fine, trebuia... - D-ta! zic. - Eu? Glumești, zise ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de iarnă, albeța Nordului și flacăra Sudului, toate, toate idealele pierdute le regăsesc într-un singur chip, într-al tău! - Replica, zise ea repede și turburată. - Mă iubești? zisei eu, îngenunchind și reținînd-o cu furie. - Da, zise ea turburată, surâzând, roșind, dar fugind totodată dinaintea mea acolo unde - o chema replica ei, astfel încît auzii vocea ei, de-un timbru umed și copilăresc, pătrunzând scena, și publicul ce aplauda entuziasmat la aparința acestui înger pământesc. Eu rămăsesem în genunchi și cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zise ea c-un aer serios, netezindu-mi fruntea. Acompaniază - mă pîn-acasă. Tatăl meu e în orchestră, el ține violoncelul... până la actul al patrulea e încă mult... apoi el vine singur acasă. La * revedere! zise ea, intrând în cabină și roșindu-se ușor, ca și când s-ar fi rușinat de ceea ce zisese. Ieși în curând, schimbată în hainele ei de totdeuna și învălită într-o scurteică blănită, care-o prindea de minune, și c-o pălărioară de catifea în cap. - Uite! na
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fața ei roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele, simțurile mele erau îmbatate și nu puteam răspunde de ele de iritate ce erau, privirea mea era un foc, strânsoarea mea o turbare. - Poesis, zisei cu voce înecată, te iubesc! - Tst! tată-meu! țipă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Mă sculai din genunchi la această veste neașteptată. Ea rupse floarea de crin din oala din fereastră și apăsă cu ochii mai închiși o sărutare arzîndă pe floare - astfel încît se păru că albul cel d-argint al crinului se roșește, apoi c-o espresiune limpezită de amor mi-o întinse cu brațul stâng mie. Am depus și eu sărutarea mea pe acel crin ce nu putea fi mai alb și mai curat decât fața verginei mele mirese - o sărutare de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mereu în sus, năruită pe - alocurea, pe - alocurea baricadată de bolovani rostogoliți din creștetul munților și înțepeniți în albia cărărei. Săream peste năruituri și baricade și-am mers mereu, până ce luna apusese, focurile se stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se roșea slab de faptul zilei. Aerul răcoare al dimineței îmi pătrundea pieptul, simțeam cum îmi amorțește gâtul de răceală... până ce văzui salul meu, cu căsuțele lui mici, acoperite cu paie și risipite prin creierii de piatră a muntelui, de ți se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
visuri cu ghearăle de fier. In toate părțile mă întorceam, spre părete... dar păretele părea zugrăvit cu chipuri roșii ca acelea ale icoanelor de lemn din bisericele bătrâne - mă-ntorceam spre cuptor, dar cărbunii ce ardeau vineți pe vatră păreau roși ochi de demoni cari se întorceau cumplit, iar în fumul cel verde ce se înalța în sus păream a vedea fluturând părul despletit și sur a unei furii crâncene. îmi închideam ochii ca să alung toate visurile acestea... Un somn părea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
așezase asemenea unor urdori de argint sur pe genele mele lungi și negre, ochii îmi răciră în cap * și se treziră. Luna apusese de mult, cerul era mohorât... si în orient, departe, răsărea o auroră murdară și somnoroasă [care] abia roșea cerul cel vînăt-sur. Îmi scuturai corpul cel plin de frig... îmi ridicai căciula de pe ochi, trezii calul care se trântise și el pe brânci la pământ și închisese ochii lui cei mari și cuminți. El sări de jos, eu îl
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rece. - Ne urmăresc! Feciorii mai se-mpotrivesc cât s-or împotrivi... dar în urmă trebuie s-o ia la fugă și ei. {EminescuOpVII 217} Îngenunche și el lângă Ioan, care acum, sub influința focului ce palălăia mare și care-i roșea paloarea, începuse a da semne de viață. - Ce să facem? Nu-l mai putem duce înainte - să-l lăsam iar nu putem. - Căpitane, acuși-s aicea! strigă alergând un fecior care venea dinspre împușcături. Feciorii abia se mai țin! Ne
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rău, pe sufletul meu să cadă! Aspect teribil. Urlau roțile, scrâșneau pietrele, trosnea înflacarată moara, țipa cu sălbătăcie morarul în mormântul de jar. Întreaga moară părea un bătrân și bolnav balaur de foc care scormolea urlând, cu aripile lui, valurile roșite de foc ale apei. Moara nota repede, dusă și de-nvîrtitura roții, și de repeziciunea apei. Dumbrăvele de pe maluri se-nroșeau pe unde trecea palatul arzător și deschideau cărările lor de pădure ochilor ce urmăreau spectacolul... Norii cenușii ai cerului se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de foc ale apei. Moara nota repede, dusă și de-nvîrtitura roții, și de repeziciunea apei. Dumbrăvele de pe maluri se-nroșeau pe unde trecea palatul arzător și deschideau cărările lor de pădure ochilor ce urmăreau spectacolul... Norii cenușii ai cerului se roșise de foc, fumul cel greu și gros ce-l lasa în urmă moara ce fugea ni-neca răsuflarea. - Am sfârșit, copii! zise bătrânul, oftând greu și adânc și scoborîndu-se de pe piatra pe care se suise. Hai înspre munte! Nu voi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu privirea lui fericită din creștet pîn-în tălpi, parcă nu s-ar fi putut încrede de-s eu, or de nu-s eu. Veni și Finița. Era logodită c-un fecior nalt și frumos. Ii pomenii de nuntă și se roși până după urechi. Dar... știam eu că-i place. Pacea era deplină în țară. Finița se mărită și eu îi fusei nun mare - în fine, am stat ce-am stat acasă, până ce-ntr-o zi mă pomenii cu tata mort
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii cei morți a unei fete nebune - nebune de amorul tău - zdrobite de iubirea ce i-o impusese natura, de iubirea pentru bătrânul ei tată. Tata bolea, eu nu puteam câștiga nimic. Ce eram să fac? Să cerșesc, aș fi roșit. M-am vândut dar. Cu - acest mijloc am căpătat bani mulți, prea mulți încă - căci tata a murit. Să-ți descriu ce-am simțit după ce l-am înmormîntat? De câte ori am cugetat să mă duc la tine, să încongiur picioarele tale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimic. Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri-năuntru... o femeie îți iese-nainte și te stringe-n brațe.... E frumușică și buzele-i sunt roși *. Curând e pe deplin dizbrăcată și marginea patului îi servește drept culcuș de nuntă. ["Față cu aceste ființe*... "] 2291 Față cu aceste ființe * mai mult decât degradate se-nțelege că descrierea tace, fiindcă nu va putea niciodată, nu să dea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
De-ai ști cât de fericit m-aș simți când te-aș putea numi sora mea. Ești de-o tristeță așa de frumoasă încît pare-că ai fi un vis al înnoratului meu suflet. Mâna ei tremura într-a mea, ea roși ușor și-și plecă ochii. - Crezi? zise ea încet. - Și vrei să te numesc sora mea... să-ți zic tu? - Voi, tu!. M-am sculat... Am invitat pe-o damă la danț, dar asta părea c-o supără. Ea se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai jos, ca și când s-ar fi coborât în fundul unei mine... și-n adânca depărtare îl vedeai lângă un lac. Razele făcliei n-ajungeau departe... O parte a apei se roși de lumină și-n mijlocul rai se desemnau formele negre și fantastice ale unei insule acoperite de o dumbravă... {EminescuOpVII 249} Regele sui scările unei urne de piatră înaltă cât un palat... El aruncă făclia-n urnă... Ca și când o domă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu sunt în stare să te uit... - Ella, toată averea mea... milionul întreg... iata-l în acest portofoliu... E-nsoțit de un act formal de dăruire... Il pun pe masă... mă duc... Nu voi ca prezența mea să te facă să roșești... Nimic... nimeni în lume nu va ști izvorul bogăției tale viitoare... Pură ca un angel, bogată, vei putea să alegi ce vrei... - O, zise ea plângând, nu s-aseamănă nimic cu această răceală și cruzime de inimă... El ieși... Ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ridicau ca și când ar fi vrut s-o fixeză pe Cezara în locul în care sta, încît să încremenească, un sublim demon de marmură... Poza lui proprie părea tăiată în fier... Nici o mișcare în acele membre zvelte și nalte... numai fața lui roșită de nebunesc * entuziasm, numai buzele lui subțiri se mișcau în declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brațe, care era aproape să leșine. - Ce frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atât de resignat, cu atâta amor totdeodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o modă. Omul rămas nemișcat în tot intervalul acesta era numai Iorgu. De momentul acesta se folosi o damă tânără, cu părul negru, dar nu des, pieptenat cu multă cochetărie pe tâmple, cu ochii ca doi diamanți negri, care se roșise ca focul de multă vorbă și râs. Ea era în rochie de mătasă neagră, cu o talie admirabilă. Ea se apropie de Iorgu și-l lovi peste umăr cu evantaliul de lemn de roză. - Urâtule, zise ea c-un surâs
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]