KorAP: Find »[drukola/base=sărman & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...71 >

1,766 matches

Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873

astfel, dacă închid un ochi văd mîna mea mai mică decât cu amândoi (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 33). Primele rânduri nu par a fi începutul unei scrieri, ci o continuare. Dintre nuvelele eminesciene care răspund sintagmei lui Umberto Eco, Sărmanul Dionis este opera cea mai deschisă. Opțiunea auctorială pentru începutul de o asemenea manieră conferă discursului prozastic statutul de pagină a Textului Infinit kristevian. Punctele de suspensie trimit la tot ce s-a scris în lume, de la (pre-)început până la

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face să o vedem în mărimea în care o vedem? Ideea este repetată câteva pagini mai târziu, în aceeași operă). Mărimea fiind numai relativă... (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 33, 52). Interogația formulată de narator în Sărmanul Dionis curge egal și sfârșește cu un semn de întrebare mai curând retoric. În schimb, în [Archaeus], tonul interogativ trădează un interes autentic de a afla răspunsul

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
ochilor noștri ne face să o vedem în mărimea în care o vedem? Ideea este repetată câteva pagini mai târziu, în aceeași operă). Mărimea fiind numai relativă... (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 33, 52). Interogația formulată de narator în Sărmanul Dionis curge egal și sfârșește cu un semn de întrebare mai curând retoric. În schimb, în [Archaeus], tonul interogativ trădează un interes autentic de a afla răspunsul: care este criteriul realității? (h1) O băutură preparată dintr-un burete mărește proporțiile

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
prin dimensiune, ritm/ton, organizare (raport sintactic predominant, dispunerea enunțurilor în funcție de lungimea lor climax, anticlimax, simetrie sau aspect eterogen) și argumentele aduse. Repetarea este determinată de componenta ideatică, iar diferirea se relevă sub aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului este descris într-o frază segmentată în trei părți, prin punct și virgulă, ceea ce imprimă o notă de dramatism demonstrației. În enunțul următor, aserțiune disimulată în interogație, ritmul se schimbă, raportul de coordonare "liniștește

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
de lucruri (s.n.) care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut și am putea locui lumea stelelor și a soarelui (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 34). (H2b) Lipsit de iubire căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor de singurătate, în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită, el știa că în "această ordine a realității", cum o

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
el știa că în "această ordine a realității", cum o numea el, nu-l va întâlni nici un zâmbet și nici o lacrimă neiubit și neurât de cineva, se va stinge asemenea unei scântei, după care nu-ntreabă nimenea nimenea-n lume (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 36). (h2c) Și poate că din când în când [î]ți-vin momente de luciditate în care privești ca trezit din somn și vezi deodată cu mirare c-ai trăit într-o ordine de lucruri (s.n.

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
ce se numește pământ. El își întinse mâna asupra pământului. El se contrase (s.n.) din ce în ce mai mult și iute, până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiură, mic ca un mărgăritar albastru stropit cu stropi de aur și c-un miez negru (Sărmanul Dionis Eminescu : 2011, II, 52). (h3b) I se părea că corpul lui întreg e ceva ce se poate întinde și contrage (s.n.) și poate lua orice formă din lume... I se părea mai întâi că i se îmflă capul din

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
aveau turetci, care îngropau în ele pantalonii individului conținut îndată ce timpul devenea problematic. De prin crâșme și prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă de stropii de ploaie ce inundase sticlele. (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 34). (h4b) Era o noapte tristă. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate ale Bucureștilor, ce se trăgeau strâmte și noroioase prin noianul de case mici și rău zidite din cari constă partea cea mai mare a

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
de păr și, cu degetele uscate, mișca niște coarde false, care țârliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul, un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie. [...] El intră într-o cafenea de alături ca să se usuce (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 35). (h5b) Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe cari le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
discipul al meu de nu te știam vrednic și adânc? Tu ești ca o vioară (s.n.) în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 46). (h6b) Omu-i ca o vioară (s.n.)...dacă pui degetul în tr-un loc pe coardă, sună-ntr-un fel, într-alt loc într-alt fel, dar o vioară samănă cu alta ([Archaeus] Eminescu: 2011, II

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
învățătură bizantină. [...] Înaintea patului o masă murdară al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice; pe ea hârtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere, din câte se-mpart gratis, în fine, o neordine într-adevăr păgânească (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 33). (h7b) El nu-mi făcuse încă neciodată invitarea ca să-l vizitez. În fine, într-o zi îmi făcu această nespusă onoare. M-am dus la el. Locuia într-o cameră naltă, spațioasă și goală. În

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
piele, crane de oameni și paseri împăiete pe polițele din părete, un pat și o masă pline cu pergamente și hârtii; iar în atmosfera, grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbenă și somnoroasă (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 45). (h7d) Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate ici un sfânt, colo un cățel svârcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet e minune oare că pentru el visul era o viață și viața un vis? (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 35-36). (h8b) Am o inimă și o minte ciudate. Nimic nu pătrunde în ele nemijlocit. O idee rămâne la mine zile întregi pe suprafața minții; nici mă atinge, nici mă interesează. Abia după multe zile

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
duratei profane. Nu există nici timp, nici spațiu ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 34). Atingerea hipertextului de hipotext degajă o tensiune aparte, tama eliadiană. Intertextualitatea proiectează operele / fragmentele în care acțio nează într-o dimensiune în afara diacroniei; istoria nu trebuie citită linear, ci, de o manieră tabulară, au loc

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
pot fi vectori alunecători sau chiar vectori liberi. Abia recitirea permite ieșirea din prezent. Cititorul pune degetul pe nucleul intertextual și se lasă cuprins de voluptate.] El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 43). 4. Reintegrare într-un timp primordial. Repetarea intertextuală produce un efect similar întrucâtva celui din registrul mitic. Este vorba despre contemporaneizarea lectorului / scriitorului cu illud tempus. Reeditarea nu este nici pentru MER totală: dacă ne

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
stăpân. Dan nu poate interveni în cartea lui Zoroastru. Anularea cronologiei (sustragere profanului) este posibilă prin rostirea unei formule. Formula este Intertextul. Nu orice pagină din Textul Infinit intră în blocul temporal. "Cartea mea, cetind-o în șir, rămâne ne-nțeleasă" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 47), altfel spus, lecturii lineare i se dezvăluie prea puțin din înțelesul marelui tom. Lectura tabulară și jocul intertextual au ceva din "tot a șaptea filă" de natură magică. Traseele marcate de hipotext și hipertext sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
pe verticală": filiația intratextuală sau autogenerarea Sub aspect metodologic, trebuie menționat faptul că prezenta cercetare alege ca punct de plecare varianta finală care ar fi putut fi publicată sau textul publicat (în cazul nuvelelor care au văzut antum lumina tiparului: Sărmanul Dionis, La aniversară și Cezara) ceea ce Pierre-Marc de Biasi denumea avantext, diferențiind de text pentru a parcurge apoi textul din manuscris (în termenii lui D. Vatamaniuc versiuni, variante, texte aferente, exerciții), continuând drumul înapoi cu manuscrisul în facsimil (pentru unele

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
hipertext și hipotext se dovedește atipică, în sensul că lectorul pornește dinspre varianta ultimă și înaintează din aproape în aproape către izvor, însă perfecționarea unei imagini artistice sau a alteia se conturează dinspre hipotext către hipertext. 4.2.2.1. Sărmanul Dionis și variantele Sărmanul Dionis-Umbra mea În urma lecturii nuvelei publicate, apoi și a variantei din manuscrisul 2255 Umbra mea, discursul epic este cel care atrage atenția, în sensul că narațiunii heterodiegetice din varianta finală îi este opusă, în manuscris, cea

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
dovedește atipică, în sensul că lectorul pornește dinspre varianta ultimă și înaintează din aproape în aproape către izvor, însă perfecționarea unei imagini artistice sau a alteia se conturează dinspre hipotext către hipertext. 4.2.2.1. Sărmanul Dionis și variantele Sărmanul Dionis-Umbra mea În urma lecturii nuvelei publicate, apoi și a variantei din manuscrisul 2255 Umbra mea, discursul epic este cel care atrage atenția, în sensul că narațiunii heterodiegetice din varianta finală îi este opusă, în manuscris, cea homodiegetică. Utilizarea persoanei I

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
cugete ce-i împleau capul fără de voință, [...]. Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată. [...] Îmi voi aprinde lampa [zice umbra] ș-oi căuta oameni. Iar Dan își luă lunga sa manta de-a umere, stinse lampa. (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 35, 48-49, 50-51). (h1b)Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
fâlfâie fantastic, ca și cum i-ar fi dor de tavan". Relativ la tomul care va cartografia drumul spre altă dimensiune, hipertextul accentuează asupra caracterului ezoteric ("cartea cea veche cu buchiile neclare și cu înțeles întunecat"), în timp ce hipotextul întărește nuanța de vechime. Nuvela Sărmanul Dionis luminează slab, dar ispititor cartea, în timp ce varianta Umbra mea încearcă să îndepărteze lectorul și să minimalizeze tautologic rolul manuscriptului. Într-un impuls de onestitate, varianta Umbra mea inversează rolurile, în sensul că naratorul nu apare ca un nepriceput "visătorul

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
izvorul unei cugetări ciudate. El fixă aspru și lung umbra sa ... ea, supărată de această căutătură, prinse încet, încet conture pe părete și deveni clară, ca un vechi portret zugrăvit în oloi. El clipi cu ochii ea redevenise umbră simplă (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 48-49). Asistăm la acest dialog al propriilor cugetări, el cu sine însuși și ne întrebăm dacă nu este surprins tocmai procesul intratextual, așa cum era descris de Michel Butor. A te vedea pe tine ca pe

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
buze vinete, cu părul de câteva fire sure, cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra cărții deschise înaintea lui Dan. Umbra lui îi șoptea în gânduri lungi tocmai ceea ce voia el să i se răspundă (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, p. 49). Filmul dedublării este din nou întrerupt de o paranteză, care oferă justificarea filosofică a procesului (de/re)materializării. Portretul zugrăvit în ulei se poate vedea de aproape, cu detalii relevante sau nu pentru momentul

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
bas-relief, mai întoarse încă șepte și umbra se desprinse încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zâmbitoare, rostind limpede și respectuos: Bună seară! Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, p. 50). În hipotext (varianta transliterată și facsimil), dedublarea pare scurtmetraj, totul se petrece repede, fără ritual numerologic, fără etapizarea procesului ori luminarea detaliată a portretelor protagoniștilor. Dacă în hipertext dialogul dobândește pregnanță în trei faze

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
stăpânului" ei, fascinat de perspectiva fericirii în solitudine. (H3a) Bine, zise Dan apucând mâna cea rece și diafană a umbrei, te îndemn însă a scrie memoriul vieței tale, ca să-l găsesc când voi reveni pe pământ și să-l recitesc (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 50). (h3b) Unde nu-s oameni, nu poate fi ură, și de-aceea am decis de-a-mi petrece undeva singur (s.n.), fericit, fără griji, iar tu să petreci pe pământ în locul meu, cu simpla îndatorire de-

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]