2,948 matches
-
credinței, a fost următoarea. El avea parte deseori de dureri ciudate, căci urâțenia lui se repercuta și în măruntaie. Într-o zi mi s-a îngăduit să merg să-l văd în dormitor. Era singur, într-un salon plin de saltele dispuse concentric în jurul celei a abatelui. L-am întrebat de sănătate și am adus vorba întâmplător despre diavolul care-l chinuia. La care el a spus: - Fratele meu, știi ce-l preocupă cel mai mult pe acel duh nenorocit? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să facă asta. Lui Îi fuseseră Întotdeauna suficiente patru. Îi părea că, dormind, Își irosește timpul, că pierde ceva important, poate o șansă. Sudorile reci de pe spate Îl umplură de frig. Ridică pătura și se strecură cu grijă În pat. Salteaua era tare - În loc de arcuri, Maja dorise să pună o placă de lemn, el a crezut Întotdeauna că Încerca să se pedepsească pentru tot binele de care avusese parte. Atât de tare, Încât i se păru că e Întins Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care Îl Îmbrăca - să fie patul, pentru a o primi. Și-ar fi dorit să fie un ciorap fin, un pantof, o pereche de chiloți de bumbac. Ar fi vrut să fie autobuzul care te duce, soarele care te atinge, salteaua pe care dormi. Cum poți trăi În fiecare zi fără să-mi simți lipsa... Sunt eu. Sunt aici. Oricine ar fi fost În baie, nu făcea duș. Cineva trase apa, iar țevile o Înghițiră, gâlgâind. Poate era baba aceea sclerozată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
curate fără s-o trezească pe Valentina. Ei bine, asta-i, Kevin avea să doarmă fără. Măcar dac-ar fi fost prima dată. Se Întâmpla o dată la trei nopți. Învălătuci așternuturile umede, le puse pe jos și urcă băiatul pe saltea. Kevin se lăsă convins, doar cu condiția ca ea să se Întindă alături. Emma Își cufundă buzele În părul lui. Kevin mirosea a zbenguială și a biscuiți. „Hakuna matatta/ ce dulce poezie“ Începu să-i murmure la ureche. „Hakuna matatta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
strâng lângă coastele mele, genunchii lui pe burta mea, greutatea lui lângă inima mea. Îl iau iarăși În mine, unde nu i se va mai putea Întâmpla, niciodată, nimic rău. — Sunt aici, totu-i În regulă, hakuna matatta - dormi. Umezeala saltelei o făcu să tremure. Poate că trebuia să vorbească despre această problemă de enurezie nocturnă cu un pediatru, dar singurul pe care Îl cunoștea lua o sută de mii de lire pentru o vizită de un sfert de oră, bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
țânțari. Antonio Îi ceruse să-i spună numele. Numele cui? răspunsese Emma fără să Înțeleagă. Numele primului. Când făcuseră dragoste prima dată - În mașină, patul căruia aveau să-i rămână credincioși chiar și după ce-și luaseră casa și aveau salteaua lor - Antonio observase că nu fusese primul; dar chestia nu i se păruse de o prea mare importanță. Nici ea nu era pentru el prima. Important era să fie ultimul. La douăzeci de ani așa gândea. O, se liniștise ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
patul lor și trezindu-i - căci lor le plăcea să doarmă duminica până la amiază. Înfășurați În cearșafuri, scoteau sunete care ar fi trebuit să-i sperie, dar Îi făceau să râdă, și totul se termina Într-un gâdilit general pe saltea. Duminica era ziua lor preferată. Din păcate, era doar una din când În când. Polițiștii lucrau și duminica, la fel ca și răufăcătorii. Altfel cine ar avea grijă de oamenii de treabă? Valentina era mândră că tatăl ei era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Camerele care fuseseră ale copiilor, oribil de goale, pe tapetul plin de păsări, copăcei și Îngerași, urma unor postere smulse de mult timp - rame goale, absență, absență. Două pătuțuri pliante, din lemn, nimic altceva. Paturile nici măcar nu erau acoperite, cu saltelele la vedere. Nici nu s-a gândit să-i pună În pat. A fost cu premeditare. Plănuise totul. Dar fetița a auzit ceva, așa Încât atunci când a mers să o surprindă În camera ei - de ce era În cameră? - ea alerga Înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că nu mai avea nevoie s-o facă, Își pusese cheile de la casă, telefonul Închis și portofelul. Întins pe partea stângă, unde dormea ea, unde poate că mai rămăsese urma parfumului ei, un fir de păr, amprenta corpului ei În saltea. Copiii desculți, el Îmbrăcat - dar nu pentru a ieși. Un trup masiv Îmbrăcat Într-un costum negru, cu pantaloni la dungă, cravată, vestă descheiată, căci anii au trecut și talia nu mai este cea de odinioară. Trupul masiv al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a venit în mănăstire călugărul Dionisie. Acesta nu era nici rău, nici deștept, ci doar neatent. Era un călugăr tânăr, crescut de mic prin mănăstiri și care trecea pe lângă oameni cu gândul legat încă de plăcinta mâncată ieri și de salteaua cu lână a starețului. De aceea, nu băga de seamă că n-a pus zăvorul ori că a lăsat o cană într-un echilibru vag. În urma lui se nășteau dezastre, dar, cum se întâmplă adeseori, nimeni nu observase în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aștepta la poartă. A intrat în casa veche, ridicată de vreun negustor pe la 1880, dar care acum era pe moarte. Înăuntru erau câteva camere, fără uși, iar la ferestre erau cartoane în loc de geamuri. Peste tot stăteau aruncate lucruri diverse și saltele. Într-una dintre camere era un pat mare, acoperit cu o pătură turcească. Uite stai aici, i-a spus fata și-a-nceput să strige în țigănește. Rând pe rând au apărut și ceilalți, trei băieți negricioși și cealaltă fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
VII-a Liceul Tehnologic Jidvei - Alba profesor coordonator Hațegan Maria-Emilia Ea și cartea Cu ochii larg deschiși Ploaia plângea în geam S-ar fi spus că urcase Cu un ton mai sus, Iar sunetele discordau Dar tu stăteai gânditoare pe salteaua moale Și focul în șemineu ardea Țineai cu degetele lungi Preferata ta - Cartea care te vrăjea, Iar el din oglindă te privea Cuminte ca și umbra sa. Primăvara Primăvara a sosit Și pe noi ne-a înveselit Ghioceii au răsărit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
smucitură bruscă, mașina derapează pe șoseaua îmbibată de apă. Acum vezi căprioara și-n momentul următor ești prins în vârtejul de apă, copaci, sticlă spartă și groază. Am reușit să ies la suprafață, am reușit să alunec din mașină pe salteaua de mușchi a pădurii. Am fost norocoasă, îngerul meu păzitor a reușit să mă ocrotească dar ceilalți... ceilalți mă strigau să-i ajut, mă strigau să fac ceva, să nu-i las a cădea în ochiul muntelui ce-i privea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a Leei, n-a fost sânge între picioarele ei. Dar a ținut vestea doar pentru ea. În mijlocul pregătirilor grabnice pentru nunta Rahelei, a fost ușor să nu se observe faptul că ea n-a trebuit să-și schimbe locul pe salteaua de paie sau să folosească o cârpă între picioare atunci când se mișca. La două zile după ce Rahela a intrat în cortul nupțial cu Iacob, Lea s-a dus la Ada și a pus mâna uscată a mamei sale pe pântecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a început să plângă supărat, ne-a alungat toate temerile. Colțul întunecat s-a luminat. Moartea nu mai lâncezește acolo unde e învinsă. Vocile celor patru femei se auzeau în jurul meu, trăncănind, râzând, toate cu glas tare. Am căzut pe saltea și n-am mai știut nimic. M-am trezit în întuneric. O singură lampă pâlpâia lângă mine. Podeaua fusese spălată și chiar și părul îmi mirosea a curat. Fata care fusese pusă să mă păzească a văzut că am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și i-am dat lui o jumătate. Fiul meu n-ar fi spus nimic care să mă rănească - dar Re-mose n-a mai mâncat cu mine după asta și a început să doarmă pe acoperișul casei, lăsându-mă singură pe salteaua mea în grădină. Mă întrebam când trecuseră opt ani. La nouă ani, Re-mose era deja la vârsta când băieții își pun cea dintâi centură, terminând cu perioada de goliciune. Era timpul pentru el să meargă la școala de scribi. Nakht-re
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lor. Lipsa mea de tărie mă ținea legată; nu puteam să fac ceea ce știam că ar fi trebuit. Meryt n-a renunțat însă. Câteodată, când o naștere mergea prost, se întorcea, chiar și la miezul nopții și mă trezea de pe salteaua mea din grădină și-mi spunea povestea întrebându-mă ce ar fi trebuit să facă mai bine. De cele mai multe ori o asiguram că făcuse tot ceea ce se putea și apoi stăteam amândouă împreună, în tăcere. Dar câteodată povestea îmi făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
unui băiat frumos. Eu am fost dusă într-o cameră liniștită și m-am cufundat într-un somn întunecat, fără vise. M-am trezit a doua zi dimineața plină de transpirație, cu capul pulsând, cu gâtul în flăcări. Întinsă pe saltea, am întrezărit lumina care curgea prin ferestrele înalte și am încercat să-mi amintesc ultima dată când fusesem bolnavă. Mă durea capul și am închis ochii din nou. Când i-am deschis, lumina se micșorase. O fată care stătea lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
erau călare pe măgari. Eu și Benia, care mergeam pe jos, eram înconjurați de servitori care ne ofereau bere și fructe proaspete fie și numai dacă ne ridicam mâna la frunte să ne ferim de soare. Noaptea, ne odihneam pe saltele groase în corturi de un alb imaculat. Diferența nu ținea doar de lux. Călătoria se făcea în liniște, aproape în șoaptă. Iosif stătea singur, cu sprâncenele încruntate, cu falangele albe pe brațele scaunului. Nici mie nu-mi era ușor, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu guleraș. Timp de mai multe zile, Michel păstră fotografia la Îndemână, sprijinită de lampa de pe noptieră. Timpul e un mister banal și totul e OK, Încerca el să-și spună; privirea se stinge, bucuria și Încrederea dispar. Lungit pe salteaua Bultex, Michel Încerca fără succes să deprindă vremelnicia. Fruntea copilului era Însemnată: o gropiță rotundă, cicatrice de vărsat de vânt; această cicatrice traversase anii. Unde era adevărul? Căldura amiezii umplea Încăperea. 4 Născut În 1882 Într-un sat din străfundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
numărul 1, Creativitate și relaxare. Dimineața, avea de ales Între trei ateliere: mimă și psihodramă, acuarelă, scriitură spontană. Psihodramă, nu, mersi, servise deja Într-un weekend, Într-un castel de lângă Chantilly: socioloage de vreo cincizeci de ani se tăvăleau pe salteaua de gimnastică cerând ursuleți de pluș de la tăticii lor; nu, mai bine nu. Acuarela era tentantă, dar trebuia să aibă loc În natură: să stea pe vine pe ace de pin, să suporte insectele și tot restul, ca să producă niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
m-am uitat la picioarele ei, dar nimeni n-a observat nimic. În vacanța din februarie, Anne a plecat cu Victor la părinții ei; eu am rămas singur la Dijon. Am făcut o nouă tentativă ca să devin catolic; lungit pe salteaua Épéda, citeam Misterul Sfinților Inocenți și beam lichior de anason. Péguy era foarte frumos, era Într-adevăr superb; dar a sfârșit prin a mă deprima complet. Toate poveștile alea cu păcate și cu iertarea păcatelor, și cu Dumnezeu care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ce trebuiau făcute, nu Încăpea nici o Îndoială: „L’Infini. Acolo se face literatura de azi. Trebuie să-i trimiți textele lui Sollers.” Puțin surprins, Bruno Îl rugă să repete numele - Își dădu seama că-l confunda cu o marcă de saltele, apoi trimise textele. Peste trei săptămâni, telefonă la Denoël; spre marea lui surpriză, Sollers Îi răspunse, Îi propuse o Întâlnire. Miercuri nu avea ore, era ușor să meargă la Paris și să revină În aceeași zi. În tren, Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ultimă și sordidă glumă a existenței. Nefericirea noastră nu atinge apogeul decât atunci când am Întrezărit, Îndeajuns de aproape, posibilitatea practică a fericirii. Accidentul s-a petrecut Într-o noapte de februarie, la Chris și Manu. Bruno era lungit pe o saltea din Încăperea centrală, cu capul sprijinit pe perne; o ținea de mână Christiane, care i-o sugea. Îngenuncheată deasupra lui, cu coapsele desfăcute, ea Își oferea vulva bărbaților care treceau În spatele ei, Își puneau un prezervativ, o penetrau pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un nou elan de optimism. E mai bine. Așa mai da. În ritmul ăsta, pe la prânz am terminat. 9.36 Fuck. Nu pot să fac patul ăsta. De ce nu vrea așternutul ăsta să stea întins ? 9.42 Și de ce sunt saltelele atât de grele ? 9.54 E curată tortură. În viața mea nu m-au durut brațele atât de tare. Păturile cântăresc o tonă, iar așternuturile nu vor să stea drepte și habar n-am cum să aranjez nenorocitele alea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]