1,572 matches
-
punea zahăr În mâncare sau bicarbonat sau chiar cenușă adunată din vatră. Continua să confunde lucrurile Între ele, creând În jurul său o Învălmășeală ce putea fi asemănată cu trecerea unui adevărat taifun. Ușile și ferestrele se deschideau de la sine. Balamalele scârțâiau. Clanțele ușilor se umpleau de broboane de sudoare, iar În casă se adunau atâtea lucruri, că abia reușeai să te mai miști printre ele. Dacă la Început bătrâna confunda scaunul cu masa, cuțitele cu furculițele sau lingurile cu făina, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un alt salon, În care, din pricina neglijenței personalului de la ghișeu, a fost transferat a doua zi. Aici a dat peste bărbatul-lumânare și femeia-colivă, peste omul-lingură și omul-toacă și mai ales peste ușa de biserică, ce stătea atârnată Într-o balama, scârțâind Îngrozitor din toate Încheiturile posibile și imposibile. Înhăitându-se Între ei, toți aceștia terchea-berchea, care puteau fi de obicei văzuți la Înmormântări, s-au apucat să-l ia peste picior pe Oliver, astfel că masterandul, care stătuse până atunci cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trepidant, nenumăratele sale fuste Înflorate, rămânând doar Într-un combinezon trandafiriu, intra Într-o transă atât de profundă, Încât, rotindu-și cele o mie de brațe tatuate În jurul capului, Își lua zborul peste oraș. Profesorul vorbi și despre femeia-ușă care, scârțâind din balamale, se deschidea dintr-un univers În altul, făcând posibilă trecerea dintre lumea perceptibilă și cea imperceptibilă, dintre cea vizibilă și cea invizibilă, dintre cea veche și cea nouă, dintre prezent și trecut, dintre viața de aici și cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îndepărta În aceeași măsură... După ce paiațele Își epuizau numărul, revărsându-și În extaz brațele pe pat, Noimann și Mathilda Își schimbau hainele Între ei. Medicul se Îmbrăca În rochie, iar Mathilda În costum, astfel că arcurile de pe pat Începeau să scârțâie din nou. Rochia se Învolbura, În schimb costumul ce se afla deasupra ei aborda o atitudine destul de rezervată...Noimann privea În stânga sa: picioarele lungi ale Mathildei se Întindeau În pat ca niște șine de tren ce se pierdeau În depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Își dădu seama că nu numai forțele binelui, ci și o parte din cele ale Întunericului lucrau acum În favoarea sa. Trecând prin salon, profesorul Perjovski se opri În fața lui, bătându-l Încurajator pe umăr. „Oliver e ca o cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui, bătându-l Încurajator pe umăr. „Oliver e ca o cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară... Celălalt ochi, cel stâng, e ca o piatră aruncată În vidul cosmic. Eu zic să-l lăsăm cât mai mult În această stare; când se va trezi, Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cufundă În adânc și pe altul cu un bolovan ce se Învârte plutind În hăul cosmic? Oliver se aștepta din partea profesorului la mai multă coerență. Apoi, În salon nu adia nici un fel de vânt, prin urmare cum ar fi putut scârțâi Oliver, chiar dacă ar fi fost cumpănă? În afară de aceasta, profesorul accentuă cuvântul seară, mizând pe reacția lui Oliver. Hotărât lucru, Înalta somitate Încercase să-l scoată pe masterand din starea de nemișcare În care intrase corpul său. Cum putea profesorul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
la care s-a tremurat (dacă e constructivist) ori bețivana sârbă la care a chiuit (dacă e rural și folcloric). Optimismul de redacție și cafenea, robustețea profesională trândăvesc tot mai late în pajiștile unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de țară scârțâie de coviltirile prozei tradiționaliste, oloage și infantile ca un ultim mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămân expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lipise la loc picioarele tăiate de tren pe când venea la nuntă, și așa mai departe. Apoi m-am ridicat și am plecat, mă plictisisem, am cotit pe lângă școala Tunari, pe strada Leonida, am deschis poarta de fier ruginită, care a scârțâit prelung, am străbătut pavajul îngust al curții (era un liliac, cu trei dungi albe, de vopsea, pe trunchi) și am intrat în casă fără să bat la ușă. De obicei, pe soră-mea Zoe-Olga o găseam bro dând pe bucățele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Angela spunându-i că mereu îl vede pe copil împreună cu Ramona și tatăl său. Ionuț era un copil foarte inteligent pentru vârsta lui, știa să citească și lua ore de limba engleză. Relația Angelei cu Iulian Badea a început să scârțâie, el a început să o ignore din cauza aroganței și încăpățânatei ei mândrii. El se îmbăta des, uneori chiar lipsind de acasă. Acum toate gândurile ei se îndreptau spre Ionuț și Radu, păstrându-le vie și nealterată imaginea care i-a
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
începutul anului este de la Sfete Gheorghie let 1773 aprilie 23 de zîle”. Uite că se poate face treabă și prin unirea mai multor meșteșugari, cu condiția ca fiecare să aibă alt meșteșug, pentru că altfel s-ar concura și treaba ar scârțâi de la început... De o bună bucată de vreme ne tot învârtim în preajma armenimii din capul Podului Vechi. Nu departe de unde ne aflăm se ridică biserica armenească, mănăstirea sfântul Sava și Bărboiul. Pe toate le cuprinzi dintr-o privire...Liniștea ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
George Bacovia Poezii Volumul "Plumb" (1916) Plumb Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar vestmânt - Stam singur în cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... și-am început să-l strig - Stam singur lângă mort... și era frig... Și-i atârnau aripile de plumb. Pastel Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și sug; Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Și-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă Frunzișul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
frunte cu cel mai de seamă soitar cu șleapcă. În acest loc, goldăneștenii fluturau neîncrezători din cap, precum taurul brav, învrăjbit de îndrăzneața apropiere a unei potăi viclene. Fluturau din cap, ca taurul, atunci când cei mai nepricopsiți și mai mișei, scârțâind din condeie cu penițe gata exersate sau înmuind creioane chimice în gură, semnau cereri de intrare în Gospodăria Agricolă Colectivă. Se obișnuise cu ambianța grea, otrăvită în fum de țigară, cu acest decor de scaune descleiate, de dușumea dată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din lespezi solide, de pe timpuri, printre crini imperiali cu corola de mătase și printre tufe de iasomie. Portița, având o lucrătură de fier forjat, destul de simplă (dacă omitem inițialele stăpânului casei, A. S., străbunicul Cristinei și anul manufacturării: 1938), se roti, scârțâind neunsă. Nici nu merită osteneala să o mai gresezi. Soarta îi e pecetluită, de parcă o și văd sub șenilele nemiloase ale buldozerelor, care zdrobesc, delaolaltă, orașul, stabili Mircea, în gând, înainte de a o face la stânga-mprejur, printre ruine și molozuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
strămutată cu sila, în blocuri executate neglijent, după un grafic întâmplător, cu materiale de o calitate execrabilă, pomădată de presă, prin metamorfoze stereotip. Mircea o însoțește, la fiecare înapoiere, pe Cristina, până în pragul vilei acesteia, cu portiță care se închide, scârțâind, în tonuri pițigăiate, ca al unor glasuri de bătrâne clevetitoare. După ce, încă o dată și încă o dată, îl plesnește cu cele două bile albastre de safir, fata dispare, ca și acuma, sub căciula unui acoperiș de țiglă roșie, unde străbunici din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
intenții, utiliză formula cunoscută prin partea locului: Oameni buni cer găzduire, în fapt de seară. Mașina, albă ca laptele, cu un număr de înmatriculare mâzgălit în semne ciudate, a intrat pe poartă, legănându-se, precum Chitul mării, pe valuri și scârțâind strepezit, fiindcă, deși se ținea bine, cum se ține, sub sulimanuri, o cucoană mai trecută, totul era numai o sclifoseală: se vedea că, pe la articulații, o prindeau sărăturile bătrâneții. Abia aici, în curtea largă, s-a dat jos de pe canapeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nivel, de sus, de la balcon, îi observa, folosind hubloul rotund de sticlă, iar prin tăcute aplauze de stadion avea să le asiste cele mai reușite orgasme, se repeziră pe patul dublu, foarte solid întocmit, în așa fel încât să nu scârțâie. Căzură unul în brațele celuilalt, sărutându-se, mușluindu-se, mușcându-se, trăgându-și hainele de pe ei, împleticindu-se cu înfrigurare în ele, enervându-se și împiedicându-se... Potopind-o în sărutări, Vladimir simți că va urma o noapte frenetică de iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și gândindu-se la Gaston care era sus, Takamori oftă. Și-a amintit de renumitul haiku al lui Bashō despre singurătatea omului toamna și-l adaptă împrejurărilor: „E-n toiul primăverii Vecinul meu - Cum o duce oare?“ Au auzit treptele scârțâind sub pașii apăsați ai lui Gaston. O clipă mai târziu, Gaston deschise ușa și fața de cal își făcu timid apariția. — Vă rog să mă scuzați. — Gas, vino și stai cu noi. Gaston a intrat în cameră. Privind puțin mâhnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu am. 7 Capcana Era zi de sărbătoare. Deși i s-a spus că se făcuse ora zece, Takamori a rămas neclintit în pat, ca o broască țestoasă, cu plapuma trasă deasupra capului. Pe jumătate adormit încă, a auzit treptele scârțâind ușor și a întins automat mâna după hainele de lângă pat. Dând la o parte un colț al plăpumii, și-a ciulit urechile ca să se convingă de venirea surorii lui, gata să acționeze în caz de nevoie. — Takamori! Vocea lui Tomoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vagonului de clasa a treia. Obosit, trist, singur. Trenul alerga prin noaptea întunecată, anunțându-și, prin șuieratul locomotivei, trecerea prin gări mici și halte. Din când în când mai trecea pe culoarul dintre banchete spre toaletă. Ușa toaletei se deschidea scârțâind și el dispărea înăuntru. Vreun pasager se trezea din cauza zgomotului și-l întreba pe vecin unde se află. Apoi închidea iar ochii. Spațiul dintre banchete era atât de îngust, încât picioarele strânse în aceeași poziție au început să-l doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ai fost idiot, te-ai transformat într-o gâlmă. Dacă vrei să mori liniștit, tre’ să te transformi într-o gâlmă. - Voievoade, eu nu pot să beau. A doua zi mi-e așa de rău, am capul plin de cioburi, scârțâie, se umflă și-mi plesnesc ochii, nici apă nu reușesc să înghit. Nu pot, vomit imediat. - Ai să mori de bătrânețe, după ce-ai devenit reprezentativ pentru locul de baștină. Cu bust în sat. Ai să-ți lipești în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
e flatant, dar arăți ca dracu’, un drac bolnav de ulcer... Ce-i? Să mă bucur că mă vede sau mă-nfurii că mă vede c-arăt jalnic? - Na, o zi mai tâmpită, am băut ieri cam mult, încă mai scârțâi. Nu-i nimic, termin cafeaua și plec. Nici nu trebuia să dau buzna. Voiam să te văd, nimic altceva. Sunt obosit, obosit de toate, fată dragă, nu prea mai știu de ce să mă țin, n-am coada de ceapă. Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]