1,552 matches
-
văzut, în act poetic, cât răul să îi spunem poietic. Altfel spus, suferința cuvintelor, chiar și a celor în stare embrionară, abrutizate, torturate de utilizatorii incapabili a le percepe esența sacră și de a le metamorfoza în poezie: "carele cerului/ scârțâie/ sub povara cuvintelor/ cu mâinile legate/ cuvintelor/ trăgând la galere/ cuvintelor/ nerostite încă de oameni/ purtate pe brațe/ de necunoscutele puteri/ ale îngerilor" (Invazia lăcustelor). Nici agonia regnurilor din lumea naturală (Taina prefacerii în amintire), nici "golul dintre mine și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ai dat jos." 17 E tonul oricărei mame nemulțumite de neascultarea odraslei, iar Hristos cel înviat îi răspunde docil, ca un copil mustrat: "A, maică, măicuța mea, / Mi-a fost drag / S'aud vântul bătând, / Iarba fâșâind, / Boii mugind, / Plugurile scârțâind, / Voinicii șuierând."18 În alt loc, Fecioara Maria îi spune: "mare putere ți-am dat eu (subl.n.) ție".19 Într-o Poveste a lui Dumnezeu culeasă din Botoșani, ea suflă peste rănile lui Hristos cu Duhul Sfânt este, deci
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
văd, văd câte văd, și-mi pare că totul, chiar totul vrea să fie altfel decât este. Dar nu ne vom lăsa. Ah, Triunghiul, Pătratul, Cubul și Piramidele - minunate și fioroase! Și cercul, și cercul, care-a devenit roată și scârțâie, Doamne, ca o roată! Și eu, bâjbâind, clătinându-mă, tremurând, auzindu-mă dintr-odată cum scot sunete necuviincioase, atât de ascuțite, o, atât de nelalocul lor. Cum, din nebăgare de seamă, încep să urlu de durere, în toiul cântecului. Cum
Poezie by Ion Ivănescu () [Corola-journal/Imaginative/8441_a_9766]
-
cinci sute de pași pînă la rîu sunt oglinda statorniciei mele și cîte-o mierlă cu cioc portocaliu îmi fură zîmbetul și-l duce departe de ce aș mai pleca? 8 După prînz ațipesc la soare scaunul de bambus îmi știe obiceiurile scîrțîind din cînd în cînd poate visez că sunt altul vîntul se strecoară printre petuniile violete căci atunci cînd mă trezesc ele tremură și eu casc 9 Cerul se vede de peste tot umbra mea nu-l amenință anii pe care i-
Cinci sute de trepte și marea by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/8696_a_10021]
-
însă ne crezură nebuni și au muncit mai departe", efortul zadarnic întinzându-se pe durata a patru ani! În fine, cel de-al treilea povestitor, Manoilă, pretinde că s-a întâlnit cu diavolul în persoană: "Era iarnă [...], și eu veneam, scârțâind din cizme, pe Dealu-Băilor. Și, iată, chiar pe creasta dealului, venea, în trapul calului sur, un ghinărar. Hainele pe el, frâiele, scărițele ardeau în aurul cel mai curat. Și nu s-auzea mersul calului, părea că nu s-atinge de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
posibilitate de articulare, limba română, limba maternă. Chiar dacă știam foarte bine limba germană, făcând liceul german din Timișoara, niciodată nu m-am simțit acasă în această limbă. Eram mereu complexat de germana nemților, care era impecabilă, iar a mea mai scârțâia pe vremea aceea. Am căutat o altă modalitate de expresie și așa am început să lucrez în televiziune. Cum ați intrat în această industrie, pentru că nu aveați nicio calificare, în afară de filologie? Aveam lucrarea de diplomă, pe semiotica filmului, dar care
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
Zelinescu era să-și piardă dulcea și alba pâinică de lider, în acest punct vom vedea ce s-a mai întâmplat cu zurbagii ce s-au organizat în prima „celulă” a tineretului „revoluționar” de pe aceste meleaguri. Văzând că treaba cam scârțâie pe la Vaslui și, mai ales, fiind informați că la ședința din decembrie 1944 delegatul Bercovici de la Iași a remarcat existența a două tabere în organizația UTC, Comitetul Central al UTC a decis trimiterea la Vaslui a tov. Dimitrev pentru a
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
spectralul vegetativ, fremătător. O altă secvență care impresionează este garda regală. Ritualicul devine vis erotic, ipostază a lăcomiei carnale, simbioză fantasmagonică: „ia, în copitele cailor, istoria. / tunicile răvășind a sânge proaspăt tulburarea...” în răcoarea ceții, imaginarul poetic devine revărsare fulgurantă: „scârțâie în nechezatul cailor răcoare ceții / apa Tamisei foamea unei haite de lupi / agonia din bucuria armăsarului / răpândește strălucirea lacrimei în ochii negresei”. Incitantă este prezența negresei în diferite locuri, și-n diferite ipostaze. Zâmbetul ei „inventează jocuri bizare...” Sărutul ei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
cu pălărie pe cap, una obișnuită ca formă și stil, vine mereu în acest bar să își petreacă serile. 8. Își aranjă o șuviță rebelă. 9. Toată artileria sa de bijuterii începu să zdrăngăne pe ea, să sune și să scîrțîie. Scotea niște sunete atît de bizare încît ea toată părea o casă bîntuită. 10. Vocea țipătoare se auzea ca o sirenă pe o mare înghețată. 11. Între pleoapele sale stafidite pupilele se mișcau lent, cînd la stînga, cînd la dreapta
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cântece, mugetele și behăiturile animalelor din turmele de oi sau cirezile de vaci. Tablourile din pastelurile lui I. H. Rădulescu sau G. Coșbuc se potriveau exact perfect înserărilor din Giurgioana și Răcușana: Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plină (George Coșbuc, Noapte de vară) Era în murgul serii și soarele sfințise; A puțurilor cumpeni țipând parcă
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
Maria Magdalena De același autor: Coloana - proză scurtă, 2000 Singurătatea lui Vlad Țepeș - roman, 2001 Părintele Alexie - biografie, 2002 Marea Fugă - roman, 2006 Seimenii — Vin, vin... — Doamne, sunt roșii de sânge! — Zăvorâți iute poarta, dau seimenii! Poarta grea de stejar scârțâi în balamale și se închise gemând. În clipa în care cuiul meșterit cu înflorituri trecu prin zăvorul puternic, loviturile de secure de afară începură să muște din lemn. Izbiturile răsunau ca un clopot, astupând urletul mulțimii întărâtate de sângele vărsat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu doamna lui și o va dezmierda dulce, despletindu-i părul. Va porunci să se încingă sobele, să fie cald în toate odăile. O să fie cald și bine... Dorobanțul de pe sală lipi urechea de lemnul ușii. Nu mai auzea podeaua scârțâind sub pasul grăbit. I se păru chiar că aude respirația liniștită a voievodului. — Vodă doarme, spuse el încetișor. Se sprijini de ușor, stând în picioare și, lăsându-se pe muscheta descărcată, adormi pe loc. Toți îl așteptau pe mitropolit și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o facă publică o retractase. De ce? Acum mitropolitul l-a lăsat să aștepte și nu l-a primit cum s-ar fi cuvenit unui Cantacuzin. Sfinției sale îi era frică, conchise el ieșind. Era ger, un ger uscat care făcea să scârțâie zăpada la fiecare pas. A patra iarnă grea, numără în gând Mihai Cantacuzino; de la o vreme iernile sunt mult mai grele ca altădată, constată el pentru sine. Și totuși acum frigul este suportabil, nu ca atunci.... Și-i răsări în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
devină mai la modă. Cât îl privește pe soț, s-a resemnat în aparență, dar nu renunță la speranța de a găsi o ocazie mai bună de divorț. Divorțurile Cuvântul divorț le sună rău urechilor occidentale; e ascuțit și strident; scârțâie ca o sfâșiere violentă. Ideea reflectă această impresie fizică: ruptura unei gospodării, dispersarea unei familii au ceva dezolant. Nici cuvântul, nici lucrul nu au nimic înspăimântător aici; oamenii se iau, se lasă, se iau iar pentru motive când grave, când
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
petrol din pivnița specială, cam zece litri și împreună cu un pachet de chibrituri, le puse lângă zidul hanului, la intrare. Când veni noaptea, auzi mai întâi zgomotul unui vânt puternic, care prevestea o mare vijelie, sub al cărui efect casa scârțâia din toate încheieturile. Se uită pe fereastră. Petrolul și chibriturile dispăruseră. În depărtare văzu cartierul rău famat în flăcări. Nu spuse la nimeni nimic. A doua zi noaptea zgomotele erau insuportabile. Uși, ferestre, mobile trântite. I-se atrăgea atenția. Pe
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
la ea. Hai du-te. Își sărută fata pe frunte și o privi cum se îndreaptă spre casă. Laptele îi atingea picioarele și o scălda în sănătate, lăsând în urma ei iarba care îi acoperea urma arsă de durere. Se auzi scârțâit de poartă. Saveta nu s-a întors. Antonica îi zâmbea. Poarta s-a închis, iar Saveta a căzut la pieptul mamei sale care o strângea cu dragostea cu care i-a dat viață. Sfioasă, Saveta intră în curtea cimitirului, făcându
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
în casă. Apucă clanța, dar o scăpă repede. Îl durea mâna. Ușa se trânti de perete și viscolul întră cu putere și nepoftit în casă, suflând în foc. țața Tinca fugi să prindă ușa purtată de colo colo de vânt. Scârțâia ușor. O apucă și o împotrivi cu putere vântului. Trase de ea. Nu-i ieșeau la numărătoare copii. Lipsea unu’. Trase o haină pe el, luă căciula din cui și ieși afară. Zăpadă era ca o coală albă de hârtie
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
tremure. Se îmbrăcă fără grabă, căutându-și hainele pe bâjbâite, la lumina slabă a felinarelor din stradă, care străbătea prin obloane. Cu pantofii în mână, se îndreptă spre ușă. Mai așteptă o clipă în întuneric, apoi deschise ușa încetișor. Clanța scârțâi și ea se opri, nemișcată. Inima îi bătea nebunește. Ascultă cu încordare și, liniștită de tăcerea din jur, mai apăsă puțin. I se păru că mișcarea clanței ține o veșnicie. Deschise, în cele din urmă, și se strecură afară, închizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dar plină de zbârcituri, privea, fără să vadă, stelele istovite ce mai pluteau încă pe cerul umed. Dar țipetele de pasăre se auziră mai limpede, amestecate cu niște cârâituri necunoscute și, aproape în aceeași clipă, cablul începu din nou să scârțâie. Negrii își înfundară prăjinile și bâjbâiră, cu mișcări de orbi, în căutarea fundului. Omul se întoarse către malul pe care-l părăsiseră. Era acoperit de noapte și de ape, nemărginit și sălbatic, ca și continentul de arbori ce se întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
spate, spre a se dezmorți, împinsese și umerii înapoi, îndreptându-și mijlocul, spre a face un sfert de pas înainte, cu stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A tresărit, enervat, clipise repede, de câteva ori. Stingherit de zgomot, dar poate și de lumină, se legănase ușor spre stânga, încercând un unghi mai bun. Încercase să primească totul, abia apoi detaliile. Căuta, poate, și în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ochii lui Cosimo ? Venus și Marte au chinuit și au constrâns uluitoarea lui imaginație : nu doar să perceapă natura, ci s-o și experimenteze ?... Aproape de ora închiderii, ar simți, dintr-odată, în sala înaltă și goală, o răsuflare apropiată. Parchetul scârțâise. Apăsat, brusc, de neliniștea cuiva care nu mai poate sta locului. Abia acum vede cu-adevărat Cupidonul, așa cum îl presimțise Cosimo. Cupidonul speriat, surprinzător, de un iepure ! Citise de-atâtea ori despre acest tablou... Cupidon, înfricoșat de un iepure !... Armonia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai încet, lin. Ferestruica se zbate, brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a stârnit în viața lui Apostol sosirea tatălui său. Peronul gării era înțesat de oameni, domni și țărani din împrejurime. Copilul se agăță disperat de fusta măicuței, așteptând parcă o minune îngrozitoare... Apoi trenul a sosit și s-a oprit scârțâind foarte urât, și dintr-un vagon s-a coborât Bologa, în haină neagră, cu capul gol și o barbă mare castanie, crescută în temniță, s-a uitat puțin la lumea de pe peron și pe urmă s-a repezit la micul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni și materiale de război, lung, scârțâind și pufăind, părea un monstru din altă lume, pornit să înfrunte tinerețea firii. Locomotiva se târa încet, așteptîndu-se parcă să-i iasă în cale vreun dușman, se strecura ca o șopârlă uriașă pe sub coastele și râpele nepăsătoare, ferindu-se de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îngrijești foarte, foarte bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire. Rămase în picioare, rezemat de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent și un caporal scriau, cu priviri furișe spre noul comandant, scârțâind zeloși din penițe. Ar fi dorit să le spună și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să nu întîlnească și la ei milă. Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicîndu-i: ― Don' locotenent, am pregătit ceva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]