2,483 matches
-
deschise din care dau pe dinafară bijuterii, picturi sprijinite de pereți, sculpturi, poezie greacă și romană, seifuri pline cu monede de aur. Totul pare vechi de cel puțin două sute de ani. Redbone arată cu mîna la un set de jilțuri sculptate În lemn și se așează Într-unul din ele. Îi oferă lui Wakefield un trabuc și i-l aprinde. Toarnă cognac dintr-o carafă romană de sticlă. — De ce? Întreabă Wakefield. Ce altceva să Întrebe În fața acestui exces? — E o țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
zi dacă ar fi putut. O porni agale spre lac și, în cele din urmă, se așeză pe o bancă ce, la prima vedere, părea ocupată. Dar studiind-o îndeaproape, Ralph descoperi că silueta bătrânului absorbit de hrănirea păsărilor era sculptată în bronz. Zâmbi, amintindu-și scandalul ce izbucnise când fusese instalată statuia, darul unui tânăr sculptor care crescuse în Woodbury și care era deja pe cale să ajungă celebru. Primiseră valuri de scrisori care se plângeau de asta; că n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
măcar o floare! Sau de ziua ei, o ciocolată sau un micuț cadou... Decât să-i scriu de ziua ei acolo-șa, ce-mi dictează sufletu’, nu? Poate să fac ceva aici pentru ea? Nu am încercat niciodată, să pictez, să sculptez, dar afară... ce am lucrat acolo, aici nu pot face. Am lucrat pe mașini de tăiat, ca montator - cum e în stații de metrou, ați văzut cum este pusă marmura și jos, și pe pereți. Eu am pus-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Mari realizări ale lui Hrib! Eu una, nu copii după, nu fac nimic din ceea ce a făcut altul. Vreau să fiu numai eu. Și câteodată e bine să lași în urmă și așa ceva. Înainte se făceau zimbri din lemn, se sculpta, se făceau un fel de zimbri. Numai zimbri nu erau ăia! Pe urmă, se făceau niște casete. O casetă de-aia, dacă-ți cădea în cap la unu’ la parter, îl omora în mod sigur. Erau atât de grele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
niște casete. O casetă de-aia, dacă-ți cădea în cap la unu’ la parter, îl omora în mod sigur. Erau atât de grele și atât de groase și sculpturile butucănoase. Se făceau piese de șah - dacii și romanii. Se sculptau la câte un set d-ăla de șah și câte trei-patru ani. Se făceau popi, țapi, se apăsau pe cap și, în fine, se făceau niște chestii d-astea... Niște coșciuge iară mici se făceau, se dădeau afară... amintiri, chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri mediteraneiene, artiștii futuriști români rup rîndurile. Sculptorița Pătrașcu cu mîini încîntate sculptează de-a dreptul în jăratec. (Irina) Codreanu elansează ideal sinteza flacărei. Iancu înalță arhitecturi de neon. Maxy precizează formele veloce ale mobilelor și imensifică razele lămpilor sale. Minulescu ritmează versuri albe terenurilor petrolifere, nesfîrșite tuburi inelare ce aleargă. Privighetorile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de pluș și tablouri, camera lui Amy e de culoarea cafelei, cu jaluzele din pînză ciocolatie și un covor din sisal. Singurul indiciu că În ea locuiește o fetiță este patul și chiar și acesta este din lemn de cireș sculptat de mînă, care, după spusele Lisei, poate fi transformat Într-o canapea elegantă, cînd o să mai crească micuța. Prin casa mea sînt Înșirate diverse fotografii cu Tom. Lisa a acoperit un perete al holului cu fotografiile lui Amy, toate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
doar ce-ți amintești. Vrei?" I-am spus că n-aș vrea să rămân fără regrete, fiindcă n-aș mai ști ce e cu mine. Ea s-a supărat și mi-a întors spatele. Rămas singur, m-am apucat să sculptez un bloc de marmură. La început, am crezut că mă voi găsi pe mine adormit în piatră, căci începuseră să apară picioarele unui bărbat. Apoi au apărut mâinile, trupul, umerii. Numai fața nu reușeam deloc s-o deslușesc Au căpătat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu voiam să-mi amanetez cărțile. Așa că am fost silit să trimit un om la tatăl meu, ca să-i ceară bani. Timp în care, nefiind nimeni dispus să garanteze pentru mine, am fost dus la Maschere, închisoarea cu chipuri grotești sculptate în piatră, care păreau să te batjocorească. Patru zile am stat în cavernele acelea săpate-n stânca de deasupra râului Natisone, dormind pe paiele putrede prin care mișunau păduchi și pureci, printre excremente, fără să mă spăl. Împărțeam menajeria cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dat am înțeles că eram aproape de casă. Aveam în față podul de piatră peste Reghena, un râu care se vărsa în altul mai mare, Lemene, la miazăzi de Concordia. Era un pod roman, și pe ambele parapete de piatră era sculptată cu litere mari aceeași inscripție: Manius Acilus Mani Libertus... Am oprit calul și am citit-o cu voce tare. M-am revăzut pe când eram adolescent, împreună cu preotul Giulio, amândoi cu picioarele în apa mică de la mal, în timp ce el mă-nvăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe Garibaldo. Nu știam ce să-i mai răspund lui Rotari, care mă tot întreba în ce fel se poate ocoli șubrezenia vieții. M-a întâmpinat bucuros și a binevoit să-mi arate noul altar al bisericii, crucea de lemn sculptată cu securea și candelele de teracotă, toate făcute de săteni. Mi-a arătat azilul unde se afla un dulap cu ierburi de leac puse în săculețe de pânză și aranjate-n ordine. După care, lăsându-mă fără grai, a îngenuncheat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unele dintre ele nu mi s-au părut a fi chiar coline. Casa lui Giuliano se afla în apropiere de poarta Psamathia, și vizita a început cu forul unde exista o coloană în stilul celei din Roma antică, cu scene sculptate din campaniile lui Arcadius împotriva goților. Ne-am urmat itinerarul prin Forul Boului, numit astfel din pricina unui cap gigantic de bou sculptat în bronz și adus din Pergam, înlăuntrul căruia erau arși condamnații din care nu trebuia să mai rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și vizita a început cu forul unde exista o coloană în stilul celei din Roma antică, cu scene sculptate din campaniile lui Arcadius împotriva goților. Ne-am urmat itinerarul prin Forul Boului, numit astfel din pricina unui cap gigantic de bou sculptat în bronz și adus din Pergam, înlăuntrul căruia erau arși condamnații din care nu trebuia să mai rămână nimic, nici măcar cenușa. Am traversat apoi forul Amastriatum, unde se executau sentințele capitale, precum și Forum Tauri, inspirat după Forumul lui Traian din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a rugat doar el, deoarece noi eram răvășiți de toate câte ni se-ntâmplaseră. O rugăciune tot am spus, dar fără tragere de inimă, la mormântul lui Colombano, aflat într-un colț al bisericii lângă ușă unde am observat crucea irlandeză sculptată în piatră. Apoi, fiindcă era ora prânzului, am mers în refectoriul oaspeților. Printr-o norocoasă conjunctură, nu mai era acolo niciun pelerin sau vreun sărac în căutare de hrană sau de adăpost, din pricina unei bănuieli de molimă care se răspândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
peisajul străzilor, care se desfășura cenușiu și dezordonat, dincolo de ferestre, În coregrafia labirintică a traficului matinal, umerii largi ai polițistului Îi țineau de scut, de centru de gravitație. Buonocore era tuns periuță. Avea umerii largi și brațele puternice, cu bicepși sculptați În sală, pe care stofa hainei cu greu putea să-i Încingă. În tinerețe fusese campion la judo pentru echipa poliției - cel puțin așa i se spusese când i-l atribuiseră, În momentul În care, după amenințări repetate din partea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
treaba. A doua zi, către seară, Mihnea a dus-o pe Ghighina câteva case mai încolo, unde era conacul lui. Curtea înaltă, din lemn nou, închidea o casă mare, cu două turnulețe bătute în cărămidă roșie. Ușa de la intrare era sculptată, iar pe treapta de sus a scării strâmte și înalte, o prințesă de marmură privea cu tristețe spre musafiri. Astrologul era un bărbat grăsuliu, aplecat peste o hartă desenată pe piele și țintuită pe masa de brad. Îl chema Xenopol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pământului Sunt un spirit pierdut prin Calea Lactee... Unde sunt? prin univers... căutând răspunsul la întrebarea Cine sunt eu? Oare exist? nu e un vis Sunt suflul stelelor ce mă înconjoară o perdea din fantome cer înstelat De ce sunt? pentru a sculpta chipul Lui și-a slăvi sacrificiul Fiului Ce fac? mă duc în vârful cometei latine apoi mă duc la capătul galaxiei și găsesc scuarul dumnezeiesc sap până în interiorul pământului... mi-e frică de hăul începuturilor caut în valurile minții mele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îl măsura din priviri pe Iacob. Mai întâi Laban a observat că bărbatul venea cu mâinile goale, dar a văzut apoi și că veșmântul îi era făcut din stofe fine, că avea fața frumos conturată și că mânerul cuțitului era sculptat din os prețios. Iacob a stat drept în fața lui Laban și, doar înclinându-și puțin capul, a spus cine e. - Unchiule, sunt fiul Rebecăi, sora ta, fiica lui Nahor și a Milcăi, așa cum și tu ești fiul lor. Mama m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
eram un suflet nou, renăscut în gustul gurii lui, în atingerea degetelor lui. Mâinile lui imense îmi luau corpul ca pe un potir și desfăceau noduri secrete create de anii de singurătate și de tăcere. Picioarele lui dezgolite, groase și sculptate cu fibre mă stârneau atât de mult încât Benia ajunsese să mă tachineze dimineața, când pleca și își ridica haina arătându-mi partea de sus a coapselor. Eu mă înroșeam și râdeam. Bărbatul meu se ducea la atelierul lui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mișcă oasele și tendoanele pe sub piele și iarăși am auzit scârțâitul ăla, probabil că încheieturile-i scârțâiau, fiindcă și-a retras mâna, apucând calul, și abia atunci am observat că și piesele de șah erau cu totul deosebite, negrele erau sculptate din lemn de abanos, iar albele din fildeș, și fiecare înfățișa câte un monstru, albele era toate schelete, iar negrlee, demoni, cu capete de om și trupuri de fiară, care țineau în mâini lănci și săbii și barde și cuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și trupuri de fiară, care țineau în mâini lănci și săbii și barde și cuțite zimțate, iar ofițerii purtau centuri și colane la gât, din cranii și oase și urechi și mâini de oameni, înșirate pe lanțuri, toate detaliile erau sculptate cu migală, iar chipul regelui alb semăna leit cu al ambasadorului, și arăta destul de fioros, dar tot nu descoperisem încă ce anume îl pune în mișcare pe nenea șahistul, deși m-am uitat și la spinarea lui, nicăieri nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dincoace un câmp de gunoaie. Însă zăpada, gerul și lumina roșcată a dimineții îi plămădesc un chip nepământesc, plin de frumusețe. Peste mormanul de gunoaie a nins, apoi zăpada s-a topit, apoi iar a nins, apoi gerul l-a sculptat ca pe o materie plastică, anume pusă în calea intemperiilor; șiroaiele înțepenite de lăzi și cutii, de cârpe și ciubote, cotoare de gogoșari, lămpi stricate, hârtii încremenite, sticlesc în culori stinse. Totul e prins în țărâna-mamă și sudat de ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Mamelor din Asociația Paul Revere a Militanților Albi Ne-evrei, o svastică din diamante montată în onix, făcută cadou în 1939 de baronul Manfred Freiherr von Killinger, pe atunci consul general al Germaniei la San Francisco, și un vultur american sculptat în jad și montat în argint, un exemplar de artă japoneză, dăruit de Robert Sterling Wilson. Wilson era Fuehrer-ul negru al Harlem-ului, un om de culoare, care intrase la închisoare în 1942 ca spion japonez. Mâna lui Jones încărcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de un zid, unde i se ordonase să stea, jucând amorțită rolul toantei pedepsite. Werner Noth o scutură puțin, încercând să trezească în ea măcar un atom de inteligență. Îi arătă o altă femeie care ducea un hidos câine chinezesc sculptat în lemn de stejar, purtându-l cu atâta grijă de parcă ar fi fost un bebeluș. Vezi? i se adresă Noth toantei. Nu voia cu tot dinadinsul s-o chinuiască. Încerca s-o facă, în ciuda prostiei ei, o ființă omenească mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
luat cu mine o amintire, cu totul accidental. Când am ieșit pe ușă am împins ceva cu piciorul peste prag, afară pe palier. Am ridicat de jos obiectul cu pricina. Era un pion de la jocul de șah pe care îl sculptasem dintr-o coadă de mătură. L-am băgat în buzunar. Încă îl mai am. Când l-am strecurat în buzunar, mi-a ajuns la nas duhoarea infracțiunii împotriva ordinii publice săvârșită de Bernard B. O’Hare. Pe măsură ce coboram scările duhoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]