2,171 matches
-
Gheorghe a băgat de seamă. Mai la ziuă, când se încurcaseră limbile și dase o amorțeală peste Nicu-Piele, 1-a tras afară, pe prispa de lut a casei. 113 Era o noapte limpede. Deasupra foșneau frunzele zorelelor cățărate pe pereții scunzi. Mahalalele Bucureștiului se zăreau într-o parte, cu luminile lor pierdute. - Îți place, Paraschive? întrebă codoșul. - Ce să-mi placă? făcu ăl tânăr pe prostul. - Didina! Celălalt tăcu. Din casă se auzea glasul guristului: Foaie verde untdelemn, Neică, ce dragoste-avem
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era întunecat și deșert. Numai spre Grivița ardeau felinarele. Grăbiră pasul. Până la casa Didinei, mai era drum de făcut. Stelele călătoreau pe neștiute. După vreun ceas, Caru-lmare era tocmai în fața lor, spre bariera Mandravelei. Oiștea lui luminoasă căzuse peste casele scunde. Își ascultau pașii în praful drumului și nu mai spuneau nimic. Se auzea cum seceră vântul tulpinile buruienilor. Măciuliile lor uscate, scuturate de mult, se aplecau scoțând un șuierat cunoscut. Câte nopți umblaseră astfel? Cine să le mai țină seama
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-mă! Oacă a aprins o luminare, luminând pereții. În biserică era o răceală de ziduri și mirosea a untdelemn. Au pășit spre altar. Viscolul zgflțîia cercevelele. Bolțile de piatră gemeau. Codoșul s-a mai închinat o dată. Au urcat niște trepte scunde și au dat la o parte o perdea de catifea. Pe o măsuță ședeau cărțile sfinte cu pecețile lor de argint și odoarele. S-a uitat Paraschiv. Nicu-Piele le aduna. Gheorghe a desfăcut sacul lung și clistirele sunară dulce a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mitropolie! 184 Era înalt de atingea candela. Avea jambiere și bocanci. Mirosea a bărbat și a vin. Ninsoarea i se topea pe cojocul scurt și călduros. Se auzea trosnetul lemnelor în godinul pântecos și torsul pisicilor adormite pe o sofa scundă. Așa a început dragostea lui cu Sinefta. Copila 1-a frecat ce 1-a frecat, îl aducea noaptea, îl ținea în odaia ei, la căldură, dar nu-i credea vorbele mincinoase, că vorbea Piele, vorbea, dar nici codana nu era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
își puneau ce aveau mai de preț pe ei și pe la nouă coborau din trăsuri, plini de parale, guralivi, puși pe petrecere și pe risipit. Veneau cu niște muieri grase, nădușite, călcând prost în pantofii noi, de lac, cu tocuri scunde, după moda timpului, în rochii de batir sau de mătase neagră tivite cu stric, ce se mototoleau la căldură, cu mărgele colorate, de sticlă, pe gâturile groase, cu ochii pe bărbații lor, care soseau aghesmuiți, cu limba ascuțită, gata să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lucruri, domnea o tăcere apăsătoare. Femeile se închinau din când în când și priveau spre podele. Bică-Jumate dormea netulburat în coșciug, cu fața acoperită de giulgiul cel alb. Era un bărbat trecut de 50 de ani, cu o față suptă, scund cât să intre într-o ladă. Într-adevăr, sicriul semăna cu o ladă soldățească de campanie. Cei de față dormiseră cu schimbul în timpul priveghiului și, până pe la prânz în ziua aceea, bănuiau că vor scăpa cu fața curată, că gardul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bine, mormăi ucenicul. În pivniță era umezeală și frig. Abia se vedea. Peste vreun ceas, a intrat un sergent și i-a chemat sus la comisar. Gheorghe și-a făcut repede o cruce: - Țin-te, Paraschive! Suiră într-o odaie scundă, luminată de ferestre prăfuite, cu geamurile nespălate, în care se aflau două mese nevopsite, pline de hârtii, și câteva bănci înguste și lungi. Împrejur se simțea un miros de tutun prost. Dușumelele erau murdare și se vedea că în camera
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trei zile, și tot în beci îi țineau. Într-o seară, pe la opt, ușa de tablă s-a deschis și sergentul i-a chemat afară. - Gata, șopti Gheorghe, scăparăm. În poarta circumscripției aștepta însă duba prefecturii. Era o mașină scundă și neagră, fără ferestre. Caiafa păli. - Ne-am ars, Paraschive, ne ia iar la întrebări. Doi agenți îi înghiontiră spre scara joasă a dubei. - Ne duce la Mititică... oftă printre dinți ucenicul. Se înghesuiră înăuntru cu oamenii poliției, care le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și să-i mai dea din când în când câte o mătură prin odaie, că n-avea timp. Atunci a intrat fata lui Aristică pentru prima dată la el. Înăuntru mirosea a sulfină și dușumelele pocneau sub pași. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărți groase, cu coperți de piele și câteva ramuri înverzite de salcie, care parcă înveseleau locul. Pe pereți, chiriașul așternuse preșuri colorate și tablouri. Nu mai cunoștea odaia lor rece. Maică-sa o chemase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
hămăiau încă spre groapă. Studentul râdea de isprava dinilor. - Și zi, era să le rămână ciolanele pe-aici. - Da, îngînă ea. - Dacă nu eram noi... 259 A grăbit pasul. Capul u ardea de spaimă și de bucurie. începea de la gardul scund al oltenilor. În grădină se vedeau pepenii de mai rămăseseră, neculeși, galbeni, cu flori pălite, uitați între răsaduri, și verze vinete, cu foile scorțoase. Peste maidan, tinichelele ruginite luceau domolit în soarele de octombrie. Pe jos licăreau sticlele colorate, albastre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe labele puternice. Să fi fost trei după masă. Îi era frică și parcă era și bucuroasă că se afla singură cu Procopie aici, că el o ținuse aproape, în brațe, și că dansaseră împreună. Studentul se așezase pe patul scund de alături. Tăcea. Din când în când schimba plăcile. Blondă sau brună Mie mi-e totuna, Pe-amîndouă le doresc, Pe-amihdouă le iubesc... Cânta o voce de bărbat. De la geam se vedea grădina oltenilor. Lângă porțile de sârmă ședeau doi țărani
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile, și gunoierii, băuți, ciupeau muierile, înghioldindu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai ridice la femeia lui de Stăpân. Muierea scăpase din brațele pungașului. Starostele se aruncă în pat prefăcîndu-se că doarme. Didina călca în vârful picioarelor, ușurel, să nu-l deștepte. Celălalt răsufla greu dincolo. Umbra lui subțire juca pe pragul scund, luminat de lampă. Bozoncea simți carnea tare a femeii de lângă el, și pofta i se iscă, arzătoare. Îi veni să plângă de mila lui. Se prefăcu că se trezește atunci și puse mâna pe pieptul muierii. - Tu dormi? întrebă. -Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Poftiți, poftiți pe aici... le-a spus. 325 În odaia igrasioasă, plină de mucegai, atârnau pe pereți covoare groase și fotografii vechi. Pe jos stăteau așternute niște cergi flocoase în care pașii se scufundau. Deasupra atârna o lampă aprinsă. Patul scund era plin de pisici, niște pisici boierești de Angora, leneșe și parșive, cu ochii galbeni, mari cât paralele. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărți groase pe copertele cărora puteau fi zărite capete de mort și numiri ciudate. Coana
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
346 ' - Coană Marghioalo, da cîte-un morcov nu ne dai? N-avea ce le mai face. Se scula, alunga mițele rămase prin casă, că nu ținea una, două, ținea vreo cinci, și trecea pragul într-o odaie, dincolo, întunecată, cu tavanul scund, unde păstra murăturile, butoiul cu varză și un săculețe de fasole, la vremea asta ajuns pe fiind. Ar fi trebuit să aprinzi o luminare dacă n-ai fi cunoscut, dar văduva cunoștea. Pe podeaua de lut amestecat cu bălegar stătea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fie două obsesii ale unui popor în ridicare. Cine colindă satele noastre nu se poate să nu le considere ilustrative pentru soarta românească. Fie ele sate de munte - și atunci casele înghesuite se sprijină și se reazemă unele pe altele, scunde și turtite ca de o frică seculară, cu ulițe monotone care plimbă truda oamenilor și cu ferestre mici și închise ca inima țăranilor, inconștienți din mizerie -, fie ele sate de șes, cu case răsfirate și curți fără garduri, reliefând prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în mînecele ude. Așa am stat toată noaptea. Pe la cântători am început a merge cu picioarele goale prin noroi spre casă... am intrat în bordei... pe vatră lemnele se topise... și zgura abia mai licărea... tata ședea pe un scăunaș scund și pe fața sa arsă și nerasă se strecurau lacrimi de venin. - Unde - ai fost? zise el, apucând cu blândețe mâna mea înghețată. - Am fost să caut pe mama... unde-i mama? Pieptul său se îmflă cumplit, el mă luă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e pentru că într-adevăr sunt lipsiți. Cei dendîi auresc până și prundul stradelor cu banii lor, până ce, rămași fără, beau păharul mizeriei până la drojdii, cei din urmă îl beau mereu, fără întrerupere. Intre cei patru păreți gălbui a unei mansarde scunde și lungărețe, osândite de-a sta în veci nemăturată, locuiam cinci inși în dezordinea cea mai deplină și mai pacifică. Lângă unica fereastră stătea o masă numai cu două picioare, căci cu partea opusă să răzima de părete. Vro trei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ci decisesem de-a urma primei mele impresiuni, aceea de-a mă duce-n lume, unde mă vor duce ochii. Băgai vreascuri în foc, cari începură să trosnească vesel și să arunce scântei cu pară. Apropiai de foc un scăunaș scund, luai dintr-un colț al bordeiului coasa tatei și șezând pe scăunaș începui, la lumina focului de vreascuri, c-un cuțit de brâu, să cioplesc cu băgare de samă coasa și s-o prefac în lance. Făcui ca coasa să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cercă a o smulge, dar nu putu, dete cu spada dinainte-și, auzi un țipet cumplit și mâna rece rămase fără putere într-a lui... El o lăsă să cadă la pământ și merse c-o hotărâre desperată înainte. Scara scundă, încolăcită, strâmtă era plină de năruituri și găuri. Treptele erau tot mai înguste și mai înguste, pîn-ce dădu de un grilagiu de fier. El îl lovi cu piciorul și-l deschise. Ducea într-un coridor întortocheat și în unghiuri, abia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
genunchi... mișcările lui nășteau cercuri murinde pe suprafața apei și poalele mantei ajungeau în apă. Ajunse la insulă... în lumina roșie... pin umbra neagră a arborilor, pe lângă lungile straturi de flori, el merse până ajunse în mijlocul insulei... Pe un piedestal scund erau două sicriuri... În unul era întinsă o femeie cu chipul de ceară... rozele roșii împletite în jurul frunței contrastau cu fața palidă și moartă... Ochii cei mari închiși, fața trasă și slăbită, pleoapele-nvinețite * peste ochii înfundați. Haina ei trecea din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de aer tremurau de căldura soarelui de vară, stau risipite, cu întunecata lor umbră, păduri și dumbrave, dosind pintre ele sate întinse, încungiurate cu șanț, a căror căsuțe mici și acoperite cu paie și stuf dogorit par ca niște stupi scunzi, și din fumul ce le împle atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rătund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Sofrageria era plină de persoane cari așteptau să se așeze după boieri. În frunte Vasile-i meni * locul lui Rufă și, pe rând, șezură toți, încît nu rămăsese loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și după Lucrările Consultărilor Multilaterale aveau să se desfășoare la Dipoli, o suburbie a orașului Helsinki, în Clubul Studenților Universității Politehnice. Acesta era situat la câțiva kilometri în afara orașului, în mijlocul unei superbe păduri de mesteceni. Clubul funcționa într-o clădire scundă, dar masivă, cu ziduri din beton armat, fațada externă, ca și pereții interiori păstrând urmele cofrajelor, e drept bine încheiate și netede. Principalul spațiu interior era destinat unor reuniuni numărând 2-300 de persoane. Dar acest spațiu putea fi folosit și
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
nisipul nemișcării” și „huruitul ancorelor [care] anunță un etern naufragiu”. Oriunde am căuta, ne Întîmpină reprezentări strîns Înrudite ale obsesiei fundamentale - În ordine negativă - traducînd frustrarea, singurătatea, abandonul, absența ecoului la apelul solitarului. „Ca un tavan ne-apasă, prieteni, viața scundă” - putem citi, bunăoară, În Incantații, de unde e de reținut, Între altele, și acest vers rezumativ pentru o Întreagă dramă a noncomunicării: „În geamul viziunii, asculți, nu bate nimeni”, - vers amintind de un altul, din Zodiac, care nota o similară absență
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]