17,487 matches
-
Horoscope » : « On rencontre sa destinée / Souvent par des chemins qu'on prend pour l'éviter.» Constantin Clisu a scris un roman captivant, bine construit, de o apreciabilă putere narativă. Este un minunat povestitor. Roman obiectiv al unui artist cu o sensibilitate vie, și chiar duios, care se achită corect de vămile pe care viața le cere scriiturii și care dispune de curajul de a pune pe prim plan etica și apoi estetica. Stilul îi este numai instrument, nu scop. Romanul aparține
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3120]
-
de măsurători necesare cunoașterii unor factori naturali care contribuie la producerea ionizării aerului. Observațiile au vizat debitul echivalentului dozei. Această mărire apreciază ritmul de cedare a energiei de către radiațiile emise de substanțe radioactive. Măsurătorile s-au efectuat cu aparate Georad (sensibilitate 0, 02Sv/ h). Valoarea medie a debitului dozei a fost de 0, 14Sv/ h. Determinările individuale efectuate în diverse puncte de măsură se înscriu între limitele naturale ale acestui parametru. 3. 4. HIDROGRAFIA ȘI REGIMUL HIDROLOGIC 3. 4. 1. Apele
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
femeie. Puțină emoție (dacă este emotiv!), grija excesivă pentru „prima impresie” (dacă este orgolios!), excitația „noului”, toate îl pot pune în fața unui „eșec rușinos”. Intuiția feminină prevede acest „complex viril”, încearcă să-l prevină sau, în fine, îl acceptă, menajând sensibilitatea masculină. Poate și pentru că ea știe ce îi poate oferi răbdarea... Aici, P.H.Lippa aduce un elogiu femeii superioare, capabilă să-și domine instinctul cu înțelepciunea așteptării calme a acelor momente de „fericire totală”. Ea știe să provoace și să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
din viața sa. Aici P.H.L. încearcă să dea un plus de substanță relatării sale. Iat-o pe Teodora făcând un acces de gelozie, după o mică imprudență a Profesorului. După o clipă de uimire înțelege că este obligat să menajeze sensibilitatea iubitei sale, să prevină orice suspiciune. Pentru aceasta trebuie să exerseze, să încerce cât mai des să simtă cu inima ei, să gândească „în gândul ei”. Deși reproșul ei i-a părut nedrept la început, a încercat să privească „dinspre
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
inima ei, să gândească „în gândul ei”. Deși reproșul ei i-a părut nedrept la început, a încercat să privească „dinspre” ea și i-a dat dreptate. Fără să o considere o femeie „posesivă”, știe și acceptă că are „anumite sensibilități”. Dacă vrea să fie credibil, trebuie să nu lase loc nici unei suspiciuni. Teodora vede dragostea ca pe un bloc de piatră fără fisuri, deoarece, crede ea, a parcurs toate „treptele încrederii.” În continuare, P.H.L. face o serie de observații marginale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să reteze ceva din așteptarea cititorului. Altfel-zis: „Stai, nu te pripi! Nici ea nu este o femeie frivolă, nici el nu este un tinerel gata să o facă pe cocoșul, să braveze, să se dea în spectacol!” Scriitorul basarabean, cu sensibilitatea sa de romantic venind parcă din secolul al XIX-lea, nu se avântă în descrierea primei întâlniri secrete a eroilor săi. Ar putea fi vorba, crede el, doar de un „joc”: o tânără femeie urmărește, „din simplă distracție”, să-și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în val”. Acum devin eu oarecum curios: cum va „rezolva” H.P.L. momentul „delicat” al revederii celor doi, de data aceasta singuri, fără a mai fi urmăriți de privirile cercetătoare ale copiilor. Este o încercare deloc simplă pentru un scriitor cu „sensibilitățile” lui P.H.L. Cel puțin așa cred în acest moment. Dar P.H.L. nu se grăbește să-i arunce în „miezul aventurii”. Domnul R. (sau scriitorul însuși?) pare a-și face în continuare scrupule. Cei doi se întâlnesc, vorbesc îndelung, își fac
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe când eram student, un roman fără coperți, dar având, spre norocul meu, înscris în colontitlu autorul și titlul: Jan Peter Jakobsen, Doamna Maria Grubbe. O traducere a operei scriitorului danez, făcută la București cu puțin înaintea ultimului mare război. Remarcam „sensibilitatea modernă” atribuită unei femei îndrăgostite din secolul al XVII-lea. Eram nevoit să renunț la o prejudecată inoculată de manualul școlar „marxist-leninist”: în Evul de Mijloc oamenii nu puteau avea decât o viață sufletească extrem de simplă, fiind, cum se spunea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe o icoană, vie și memorabilă. Domnul R. o admiră pe Teodora în această postură, atâta vreme cât el însuși mai păstrează ceva din copilul care-și venerează propria mamă la modul primar, „matricial”. Acest dat inițial, „conștientizat la maturitate”, îi hrănește sensibilitatea, făcându-l capabil să ajungă la „revelația maternității” ca valoare umană universală, definitorie pentru specie. Dar cât de „matur” sau la ce vârstă descoperă bărbatul toate acestea? P.H. Lippa închină să atribuie acest „har” doar senectuții înțelepte. Tânărul caută cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
îndrăgostit. Nu știa că poate reacționa necugetat când s-a pus problema „responsabilizării” legăturii lor, adică odată cu apariția iminentă a copilului. În fine, nu gândise niciodată că o nouă perspectivă existențială (indusă de responsabilitatea paternă) poate schimba radical meditația și sensibilitatea unui bărbat. Nașterea unui copil nu este un simplu eveniment, ci un mister. Din clipa în care imaginația sa a început să lucreze (mai exact, după ce Teodora l-a anunțat că are de gând să păstreze sarcina cu orice risc
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
intuiția poetică, capabilă să pătrundă nemijlocit, fulgurant în inima acestei suprarealități, după legea "totului sau a nimicului" (una din legile fundamentale ale activității inimii!), îngăduind intrarea în funcție a unor receptori particulari ai emoției sufletești și spirituale, receptori a căror sensibilitate variază de la om la om. Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și suprapune o altă lume "pe-astă lume de noroi", scrie Eminescu, "Înger palid cu priviri curate, ...Strai de purpură și aur peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
coboară în corpul cel urât ?" Autorul Luceafărului dispunea de două entități, două firi: eul intramundan, empiric și sinele transmundan. Aceste naturi nu erau psihologice, ci ontologice, delimitate axiologic, sinele extramundan fiind o conștiință-martor valorizantă a existenței. Geniul: maximă deschidere a sensibilității și a intelectului pentru a evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la omul arhaic și la omul de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
omul de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umane, care constituie un miracol demiurgic: deși omul este un produs al acestei lumi, conștiința omului o judecă axiologic, o găsește minusvalorică și încearcă să o înlocuiască cu alta superioară. Dintru început, a revenit poeziei gânditoare, această demiurgie, în care sensibilitatea și reflecția se îmbină indisolubil, astfel că emoția inimii este totodată și emoție a minții. Mai apoi, din poezia gânditoare arhaică Ghilgameș, RigVeda, Iliada, Miorița avea să se desprindă filozofia ca meditație teoretică, "obiectivă", asupra vieții, a omului, a lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
proporții, raporturi numerice. Grecii au considerat însă că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus. Uomo universale În definirea axiologică transfinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este mereu în devenire, nimeni nu poate ști vreodată încotro se îndreaptă evoluția sa. Ca atare, Joseph Arthur Gobineau avea dreptate să afirme: "Ignoramus et ignorabimus". Kant formulează concepția conform căreia ceea ce noi cunoaștem este creația aparatului nostru cognitiv subiectiv sensibilitate și intelect de care dispunem. Lucrul în sine" (das Ding an sich) rămâne incognoscibil. Și tot atât de necunoscut rămâne și sufletul, interioritatea noastră: "A te cunoaște pe tine însuți, este lucrul cel mai dificil", spunea încă în zorii filozofiei grecești, Thales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și ne induc elanul către idealități prin care ne depășim spre a atinge stări ontice superioare. "Ultimul filozof, afirmă Karl Jaspers, care ne arată drumul spre cea mai înaltă măreție a ființei este Nietzsche". Educația nietzscheană are loc prin inducerea sensibilității pentru valori, pentru transvaluarea vieții. Dar gândirea sa nu ne înalță până la ele prin raționamente rigide, ci prin infuzarea unui patetism poetic al minții. Prin gândirea poetică nietzscheană ne auto-descoperim ca adevăr al ființei și ne înaripează în elanul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
patetism poetic al minții. Prin gândirea poetică nietzscheană ne auto-descoperim ca adevăr al ființei și ne înaripează în elanul de a ne depăși. Acest lucru nu prin precepte, "prescripții", ci prin "sentimentul intelectual" care nu se află decât într-o sensibilitate filozofică deschisă spre adevăruri ultime, prin "intuiția metafizică" de care vorbea Eminescu. Gândirea lui Nietzsche ne menține într-o tensiune continuă, poetică, străbătând prin apofantic și apofatic, prin afirmații și negații, nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ew'ger Liebe Wir verschweben, wir verschwinden. "Liberi, în zbor arzător/ Vom sui fără hotare,/ Pân'ce-n veșnica iubire/ Ne vom soarbe, vom dispare." Există și o justiție a unicității în poezie. Poemul este un act unic al unei sensibilități metafizice unice surprinsă într-un moment al grației unic de un dicteu unic, exprimând o deschidere ontopoetică unică. Și fiind o experiență solitară, absolut singulară, ea este irepetabilă și astfel, intransmisibilă, incomunicabilă în adevărul ei originar. Așa fiind, aceste multiple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Așa cum am afirmat și altă dată, există o întrepătrundere universală a energiilor spirituale. Energiile emanate de creațiile poetice, care sunt dintre cele mai subtile, nu știm unde, când și sub ce formă se fructifică în univers. Pot induce gânduri, crea sensibilități, sau poate genii. Pot schimba o epocă aflată în restriște, o lume ce "pe nesimțite cade în fund de chaos", cum scria Eminescu. Preluând de la Hölderlin ideea: "Ceea ce durează, poeții întemeiază" Martin Heidegger afirmă că de abia prin Poezie, artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de la Hölderlin ideea: "Ceea ce durează, poeții întemeiază" Martin Heidegger afirmă că de abia prin Poezie, artă în general, Ființa ajunge la propria sa prezență. O poezie elevată va salva omenirea actuală. Poezia este marele posibil uman. Este o tensiune a sensibilității și intelectului care depășește lumea și eul empiric intramundan și dă aripi eliberatoare sinelui transmundan, homo sui transcendentalis nietzschean, abolind timpul consumptiv, apteric, pentru a deschide porțile eliberării metafizice în mers pasionat fără încetare, asemenea lebedelor în zbor extatic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a obiectat vehement cu precădere la intențiile mamei de a-l stabili pe țar la Paris, în mansarda unei braserii care avea să-i devină o a doua casă. Mama nu l-a iertat, evident, niciodată pentru lipsa lui de sensibilitate. Represaliile nu au întârziat să apară, sub forma unei diete anoste, departe de fanteziile persona jului ei călător, la care ne-a condamnat în bloc, dar pe care numai tata a resimțit-o așa cum fusese ea intențio nată - un surghiun
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]