1,780 matches
-
prinseră și ei curaj. Cornel se apropie și-i aranjă potcapul, nu înainte de a i-l împinge nițel pe o ureche, așa, ca să-i dea un aer ștrengăresc. Nepoții se strânseră fascinați de culoarea de lumânare a Bunicului. Îl atinseră sfioși, apoi luându-și-o în cap, începură să se joace cu degetele groase și galbene, aplecați peste marginea sicriului. Parcă și mirosul emanat de mort era tot unul de lumânare, dar de lumânare adevărată, de ceară, iar nu de parafină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Prin părul răvășit acum zac zdrobite urmele podului de altădată. Pasul său este lin și unduitor. Între firele sale sticloase dansează peștii. În pieptul său nămolos broaștele rostesc o rugăciune începătoare. Resturile execuției sunt date înapoi celor care le revendică. Sfios simte deja o urmă de regret. În parc se reface tot ce s-a stricat. Unii mătură curățind gunoaiele scoase de vânt în cale sa. Drujbele retează stârvul plopului ce stă spânzurat în uitare cu o gaură în pântece. Pe
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
toți ceilalți, astăzi, precum ieri și precum mâine, de misterul, de neliniștea, de spaima, de vântoasele și de haosul tenebrelor și nopții... Apelul ciudat de rugător și de cazon al Șefului, se și îndeplini, fără vreo vorbă. În întunecime, cuminți, sfioși, cei doi tovarăși așteptau, cu ochii-nchiși, în tihnă și în înțeleaptă reculegere, scurgerea celor câteva minute, perioadă standard după care, ca de obicei, venea și obișnuitul îndemn de Rupeți rândurile! Apoi, sosea și somnul. Somnul lor cel adevărat, cel
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vorbit singur: ― Pămîntu-i al nostru, că noi îl muncim, tot pămîntul! Cârciumarul, văzând că s-au încurcat lucrurile, își făcu treabă la tejghea, dăscălindu-și ajutorul cu mai multă vehemență. La o masă, lângă ușă, un jandarm tânăr, cu înfățișarea sfioasă, stătea la un pahar cu Anton Nacu, vorbind rar și uitîndu-se cu jind afară la hora tineretului. Om prudent, Busuioc trăgea mereu cu coada ochiului într-acolo. Îi era teamă că jandarmul, sub pretext că privește hora, asculta ce vorbesc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și adevărată. Grație ei i-a revenit inspirația poetică. În fiecare seară, scăpat de obligațiile pentru Drapelul, învăluit într-un nour de fum de țigări, scria versuri de glorificare a făpturii divine. De altfel, Tanța răspundea cu aceleași sentimente. Deși sfioasă, i-a mărturisit că nici n-ar mai putea trăi fără el. Trei zile dacă nu-l vedea, născocea motive să fie la Lenuța, confidenta dragostei ei, care, firește, chema pe Titu. Toate acestea nu-l împiedicau să-și împlinească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în rezervorul minții, se ridică, luă lampa de pe noptieră și o duse pe masă să aprindă lumina. Scoase abajurul, apoi sticla, cu multă băgare de seamă, mereu îngîndurat. Uitîndu-se după cutia de chibrituri i se păru că aude un ciocănit sfios în ușă. Până să se întoarcă, ușa se deschisese. ― Tanța?! făcu dânsul atât de mirat, că-i fu în aceeași clipă rușine de tonul întrebării. Tanța rămăsese lângă ușă, cu ochii mari asupra lui, parc-ar fi nimerit într-o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
văzuse niciodată pe acasă. ― Mi-am luat congrua pe șase luni și am venit, că tot mi-era frică să nu mă strângă Dumnezeu și să nu mai apuc să văd și eu țara noastră! zise Belciug cu surâsul lui sfios și cu o mare bucurie în toată înfățișarea. Azi-dimineață am sosit și de la hotel am venit drept aici, ca să nu mă rătăcesc până m-oi obișnui! Tatăl lui Titu, ca să-și înalțe odrasla, dăduse preotului ideea să-l caute la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
toată ziua și pe care-l înlăturase mereu. Te pomenești că țăranii vor crede că mi-a fost frică și..." Ajunsese la marginea grădinii, unde începea ogorul. Conacul rămăsese în urmă. Felinarele din curte pâlpâiau galben de departe, ca niște sfioase candele de veghe. Se opri și se întoarse pe loc să mai vadă cum ardea conacul lui Buruiană. Bătrânul avu subit o strângere de inimă. Privind de aici, focul părea că mistuie chiar propriile-i clădiri. Pata roșie pe cer
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rămânea de teamă să nu se mai întîmple ceva și ei să lipsească. Astfel, înspre ziuă, curtea se mai liniști de oameni și focul însuși ardea mai potolit și sătul, cu pâlpâiri somnoroase. La fereastra bătrânului conac veghea aceeași lumină sfioasă. Scânteile mari zburătăceau ca fluturii pe coperiș și se stingeau atingând olanele bătrâne, parc-ar fi căzut pe gheață. Ichim închise ușile spre cerdac, să nu mai intre nimeni să tulbure odihna casei. Un răstimp a privegheat el lângă boierul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ciocneau într-un vîrtej: ― De ce mai vine armata?... Să ne omoare pe noi?... Ce le-am făcut noi lor?... Câini suntem ori oameni, de nu ne lasă să trăim?... Nu ne-au asuprit destul boierii? Porneau răspunsuri de ici-colo, mai sfioase la început, apoi îndrăznețe și răcnite: ― Să vie și armata, că noi tot nu ne lăsăm!... Mai bine murim cu toții, ca să scăpăm de toate!... Nu ni-e frică nouă de armată!... Cu furcile o să-i alungăm, dacă vin asupra noastră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și care era cufundat în beznă. Nu era nimic. Își șterse broboanele de sudoare de pe frunte care începuseră să i se prelingă pe pleoape. ― Da' unde dracu' te-ai băgat? Din fundul antrepozitului răzbătură niște răcăituri. Fură urmate de un sfios dar liniștitor mieunat. Era neîndoios un vaiet de origine felină. Brett oftă și porni într-acolo. Ripley făcu o pauză și privi detectorul cu resemnare Lumina roșie pierise demult, acul rămase nemișcat, iar semnalul sonor nu-i mai alarma. În ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
sunet. A mai încercat de cîteva ori - vroia să-mi spună probabil ceva -, dar tot fără nici un rezultat. Îi e sete ! - mi-a fulgerat prin minte și am dat năvală în casă după un lighean cu apă. Gertrude era însă sfioasă ca orice rață și nu s-a apropiat de lighean. Am recurs la mijloacele umane, violente, dar eficiente, am încolțit o, am luat-o în brațe și am băgat-o cu ciocul în apă. O vreme a rămas demnă și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de fleacuri - și privind tot timpul, la lumina palidă a neonului din curtea morii, cesulețele noastre de tablă aurie. Luci tocmai începuse încă una din poveștile lui cu cai îmbrăcați în fireturi, când l-am văzut pe Mendebil ieșind încet, sfios, din scara blocului și înaintînd spre șanțurile de canalizare. Nu ne-a venit să credem când l-am văzut coborând ușurel într-un canal. Era să cădem din pom de-atîta încordare. Căci Mendebilul se plimba de colo până colo prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pur și simplu o magazie aflată, Dumnezeu știe de ce, în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i s-a făcut rău. Am oprit căruța și ea a coborât, a dat ocol de mai multe ori magaziei, a atins-o sfios cu vârful degetelor, a încercat cu infinită delicatețe lacătul grosolan de la ușă și în cele din urmă s-a lăsat în genunchi pe brazdele noroioase, ca în fața unui templu. Abia a putut s-o urnească de-acolo țăranul care mâna
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un ineluș, probabil de argint, fără piatră, care avea să fie a doua verighetă. Totul era pregătit. Lângă foișor am format alaiul. Ester m-a privit o clipă în ochi și m-a luat apoi de braț cu un gest sfios, pe jumătate jucat, ținând la piept, cu cealaltă mână, buchetul de flori. Abia i se vedeau trăsăturile feței prin voalul aranjat cu grijă pe cap. O priveam cu coada ochiului, pe când înaintam cu pași mici spre "altar". Celelalte fete, solemne
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șuvițe dezordonate, șaten-închis, îl făceau să pară de cel mult douăzeci și cinci de ani. Oricum, pentru mine, cea de-atunci, nu era mare diferență între douăzeci și treizeci de ani. Tânărul era pentru mine "un om mare". Am închis ușa și, sfioasă, am făcut câțiva pași înăuntru, până am ajuns lângă umărul lui. Era concentrat, mâinile lui căutau literele claviaturii, care păreau că-l fascinează, dar nu bătea nici pe departe atât de repede ca dactilografele de la notariat. Ochii căprui întunecat aveau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Unei fete? ― Și unui copil, mă lăudai eu. Cel puțin... ― Așa fac toți europenii? Ezitai. ― Adevărații europeni, da. Se gândi și închise o clipă ochii, dar numai o clipă, căci izbucni în râs și iarăși își" prinse sânii sub brațe, sfioasă. ― Poate că își cer iertare numai între ei, albi între albi. Mie mi-ar cere cineva iertare? ― Desigur. ― Și lui Chabù? ― Și ei. ― Chabù e mai neagră decât mine. ― Nu e adevărat. Îi străluciră iarăși ochii. ― Ba da. Eu și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îmbufnată, dând din picioare pe sub masă. Mă prefăcui că nu bag nimic în seamă, dar mă durea s-e văd întristată pe d-na Sen, pe care o iubeam ca pe o mamă, deși arăta atât de tânără și de sfioasă. Când plecai, Maitreyi veni după mine pe coridor. Aceasta nu se mai întîmplase niciodată, să se apropie de odaia mea, noaptea. ― Te rog să-mi dai înapoi floarea. Observai numaidecât că era emoționată. Făcuse chiar e foarte serioasă greșeală de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că, dacă Maitreyi nu poate opune magiei lui Uday Shankar mistica dragostei noastre, nu merită decât să fie părăsită ca cea din urmă femeiușcă. Am ieșit întîmplător pe coridor și am văzut-o pe Maitreyi șezând lângă Uday, întrebîndu-l foarte sfioasă lucruri pe care nu le puteam auzi. M-a mirat cât de senin priveam spectacolul acesta. Peste câteva minute mă întîlnesc cu Maitreyi pe scară, și ea îmi spune, strîngîndu-mi brațul pe furiș: ― Am încercat să aflu de la Shankar cheia
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
văzu câinele, la câțiva metri de ei, în marginea porumbiștii. - E din sat, spuse Iliescu ridicîndu-se în picioare și fluierîndu-l prietenește. Trebuie să fie satul pe-aproape. Era un câine slab, hămesit, cu părul arămiu decolorat de praf. Se apropie sfios de ei, neîndrăznind să se gudure. Rănitul întorsese capul și-l aștepta. Tremurul buzelor încetase brusc, și fața arăta acum streină, împietrită. - Dacă e bolșevic și nu l-a învățat nimenea, n-are de unde să știe, vorbi Zamfira ridicîndu-se în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ceas. Că satul nu e departe. Darie își aprinse țigara și-i privi pe toți trei, pe rând, zâmbind. - Nu se vede nimic, spuse. Unde te uiți, numai lanuri de porumb, numai lanuri... Câinele se oprise la câțiva metri, scâncind sfios, cu ochii ațintiți asupra bucățelelor de zahăr. Zamfira oftă. - Să-i mai spunem de-ale noastre, că poate pe astea le înțelege mai bine. Cât ne-am odihni noi aici, să-l ținem de vorbă, să-i spunem cum o să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
gânduri. Dacă m-ați adus cu un avion special înseamnă că lucrurile s-au încurcat rău de tot. Și pentru că, pe vremuri bune, se spunea că am iarba fiarelor... Ca la un semnal, toți șase izbucniră într-un râs scurt, sfios, căutând privirile lui Ghibercea. - ...V-ați închipuit că, doar ce-am să scot iarba fiarelor din buzunar, am să ating lacătul și, ca prin farmec, au să se sfarme toate încuietorile. Apucă ceașca, o dădu peste cap, apoi, adresîndu-se lui
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
avut dreptate, repetă coborând glasul. N-am avut noroc, nici eu, nici dumneata. Am pierdut atâta timp... Trebuia de mult să mă cauți, și să vii să mă vezi. Ai fi fost astăzi celebră... - Vă mulțumesc, Maestre, șopti Maria, ștergîndu-și sfioasă lacrimile cu podul palmei. - Nu vrei să mai cânți ceva? Încă una din bucățile dumitale preferate? Maria îl privi cu un mare zâmbet luminîndu-i fața, apoi se plecă ușor asupra violoncelului și așteptă. - Am putea așeza lucrurile în ladă, șopti
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mansardă. Sufăr, fiindu mi silă de mine cu mult mai mult decât de ceilalți, fiind totuși conștient că prin slăbiciunea mea întrețin trivialul conflict. Dovada : în ciuda hotărârii luate, când, după dejun, ea mi-a adre sat, pe un ton destul de sfios, rugămintea să o acompaniez la o mică promenadă prin grădină, m-am învoit imediat. Scuza singură ce o pot invoca este că Margot se afla și ea de față. Apoi dragostea pentru grădină este probabil unicul sentiment pe care nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să te gândești la ce ai greșit. Tot acum, în această sfântă zi, după ce se cântă Prohodul și se trece pe sub masă, pentru “a lua aer”, asemenea ritualului spovedaniei, incepand cu cei mai bătrâni bărbațti ai satului și încheind cu sfioasele copile, oamenii primesc împărtășanie. Tradiția spune că 3 zile după aceasta împlinire sufletească, nu ai voie să scuipi sau să săruți obrazul nimănui, căci “magia” dispare. M-am hazardat în discuție și am uitat să vă spun așa cum am văzut
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN MÂNJEŞTI. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Bianca Cărăuşu () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2079]