13,467 matches
-
la forța noastră de apărare și să Îi expunem pe oamenii noștri posibilității de a fi cumpărați și preluați de Caetani, care ni-i va Înapoia ca șerpi aflați la porunca lui, gata să ne muște mâna. Sau ne va sili să căutăm alții. Gândiți-vă la muntele de florini pe care va trebui să Îi scoatem din sipetele noastre ca să angajăm soldați mercenari de la Genova. Această observație deschise probabil breșa. Chiar și Lapo Salterello, cu toate că Îl fixa În continuare chiorâș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt șovăi o clipă, Înainte să răspundă. Părea stânjenit. — Oh, un nume pe care Îl cunoști prea bine. Beatrice. Dante se opri brusc, cu ochii larg deschiși de surpriză. Îl Înșfăcă de un braț, silindu-l să se apropie. În minte Îi reveniseră cuvintele juristului din timpul Întâlnirii lor În chilia de la San Marco. — Nu mi-ai vorbit dumneata despre simpatiile imperiale ale meșterului? — Da... sau cel puțin așa se zvonea la Roma, răspunse Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl observe. Păreau curioși de expresia lui. Dar poetul nu voia să aibă de a face cu Întrebările lor. Nu acum. Mai Întâi, trebuia să aibă veștile despre trupul celui ucis. — Vă salut, messeri. Din păcate, Încurcăturile cotidiene mă silesc să mă despart de domniile voastre. Necesitățile Comunei sunt presante, mai zise el, Întorcându-le spatele și apucând-o spre colțul străzii. 10 În aceeași zi, În jurul amiezii Dante trecu, cu capul plecat, pragul porții de la Ospedale della Misericordia. Din grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înfășură grijuliu În bucata de postav, Împreună nu măciulia aurită. Apoi, cu bocceaua strânsă sub braț, Își continuă drumul cu capul descoperit, sub văpaia soarelui. Dar după ce făcu nici măcar o sută de pași, o slăbiciune neașteptată, Însoțită de amețeală, Îl sili să se rezeme de zid. În timp ce Încerca să Își revină, cu ochii Închiși, așteptând ca vertijul să se oprească, Își aminti că nu pusese nimic În gură de o zi Întreagă. În afară de vinul lui Baldo, Își zise el clătinând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
salut. — Dacă așa stau lucrurile, mă tem să tot prost se Însoțește și cu umblatul pe mări. — Și totuși nu e marea scrinul tuturor bogățiilor? — Dacă e așa, atunci pentru mine scrinul acela a rămas bine Închis, iar acum sunt silit să caut pe uscat, replică celălalt, arătând cu un gest spre ușa prăvăliei din spatele său. Dante ar fi vrut să pătrundă dincolo de suprafața acelei veselii forțate. I se părea că venețianul ținea să Își subaprecieze În mod voit posibilitățile, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
preț de câteva clipe, iar apoi Își ridică brusc mâna dreaptă, cu degetele aranjate după semnalul de recunoaștere al Artei spițerilor. — Auxilium peto, exclamă dânsul. Era formula prin care un confrate Îi cerea ajutor altuia. Dante repetă mecanic acest gest, silit să respecte jurământul care Îl lega: — Auxilium fero, răspunse. Acum, Sprovieri părea Îmbărbătat. Îl apucă de un braț, strângându-l cu putere. — Pe bună dreptate considerăm important acest secret. Dar nu e singurul, sub bolta cerească. Există altele mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca un mecanism de duzină! Măgarul... Am aruncat nemulțumit privirea pe ceasul de la bordul mașinii și iritarea mea a virat subit În stupefacție: arăta exact aceeași oră! Am strivit Între dinți un neacademic ei, drăcia dracului și am respirat adânc, silindu-mă să mă desprind din moleșeala nefirească pe care nici măcar revelația perplexă că dormisem buștean peste patru ceasuri nu izbutea s-o risipească pe deplin. Taciturnul conducea impasibil, dar Îmi supraveghea atent, cu ochii lui ca o imensitate verde, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fi dat În lături să mă suprime? Atenție, mi-am spus În gând, nu trebuie să bănuiască pentru nimic În lume ce Întrebări Îmi umblă prin creier. Ceva Îmi spunea că amenințarea inițială plutea, la fel de consistentă, asupră-mi. M-am silit să par degajat și nepăsător: - Și cu ce argumente v-a convins doctorul Wagner să-mi mai dați o șansă? Măcar să știu pentru ce trebuie să-i fiu recunoscător... - Cu singurul argument imbatabil În astfel de cazuri: acela că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pentru perspicacitate... Brusc, pe fizionomia lui Roger Howard, luminată de ochii aceia neverosimil de verzi, a reapărut expresia distantă și refractară a șoferului taciturn care mă așteptase la aeroport. - Cu riscul de a-ți părea lipsit de parolism, mă văd silit să-ți spun că pe aici funcționează totuși un minimum de reguli (nu spun interdicții, fiindcă s-ar putea să te crispezi și mai tare), iar sinceritatea mea are niște limite pe care, oricât mi-ai fi de simpatic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
va simți stimulat de biocurenți și va Învia, cu toate că mecanismul lui nu avea În dotare astfel de sofisticării. În tren, se mai și enervase de vreo două-trei ori pentru că, Întrebat fiind de câțiva tovarăși de călătorie cât e ora, fusese silit să ridice din umeri și să explice că obiectul de la mână Își limitase fără jenă funcțiile la aceea pur decorativă, bestia! A ajuns la destinație cu precizia matematică pe care o asigură doar transportul feroviar al țării unde ministrul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu se grăbește? Deodată mi-am auzit pronunțat numele. Vorbea Zoran. Calm, metodic, sigur. Resursele orale ale lui Roger Howard se epuizaseră, iar noul lider al subteranei punea lucrurile la punct cu o mină plictisită, agasat de faptul că era silit să reitereze adevăruri evidente. Printre alte argumente, a avansat cu satisfacție și ralierea mea la poziția taberei, de acum, câștigătoare. Sau aflată În proxima vecinătate a clipei triumfătoare. - Academicianul Adam Adam se află printre noi În aceste momente decisive tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Mehmet Hamzâ s-a născut la 10 noiembrie 1582 în satul Galatasaray, de pe coastele Anatoliei, într-o familie de turci pașnici, nevoiași (anul. acesta se împlinesc 400 de ani de la nașterea luiî. De mic ia cunoștință cu vicisitudinile vieții, fiind silit, datorită firavei sale constituții, să urmeze școala primară. Este pasionat de istorie și numismatică. în 1601, în urma bătăliei de la Szeghedin, primește o bursă de studii la Viena. Reîntors în țară, înființează „Mișcarea adevăratei propășiri otomane” (MASOKÎ, acționând pentru o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
DE METODIU ȘI VISTIERNICUL XIMACHI, DIN CAUZE PE CARE DACĂ CETITORIUL NU LE VA INTUI IMEDIAT, CU SIGURANȚĂ LE VA RECUNOAȘTE MAI TÂRZIU, ȘI îN CARE, DE ASEMENEA, DATORITĂ UNOR îMPREJURĂRI DE NATURĂ OBIECTIVĂ ȘI ALTORA DE NATURĂ SUBIECTIVĂ, SUNTEM SILIȚI A RECUNOAȘTE CĂ, DEȘI AVEM PLANUL LUI, NU PUTEM SCRIE SIMPLU ACEST EPISOD, MOTIV PENTRU CARE, CUNOSCÂND MAXIMA ȘI MĂGULITOAREA ATENȚIE A CETITORIULUI, îI SOLICITĂM ȘI LUI SCRIEREA ACESTUI EPISOD, FĂCÂNDU-L SĂ CONTRIBUIE NEMIJLOCIT LA CEEA CE PÂNĂ ACUM DOAR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să prindă orice zvon, pieptul cam mic, da-n care bate-o inimă curată, suava boltire a burții în care n-au pătruns decât mâncăruri de soi, picioarele scurte, vânjoase, luând oarecum forma ovală a calului pe care vremurile îl silesc să stea mereu, vorba cumpănită și degetul mare mult mai opozabil decât la altă lume din cauză că veghează ceas de ceas cu mâna pe mânerul săbiei - toate acestea, copila mea, ți-ar putea da de înțeles, dacă nu ești proastă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e cuvântul, tolănite într-o rână, dar într-o perfectă ordine, în șiruri drepte asupra cărora privirea lui bătea perpendicular. Căpitanul încercă din răsputeri să se trezească, se zvârcoli în pat, dar o forță mai presus decât puterile sale îl sili să stea în vis. Atunci încercă să se retragă din fața lor, se dădu de-a-ndărătelea, se întoarse... Era prins ca între două armate despărțite doar de-o fâșie de câțiva stânjeni lățime, fâșie care mergea paralel cu femeile până hăt-departe, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și recunoscu capul ciufulit, mahmur al lui Ramza-Pașa. Se apropie cu frică, oprindu-se în fața ușii întredeschise. — Care ești tu, bă? - făcu turcul. Era în cămeșoaia de noapte și avea ochii împăienjeniți de băutură. — Sunt Vodă, luminăția-ta - răspunse Sima-Vodă silindu-se a zâmbi. — Care Vodă? - zise turcul. — Sima-Vodă - răspunse Sima-Vodă. — A, da! - păru să-și amintească osmalâul. Da’ unde-ai pornit așa devreme? — După biruri, luminăția-ta - răspunse Sima-Vodă. — Bine faci - zise turcul. Da’ ia spune-mi - coborî el glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se vor dezobișnui să doarmă astfel, veghind mereu cu un ochi la ce se întâmplă în jur, va fi foarte greu să-i învingi și să dezmembrezi Imperiul Otoman. Observă că numai ienicerul cel chior părea mai obosit, deoarece era silit să țină tot timpul deschis ochiul sănătos și să doarmă numai cu ochiul lipsă, ceea ce, desigur, nu-l odihnea peste măsură. în plus, Metodiu mai observă că turcii ajunseră la o asemenea îndemânare în practicarea acestui somn de război sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
posibile se așterne pulberea cenușie a unei presimțiri catastrofe. Ce jertfe va trebui să dăm ca să desăvârșim lucrarea? Putea-va fi ea oare vreodată încheiată? Eroii ne sunt pe drumuri și, fără voia noastră, nu-i mai putem aduce acasă, silindu-i la un etern surghiun. De departe, din loc neprielnic, Metodiu și Iovănuț ne fac semne înspăimântate cu mâna și dac-ar fi mai multă liniște, le-am auzi, poate, glasurile: Nu ne lăsați! Duceți-ne acasă! I-ar consola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
p-un stîlp nu ie oameni e niște venetici țmi se face frică vorbele astea nu le-a spus ea la Întîmplare a țintit bine nu mă iartă pînă nu capitulez total pînă nu mă simte definitiv În burta ei silindu-mă să mă bălăcesc În zemurile ei scîrboase) — Sigur, aveți dreptate, un bloc e de fapt o familie, trebuie să comunicăm mai mult Între noi, să ne avem ca frații că de asta sîntem vecini cum spui dumneata — Vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
plăcerii. Acolo Înăuntru nu e niciodată liniște absolută, niciodată destul calm. Carnea vrea mereu să se rotunjească și creierul să afle mereu alte măști pentru trufie și viciu. CÎți stîlpi am bătut În sexul tău răbdător, cîte orașe te-am silit să naști, făcîndu-te părtașă la crimele mele zilnice. Deliciile Îngurgitării, gălbenușurile băute dimineața pe stomacul gol, alunecarea lor gîdilicioasă pe culoarul moale și zgîrcios al esofagului, papilele limbii excitate la umeda, tremurătoarea atingere cu corpul evanescent al stridiei - ce act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cînd În cînd soarbe din cafea, apoi din politețe intervine cu o Întrebare: — Ei, bine, dar nu Înțeleg unde vrei să ajungi? Algazi e vădit iritat de detașarea superioară a interlocutorului său. Bate ritmic cu arătătorul În masă și se silește să vorbească Încet, nereușind decît să-și accentueze răgușala. Îți repet, mon cher, că problema Îmbolnăvirii cuvintelor e chiar mai gravă decît crimele săvîrșite În văzul lumii. Doctrina oficială se insinuează aproape imperceptibil În cuvinte alterîndu-le sensurile originare, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să fiu la Înălțime, cum se spune. Ucid cu milă și frică. Mă paralizează conștiința păcatului. Și totuși persist, inventez trucuri, găsesc metode, Îi scot din cotloane cu mătura sau cu cîrpa Îmbibată de apă, născocesc incendii, uragane, revărsări, Îi silesc să se apere, Îi aduc În cîmp deschis și lovesc. CÎtă viață zemuind sub pantoful meu. Pentru ce o fi fost zămislită și spre ce aspira În ciclurile ei de creștere și descreștere? Și toată această strădanie de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bere. Nina scosese o cutie cu un cărăbuș de picioarele căruia legase o ață roșie. Se amuzau amândoi de încercările cărăbușului de a zbura și mai sus, așa legat cum era de picioarele de dinapoi. Nina îl arunca în aer, silindu-l să încerce să zboare sus, cât mai sus, și să atingă tavanul. După câteva sorbituri de bere, Dudu căpătase și mai mult curaj: - Ești ca și logodnica mea, te-am ținut în brațe când erai mică, Albă ca Zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Evului Mediu sau a Renașterii. Călătoria până la Castellana a fost nu numai amuzantă, ci și plină de învățăminte: totul era posibil, dar trebuia să muncești pe brânci și să ții fantezia la fel de aprinsă ca și inteligența. Franco mărturisea că fuseseră siliți să lucreze în acest fel pentru că turiștii vin în Italia pentru a întâlni trecutul cu lumea și obiectele lui, pentru a-și procura senzații estetice care nu mai existau în timpul nostru. Am ajuns la Castellana via Bari. Castellana se prezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
putea fi vorba decât despre un femur. De om. Pe cine ucisesem? De ce? Tânăra din noaptea respectivă? Asta ar fi putut oarecum să explice de ce fugisem de la acea petrecere, iar acum memoria îmi era ștearsă. Peste măsură de beat fiind, silisem probabil biata fată să facă lucruri la care nici măcar nu se gândea și pe care le refuzase, normal. Refuzul ei, căruia i se adăugase cantitatea uriașă de alcool și stupefiante pe care le consumasem, explicau probabil de ce o decimasem cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]