2,599 matches
-
Să sărim în luntrea mică, Îngânați de glas de ape, Și să scap din mână cârma Și lopețile să-mi scape; Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei lune - Vîntu-n trestii lin foșnească, Undoioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin și sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr. {EminescuOpI 75} DORINȚA Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi întinse
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
iubitul care vine De mijloc să te cuprindă, Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe de-asupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
oamenii, mulți deîntr-acei morți zic se scoală de se fac Strigoi... " Indereptarea legii, 1652. În salele pustie lumine roși de torții Rănesc întunecimea ca pete de jeratic; Arald se primblă singur, râzând, vorbind sălbatic - Arald, tânărul rege, e-un rege singuratic - Palatu-i parc-așteaptă în veci să-i vie morții. Pe-oglinzi de marmuri negre un negru nimitez, A faclelor lucire răzbind prin pânza fină Răsfrâng o dureroasă lumină din lumină; Zidirea cea pustie de jale pare plină Și chipul morții
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ei, Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei, Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni! {EminescuOpI 152} SCRISOAREA IV Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur-numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pe el În pantaloni și acum parcă-l țin pe jăratic.“ — Încă nu, hai să-l mai lăsăm puțin. Haideți la umbră, vă rog, spuse Margot. Era palidă la față și părea că-i e rău. Se duseră sub copacul singuratic cu coroană largă sub care era trasă mașina și urcară-n ea. — E posibil să fi murit deja În desiș. Mai stăm puțin și după aia mergem să vedem ce-i cu el. Macomber era cuprins de o bucurie sălbatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
scrierea corectă a formelor l-a și la. Despre Subcarpații și dealurile României „În partea nordică a Carpaților Occidentali, între munții Plopișului și depresiunea Șimleului, la sudvest, munții Mezeșului la sudest și dealurile Silvaniei de nord se află un munte singuratic, înconjurat de jur împrejur de dealuri joase, cunoscut sub denumirea de Măgura Silvaniei. El...străjuiește spre nord, precum zidul unei cetăți, orașul și depresiunea Șimleului... La poalele acestui peisaj, foarte plăcut colorat, se înșiruie zidurile vechii cetăți a Șimleului, așezată
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
cale de întoarcere, mă duc la altă firmă.» Sunt 60 de companii care se ocupă cu astfel de tranzacții. Se «varsă» în altă parte. Dar, în firma noastră, există un Minister de Externe independent. Eu sunt un fel de lup singuratic. Cu toate că am birou și telefon, nu sunt decât un simplu angajat. Nu primesc salariu de la firmă. Nu am nici asigurare de sănătate, nici nu-mi plătesc asigurarea socială pentru pensie. Primesc 35% din comision. Restul de 65% intră în contul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nimic. În general nu sunt o persoană cheltuitoare. Citeam cărți, scriam lucrări. Locuința mea era bine poziționată, deoarece aveam cinci biblioteci în apropiere. Puteam să împrumut cărți fără nici o problemă. Făceam jogging de la o bibliotecă la alta. Duceam o viață singuratică, dar singurătatea nu mă deranja. Presupun că majoritatea oamenilor nu ar suporta asta. Pe atunci citeam Kafka, Nadja, romane suprarealiste. Mă duceam la sărbătorile universităților. Citeam revistele pe care le publicau, mi-am făcut prieteni cu care puteam vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
eram pasionat de Nietzsche și Kierkegaard, însă treptat interesul meu s-a îndreptat spre filosofia orientală, în special Zen. Am citit diverse cărți de Zen și încercam să o practic de unul singur acasă, e genul de practică numită «lupul singuratic Zen». Partea cu abstinențele din cultura Zen nu prea am înțeles-o. Apoi - cronologic vorbind, cam odată cu angajarea - am devenit interesat de budismul esoteric Shingon, în special Kukai. Mă urcam pe muntele Kōya, în vacanța de vară mergeam în Shinkoku
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu un profet, ci o persoană care ar fi știut să elimine orice îndoială în legătură cu credința budistă. Știa să interpreteze. Oricât ai încerca să pătrunzi scripturile vechi, nu reușești. Dacă ești autodidact, nu spun că te poți considera un lup singuratic, dar ajungi să dai o interpretare personală distorsionată. Nu așa. Trebuie să progresezi printr-un antrenament adecvat, pas cu pas, până la înțelegerea corectă. După ce treci de un pas, trebuie să te oprești, să reexaminezi și să-ți dai seama ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a fost ispășită, și iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca niște pietre de var prefăcute în țărînă, idolii Astarteei și stîlpii soarelui nu se vor mai ridica. 10. Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuință lăsată și părăsită ca pustia. În ea paște vițelul, în ea se culcă și-i mănîncă ramurile. 11. Cînd i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile, să le ardă. Căci acesta era un popor fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
un colț mai dosnic, căci pe străzile principale vă temeați să nu vă văd. Și eu, care bănuiam totul, nu îndrăzneam să merg decât pe străzile principale, ca să nu vă întîlnesc. Dar când întîmplător mă aflam într-un loc mai singuratic, pe lângă gară îndeosebi, căci veneam săptămânal la București, dacă nu găseam tramvai și mă trezeam în fața unui hotel misterios, încremeneam de groază să nu coborâți de acolo tocmai atunci. Dacă era noaptea târziu, îmi spuneam că ați ales ora aceea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (§ 5.62). Wittgenstein nu tematizează această distincție, însă oferă câteva semne, indicii, situații.<ref id="101">Cf. Graham Priest, Dincolo de limitele gândirii, ed. rom. cit., pp. 310-319; Mircea Flonta, Gânditorul singuratic. Critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein, Editura Humanitas, București, 2008, pp. 168 sqq. Sunt invocate unele mărturii consemnate de Paul Engelmann (Ludwig Wittgenstein. Briefe und Begegnungen, R. Oldenbourg Verlag, Wien/München, 1970) sau M. O’C. Drury („Gespräche mit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (§ 5.62). Wittgenstein nu tematizează această distincție, însă oferă câteva semne, indicii, situații.<ref id="101">Cf. Graham Priest, Dincolo de limitele gândirii, ed. rom. cit., pp. 310-319; Mircea Flonta, Gânditorul singuratic. Critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein, Editura Humanitas, București, 2008, pp. 168 sqq. Sunt invocate unele mărturii consemnate de Paul Engelmann (Ludwig Wittgenstein. Briefe und Begegnungen, R. Oldenbourg Verlag, Wien/München, 1970) sau M. O’C. Drury („Gespräche mit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
jucat și el un însemnat rol politic dar pe neașteptate s-a retras din viața politică, a părăsit cu totul îndeletnicirile cărturărești, a întrerupt redactarea marii istorii a Portugaliei pe care o începuse și s-a ascuns la o fermă, singuratic, fără să mai pună vreodată mâna pe condei și ocupîndu-se exclusiv cu agricultura, vreme de zece ani, până la moarte. Este impresionantă și vorbitoare această totală întoarcere la pământ a lui Herculano. Am putea descifra în ea nu numai dezgustul omului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
socotit umilitor pentru tinerețea lor să-și petreacă nopțile acasă. Coimbra era într-adevăr, și pentru el, un loc ales de Dumnezeu ca să desfete ochii, mintea și sufletul omului. Iubea mai ales liniștea bibliotecilor și solemnitatea Cetății Universitare. Iubea plimbările singuratice, prin parcuri și lunci unde își putea continua în liniște convorbirile cu sine însuși. Iubea cerul calm, peisajele luminoase, trecerea molcomă a Mondegolui pe deasupra pietrișului de aur; iubea înfățișarea ponderată și totuși firească, liberă, pe care o aveau toate clădirile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
renunțând la partea muritoare din el, renunțând la pasiunile legate de limitele ființei sale. Salazar întîlnea pretutindeni, în această Coimbră medievală, romantică și revoluționară în același timp, îndemnul către lucrurile care durează: întîlnea Biserica, gloria Portugaliei și opera gândului. Timid, singuratic, studios - nimeni nu l-a băgat în seamă în primul an de Universitate. Studenții, după trecerea celor dintâi zile de euforie revoluționară, reveniseră la tipic: cursuri, serenade, nuclee politice, petreceri, discuții literare. Unii dintre ei începeau să fie dezamăgiți că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
speculație pură, ci desăvârșirea morală și spirituală a celor tineri. Nu se preocupa pe atunci de politică, mărturisește el mai târziu. Se preocupa, însă, de oameni, de legile trăirii lor laolaltă, de revendicările lor sociale. Și, deși ducea o viață singuratică, nu se putea spune că nu cunoștea oamenii. Se învățase, de la Vizeu, să judece pe viu, de la caz la caz, fără să generalizeze, fără să se mulțumească repede cu ceea ce auzea de la alții. Cunoașterea aceasta a oamenilor îi va fi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
element al familiei și că viața nu e numai în el, ci în soție, în copii, în cămin. Am mers chiar mai departe: i-am despărțit; am numit femeia și copiii valori mai mici, dar mai ieftine, de producție - unități singuratice, elemente egal de independente unele față de altele, fără legături, fără afecțiuni, fără viață în comun - și am dizolvat de fapt familia..." Într-o revoluție, ca în orice organism, totul se ține, totul se leagă. Salazar își dădea prea bine seama
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca o mamă îl încălzește Ploaia - l adapă și-l înveselește Vântul ca frate îl răcorește, Pământul pe toți ne hrănește. Până când cu toții murim Trăind îl tot scormonim Dacă în viață ne-îmbrățișează La final, în mormânt ne așează! CUCUL SINGURATIC Toată iarna-am așteptat Am tot stat și-am tot oftat Să ajung în primăvară Ca să-mi cânți cucule iară. Cucule, tu îmi cânți mie Din a mea copilărie, Eu port banii-n buzunar Să ți-i dau cu drag
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
întorcea seara în casa cea mare din spatele gardului metalic. Trebuia să facă un adevărat efort pentru a nu-și modifica orarul sau traseul. În special traseul. Cu cât se gândea la felul cum i se stricase mașina pe drumul acela singuratic de țară, în desișul aflat la o milă de cea mai apropiată fermă, cu atât i se părea mai ispititoare autostrada care trecea prin Alcina. Dar nu-i convenea să-și schimbe drumul. S-ar fi observat. Ei ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
aș fi așteptat ca ea să rămâie deasupra morii de la iaz!) Cel mai frumos lucru de-acolo pentru mine erau poate iazul și moara. Și cred că, în adevăr, era un iaz foarte frumos. O bucată era lung și trist, singuratic. O altă bucată, cu malurile pline de verdeață și de copaci. Iar moara avea ceva nemaiauzit de misterios. În sat aveam câțiva amici țărani, unul Petrea Petrișcanu mai ales. Alăturea stătea un personaj foarte important, un țăran, Tancă, care avea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mare impresie am avut-o cu altă ocazie, când am simțit pentru întîia dată moartea, când am avut întîia oară senzația lucrurilor funebre. Era într-un loc, la poalele unui deal, un loc trist, o coastă a dealului ruptă, năruită, singuratică. Acolo am văzut un cal mort, din care mâncau doi corbi mari și negri. Singurătatea locului, tristețea lui, animalul mort, cu o parte din oase goale și cele două păsări sinistre care scobeau cu ciocurile lor mi-au produs un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în timpul zilei prin munți, călătoream într-o noapte cu lună plină pe capra unei trăsuri. În toropeala luptei cu somnul, vedeam în copacii izolați de pe marginea drumului femei uriașe, care veneau întru întîmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice - stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau cîtevasecunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este "amica" visătorilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ziua îi văzusem glorioși amenințând cerul, acum erau niște ipotetice blocuri de întuneric masiv, profilate pe întunericul universal diluat în puțina lucoare a stelelor. Departe, la picioarele munților, ici și colo, se stingea și se aprindea mereu câte un foc singuratic. Iar deasupra Văraticului, în tristețea imensității, punctul strălucitor al unui luceafăr stătea să cadă dincolo de munte. Când căzu, în curând, tristețea nopții crescu deodată. Dar Adela era lângă mine, cu viața ei tânără, concentrată în glasul ei încet, fierbinte parcă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]