5,099 matches
-
comunicare lingvistică este ca și impus de trăsătura lui semantică definitorie: procesualitatea/dinamismul, care implică: • aflarea unor limite între care să se fixeze conținutul lexical concret al verbului; verbul impune/generează structuri sintagmatice în măsură să dezvolte componente semantice - expresie sintactică a acestor limite: a vedea Ț cineva Ț cineva + a vedea + ceva ceva • înscrierea între coordonatele principale ale procesului de comunicare: timpul și protagoniștii (reprezentând originea și destinația actelor lingvistice). Coordonatele temporale ale actului lingvistic se exprimă prin conținutul lexical
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și destinația actelor lingvistice). Coordonatele temporale ale actului lingvistic se exprimă prin conținutul lexical, concret sau relațional (variabil), al unor substantive (duminică, primăvară, noapte etc.) și adverbe (azi, ieri, a doua zi etc.) sau prin conținutul gramatical, abstract, al relației sintactice de temporalitate: „El singur zeu stătut-a’nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) sau al relației de opoziție proprie categoriei gramaticale timp: „Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem și nu e.” (M. Eminescu) Categoria gramaticală a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spun/vorbesc eu desenez Tu desenezi = șEu spunț că șân acest momentț când spun/vorbesc tu desenezi Cele două categorii, timpul și persoana, asigură asumarea predicației, funcție fundamentală a actului de comunicare, de către verb, care poate realiza prin aceasta funcția sintactică de predicat - actualizare a dinamismului său imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice, condiționate, dacă nu în mod absolut, în mod fundamental, de situația de comunicare: diateza
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mijloc de expresie (a subiectivității) și ca instrument de comunicare. CLASE DE VERBETC "CLASE DE VERBE" Clasele de verbe există în mod obiectiv, în realitatea obiectivă a limbii; verbele se comportă, în flexiune ca și în participarea la constituirea structurilor sintactice, în funcție de anumite particularități care le aduc mai aproape sau le îndepărtează pe unele de altele; într-un cuvânt, le grupează în mod „natural”. Existența obiectivă a diferitelor clase de verbe și identitatea acestor clase se reflectă în poziția, comportamentul și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexiv (a se sinucide, a se căciuli, a se întâmpla etc.). Complementaritatea acestor perspective ne permite să considerăm categoria verbelor pronominale o clasă lexicală, care reacționează într-un mod specific la categoriile diatezei verbale, și nu o clasă gramaticală, variantă sintactică a sintagmelor verb+pronume reflexiv. Acestor sintagme verb+pronume reflexiv li se adaugă sintagme cu structura verb+pronume personal în categoria mai amplă a verbelor pronominale. Sunt verbe pronominale, verbele însoțite în permanență, din diferite motive (lexicale, semantice, semantico-sintactice), de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a trezi (verb factitiv), a se astâmpăra, a se îngălbeni (eventiv)/a îngălbeni, a se usca/a usca, a se ajunge/ a ajunge etc.; • verbe pronominale libere; verbe în structura cărora pronumele este un însoțitor permanent dar nu are autonomie sintactică, comportându-se ca orice alt pronume subordonat unui verb. Verbele au, în general, valoare impersonală: a-i conveni, a-i plăcea, a-i displăcea etc. Pronumele personal este interpretabil ca un complement indirect (sau direct: a-l durea), care poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau direct: a-l durea), care poate fi reluat sau anticipat: „Gândind că astfel o să-ți placă ție” (M. Eminescu). Se afirmă, prin aceasta, o deosebire fundamentală între verbele pronominale libere și celelalte verbe, la care pronumele nu are funcție sintactică și nici nu poate fi reluat sau anticipat. Nu lipsesc, bineînțeles, verbele „rebele”, verbe care se lasă cu greu grupate într-o clasă sau alta, refuzând limitele impuse de clasa care le-ar putea cuprinde. Unele verbe cunosc în paralel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar putea cuprinde. Unele verbe cunosc în paralel forme cu și fără pronume reflexiv: a (se) oua, a (se) însera etc. Alte verbe dezvoltă un anumit sens lexical numai în prezența unui pronume personal în dativ, dar pronumele are funcție sintactică: a-i parveni, a-i arde etc. În sfârșit, un alt grup, mai restrâns, de verbe prezintă concomitent două pronume, unul reflexiv, în acuzativ, altul personal, în dativ: a i se cuveni, a i se acri, a i se năzări
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concomitent două pronume, unul reflexiv, în acuzativ, altul personal, în dativ: a i se cuveni, a i se acri, a i se năzări etc. Amândouă formele pronominale sunt obligatorii, obligativitate relativă, la unele, pentru pronumele personale. Pronumele personal îndeplinește funcția sintactică, proprie dativului, de complement indirect, și poate fi reluat sau anticipat: Ție ți se cuvin aceste laude. Expresii verbaletc "Expresii verbale" Sunt grupuri lexico-gramaticale, constituite din mai mulți termeni care „gravitează” în jurul unui verb, cu care intră în diferite relații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiile. Neschimbătoare rămâne și structura abstractă, „schematică”, a expresiilor cu același verb. Sunt mobile elementele care însoțesc verbul: pronume, substantive, adverbe etc. Acestea variază dar variază doar în realizarea lor concret-lexicală, păstrându-și nemodificată condiția abstract-sintactică și, deci, „funcția” lor sintactică: a-i părea bine/rău, a-i fi foame/sete, somn, dor, teamă etc., a-l durea capul/picioarele/dinții etc. Expresiile verbale sunt unități în primul rând lexicale. Sensul lor unitar este condiționat de solidaritatea semantică a termenilor componenți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
greu/ciudă etc. Sub aspect gramatical, componentele expresiei sunt mai puțin solidare (în comparație cu verbele compuse și cu locuțiunile verbale). În mod obișnuit sunt interpretate ca unități verbale nedisociabile, dar, în structura lor internă, pot fi identificate diferite relații și funcții sintactice. Într-o expresie ca mi-e foame, substantivul foame, în nominativ, poate fi interpretat ca subiect (în orice caz, prezența sa în sintagma predicatului interzice în mod absolut relația cu un alt subiect, exterior predicatului), iar pronumele în dativ, mi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sintagma predicatului interzice în mod absolut relația cu un alt subiect, exterior predicatului), iar pronumele în dativ, mi, ca un complement indirect. Fără îndoială că interpretarea ca subiect a substantivului foame este doar demonstrativă, pentru că, de fapt, situația lui sintactică este diferită de a altor substantive-subiect, agent, protagonist (activ sau pasiv) al acțiunii verbale. De aceea, substantivul nu primește articol. Diferită este însăși situația verbului care nu se constituie singur în predicat al unei propoziții ci doar prin intermediul întregii expresii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pasiv) al acțiunii verbale. De aceea, substantivul nu primește articol. Diferită este însăși situația verbului care nu se constituie singur în predicat al unei propoziții ci doar prin intermediul întregii expresii. Verbul este, în asemenea construcții, un tip particular de auxiliar sintactic; în orice caz, este singurul component al expresiei capabil să exprime categoriile gramaticale esențiale predicației: timpul și modul. Locuțiuni verbale4tc "Locu]iuni verbale 4" Sunt grupuri fixe de cuvinte, cu sens lexical și gramatical unitar. Alături de verb - element central, indispensabil
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a însemnat totul în jurnal. (verb de acțiune) Mihai înseamnă totul pentru Ioana. (verb de relație) • Prin mutații semantice, de tip metaforic/metonimic sau în legătură cu dezvoltarea unor sensuri gramaticale categoriale (în interiorul diatezei, în mod special), sau cu dezvoltarea unor relații sintactice, verbele trec dintr-o clasă în alta: a îmbătrâni Ț a-l îmbătrâni (necazurile) (verb de devenire) (verb de acțiune) a se plictisi Ț a-l plictisi (prietenul) (verb de stare) (verb de acțiune) a lenevi Ț a se lenevi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eu să se astâmpere.). CLASE DE VERBE ÎNTC "CLASE DE VERBE ÎN" SISTEMUL GRAMATICAL AL LIMBIITC "SISTEMUL GRAMATICAL AL LIMBII" Poziția verbului în sistemul gramatical al limbii este dependentă în măsură însemnată de poziția lui în sistemul lexical, la nivel sintactic și rămâne independentă de sistemul lexical, la nivel morfologic. Conținutul lexical concret al verbelor și/sau apartenența lor la diferite clase din perspectiva celui de-al doilea nivel de organizare a planului lor semantic determină constituirea unor clase semantico-sintactice de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbelor și/sau apartenența lor la diferite clase din perspectiva celui de-al doilea nivel de organizare a planului lor semantic determină constituirea unor clase semantico-sintactice de verbe; apartenența lor la aceste clase le orientează sau chiar le condiționează funcționarea sintactică. A. CLASE SEMANTICO-SINTACTICE DE VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perspectiva celui de-al doilea nivel de organizare a planului lor semantic determină constituirea unor clase semantico-sintactice de verbe; apartenența lor la aceste clase le orientează sau chiar le condiționează funcționarea sintactică. A. CLASE SEMANTICO-SINTACTICE DE VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
organizare a planului lor semantic determină constituirea unor clase semantico-sintactice de verbe; apartenența lor la aceste clase le orientează sau chiar le condiționează funcționarea sintactică. A. CLASE SEMANTICO-SINTACTICE DE VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
orientează sau chiar le condiționează funcționarea sintactică. A. CLASE SEMANTICO-SINTACTICE DE VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
condiționează funcționarea sintactică. A. CLASE SEMANTICO-SINTACTICE DE VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent. Verbe predicative - verbe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Din prima perspectivă, a capacității (condiționată semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Din prima perspectivă, a capacității (condiționată semantic) de a-și asuma și de a îndeplini funcția sintactică specifică, se disting două clase de verbe: • verbe predicative • verbe nepredicative Sunt verbe predicative verbele care pot realiza singure funcția sintactică de predicat. Prin conținutul lor semantic concret, cu foarte puține excepții, toate verbele limbii române sunt predicative. Sunt verbe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicative - verbe nepredicative" Din prima perspectivă, a capacității (condiționată semantic) de a-și asuma și de a îndeplini funcția sintactică specifică, se disting două clase de verbe: • verbe predicative • verbe nepredicative Sunt verbe predicative verbele care pot realiza singure funcția sintactică de predicat. Prin conținutul lor semantic concret, cu foarte puține excepții, toate verbele limbii române sunt predicative. Sunt verbe nepredicative verbele care, prin conținutul lor semantic, în mod absolut abstract, funcționează doar ca instrumente gramaticale ale predicației, verbele care, datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticale ale predicației, verbele care, datorită conținutului lor semantic, nu pot realiza singure funcția de predicat, precum și verbele care, prin mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor predicative, indiferent de planul lor semantic.Esențial pentru realizarea predicatului enunțării ( din interpretarea autorilor acestei ediții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]