1,233 matches
-
o cercetare istovitoare asupra diferiților copaci, care Împiedică observarea pădurii. De asemenea, este evident că astăzi, În câmpul particular al istoriei religiilor, atenția tinde să se concentreze mai ales asupra prezentului, În cadrul unei Înclinații dominante de dezistoricizare, care marchează contextul sociocultural actual, favorizată fie de impunerea diferitelor interese convergente din nevoia de a cunoaște mai bine situația religioasă actuală, fie de impunerea În paralel a metodelor neistorice. Istoria, pe de altă parte, acționează În funcție de mulți factori oscilanți. Astfel, pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aflat, cel puțin În Europa ultimului secol, În fruntea modelelor de evoluție unilineară a culturii umane sau a modelelor antievoluționiste de tipul „ciclurilor culturale”. Cât despre comparația etnografică, se știe astăzi cât este de imprudentă Încercarea de a deduce trăsăturile socioculturale ale trecutului, plecând de la observarea societății și a culturilor actuale. Trecutul preistoric și populațiile analfabete ale prezentului nu sunt neapărat identice, preistoria care Încă mai trăiește nu este preistoria Îndepărtată, chiar dacă Între acestea există legături. În același fel, trebuie considerată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la presupusul nucleu ce caracterizează acest fenomen cultural. Dar acest proces se poate dovedi imposibil. În formularea lui D.L. Clarke (1978), care accentuează o viziune asupra culturii ca „sistem” de componente interconectate, religia se constituie Într-un subsistem al sistemului sociocultural alcătuit de fiecare grup uman (din fiecare „cultură” unică). Acest mod de a privi lucrurile, apărut În mediul antropologic, este foarte util În arheologie, În măsura În care subliniază interdependențele dintre manifestările religioase și alte comportamente abstracte sau concrete, care, parțial, sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
comunitate. A ajunge la un astfel de rezultat nu Înseamnă, desigur, reconstruirea „unei religii” moarte, dar constituie o contribuție care aduce lumină Într-o cercetare deloc ușoară. 5. FORME ALE RELIGIEI ȘI FORME SOCIOCULTURALETC "5. FORME ALE RELIGIEI ȘI FORME SOCIOCULTURALE" Partea metodologică precedentă este o introducere obligatorie pentru orice tip de tratare a manifestărilor religioase din epoca preistorică. Acum se poate trece la cercetarea și descrierea propriu-zise. Ceea ce urmează este o selecție critică, cât mai amplă posibil, a cunoștințelor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se manifestă În sud cam pe la 6 500 Î.Hr. și la nord spre 4 000; epoca de bronz Începe În Grecia spre 3 000 Î. Hr. și ajunge În Scandinavia puțin după 2000. Tabelul nr. 1. Evoluția umană: stadii socioculturale principale Notă: Reintroducerea „arheoliticului” este propunerea autorului. Paleoliticul timpuriu este adesea Împărțit În mijlociu și inferior. În Europa, paleoliticul târziu este numit paleolitic superior sau leptolitic, iar În ultima lui fază, epipaleolitic sau mezolitic. În unele părți ale lumii, neoliticul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acest secol: Începutul și sfârșitul fiecărui stadiu diferă În fiecare parte a lumii, acesta fiind motivul pentru care nu se furnizează informații. În mai multe rânduri, cercetătorii au sugerat intuitiv că fiecărui tip de societate și cultură - sub orice formă socioculturală sau „tip cultural”, În sensul indicat de J. Steward - Îi corespunde un anumit tip de religie: religia vânătorilor, religia agricultorilor, a păstorilor nomazi și așa mai departe. Prin analogie, nu Întâmplător, aceiași cercetători au considerat că pot distinge o artă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unui homo sapiens de tipul nostru. Cele mai vechi urme religioase se găsesc, de fapt, și la neanderthalieni, și la oamenii asemănători cu noi; de exemplu, capacitatea gândirii religioase, precum și alte capacități latente, existente cu mult Înainte de găsirea unui context sociocultural În care să-și dobândească propria funcție și dezvoltare. O altă concluzie care se poate desprinde este că religia urmează dezvoltarea umană doar În linii mari. Comportamentul religios pare să fi dobândit o complexitate din ce În ce mai mare, ca, de altfel, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
VI-lea d.Hr., cu ultimul „diadoh” al școlii din Atenaxe "Atena", Damascius. În aceste secole se realizează un proces decisiv pentru soarta culturii occidentale, mai precis acea schimbare substanțială În perspectiva ideologică și religioasă - cu toată gama reflexelor ei socioculturale - ce constă În afirmarea definitivă a creștinismului și stingerea paralelă și treptată a multiplelor expresii ale religiei politeiste tradiționale. Acest proces cunoaște momente dramatice de confruntare, contacte și influențe de intensitate diferită exercitate de ambele laturi și, În final, prevalența
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
PREISTORIA Religiile din preistorie (Francesco Fedele) 17 1. Problemele generale ale cercetării 17 2. Cercetarea rădăcinilor: religia ca și comportament 21 3. Elemete ale comportamentului religios 23 4. Izvoarele arheologice și caracteristicile lor 26 5. Forme ale religiei și forme socioculturale 29 6. Primele vestIgii: omul și moartea 31 7. Primele urme: misterul și curiozitatea 36 8. Primul „mare sistem”: o religie leptolitică? 38 9. Religie Și cosmos În paleoliticul târziu 40 10. „Marele sistem” din Europa arhaică 46 11. Creșterea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de „resursă umană” și „management al resursei umane”. Vom arăta că prin resursă umană nu putem înțelege, simplist, ansamblul personalului unei instituții. Cu un același personal o instituție poate concepe, crea și utiliza resurse umane diverse. Resursele umane sunt construcții socioculturale constând din valorizarea (aprecierea, selectarea, ierarhizarea) și valorificarea (utilizarea efectivă) capabilităților reale și virtuale ale salariaților de către manageri în cadrul unor relații sociale (de impunere sau negociere) între manageri și salariați (actuali sau potențiali). În unele cazuri (managementul de tip taylorist
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
necesită a înțelege valențele și limitele unei profesii, a avea un limbaj comun prin care să se comunice mesaje bine codificate și ușor decodifi cabile. Lucrarea va prezenta aspectele diferite ale formării culturii cooperării. 5) Competențele de activitate în contexte socioculturale diverse. Globalizarea și migrația internațională a forței de muncă duc la crearea unui mediu de muncă determinat de caracteristici multiculturale „Libera mișcare a forței de muncă, a capitalurilor, internaționalizarea pieței muncii, crearea de firme multinaționale, fac din personalul potențial al
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
exigențele umane privind calitatea și conducerea resurselor umane, pentru a asigura produse de o calitate conformă cu aceste exigențe. „Managementul marketingului” nu are ca obiect studiul relațiilor dintre cerere și ofertă ca atare, ci analiza comportamentelor umane și a deciziilor socioculturale care generează formarea și relaționarea activităților umane în sfera cererii și a ofertei. „Managementul comerțului” nu se concentrează asupra „circuitului” produselor (mărfurilor) pe piețele interne și externe, ci urmărește a descifra modelele de formare a cerințelor de consum, a deciziilor
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
trebuie să dețină (să învețe și să consolideze) o serie de competențe speciale legate de cunoașterea oamenilor, ceea ce deschide un capitol important în managementul resurselor umane (capitolul 3). 1.2. Etapele de dezvoltare a managementului resurselor umane. Resursele umane - construcții socioculturale Ce este managementul? Considerăm absolut necesar și util ca, înainte de a trata problemele managementului resurselor umane să prezentăm pe scurt câteva aspecte generale ale managementului ca atare, și evident, vom încerca să răspundem la întrebarea principală „ce este managementul?”. Formularea
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
care „anumite interese sunt arbitrar privilegiate, procesul de luarea deciziilor este distorsionat și conflictele semnificative sunt înăbușite”<footnote Ibidem. footnote>. În concluzie, „managementul nu se reduce la o sumă de metode, tehnici, procedee de acțiune practică, ci este o construcție socioculturală organic integrată în cultura unei societăți, care oferă un stoc de cunoaștere, experiență, practică și metode de acțiune care generează un spațiu de acțiune liberă, un câmp de decizii alternativ complementare sau chiar opuse”<footnote Nica, Elvira, Psihosociologia managerială, Editura
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
față de membrii unei organizații, dintre care se remarcă managementul competențelor negociate, managementul antropocentric etc. Evoluția de până acum se poate vedea în schema 7. Schema 7. Evoluția managementului resurselor umane 1.3. Rolul și particularitățile resurselor umane. Resursele umane - caracteristicile socioculturale Ce sunt resursele umane? Discutând despre managementul resurselor umane, o problemă esențială se pune: ce sens se cere a acorda conceptului de „resurse umane”. Terminologia folosită este diversă, utilizându-se termeni cum ar fi „personal”, „forță de muncă”, „salariați”, „capitalul
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
the European Communities, FOP 353, Brussels, 1993, p. 27. footnote>. Cu totul alt tip de resurse umane se are în vedere în noile orientări manageriale. Proiectul Uniunii Europene denumit „sisteme antroprocentrice de producție” (elaborat de Peter Brödner) asigură o construcție socioculturală a resurselor umane pe o arie deosebit de largă de capabilități. Înlocuind „modelul Taylor” care privește munca de nivel calificat ca ultim reziduu în dispariție a producției, revitalizarea necesară a ingineriei mecanice din Europa nu poate fi realizată fără o schimbare
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
contextul unor subînțelesuri care se refereau doar la o anumită societate. Conceptul de muncă nu se referă direct la o serie de activități observabile și empiric descrise. El este un mod de evaluare a acestor activități pe baza unor criterii socioculturale diferite, care exprimă, pe de o parte, atitudinea unor grupuri sociale față de anumite activități și, pe de altă parte, consecințele sociale majore ale acelei evaluări. Să dăm un exemplu: când consumul de băuturi alcoolice era interzis, cei care le produceau
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
pedepse sub forma muncii în folosul comunității, dar și de cei din închisori, lagăre de muncă etc.). Ceea ce se cuvine să reținem constă în necesitatea de a concepe munca nu sub forma eforturilor depuse, ci ca o reprezentare, o interpretare socioculturală, pe criteriile beneficiului societal, a activităților depuse. Munca în calitatea sa de reprezentare. Munca presupune prezența unor reprezentări conștientizate asupra sensului activității depuse. Vom da un citat mai mare din Foucault care ni se pare deosebit de semnificativ. „Vorbind în chip
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
ansamblu de opțiuni posibile, cu grade diferite de accesibilitate și dezirabilitate (paragraful 2.1). Intenția strategică este confruntată cu evaluarea diferitelor elemente componente ale contextului elaborat și se decide pe ce tip de piață se va plasa firma, adică natura socioculturală a clienților, criteriile lor de evaluare și decizie și în consecință, specificul bunurilor și serviciilor preferate. În strategiile axate pe piață (strategia de tip pull - trase) prioritatea o are sistemul de „cerere” (față de strategiile push - împinse pe ofertă<footnote „To
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
locul reprezentărilor sociale. Acest proces Începe cu stimuli primari (factori din mediul natural și social care acționează În ontogeneză asupra subiectului) și stimuli secundari (factori generați de existența socială a subiectului). Acești stimuli sunt procesați prin operatori psihoindiviuali, psihosociali și socioculturali. Ca rezultat apar reprezentările sociale, ce prin operații de actualizare a informației, evaluare a situației sociale, selectarea schemelor optime, În funcție de condițiile concrete și anticipare a efectelor acțiunilor conduc la elaborarea comportamentelor și atitudinilor adecvate situațiilor sociale. A. Neculau (2000, p.
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
reprezentării, pentru că el determină organizarea și semnificația sa internă. Elementele periferice sunt componente ale reprezentării și gravitează În jurul nodului central, aflându-se În relații directe cu acesta. Prin intermediul lor se poate opera transformarea reprezentării sociale activându-se operatorii psihoindividuali și socioculturali. Pornind de la conceptul de reprezentare socială, am realizat un studiu având ca scop cunoașterea reprezentării sociale a consumatorului. Cercetarea s-a realizat pe un lot de 211 subiecți, cu vârsta cuprinsă Între 19 și 56 de ani. Pentru culegerea conținutului
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
scenarii privind viitorul considerând tendințele globale în curs, întrucât Clubul susține că este mai bine să analizezi problemele prezentului alături de posibile tendințe ale viitorului. Întrunirile acestui grup de intelectuali din cele mai diferite domenii și din cele mai distincte contexte socioculturale au continuat însă să aibă loc anual, începând din 1968. Guvernele sau marile periodice invitau Clubul să-și țină reuniunile într-o țară sau alta, acoperind toate costurile. Iar în mod constant, marile probleme globale scrupulos identificate și definite au
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
neexplicată de restul modelelor teoretice, sau o a treia variabilă, ce dă seamă de relațiile dintre alte caracteristici în studiile nonexperimentale, care sunt predominante în acest domeniu de cercetare. Factorii psihosociologici sunt relevanți în multe modele, ca mediatori între variabilele socioculturale și implicare. Un astfel de factor important e sentimentul eficacității sinelui (self-efficacy), un concept dezvoltat de Bandura (1995), care este într-o relație de cauzare reciprocă cu implicarea actuală și reușită. Perspectiva culturală În ultimele câteva decenii câteva lucrări importante
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
școlare și alte colectivități educative sînt definite - și deci abordabile ca „microgrupuri” sociale, centrate pe o anumită sarcină. Disciplinele sociologice explorează vastul continent al condițiilor sociale ale educației, modul în care educația se integrează în societate, contribuie la inte grarea socioculturală a indivizilor educați și face acest lucru într-o gamă foarte diversă de perspective teroretice, conceptuale și de viziune. Nu există practic nici o mare școală din istoria acestei discipline care să nu fi abordat frontal și educația - de la linia „reproducționistă
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
nuanțat al lui Basil Bernstein. La rîndul său, antropologia culturii și/sau educației se ocupă îndeosebi de procesul de transmitere culturală ca atare, de la mecanismele acestuia la criteriile de selecție ale conținuturilor selectate, încercînd să descifreze cum în diferite comunități socioculturale are loc același lucru, construcția „omului ca ființă culturală” (Antonesei, 1996). Dar educația mai este studiată și de disciplinele economice - de la economia generală la studiile recente despre human capital și despre rolul investițiilor în educație există o explozie de studii
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]