1,275 matches
-
presă cu un reportaj de la Bumbești-Livezeni, Bucuria muncii. A lucrat ca redactor la revistele „Femeia” și „Căminul” (1948-1950), apoi, mai bine de două decenii, la „Săteanca”. Prima ei carte, romanul Racul, apare târziu, în 1970. Temele prozei semnate de A. - solitudinea, bătrânețea, culpa morală, spațiul închis, feminitatea ratată social, dar împlinită din unghiul unei trăiri meditative - conferă acestui univers, limitat în aparență, o anume profunzime a sondării psihologice. Componentele realului, fără să fie pretexte analitice, potențează totuși notația caracterologică pe linia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
ridice nivelul epicii la ideea majoră conținută doar virtual de fapte sunt elemente care, în ciuda reușitei de atmosferă a cărții, dizolvă în cele din urmă tensiunea analitică. Cu Veghea bătrânei doamne Gall (1973), raportul dintre tehnica psihologică (rememorarea, indefinitul reacțiilor, solitudinea chinuitoare și, din nou, complexul vinei) și cea narativă (cadru cu totul formal) se precizează în favoarea celei dintâi. Bătrâna eroină (realitate sau numai ficțiune) devine o prezență obsedantă pentru personajul narator. Într-un proces desfășurat cu hipnotică lentoare, se clarifică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
de caracter a bătrânei Emiliana. Restrângând iarăși cazuistica, „Niciodată toamna...” (1977), roman al unei bătrâne, Betina, dă seama de riscurile tehnicii narative a autoarei. Cu o mare doză de artificial, romanul e realizat mai mult la nivelul liric al motivului (solitudinea bătrâneții). Simțind parcă pericolul autopastișei, A. inaugurează prin Sertarul cu medalii (1980) un roman de familie (cu note autobiografice), unde accentului psihologizant i se adaugă respirația epică a dimensiunii istorice. Este vorba de familia bucovineană de la finele veacului XIX și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
în când din dealul cu pruni/ cineva îmi măsoară prin binoclu/ statura./ Eu îi zâmbesc/ și-mi potrivesc pe-ndelete/ cravata...” Chiar și celebrarea erosului (ca în volumul Mereu iubirea, 1988) stă sub premoniția „marii treceri”, a „nopții” care va veni. Solitudinea, angoasa, criza de timp sunt convertite fie în interogații austere, formulate în stil folcloric (Dialog nocturn), fie în melosuri elegiace (Mult prea devreme), iar drama omului e văzută, uneori, ca dramă a creației. Tonul, imagistica trimit deseori la Lucian Blaga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
Libertatea persoanei nu este posibilă decât prin existența și respectarea regulilor (legilor, normelor), este greșită opinia că legile îngrădesc, prin interdicții, acțiunea liberă. Legile, deși reglementează condițiile de acțiune, restrângându-le, fac posibilă libertatea în interiorul acestui cadru. Libertatea absolută înseamnă solitudinea absolută, eliberarea de ceilalți și de relațiile cu aceștia, are ca rezultat faptul că persoana rămâne singură în fața primejdiilor existenței, fără sprijinul celorlalți. Ceilalți oameni, chiar dacă sunt uneori cauze de supărare și neînțelegeri, reprezintă și un mijloc de supraviețuire, un
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
fie contrazis și asigurat că pericolul iminent perceput subiectiv nu este real. Într-o altă etapă, anxiosul devine autoagresiv, deși nu conștientizează acest lucru, prin modalitățile de răspuns la stimuli exteriori se Îndepărtează din ce În ce mai mult de cei din jur preferând solitudinea. Atunci când modalitatea de răspuns la stimuli externi devine o “areacție” În plan relațional și hipereacție În plan intern anxiosul Înregistrează o scădere a capacității sale de adaptare și de comunicare. Hipereactivitatea internă a anxiosului reprezintă autoagresivitatea trăită de subiect ca
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ileana Hâţu, Sorina Ropotă () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1475]
-
conversațiilor de salon și, În general, Îndatoririlor publice. Îl obosește la culme convenția și Îi pare rău că nu are suficient umor pentru a trece prin acest purgatoriu lipsit de metafizică. Explicația o găsește repede: lașitatea, consecința Îndelungatei izolări, a solitudinii care i-a atrofiat Îndemânarea de a manevra În social. Dar el găsește, la fel de rapid, și antidotul acestei Împrejurări: nici nu merită, de fapt, să facă vreun efort de adaptare la această lume a superficialității! Din când În când, Drieu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
presimțită a cititorului Îl va obliga pe autorul de jurnal să pună o surdină fantasmelor sale debordante. Intră În acest sentiment complex și teama de ridicol, și pudoarea, și acel dram de luciditate (Béatrice Didier Îl numește „pesimism”) iscate de solitudinea permanentă, sau de scurtă durată, În care autorul de jurnale intime se plasează de bunăvoie. Construindu-și autoportretul, scriitorul va avea grijă să ofere măcar senzația obiectivității, dacă nu certitudinea acesteia. Abundența citatelor În care identifică reflectări și păreri ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi prin obligarea cititorului de a reconstitui, la lectură, adevăratele dimensiuni ale autoportretului. Deschiderea spre viitor Existând inițial ca o formă scrisă a persoanei Întâi, a solitudinii și a refuzului comunității, jurnalul intim sfârșește ca o modalitate privilegiată a comunicării. Mai mult, el nu poate exista În afara complicității creatoare a cititorului, aflat În situația, doar aparent comodă, de a propune, aproape discreționar, modelele de lectură. Cealaltă ambiție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de „biografiile” lui Cicero, de scrisorile către Atticus, de „consolațiile” lui Augustin și Boetius) deschid drumul unei modalități literare cu totul noi. Nu ne aflăm, Însă, decât În prima fază a unei evoluții. Nefrecventarea agorei nu Înseamnă neapărat retragerea În solitudine. Singurătatea din care ia naștere jurnalul intim e singurătatea eului aflat fără apărare În fața lumii. Apare e un fel de a zice: primele scrieri sunt și primele infirmări ale dogmei. În Franța, În secolul al cincisprezecelea, pe lângă nesfârșitele oscilări la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Noblețea acestei vieți se transmite de la cel ce a știut să o trăiască spre apropiații săi». În sfârșit, nu putem să trecem peste o înțeleaptă cugetare a lui Isus, ce ne poate fi de folos ori de câte ori trecem prin momente de solitudine afectivă: Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, eunuci care au fost făcuți astfel de oameni și eunuci care s-au făcut ei înșiși astfel pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege, să înțeleagă!» (Mt 19,12
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
care au parte de o căsătorie fericită - suntem oarecum eunuci, căci fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, este chemat, aproape silit, să ia în considerare golurile propriei vieți. Așadar, cei ce decid să se dedice unei vieți de solitudine, care oricât ar fi ea de trăită la nivel comunitar, rămâne o viață însingurată, trebuie să se obișnuiască cu ideea unei vieți mutilate. Un astfel de adjectiv ar putea părea brutal, dar mie mi se pare potrivit. Cei care nu
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Această peregrinare interioară a fost posibilă tocmai datorită acelei vremi de viață monahală claustrală, mai întâi la Notre-Dame des Neiges, iar mai apoi la Akbès, unde fratele Charles a înfăptuit exodul său interior de purificare și de axare pe esențial. Solitudinea asistată a vieții monahale l-a făcut capabil să trăiască dura solitudine a pustiului, considerată ca o renunțare la orice fel de protecție pentru a se expune în mod radical în fața riscului părtășiei. Familiile care au apărut din «carisma» fratelui
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
monahală claustrală, mai întâi la Notre-Dame des Neiges, iar mai apoi la Akbès, unde fratele Charles a înfăptuit exodul său interior de purificare și de axare pe esențial. Solitudinea asistată a vieții monahale l-a făcut capabil să trăiască dura solitudine a pustiului, considerată ca o renunțare la orice fel de protecție pentru a se expune în mod radical în fața riscului părtășiei. Familiile care au apărut din «carisma» fratelui Charles riscă să cunoască puțin faza monahală care a pregătit experiența specific
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
care au apărut din «carisma» fratelui Charles riscă să cunoască puțin faza monahală care a pregătit experiența specific „defoucauldiană” de «mic frate». Marea școală a fratelui Charles a fost citirea evangheliei în conformitate cu tradiția monahală a așa-numitei lectio divina. În solitudinea contemplativă a Trapei, fratele Charles, după ce s-a despărțit de «lume», înțelege necesitatea de a sta la masa celorlalți, fără a desconsidera vreun tip de prietenie omenească. Așa s-a întâmplat cu Tereza Pruncului Isus, o altă sfântă care a
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
și specificitatea nu este doar adorarea euharistică, practicată chiar exagerat în vremea sa, ci lectura personală a Scripturii, în mod special a evangheliei, comentată, în scris, în fiecare dimineață. Atunci când de la Roma îl vor priva de posibilitatea celebrării euharistiei în solitudinea pustiului în care era unicul creștin, micul frate preferă să rămână în locul său de pustiu solidar, hrănit de evanghelie. De fapt, în acele vremuri era interzisă celebrarea liturghiei fără a avea pe cineva care să asiste, iar el, în plin
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
viață și credință. O mamă care a născut șapte fii, dintre care a îngropat șase, și pe care durerea a întărit-o fără să o fi înăsprit, ci, dimpotrivă, a deschis-o spre o capacitate și spre o dorință de solitudine din care, de obicei, se închega o compasiune extraordinară față de toți... efectiv față de toți. Văduvia nu a făcut altceva decât să radicalizeze stilul său de viață, deja axat pe rugăciune și pe caritate. Era mereu într-o atitudine de profundă
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
George Dor, în „România literară” (1972), și editorial, cu volumul de versuri Esopia (1982). Indiferent de registrul adoptat, exercițiul imaginarului trădează la D. un amestec de umilință și orgoliu care duce la însingurarea pe „insula nimănui”. Poemele, trecute prin vama solitudinii, au o tonalitate difuză, cețoasă, scrise fiind ca pentru sine. Credința în puterea orfică a cuvântului („Un acoperiș plin de îngeri, un pustiu sub cer, / doar cuvântul ieșit pe fereastră ca un bărbat / prins în adulter / spintecă bolta și se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
adesea de pilda religioasă. B. folosește, frecvent retoric, o imagistică de sursă biblică pentru a sugera paragina spirituală a veacului, condamnată în numele unui creștinism indignat - substratul celei de a doua cărți, Cetatea mea (1939). Simbolismul întârziat (ploaie autumnală, nevroze, ftizie, solitudine apăsătoare) este pătruns de câte o notă expresionistă (motivul „urletului” revine obsedant). Un amplu poem, Mama (1948), caută să creeze un simbol al suferinței și al resemnării universale și, pe alocuri, al posibilității de regenerare morală, sprijinindu-se și pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
esențial, trebuie îndreptat în direcția realizării lor în spațiul nostru cultural. Specializarea trebuie deci adusă acasă. Chiar dacă, deocamdată, cum spunea și Sorin Antohi: la noi când ești un specialist adevărat într-un domeniu, ești încă singurul specialist român adevărat. O solitudine care, uneori, descurajează, dar alteori stimulează și îndârjește. b. Spiritele românești cu vocație enciclopedică și cazul Mircea Eliade este un foarte bun exemplu atunci când sunt puse în situația să lucreze în Occident, ele se supun integral și cu succes tuturor
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
a doua, sprijinindu-se pe câteva „simboluri potrivite”, pentru a sugera că „inițierea” în existență poate sminti sufletul, scufundându-l în experiență. Subtilul discurs epic vorbește despre singurătate și resemnare, despre orgoliul asumării acestora, luând uneori înfățișarea unui poem al solitudinii acceptate. Volumele Două părți cal și una vizitiu (1991) și Jocuri și zile (2000) cuprind nuvele și povestiri cu un personaj feminin comun. Eroina se confruntă cu răul, mai ales social, și pare să-l înfrângă prin înțelegere și detașare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
apă ca și întreg Oceanul; pentru că am prevăzut că, odată pus sub îndoială principiul proprietății sub o anumită formă, nu va trece mult timp până ce acesta va fi atacat sub mii de diverse alte forme; pentru că nu mi-am părăsit solitudinea pentru a urmări o modificare parțială a tarifelor, care ar fi implicat adeziunea mea la această falsă noțiune conform căreia legea este anterioară proprietății, ci pentru a zbura în ajutorul principiului opus, compromis de regimul protecționist; pentru că eram convins că
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
maximă a lui Bacon: Ceea ce un popor câștigă, celălalt pierde în mod necesar; maximă exprimată într-o manieră și mai dezolantă de către Montaigne în acești termeni: Profitul unuia este paguba celuilalt. Când Sem, Ham și Iafet 41 își împart vastele solitudini ale acestui pământ, în mod sigur fiecare dintre ei a putut să construiască, să dreneze, să semene, să recolteze, să se adăpostească mai bine, să se hrănească mai bine, să se înveșmânteze mai bine, să se instruiască mai bine, să
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
de domeniul ei. Ordinea și libertatea vin cu acest preț. Dar se pare că electorii din Landes nu erau la înălțimea unui astfel de limbaj. Au preferat economistului nostru, încă inedit, un candidat oarecare. Bastiat a rămas prin urmare în solitudinea sa. La puțin timp după aceasta, a fost numit membru în Consiliul general al regiunii Landes. El exercita deja, dacă nu ne înșelăm, modestele funcții de judecător de pace la Mugron. La începutul anului 1844 va face o călătorie în
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
încurajatoare: Fiți puternici și vă vom susține! Era deci vorba de a deveni puternici; Bastiat a înțeles că într-o țară puternic centralizată ca a noastră, impulsul trebuia să plece de la centru și nu a ezitat să abandoneze scumpa sa solitudine din Mugron pentru a veni să se stabilească la Paris. Ni se pare că încă îl vedem, făcând primul său turneu în birourile jurnalelor care și-au arătat simpatia față de cauza libertății comerțului. Nu avusese timpul să își ia un
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]