2,798 matches
-
predomina pădurile de brad, molid și fag, iar în celelalte părți se întâlnesc mici păduri de stejar. În lunca Timișului se găsesc salcii și plopi, iar vegetația de mlaștină este reprezentată de stuf, nufăr și papura. Fauna este cea caracteristică stepei și silvostepei. Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Lugoj se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (79%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (6,82
Lugoj () [Corola-website/Science/296972_a_298301]
-
Ecaterina a II-a, l-a angajat pe pastor să călătorească prin Rusia și să cerceteze situația unei colonii germane de pe Volga. Georg, pe atunci în vârstă de zece ani, l-a însoțit. În călătorie, care i-a dus în stepa Kalmîkă de pe Volga inferioară, ei au descoperit mai multe noi specii, iar tânărul Forster a învățat să efectueze cercetări științifice și să practice cartografia. El a învățat și să vorbească fluent rusa. Relatarea călătoriei, ce cuprindea și critici dure la adresa
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
al Azerbaidjanului, și-a salvat capitala, Tabriz, și a împiedicat distrugerea țării oferind mongolilor un dar generos în bani, haine și cai, arma cea mai de preț a mongolilor. De la Tabriz, mongolii au înaintat spre nord și au iernat în stepele Mugan. Acolo, armata a fost întărită de venirea unor mercenari kurzi și turkmeni, care și-au oferit serviciile mongolilor. În același timp, atenția lui Jebe și Subutai s-a îndreptat către altceva. În ianuarie și februarie 1221, ei au efectuat
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
ei pe o poziție de-a lungul râului Kalka (poziție necunoscută cu exactitate, considerată a fi râul Kalcik care se varsă în Marea Azov). Izvoarele istorice rusești dau doar o relatare generală a bătăliei propriu-zise și a urmăririi cnejilor prin stepă. Cronicile scriu ce cneji au luat parte și care din ei au murit, dar nu mult mai multe despre mărimea armatelor și numărul victimelor. În ce privește desfășurarea bătăliei, cronicile relatează că cumanii s-au desprins din rânduri și au fugit fără
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
împotriva armatei cumane lângă Munții Ural, învingându-i, ucigându-l pe han și obligându-i să plătească tribut. După această victorie, mongolii s-au îndreptat spre est și s-au întâlnit cu Genghis Han și cu restul armatei mongole din stepă la est de râul Sîr Daria. Genghis Han a apreciat mult realizările generalilor săi și i-a răsplătit pe Jebe și Subutai. Jebe nu a mai trăit însă mult după campanie. Importanța expediției a fost imensă. Ea a fost cel
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 684 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în amestec, tufărișuri subalpine, pajiști naturale, pășuni, tinoave, ochiuri de apă, stepe și abrupturi stânoase) încadrată în bioregiunea alpină nord-vestică a Munților Gutâi (grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, ce aparțin lanțului carpatic al Orientalilor) și include rezervațiile naturale Creasta Cocoșului și Lacul Morărenilor. „” a fost desemnat ca sit Natura 2000
Gutâi - Creasta Cocoșului () [Corola-website/Science/331238_a_332567]
-
sunt cunoscute pentru acumularea iodului, deși o parte din el se reîntoarce în oceane prin râuri. S-a arătat că plantațiile de orez emit iodură de metil — CHI — și că acestea conferă 4% din iodul atmosferic. În unele regiuni, precum Stepa Baraba din Rusia, nivelul iodului din sol poate să fie de 300 ppm, iar în solurile de-a lungul coastelor Japoniei și Țării Galilor să atingă 150 ppm. Totuși, regiunile expuse eroziunii solului prin fenomene glaciare și pluviale devin sărace în
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
interbelic Ialomița. Cu o suprafață de 7.095 km², județul (care fusese în linii mari similar cu județul antebelic omonim, Ialomița, al Regatului României, înainte de 1919) era unul dintre cele mai întinse județe ale țării și unul de câmpie și stepă, de foarte joasă altitudine. Astăzi, pe teritoriul de atunci al județului interbelic Ialomița se află două județe, Ialomița și Călărași. Plasa Călărași a existat între anii 1919 și 1950, în toată perioada organizatorică inițiată în anii de constituire a României
Plasa Călărași, județul Ialomița () [Corola-website/Science/334340_a_335669]
-
mulți scriitori medievali, imaginea Grădinii Eden creează un loc pentru dragostea și sexualitatea umană, adesea asociată cu figura de stil medievală "locus amoenus" Originea ebraicului עדן, ce se traduce "încântare", poate să provină din termenul sumerian "EDIN" . Termenul sumerian înseamnă stepă, câmpie, deșert sau sălbăticiune , dar el poate însemna și ""țara deschisă"". Totuși conexiunea dintre cuvinte "poate fi" doar concordantă. Acest cuvânt se știe că a fost folosit de Sumerieni pentru a se referi la terenurile aride de la vest de Eufrat
Grădina Edenului () [Corola-website/Science/311160_a_312489]
-
lunii aprilie. Cantitatea medie a precipitațiilor este de cca.600 mm/an. Fauna Fauna comunei este bogată, cele mai răspândite animale fiind vulpea, lupul, iepurele, mistrețul, dihorul, viezurele, cerbul lopătar, căprioara, hârciogul, popândăul, pisică sălbatică, șoarecele de câmp, dihorul de stepa. Vegetația Vegetația comunei se încadrează în zona vegetației de stepa, plantele spontane find atât ierboase Vegetația ierboasa se întâlnește în zonele necultivate și în zona canalelor de irigații nefolosite, speciile representative fiind: iarbă scaioasa, colții babei, troscot, știr, coada șoricelului
Comuna Traian, Teleorman () [Corola-website/Science/301845_a_303174]
-
mm/an. Fauna Fauna comunei este bogată, cele mai răspândite animale fiind vulpea, lupul, iepurele, mistrețul, dihorul, viezurele, cerbul lopătar, căprioara, hârciogul, popândăul, pisică sălbatică, șoarecele de câmp, dihorul de stepa. Vegetația Vegetația comunei se încadrează în zona vegetației de stepa, plantele spontane find atât ierboase Vegetația ierboasa se întâlnește în zonele necultivate și în zona canalelor de irigații nefolosite, speciile representative fiind: iarbă scaioasa, colții babei, troscot, știr, coada șoricelului, lumânărica, trifoiul sălbatic, pirul gros, etc. AFACERI Din totalul de
Comuna Traian, Teleorman () [Corola-website/Science/301845_a_303174]
-
Tătarii bugeaceni sunt un popor turcic puțin numeros, constituit pe teritoriul Bugeacului (sudul Basarabiei), prin amestecarea câtorva triburi turcice nomade, principalul fiind cel nogaic, strămutat de calmâcii din Caucaz, care sa așezat de-a lungul secolelor XVI-XVIII (1484-1728) în stepa din sud-estul Basarabiei. De asemenea, înaintea acestor tătari au existat alte valuri nomade turcice, cum ar fi cele ale cumanilor și pecenegilor. În Bugeac periodic vedeau tătarii din Crimeea, care cumpărau de la aceștia prizonieri, capturați se presupune mai ales de pe
Tătari bugeaceni () [Corola-website/Science/333865_a_335194]
-
se întinde câmpia denumită Gran Chaco. Pampasul, câmpia lipsită de copaci, este cea mai productivă zonă agricolă a țării, întinzându-se pe aproximativ 1600 km în sudul lui Gran Chaco. În Patagonia, în sudul Pampasului, terenul este arid, de tip stepă. Râurile din Argentina se clasifică în trei bazine: râurile care se varsă în Oceanul Atlantic; cele care se varsă în Oceanul Pacific și apele de interior. Patagonia are pe suprafața ei numeroase râuri. Cel mai mare râu al Argentinei este Parana, care
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
verile blânde în jumătatea nordică și răcoroase în cea sudică, fiind friguroasă iarna. Flora Argentinei este foarte diversificată: de la mlaștini subtropicale, păduri-galerii și păduri de roșcove sau de palmieri până la arbuști de deșert, păduri dense de conifere cu frunze căzătoare, stepe întinse și chiar puțină tundră. "Ținuturile înverzite": pampasul estic al Argentinei constă în pășuni întinse, pe când în zonele mai aride din sud și de vest există o îmbinare (numită "monte") de arbuști pitici și ierburi. În Pampas se pot întâlni
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
întâlnește cactusul cardón. Pădurile de foioase și conifere: în regiunea lacurilor patagoneze (de-a lungul graniței chiliene), pădurile veșnic verzi sau cu frunze căzătoare sunt create, majoritar, din anumite specii de Nothofagus (fag sudic). Coniferele sunt întâlnite ceva mai rar. "Stepa patagoneză:" ca și puna, stepa patagoneză constă în petice de iarbă intercalate cu arbuști spinoși, cum ar fi calafate, care dă fructe comestibile. Văile râurilor sunt, în schimb, acoperite de pășuni abundente. Mlaștinile din Iberá găzduiesc 344 de specii, printre
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
foioase și conifere: în regiunea lacurilor patagoneze (de-a lungul graniței chiliene), pădurile veșnic verzi sau cu frunze căzătoare sunt create, majoritar, din anumite specii de Nothofagus (fag sudic). Coniferele sunt întâlnite ceva mai rar. "Stepa patagoneză:" ca și puna, stepa patagoneză constă în petice de iarbă intercalate cu arbuști spinoși, cum ar fi calafate, care dă fructe comestibile. Văile râurilor sunt, în schimb, acoperite de pășuni abundente. Mlaștinile din Iberá găzduiesc 344 de specii, printre care cormorani, egrete, bâtlani, berze
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
și bandurria (ibisul cu gât alb). În zonele umede din puna se găsesc păsări migratoare, precum: lișițe, gâște, rațe sau flamingo. În Anzii Patagonezi se întâlnește destul de des condorul, pe când specii de păsări care nu zboară (choike) se găsesc în stepele din nord-vest și din Patagonia. De-a lungul coastei trăiesc albatroși cu sprâncene negre, petrei uriași și cormorani cu gât negru, iar în provinciile Chubut și Santa Cruz pinguini Magellan. Cel mai reprezentativ mamifer terestru este guanaco (o rudă a
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
sau a asociaților de specii. În componența vegetației naturale spontane din munții Poiana Ruscăi, deci inclusiv în zona Padeșului, se întîlnesc elemente aparținând celor mai variate domenii floristice ca de pildă: elemente specifice Europei centrale (pădurile de fag), Europei răsăritene (stepele cu graminee), cele mediteranene (castanul comestibil, liliacul sălbatic) elemente din ținuturie sub carpatice (coniferele - molidul în special) precum și elemente din ținuturile Peninsulei Balcanice, câteva specii de stejari, cerul, gârnița. Alte specii se păstrează din vremurile glaciației cuaternare (afinul, jepii), îndeosebi
Comuna Nădrag, Timiș () [Corola-website/Science/301380_a_302709]
-
Aria protejată include 1% din Parcul Natural Putna - Vrancea și se suprapune parțial ariei de protecție specială avifaunistică Munții Vrancei. Zona reprezintă o arie naturală (păduri de conifere, păduri de foioase, păduri de amestec, păduri în tranziție, pajiști naturale și stepe) în nordul Munților Vrancei (subunitate geomorfologica a Carpaților de Curbura). Aceasta este încadrată în bioregiunea geografică alpina a Carpaților Orientali și se întinde pe o suprafață de 15.319 hectare. Rețeaua hidrografica a sitului este alcătuită din râurile Oituz, Cașin
Oituz - Ojdula () [Corola-website/Science/334329_a_335658]
-
89% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,55%). Pentru 2,98% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Bărăganul este cea mai întinsă și cea mai tipică zonă de stepă. Originea etimologică a cuvântului Bărăgan este de câmp întins de ierburi, uscat și nelocuit, iar în limba turcă după C.C. Giurescu, înseamnă vârtej, furtuna, vifor. Din epoca pietrei ori a fierului nu s-au găsit urme în mod direct și
Gheorghe Lazăr, Ialomița () [Corola-website/Science/324783_a_326112]
-
pe brânele înierbate sau în albia torentului s-au păstrat o serie de plante interesante și rare. Astfel, pe terenurile alunecate din est dăinuiește garoafa endemică "Dianthus serotinus, var. demissorum", iar în vâlcelele de la poale se găsește un ochi de stepă cu "Salvia nutans", "Salvia transsilvanica", precum și exemplare rare de stejar pufos ("Quercus pubescens"). Pe brâne și pe versanții domoli din partea superioară apare specia endemică "Onosma heterophyllum" cu "Agropyron cristatum", rare în Transilvania. Pe tăpșanul și colinele din vest, sub râpă
Râpa Roșie () [Corola-website/Science/309505_a_310834]
-
domoli din partea superioară apare specia endemică "Onosma heterophyllum" cu "Agropyron cristatum", rare în Transilvania. Pe tăpșanul și colinele din vest, sub râpă, se păstrează asociația "Caricetum humilis" - "Brachypodium pinnatum transsilvanicum" și "Staticetosum tataricae" cu "Centaurea atropurpurea" și multe elemente de stepă caldă sudică. Păduricea din fața râpei este o asociație "Acereto-Tilietum medio-transsilvanicum" și adăpostește feriga mediteraneană "Asplenium adiantum-nigrum" și arbustul "Cotoneaster integerrimus".
Râpa Roșie () [Corola-website/Science/309505_a_310834]
-
cretacice sau șisturi verzi paleozoice) care ies la suprafață din loc în loc, formând zone de stâncărie. Poate fi întâlnit pe unele pante înierbate de pe malul micilor pâraie dobrogene (derele), sau cele ce coboară spre vreun lac, uneori chiar în plină stepă sau în culturi și vii învecinate cu biotopul principal. Ca adăposturi servesc galeriile pe care le sapă la adăpostul vegetației de arbuști: tufelor de păducel ("Crataegus") sau chiar în masive de ciulini. Uneori folosește galeriile de rozătoare părăsite. În zonele
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
prezintă războiul gotic (535-552). În secolul I, goții sunt identificați cu cultura arheologică Wielbark în regiunea Vistulei inferioare, lângă Marea Baltică, de unde, aflați în expansiune, pleacă în a doua jumătate a secolului II, spre sud. Pe la anul 200 ei ajung în stepele din nordul Mării Negre și ocupă în prima jumătate a secolului III, și teritoriul roman dintre Prut și gura Niprului (ad Moesiam) cu cetățile Olbia (la gura Niprului) și Tyras, (la gura Nistrului), zonă indentificată din punct de vedere arheologic cu
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
Este reședința raionului cu același nume. A fost atestat prima oară la 6 iunie 1455. Orașul este situat la sud-estul Republicii Moldova, la 3 km de stația de cale ferată Căușeni și la 73 km de Chișinău, în regiunea teraselor cu stepă a Nistrului de jos. Orașul este traversat de râul Botna și afluentul lui Lunguța. Relieful orașului Căușeni este foarte accidentat, înconjurat de dealuri. Denumirea localității ne vorbește despre forma reliefului - căuș, care este mărginit de dealuri. Suprafața totală a orașului
Căușeni () [Corola-website/Science/297519_a_298848]