2,691 matches
-
o Înghite din nou. Referirea la ocean mă amuza: am vrut să citesc din nou, mai rar. Șirin mă opri: — Te implor! Părea să se sufoce; o priveam În ochi, Îngrijorat. Știu acest rubai pe dinafară, spuse ea cu voce stinsă, și am, dintr-odată, impresia că-l aud pentru prima dată. E ca și cum... Dar renunță să-mi mai dea explicații, Își recăpătă răsuflarea, Înainte de a rosti, ceva mai liniștită: — Mi-aș dori să fi ajuns deja. Am ridicat din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
stăpânire pe străzi și luminile din case se stinseră una câte una. Catârca a fost Înhămată la căruță, apoi, cu mult efort, deși cântărea foarte puțin, ginerele și cele două fiice Îl coborâră pe bunic, Îl liniștiră atunci când, cu glas stins, Întrebă dacă luaseră lopata și sapa, Da, am luat, fii liniștit, și imediat mama copilului urcă, Îl luă În brațe, spuse Adio, copilul meu, că n-o să te mai văd, deși asta nu era adevărat, pentru că și ea urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
dacă-i Înfig o țepușă În inimă, și chiar și așa Încă se mai Îndoiesc unii, faimoasa piatră, În vechea irlandă, care țipa când o atingea adevăratul rege, fântâna din epir, care stingea făcliile aprinse și le aprindea pe cele stinse, femeile care lăsau să le curgă sângele menstruației pe câmpurile cultivate ca să mărească fertilitatea semănăturilor, furnicile de mărimea câinilor, câinii de mărimea furnicilor, Învierea În a treia zi pentru că nu se putuse În a doua. Ești foarte frumoasă, comentă coasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
CD-uri cântă cu o voce plină de veselie, acoperind aproape țârâitul telefonului, eu strâng din buze, numai de nu ar fi încă un copil care se scuză că nu poate veni, o aud pe Noga spunând pe un ton stins, bine, nu-i nimic, data viitoare, ca și când mâine ar fi iar ziua ei. Marva are un campionat de fotbal de la care nu poate lipsi, șoptește ea, iar eu mă gândesc la cei care nici măcar nu se vor sinchisi să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cât este de întuneric în cameră am crezut că ți-ai făcut bagajele și ai plecat la Tokyo! spuse Reiko. — Nici vorbă, dar n-am mai văzut de mult o lună atât de strălucitoare. Voiam să o privesc cu luminile stinse. — Ce drăguț! Spuse Naoko. Reiko, nu mai avem lumânări rămase de la ultima pană de curent? — Cred că mai sunt în sertarul de la bucătărie. Naoko s-a dus la bucătărie, a deschis sertarul bufetului și a venit cu o lumânare mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu i s-a întâmplat niciodată așa ceva. Ea nu se înfuria, dar era uneori abătută, cam o dată la două sau trei luni. Se închidea în camera ei și zăcea în pat, lipsea de la școală, nu prea mânca, stătea cu luminile stinse și privea în gol. Nici măcar atunci nu pot să spun că era prost dispusă. Când mă întorceam de la școală, mă chema în camera ei, mă ruga să mă așez lângă pat și să-i povestesc ce-am făcut în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vișină-putredă, cu franjuri aurii și opus ușilor monumentale un secretaire discret, din nuc masiv. Deasupra birouașului, era plasat singurul obiect contemporan, atât de contemporan, încât apărea anacronic, o plasmă TV de firmă, de douăzeci și șase de inci, cu ecranul stins, mai întunecat decât noaptea ce sta să se pogoare, dincolo de geamuri. Alături, un orologiu elvețian de marină, își expunea mecanismul argintiu privirilor, sub un bol de sticlă, învecinându-se livresc cu un album retro, cu poze de familie, din piele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
evenimentele trepidantei nopți trecute, Iepurele își respecta imperturbabil tabieturile. Acum, acesta tocmai dejuna, mestecând fastidios niște rădăcini firoase de untul-pământului, care atârnau brambura, de la nivelul superior, ramificându-se nestingherite și obraznice, ca niște bărbi murdare de călugăr, până aproape de licăritul stins al lutului mustos și gras, ce căptușea din gros podeaua și pereții orbi ai vizuinii. Assalam alaikum! Admirabil! Lăudabil! Sublim...! Observ că nu te-a părăsit curajul, în vremuri de restriște, bunule prieten! se grăbește să-l firitisescă și să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
metri cu mai multă precizie decât cel mai bun pilot uman. ― Coborâre pe reactoare de sustentație, anunță. ― Stingeți motoarele de înaintare. Dallas procedă la o ultimă verificare de preavertizare apoi blocă mai multe manete în poziție OFF. ― Motoare de înaintare stinse. Reactoarele de sustentație funcționează perfect. Brusc, o pulsație regulată străbătu nava. ― Nouă sute de metri. Progresia continuă, zise Kip cu ochii fixați pe pupitru. Opt sute. Șapte sute. Șase. Continuă numărătoarea inversă din sută în sută. apoi scandă din zece în zece metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de altfel fatal, căci scrisul nu prea se împacă, de obicei, cu belșugul și fericirea. Uitasem, firește, de amicul meu, când l-am reântâlnit după câțiva ani în locul cel mai neverosimil pentru el: la un restaurant din centru, în lumina stinsă, halucinată, a unor ciorchini de candelabre cu prisme curcubeene. Vorbeam liniștit cu nevastă-mea și îmi plimbam privirile prin sală, când brusc mi-a atras atenția un grup de afaceriști care ocupaseră o masă încărcată ostentativ. În mijlocul lor și în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
brusc mi-a atras atenția un grup de afaceriști care ocupaseră o masă încărcată ostentativ. În mijlocul lor și în centrul atenției se afla el, cu figura lui lungă și slabă, înțolit sclipitor, dar arătând tot a golan cu găvanele ochilor stinse. Zăcea blazat pe scaun, pe când ceilalți trăncăneau cu o anume veselie cam mitocănească. Am simțit totdeauna repulsie față de obrajii aceia lucioși și hainele de cioclu indecent prin care oamenii de felul lor înțeleg să se remarce. Dar, desigur, eram în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ne fascinau pentru că erau substanță din substanța copilului. Trebuia să-l fi auzit vorbind și mai ales să-l fi văzut gesticulând, trebuia să fi simțit farmecul și spaima și melancolia acelor seri. Parcă priveam un film ciudat, în culori stinse, de la cafeniu la cenușiu și la grena-ul morii și verdele negru al frunzelor de salcâm. Nu mai spun că, întrerupîndu-se dintr-o povestire oarecare, cu arabi și caravele, ne lăsa pregătiți pentru revelație, învăluiți în parfumul aspru al ficțiunii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de pe pat și întinse degetul până se atinse ușor de degetul chipului din oglindă. Cu un gest grăbit, își scoase rochia și o aruncă pe covor. Găsi în grămada de țoale o rochiță de vară, foarte înflorată, pe nuanțe liliachii stinse, croită simplu, cu pieptar ca de sarafan și două breteluțe pe umeri. O încercă, dar, deși îi venea bine, nu se potrivea cu capul acela de mare doamnă pe care și-l făcuse. Se temu ca nu cumva să cedeze
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rotunzi și cu vârfuri vizibile sub pânza de bumbac, îmi aducea puțină dulceață de nuci verzi și, într-un pahar de cristal de o formă ciudată, niște vin de smochine. Lumina, abătută de țurțurii lămpii din plafon, cădea peste noi stinsă, ușor roșcată. Am vorbit despre tot soiul de nimicuri până ne-am terminat și vinul, apoi am rămas tăcuți, înghițind în sec și privindu-ne. Creștea între noi o tensiune care curând ajunse de nesuportat. Ea cedă prima, lăsîndu-se pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
răsucea de pe-o față pe alta și nu se lăsa până nu afla de la tine și ce n-ai fi visat să-i spui vreodată. Femeia cea nesfârșită croncănea și ea câte ceva din când în când, pe un ton stins. Am înțeles că veniseră la tanti Aura ca să facă ultima probă unei rochii pe care mătușa, croitoreasă la domiciliu, i-o terminase femeii cu părul mov. Când îmi simțeam o ureche prea rece, mă întorceam și-o lipeam pe cealaltă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
oricine ar putea ajunge să-și găsească REM-ul, dacă știe să citească aceste semne. Dar care a adevărul, dacă este REM-ul o Mântuire sau o Damnațiune, numai tu ai să afli." Egor îmi vorbea cu o voce mai stinsă decât de obicei, fața lui urâtă de acromegalic semăna cu o mască emaciată. "Sînt cumplit de obosit. N-am dormit deloc noaptea trecută, iar azi am exagerat cu scrisul. Dar nu am avut încotro. Rămăsesem în urmă nepermis de mult
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Simțise toată noaptea tananții în ficat, și acum, în zori, avea ceafa dureroasă și o senzație de greață îi picura prin sinusul nazal. Dar răcoarea îl mai învioră, deși dinspre cutiile de gunoi venea un miros caracteristic. Automobilul crem lucea stins, geometric, cu geamurile lună, lângă bătător, între Ladă și Wartburg. Arhitectul scoase cheia argintie și descuie. Lăsă lângă roată servieta diplomat și intră pentru o secundă în mașină. Aprinse farurile, jucîndu-se cu cele două faze. Dădu drumul la ștergătoare, apoi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Parcă-i Pink Floyd" se pomenea murmurând puștimea, dar își lua seama repede șicanând că ar fi un Pink Floyd "în mizerie". Indiferent de comentarii, zi de zi eroul nostru relua, cu evidentă încîntare, șirul de note întregi, care sclipeau stins și profund. Telente, vioristul țigan de pe scara șase, care avea trei fete încărcate de vulpi argintii, probabil omagii ale șirului incredibil de bărbați care se perindau prin casa lor zi și noapte, ascultase cu atenție muzica arhitectului, înjurînd uneori cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Maitreyiei. Tresării. ― La ce volum ai ajuns? mă întrebă. I-l arătai. Era același la care ajunsese șl ea: Tales of the un expected de Wells. Roși deodată, de bucurie, de încîntare, nu știu, dar îmi spuse cu un glas stins: ― Ai văzut ce "neașteptat" avem înaintea noastră? Zâmbii sugestionat și eu puțin de coincidența aceasta, deși majoritatea volumelor de pe masă aveau titluri caracteristice: Visul, Ia-mă cu tine, Ajutor!, Nimic nou? și altele. Căutam un răspuns cu mai multe înțelesuri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
hotărâtă, deși cearcănele și paloarea feței trădau o noapte de rugăciune și de meditație. Mi se păruse mie sau îi auzisem spre dimineață glasul, îngînînd în balcon o rugăciune monoton cântată, întreruptă și reluată de mai multe ori și apoi stinsă brusc, ca într-un plîns?) M-am așezat în fața ei, la același birou, pe scaunul pregătit mai dinainte de Maitreyi. Am început a scrie mecanic, copiind titlurile cărților, fără să ridic ochii de pe fișe. ― Ai dormit bine? o întreb eu după
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu e păcat? revenea ea, strîngîndu-și cehii, mușcîndu-și buzele. ― Acum te sărut numai și-fi mângâi numai o parte din trup. Atunci va fi altfel, vei fi a mea, a mea... ― Nu sunt și acum? spunea ea, cu un glas stins. Nu e păcat? Mi-au trebuit câteva zile până am înțeles ce vroia ea să-mi spună. Era păcat, pentru că ea simțea voluptatea complect și se temea ca rouă dragostii astfel risipită să nu strice orânduiala lumii. O dată ce-mi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înțelege... Darie zvârli țigarea, se apropie neîncrezător, îi căută ochiil apoi izbucni deodată, cu un glas uscat, înăbușit: - Nous sommes foutus, Ivan! Nous sommes des pauvres types! Save our souls! Bless our hearts, Ivan! Car nous sommes foutus!... Rănitul gemu stins, și în acea clipă gura i se lumină deodată, parcă ar fi zâmbit. Îi privi pe rând, încrezător. - Blagoslovenie! strigă Zamfira îngenunchind lângă el. Boje, Cristu! Binecuvîntează-ne, Ivane... Își făcu cruce, cât putu mai încet, ridică ochii spre cer, își
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
chiar în fața noastră, și nu prea departe. Lăsați-mă să trec eu înainte, domnule elev... De două ceasuri mergeau răsfirați pe câmp. Găsiseră repede șoseaua, dar o traversară în goană, căci din spate se auzeau înaintînd spre ei, cu farurile stinse, o coloană nesfârșită de camioane rusești. Noaptea era aici limpede și rece. Cerul parcă se apropiase deodată, scăpărând de stele, cu un singur nor, transparent, plutind departe, în fața lor, spre apus. La răstimpuri, ajungea până la ei o adiere leneșă de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în spatele nostru, și când ne vine, între două camioane, traversăm șoseaua în fugă. Ei o iau înainte, adăugă depărtîndu-se. Așteptau, îngenuncheați sub ploaie, la câțiva metri de șosea, ascunși sub bălăriile pipernicite. Camioanele treceau, parcă tot mai rar, cu farurile stinse. După vreo zece minute, Iliescu se ridică brusc și, plecat din șale, începu să alerge. Îl văzură cum se pierde în întuneric. - Să fiți gata, domnule elev, șopti Zamfira, că acum e rândul dumneavoastră. Să lăsăm să treacă și camionul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și eu. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Când plantonul a dat alarma, doi oameni de serviciu, probabil agenții Siguranței, au alergat să cerceteze strada - nu știau că plantonul te descoperise deja - și au zărit o mașină cu farurile stinse, așteptând în stradă, chiar în dreptul rondului de trandafiri unde te aflai dumneata. Evident, mașina a dispărut înainte ca să-i poată nota numărul... Își trecu de mai multe ori mâna pe frunte. - Dacă n-ați fi dumneavoastră... Începu. - Știu, pare de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]