1,508 matches
-
slăbesc, toartele târnelor tremură între degete. Uneori se năpustesc graurii, vin tăcuți și coboară ca săgețile. Un șuierat puternic și ascuțit curmă tăcerea. Un stol uriaș se ridică brusc învăluind cerul. Alt șuierat îi răspunde primului. Se ridică iarăși un stol. Alte și alte șuierături, alte și alte stoluri. Graurii s-au ridicat în curbă spre cer ca niște jerbe negre. Fâlfâit puternic de aripi, croncănituri nemulțumite. La masa de seară, acolo la fermă un mic incident. Un băiat pălmuiește o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
năpustesc graurii, vin tăcuți și coboară ca săgețile. Un șuierat puternic și ascuțit curmă tăcerea. Un stol uriaș se ridică brusc învăluind cerul. Alt șuierat îi răspunde primului. Se ridică iarăși un stol. Alte și alte șuierături, alte și alte stoluri. Graurii s-au ridicat în curbă spre cer ca niște jerbe negre. Fâlfâit puternic de aripi, croncănituri nemulțumite. La masa de seară, acolo la fermă un mic incident. Un băiat pălmuiește o fată. Toate muntencele socotesc gestul ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
foarte bine. Ea se căsătorise cu Ovidiu în sala mare a Casei Căsătoriilor. Era toamnă, avea o rochie carmin din catifea, cu o pajură brodată pe piept. Îi însoțea o mulțime de cunoștințe. Mama ei, tatăl, sora, cumnatul, formau un stol distinct, rezervat, erau înduioșător de emoționați cu toții. Pistruii Elenei parcă deveniseră mai purpurii de încântare, părul roșcat îi era încrețit acum și, Doamne, ce plete minunate avea atunci când se maimuțărea în fața oglinzii în cămașă de noapte lungă din finet, închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-sa arăta ca o străină În momentul ălaă, Armanoush Tchakhmakhchian a urmărit vârtejul acela de femei Întorcându-se pe călcâie și plecând. Într-o armonie perfectă și cu mișcări neșovăielnice, oaspeții au schimbat locurile cu nou-veniții. Asemeni păsărilor dintr-un stol, s-au cocoțat pe fotolii, pe canapea și pe pernele de pe podea, atât de Înghesuiți unii În alții, Încât umerii li se atingeau. Au salutat fără cuvinte și au plâns strident; toate femeile acelea care puteau fi atât de tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
biroul președintelui precedat de cel al secretarei, sala oglinzilor unde se țineau întrunirile festive și încăperile care găzduiseră extraordinara revistă Secolul 20 și în anii din urmă editura Cartea românească. Iar la mansardă funcționaseră tot felul de birouri, unde un stol de secretare băteau texte la mașini de scris dintre cele mai zgomotoase și mai ciudate, una dintre ele fiind dotată cu caractere extrem de mari, era mașina rezervată unor documente ultraoficiale și ultraimpunătoare. De fapt, Casa monteoru era un veritabil labirint
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
parcă nu iera la el acas. S-a potolit pă loc și să făcuse visător; m-am prins c-o lăsase mai moale, pencă Îi iera teamă, nu?, că, de-i dădea ăle cuvenite, mai mulți avea să ne facem stol fără somație chiar În noaptea aia, profitând dă somnu greu dă după șmotru. Limardo a rămas cu buza umflată, iar bețivanu cu victoria morală care ne-a bucurat pă toți, de nu ne mai Încăpem În pele. Ipso facto, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
recunoască, dar el era, chiar el, Leonard Bîlbîie. Părea că nu-l vede ori că nu-l bagă în seamă, avea privirea îndreptată către grupul lui Balbo, dar nu anume către el, ci mai spre margine, unde se formase un stol de ofițeri din aviație și de la Arsenal, numai ochi și urechi, cu emoția clară pe obraz, emoție și admirație, asemenea lui atunci cînd numai se gîndise că-l va întîlni pe asul aviației italiene. "Ce mai faci, domnule Leonard?" Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fața, își flutura palmele pline, de grăjdar ori muncitor cu sapa, deasupra capetelor tuturor și deși nu spunea nimic toată lumea înțelegea ce voia să comunice, "bucurați-vă, beți, rîdeți, distrați-vă, sînteți la mine". Adevărul era că nu se zgîrcise. Stolul de chelneri se năpustea la intervale fixe cu băuturi noi, mai că smulgeau din mîna oaspeților paharele golite numai pe jumătate spre a le înlocui cu altele pline. Salonul zumzăia, se făcuse cald, chiar prea cald. Leonard Bîlbîie s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care dau de gândit. Arsenalul imagistic surprinzător de sărac, definitoriu pentru această poezie, era un argument al consistenței unui univers liric autonom, bazat nu pe calcule și probabilități, ci pe câteva solide incertitudini. Arlechinii de pe câmpul negru, îngerii vizitatori sau stolurile de manechine, completate, în volumele mai noi, cu alte câteva simboluri explicite în nesfârșite combinări (vinul și grâul, copilul și fluturele, zarul și peștele), au conturat o identitate lirică extrem de puternică, ce nu se ferește de redundanță. Apoteoza din baia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
aștepte o surpriză neplăcută, nu-i așa? Locul special al lui Laurence se dovedi a fi un mic hotel de pe vremuri, cu bârne de stejar, așezat în mijlocul unui parc în care se afla un mic lac. Chiar când sosiră, un stol de gâște sălbatice se ridicară în zbor și dispărură în formație completă în amurg, cu aripile tivite cu roșu. — E splendid, șopti Fran respirând greu, încercând să uite ce rău se simțea. — Mersi. Am comandat gâștele special pentru tine. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să se strecoare pe furiș și să cumpere una aproape în fiecare din plimbările lor speciale. Cursele de la Epsom Downs și Derby ar fi fost de neînchipuit fără prăjitura glazurată cu nucă. Pe porțile școlilor din Woodbury se revărsau, în stoluri, elevi guralivi, râzând, unii purtând uniforme, alții îmbrăcați în uniforme create chiar de ei, alcătuite din pantaloni largi și geci de piele purtate peste cămăși în carouri. Fran zâmbi văzându-i. Le zâmbi și doamnelor care dirijau circulația, copiilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scrâșnea. În ochii verzi jucau raze apoase. Mâna stângă, neagră, noduroasă, se ridicase spre mine. Voia să mai zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă, zgârcită a vânătorului, nu putusem să pricep multe lucruri. Sandu crâșmarul, iar, vorbea prea mult, și ce voiam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură a trece rațele sălbatice. Veneau din zarea Dunării, din bălțile Brăilei, și treceau prin smârcurile apropiate de la Mălina. Stoluri, pe cer depărtat, purpuriu, grăbeau ca alungate de vânt. Se deslușeau linioare mărunte, negre, în lumina vie a asfințitului, izvorau ca din aburi, cârd după cârd, intrau în marea de lumină, apoi coborau, se mistuiau. Mă îndreptai spre casă. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ajungând până la mal, unde sta înecatul, sub sumanul moșneagului cu fața spre cerul adânc boltit, limpede ca lacrima. Sta nemișcat și singur în tăcerea țărmurilor. Iar în fund, pe lucirea de sânge, tot se alungau punctele negre, grăbite, tăcute ale stolurilor. Vremuri de bejenie, 1907 Înecatul a fost publicată prima dată în Semănătorul, nr. 9 din 25 februarie 1907. În Convorbiri, nr. 6 din 15 martie 1907, Mihail Dragomirescu a publicat un articol în care compara povestirea lui Sadoveanu cu nuvela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
muncele. Era un loc drept, sălbăticit, plin de spinării bogate, printre care răzbăteau câțiva pruni pitici, strâmbi, răsuciți ca-ntr-o durere. În fund, pe clina unui muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea lui Nicula Ursake din blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor stoluri de dumbrăvenci, fâlfâind și învârtejindu-se cătră asfințit. Și la o zi după ce au trecut acele cârduri de dumbrăvenci, s-a înegurat cerul de nouri posomorâți și a prins a bate o ploaie piezișă, subțire și rece. După douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rotunjite în „o”, ca și cum s-ar ciocni un cristal de dinți, de cerul gurii, de cutia mea craniană, cu rezonanță, ce spui tu, ce înseamnă? Cerul e plin de nori, luna este, dar nu o văd prea clar, trece-un stol de rațe, dar nu știu unde se duc, nu le văd prea clar, iar „a”-ul lui iar ciocnește pahare de cristal în creierul din spatele urechii, așa este și iubirea mea pentru tine, neclară. Voi ucide resturile acestei senzații în strânsoarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
alături de ceilalți șoimi, pe spalierele portabile aduse de slugi. ― Șoimi balabani!... Splendide exemplare!... Balaban, balaban!... Iată un cuvânt cu adevărat străvechi, un cuvânt rămas de la cumani. Ei erau mari maeștri în arta șoimăritului. Cunoșteau toate secretele vânătorii cu șoimi. Aveau stoluri întregi, armate întregi de șoimi balabani, cu pene imaculate. Astăzi balabanii sunt doar rarități. Gol până la brâu, tânărul Stimo îl asculta cu interes, frecându-și pieptul și brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ceea ce ieșea la iveală arăta cu totul surprinzător și înrămat într-o ramă de vrajă, dincolo de care nu mai putea să treacă. Examină desenul evantaiului din mâna ei. Un pin răsucit, cascade înspumate, câteva creste îndepărtate de munți și un stol de caractere chinezești zburând prin iradierea vibrantă a apusului, ducând cu ele un înțeles care îi rămânea cu totul necunoscut. În dimineața aceea își înfipsese acul de păr între filele unei cărți de ghicit. Nu pusese nici o întrebare anume, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
gulerașe de dantele, pomiere de zahăr cu tot felul de amorași, fluturi sau peștișori, lădițe din tombac aurit cu artificii și fel de fel de surprize comestibile, aromitoare, mișunătoare sau zburătoare, serenade cu lăutari, ca să nu mai pomenesc și de stolurile bilețelelor parfumate purtând desene elocvente și versuri duioase... Drept să-ți spun, mai multă imaginație și atâta risipă de of-uri și ah-uri ca în orașul acesta n-am mai văzut și n-am mai auzit niciodată până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
năpădit de măslini deși. Acapulco! răsună sub catarg o voce înnebunită de bucurie. Un marinar spaniol urcat pe catarg arăta înspre golf. În clipa aceea și spaniolii, și japonezii adunați pe punte scoaseră strigăte de bucurie. Speriați de urletele lor, stolurile de pescăruși se înălțară în văzduh. Solii se uitau cu luare aminte la golf și la promontoriul dimprejur. Era primul port străin pe care-l vedeau în viața lor. Primul pământ străin pe care puneau piciorul în viața lor. Samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fie primiți cu bucurie și că toate aveau să meargă ca pe roate. Nu înțelegeau de ce numai japonezii trebuiau să rămână pe vas. Pe înserat, după apusul soarelui arzător, când în sfârșit o briză firavă sufla peste punte și un stol de păsărele zbura pe deasupra, cei trei se întoarseră. Din partea japonezilor, solii se duseră la Velasco să afle lămuriri. Nu aveți de ce să vă îngrijorați, spuse Velasco abordând zâmbetul lui obișnuit. Avea, de asemenea, obiceiul să spună adesea aceste cuvinte. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]