2,070 matches
-
Pe perete agățase măști africane și himalayene care folosiseră probabil la exorcizarea unor boli mortale, măști alături de care portretul lui Van Gogh cu urechea tăiată sau Țipătul lui Munch erau de-a dreptul odihnitoare. Îi plăceau măștile acelea care se strîmbau, și cu siguranță că era singurul lor administrator, deoarece negustorii erau Încîntați să i le vîndă la un preț scăzut. Adusese din pivniță vreo zece cutii de carton, pline de praf, În care păstra tot soiul de hîrțoage, socotind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
eram și așa destul de nervos. Cu soiul ăsta de mărturisire, credeți cumva că Zscharnack era mulțumit? I se părea că nu ajungeam prea departe. Făceam pe dracu-n patru ca să-i pun la dispoziție material de Înaltă clasă, iar el strîmba din nas. Treceam În revistă fetele cărora mama mă Împiedicase cu șiretenie să le fac curte prin anii cincizeci, deoarece doctorul voia să-i vorbesc despre ea. „Îți dai seama, doctore? De cum voiam să evadez, să mă apropii de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ă Încă un singur lucru, domnule, spuse Porfiri cu un aer nehotărât. Ceva ce soția dumitale a spus. Despre fiica voastră. ă Soția mea este bolnavă, domnule. Poate că ați observat. Ea nu este... Se opri, se înclină și se strâmbă, cum o făcuse și înainte. ...ea însăși, adăugă el , zâmbind din nou. ă Dar fiica vă este chiar bine, cred? ă Noi nu avem nicio fiică, domnia voastră. Lebediev se înclină cu un aer de finalitate, apoi începu să-și conducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lui Liputin nu era încurajatoare. ă Așadar, Porfiri Petrovici, dumneata chiar crezi că ai destule probe pentru un habeas corpus? ă Chiar am, excelența voastră. Nu mi-aș fi permis să vă deranjez dacă nu le-aș fi avut. Liputin strâmbă din nas cu aroganță. ă Omul a murit singur. Într-o cameră încuiată. Chiar dumneata ai scris în raport că nu există urme ale unui atac. Sânge nu-i. Răni nu-s. Nici leziuni. Iar epiderma e intactă. ă Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
înțeleg, exclența vostră, spuse Porfiri, aproape pierzându-și echilibrul datorită reverenței prea adânci. § Corpul era înfășurat într-o pânză verde cauciucată. Doi brancardieri cu șorțuri de cauciuc l-au ridicat de pe targă, fiecare apucând de câte un capăt. S-au strâmbat fără glas când au vazut cât de greu este. Era o chestie de mândrie ca ei să nu scoată un sunet. Cadavrul nu avea scurgeri și nici nu se îndoia deloc, iar barancardierii părură surprinși de rigiditatea lui, deși cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
asta! — Doamne! aproape strigă Olga. Asta e o chestie foarte importantă, te rog, spune-mi că nu i-ai zis asta! — Ba da. Se vedea că Îi e teamă, nu-și dorește copii, și-a făcut și vasectomie. — Groaznic! se strâmbă Giulia. — E foarte bogat, pot să pariez că multe femei ar vrea să-i poarte copilul doar pentru bani, Îl Înțeleg. E doar responsabil. Îl iubesc, Încerc să mă pun și-n pielea lui. A, da, și zicea că vasectomia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
absurdă de a se debarasa de o încărcătură considerată inutilă și superfluă, Marta se va afla în olărie, cu jumătatea de duzină de păpuși practic terminată, ocupându-se să îndrepte câte un colț lovit și să rotunjească câte o curbă strâmbată de o atingere involuntară, egalând înălțimi, consolidând baze, calculând pentru fiecare dintre statuete linia optimă de divizare a respectivelor jumătăți de mulaje. Cofrajele n-au fost încă predate de tâmplar, ghipsul așteaptă în sacii mari de hârtie groasă, impermeabilă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mine partea bolnavă, a zgândărit-o. Am învățat acolo numai să mă tem de cei care pretindeau că-mi vroiau binele. Mă uitam urât la pedagogi și m-am izolat într-o tăcere colțoasă. Când eram scoși în curte, mă strâmbam la trecătorii care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care se vedeau, ca într-o margine de cimitir aglomerat, mai multe cruci, gata cioplite, și bucăți de marmură. Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să-și mai cruțe puterile. M-a pus la încercare, a strâmbat puțin din nas văzând că nu mă prea pricepeam, dar la sfârșit m-a anunțat cu glasul lui hârâit și uscat că era de acord. Se simțea încolțit de boală, nu-și putea îngădui să fie foarte pretențios. Aveam acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ține. Nu sta așa, că ne omoară mirosul. Și îi azvârlim câte o cârpă murdară, că de-astea se găsesc, nu ducem lipsă. Dar el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmbrăca, am rugat-o ca din întâmplare: „Draga mea...” Ea s-a încruntat. Nu-i plăcuse oare că-i ziceam „draga mea”? Am repetat: „Draga mea, aș vrea să văd și eu... te rog să dai ordin...” „Ce ordin?” se strâmbă Moașa, țuguindu-și ironic buzele, deși înțelesese foarte bine, se vedea asta din ochii ei. I-am explicat că vroiam să văd ce scrisese Arhivarul despre trecutul meu în hârțoagele lui. „Știi, draga mea, nu mai sunt foarte sigur...” „Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pori încă respiram normal. Daniel Petric, îmi spuneam, pentru ce-ai mai devenit un nesăbuit dacă n-ai curajul să fii până la capăt? De ce trebuie să-ți fie greață aici? Mlaștina e cea mai bună școală de corecție. Dacă nu strâmbi din nas, noroiul te învață să-ți stăpânești slăbiciunile. Încearcă să aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o țară a bucuriei. E fun. Dar Wakefield vede că există Însă și un număr de fețe Întunecate. Străini. Ruși, care nu zîmbesc niciodată. Indieni, care zîmbesc, dar nu cu nevinovăție. Pakistanezi, ale căror mustăți tremură de furie. Unguri, care strîmbă din nas. Pentru ei, Wakefield atacă acum un supliment mai trist. — Activitatea creativă abundă de rostiri originale abandonate și de experimente, unice În felul lor, eșuate. Dar cum de ajung bogații bogați și rămîn așa? Exact ca și poeții. Bogații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
asupra lui, dar puicuța care i-a pus piedică e deja acolo. Așa că pic asupra ei și iată-ne pe amîndouă deasupra hoțului ăla mic, și cînd ne privim În ochi - bum! Se privesc În ochi și rîd. Susan se strîmbă. A mai auzit povestea asta. — E uimitor, spune Wakefield din toată inima. E frumos să privești de atît de aproape oameni Îndrăgostiți, se gîndește. — Ca o vrajă. — Praga este un loc magic, spune Milena cu accentul ei seducător. Alchimiști, artiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nefericire, bărbații au Învins și au Întemeiat o dinastie care a domnit șase sute de ani. Din cauza importanței femeilor În istoria Cehiei, femei frumoase de piatră ornează aproape toate clădirile din Praga. De asta am și inventat noi Art Nouveau, se strîmbă, dîndu-i un cot lui Tiffany. CÎnd eram copil, le iubeam pe doamnele acelea de piatră și voiam să arăt ca ele cînd o să fiu mare. Susan privește scîrbită către lașa de soră-sa și Art Nouveau. — Vrei să spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spun, dar nu știu. Își dă seama că e Încă drogat, un pic beat, iar corpul lui Îi spune că tocmai a trecut printr-o experiență sexuală minunată. Evident că nu știe ce să spună. — Zi și tu mulțumesc, se strîmbă Beth, și apoi ia-ți tălpășița Înainte de venirea tatii. Sandina zîmbește enigmatic. — Poate că are dreptate. Dar eu sînt cea care ar trebui să spună mulțumesc. Mulțumesc că m-ai lăsat să te folosesc, domnule. Oh, la dracu’, ești dezgustătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
față. Se îndreptă spre ieșire, țăcănind cu tocurile pe podeaua nouă, imitație de marmură, a Serviciului de Sănătate Publică. La ușă se opri, dându-și seama că uitase un amănunt important. Care e numele lui de botez? întrebă. Asistenta se strâmbă de parcă ar fi fost o informație strict confidențială. — Laurence, spuse în cele din urmă. — Laurence, șopti Henrietta, savurând fiecare silabă. Laurence. Poate că Fran cocheta cu ideea de a face un copil pe cont propriu, dar de îndată ce avea să întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sub fustă. — Bun, spuse Henrietta, lăsându-se pătrunsă de erecția neobosită a soțului ei, asta înseamnă că lui Fran o să-i placă. Nu se dă în vânt după gorile ca tine. — Toate prostiile alea despre pantaloni strâmți și infertilitate, se strâmbă Simon, intensificându-și mișcarea. Am purtat întotdeauna pantaloni strâmți și nu mi-a afectat niciodată fertilitatea. — Da, dragule, răspunse Henrietta, așezându-se în poziția ei favorită, ce garanta plăcerea maximă. Sunt sigură că sperma ta ar putea să traverseze Atlanticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
abia aștepți să intri într-o relație serioasă, chiar și fără să cunoști toate clauzele. Cred că e foarte romantic, adăugă Henrietta. — Și deja m-a invitat din nou în oraș. Și-a scos agenda la sfârșitul cinei. — Doamne! se strâmbă Sophie. Tipul ăsta merge din rău în mai rău. Acum te lipsește de emoția de-a aștepta lângă telefon. — Sophie, insistă Fran ferm, la vârsta mea nu-ți dorești câtuși de puțin să aștepți lângă telefon pentru oricine ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aducă mai mult profit. — Mamă, trebuie să vorbesc oricum cu tine și tata despre ziar. Am o idee care s-ar putea să ne salveze. Am discutat-o deja cu Stevie și ea mă susține întru totul. Maică-sa se strâmbă imperceptibil auzind de Stevie. — Atunci ar fi cazul să convoci o întâlnire a trustului. Fran îl zări pe tatăl ei, pe care o asistentă veselă îl conducea la ele. N-arăta prea rău. — Apropo, cât oferă? Fu șocată când auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
umăr la figura spășită a soțului ei. — Scuze, iubito, îl auzi Fran spunând, foarte încet, pe când se urca în mașină. — Bun, răsună vocea cu inflexiuni aristocratice a Henriettei în aerul serii. Spune-o așa cum se cuvine. În genunchi. Simon se strâmbă. — Trebuie? — Da, îl somă Henrietta fără milă. Sau o să rămâi nemâncat în seara asta. Ultimul lucru pe care îl zări Fran când demară fu o scenă dintr-un alt film în care Simon se lăsa pe un genunchi, stârnind țipetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
își revine. Apoi dispăru, simțind, încă o dată, că, în ceea ce-l privea pe taică-său, capacitatea lui de a alege momentul oportun lăsa de dorit. În piața din fața catedralei era un haos de nedescris când ajunse Fran. Două dintre mirese strâmbaseră din nas la ideea de-a se schimba în toaletele de lângă catedrală, deși erau impecabil de curate, și deocamdată nu arătau câtuși de puțin nupțial, fiind îmbrăcate în pantaloni scurți și tricou. Stevie încerca să liniștească un reprezentant al Bisericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
simțuri decît ale noastre, un om de vată sau de hîrtie, ar cădea prin cine știe ce miracol în universul de fetișuri fabricat de noi într-o noapte, și minunat de mulțimea ceremonioșilor cuprinși de-o stranie dorință de a petrece, ar strîmba pirostriile ruginite ale lumii noastre, ne-ar răsturna valoarea tuturor noțiunilor, brusc”. Răsturnarea valorilor dezvăluie caracterul de butaforie al lumii „de fetișuri” în criză. Apocalipsa umanului este însă una veselă, carnavalescă: „...întreaga priveliște ar fi de carnaval. Suferința rostogolită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
problema psihologiei feminine a Gelsominei. „Nu-i stă deloc bine lui Tomoe când ridică astfel nasul“, gândi Takamori. Ei i se părea că seamănă cu Sophia Loren, dar lui îi era imposibil să vadă vreo asemănare. Când era mică, se strâmba la el. Acum, că era mare, nu mai făcea astfel de gesturi vulgare, dar nasul ei în vânt era o mărturie a aroganței și a atitudinii sale disprețuitoare față de bărbați, față de lume și viață, în general. „O să-i cadă nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
privească. Zărindu-i ochii negri și nasul în vânt, arogant, a avut senzația că-și bate joc de el. — Cine e Haruko Hona? — Haruko? Să fiu al naibii dacă știu. — Adevărat? O undă de bănuială i se strecură în voce. Strâmbă din nas și-l privi fix pentru a-i observa cu atenție expresia feței. Takamori nu-și amintea să fi auzit vreodată de Haruko Hona. Nici nu știa dacă „prietenă“ însemna iubită sau prietenă cu-adevărat. Totul era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]