1,487 matches
-
serpentinele și În străfundurile sale cu miasme, decupează pas cu pas și niciodată deplin teroarea coșmarului terestru, blasfemiile bufone, reluând rugi Întoarse nu În blestem, ci În reportaj acid, insuportabil, pentru că limitat la el Însuși, suficient sieși. Prezidează „tribunale ale subteranei”, insomnia este perpetuă, Îngerii apar În „cete antropofage”, trecutul nu poate fi revocat nici prin amnezie. În acest univers al Înstrăinării, Judecata din urmă Îl judecă tocmai pe Judecătorul Ultim, Stăpânul, adică Măcelarul, Hingherul cum Îl numește, cu fraternă oroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ca pământul mă apasă/ Tu Îndepărtează te rog de pe mine cu palmele lopata cu vâsla/ cei doi metri de pământ/ cei doi metri de tristețe/ cei doi metri de stambă ai rochiei mele de sărbătoare”. Iubirea este Înviere, ieșirea din subterana solitudinii, din tenebrele existenței. „Scoate-mă pe brațe afară - pe lume e dimineață - e târziu pentru amândoi este atât de târziu stăm pe muchie/ deci dă-mi această a doua șansă:/ poate ca Lazăr voi Învia” (Rochia Martei cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
aceea. Bănulescu părea mai curând misterios, retras din și totuși la curent cu știrile din târg (reuniunea „conspirativă” dinaintea Conferinței scriitorilor din 1981 la care fusesem invitat avusese loc În apartamentul său), un conchistador de cursă lungă și obscură, În subterane cețoase și cu un infailibil sens al colegialității, al solidarității cu cei pe care Îi considera „adevărați” Între truditorii cuvântului - chiar acesta era sensul, „trudă”, pe care Îl atribuia, apăsat, muncii literare. Era el Însuși un acerb, nu doar inspirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să revină, iar și iar, la terifianta imagine a sugarului coabitând, În patul de spital, cu un șobolan sau să scruteze hăul dintre „inexistența” oficială a delincvenței, decretată de autorități, și zguduitoarele cazuri reale menționate la p. 138. În această subterană a vieții proliferând Între degradare stătută și energie malefică, procesul plagiatului Barbu, asaltul „celor 13” condeieri visând o Uniune a Scriitorilor Comuniști, macabra farsă a funeraliilor lui Baranga, Întâlnirile Conducătorului cu „scriitorii țării” (admirabil prezise În lamentabilul vechi cântecel al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Înalță Claudine nu rezultă dintr-o prelungită frustrare, ca În cazul Emma Bovary. Riscanta ieșire din prezentul calm al fericirii conjugale testează incertitudinea viitorului, prin reiterarea trecutului de care se considera, până ieri, definitiv și binefăcător apărată. Neliniștita incursiune În subteranele propriei feminități devine o lucidă reevaluare a peisajului interiorității („era cuprinsă de o stare de groază, brusc conștientă de existența sufletului ei pe tărâmul lucrurilor nedefinite”). Desprinderea temporară din cuplu, separarea, absența sunt, se pare, obligatorii pentru redescoperirea realității nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
meta-Holocaust, centrată pe realitatea și simbolul Auschwitz. Confesiunea traumatică a supraviețuitorului care refuză altă supraviețuire decât cea situată În chiar craterul negru al genocidului din care, Întâmplător, a scăpat și unde continuă să sape, continuu, prin lectură și scris, În subterana vieții sale, pentru a o ruina, se substanțializează În noul roman prin mărturia celor de care a fost apropiat (soția, amanta, redactorul de editură care Îl admiră până la monomanie). Faptul că unele date biografice și replici din Kaddish par contrazise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
netulburat, În jurul Soarelui și În jurul axei sale tot mai incerte. Fisura adâncă și ireversibilă pe care Auschwitz a marcat-o, totuși, În conștiința despre sine a omului a lăsat arta, literatura, „În suspensie”, spune Kertész. Supraviețuitorul devenit artist creează În subterana deznădejdii. Premisa răului domină cerul ilizibil și mut pe care Îl Întrevede din peștera solitudinii sale. El este, inevitabil, mai conștient decât oricare dintre contemporanii săi că lumea trăiește sub amenințarea de a se prăbuși În hăul dezastrului. George Koves
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
urmat clasele primare...”, În stratul imagistic se spune: „Este În clasa a doua și primește cadouri...”. Prin această modalitate se obține constituirea obiectivă și expresivă a caracterului și destinului eroului, se determină statutul lui psihologic, spiritual-filosofic și social. Parcă din subterană, apare epicul, istoria romanescă În haina autobiografiei povestite de naratorul impersonal, dar văzută cu ochii eroului. Picăm În plină iarnă, lîngă soba de teracotă albastră, cu lemne. Și Încă o iarnă, și Încă una. „Cu pomul de iarnă pe furiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și fructe de mare, fazani, pulpe de porc și vițel În glazuri arămii, pești uriași zăcând În sosuri onctuoase, brânzeturi fine, torturi, prăjituri sofisticate, lichioruri mov și dulci, icre negre și roșii, sticle de șampanie și vinuri Îmbătrânite În răcoarea subteranelor, asemeni arhitecturii luxuriante a unui Brillatt de Savarin transfigurat Într-un Dalí furios, banchet de culori și mișcări care Împing parcă vaporul ce leagă Constanța de Însoritele depărtări unde, peste câteva ceasuri, vor acosta fericiți pasagerii ai acestui „Orient Express
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
semnificativ (realitatea "depășind" ficțiunea pe chiar terenul acesteia, în Imaginar). Faptul se datorează calității esențiale a amintirii, care o deosebește de imaginea obișnuită și care constă în imposibilitatea comunicării ei directe, nemijlocite. Amintirea este o imagine autistă, definitiv închisă în subteranele ființei. Cel care-și amintește, cel care povestește amintiri dîndu-le o înfățișare verbală, nu face decât să ofere echivalențe, noi imagini, inevitabil trucate, ale imaginilor originare: repetiția nu e posibilă decât într-o altă formă, impune o metamorfoză. Oricât de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mi-a venit în minte pe când mă gândeam că, în proză cel puțin, în ultima vreme, întotdeauna am râvnit să-mi răsfăț cititorii (cu poezia, lucrurile stau mai complicat - am râvnit întotdeauna să-mi fac cititorii să străbată până la capăt subterana care există în fiecare din noi). Poate fi literatura un motiv de vrajbă, frustrare, stare dizgrațioasă? Probabil că da, chiar dacă eu susțin sensul aproape mântuitor al literaturii (ceea ce este, admit întru totul, un loc comun). Mă gândesc însă compătimitor la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
eu m-am uitat pe geam, Îngrozit de ceea ce făceam, dar fără să mă pot opri, și am văzut cum ieșeam din oraș și o luam prin tunelul amețitor, cu lumini galbene, care ducea spre New Jersey. Am intrat În subterană prin stâncă, având peste noi fluviul murdar și peștii Înotând În apa Întunecată de deasupra dalelor curbate de beton. La un magazin al Armatei Salvării din Scranton, nu departe de stația de autobuz, mi-am căutat un costum. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Nostalgia, ediția integrală a cărții Visul, Humanitas, 1993,1997, 2002; Travesti, Humanitas, 1994 - Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO pe 1994 (tradusă în franceză și olandeză); Orbitor, voi. I {Aripa stingă), Humanitas, 1996, Premiul ASPRO pe 1996. ESEU: Visul chimeric (subteranele poeziei eminesciene), Litera, 1992; Postmodernismul românesc, Humanitas, 1999. Cuprins Fără titlu / 5 • Cum m-am trezit pe lume / 7 • Bucureștiul meu / 14 • Arhitectura Iu' pește / 26 • Colea,-n tină / 31 • Animale de tablă / 42 • Tahistoscop / 46 • O amintire de la "Artis
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fură ziarul! Mai ales sâmbăta, când am rubrica din „Suplimentul de cultură“. Să iau asta ca pe un mod special de-a fi apreciat? 2Ă Au început să mă cunoască taximetriștii și farmacistele! 3Ă Nu reușesc să recitesc Însemnări din subterană. Rămân la convingerea că e cel mai „greu“ text de Dostoievski... pentru mine, desigur... Iată și un citat: „Să trăiești mai mult de patruzeci de ani e indecent, trivial, amoral!“ și eu acuș împlinesc șaizeci și nouă!!! BUCUREȘTI FAR WEST
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
impermeabilă, nu eram totuși în stare să-i disprețuiesc, și zâmbetul de superioritate cu care-i înfruntam îmi ieșea mereu strâmb, căci nevoia de dragoste și de căldură animală nu se lăsa inhibată, 20 îmi martiriza corpul și-mi răscolea subteranele minții. Și în dimineața plecării în tabără stăteam la o parte și-mi exersam grimasa dezgustată, ignorat complet de colegii care, în grupuri plictisite, așteptau să vină mașinile, ironizîndu-se unii pe alții pentru țoalele de stradă, moderne și bătătoare la
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
se țineau cu mâinile de burtă de râs, dar eu înghețasem și nu-mi puteam descleșta fălcile. Ce-mi spunea Lulu? Era o hieroglifă, dar ce anume, fără să știe, reprezenta? Era o cheie, dar pentru care cameră interzisă din subterana plină de carcere a minții mele? Culoarele acelea nesfârșite, cabină lângă cabină, zgomotul apei șopotind în conducte, debaralele cu teuri și cârpe, sentimentul că te afli la kilometri sub pământ, culoarele pustii pline de uși putrede, cu lacăte moi și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dar purpuriu-stins, cu pielița străbătută de rețele alburii, schimbătoare, soarele umplea aproape tot spațiul, așezat direct pe clisa mlaștinei și împrăștiind în aerul sulfuros raze cafenii de asfințit. Era mai mare decât putea fi gândit, era semitransparent și tremurător, umplând subterana fantastică. între pielița lui și pereți, prin razele stinse, prin valurile moi de purpură, zburau monștri. Nu erau lilieci 159 , nici fluturi, nici păsări, ci himere fără spiță și nume. Cu materia purulentă până la brâu, apoi până la piept, înaintam hotărât
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vechile conducte de gaze, și totuși trebuie să-mi stăpânesc bătăile demente ale inimii, dilatarea și contractarea creierului pompând adrenalină, și să rămân până la capăt lucid. Drama trebuie privită în față, măcar o clipă. Apoi hemoragia-mi poate năvăli în subteranele minții, se poate revărsa din gingiile și nările mele peste foile astea, ca să le facă fleașcă și sângele să se încarce cu a cincea umoare, sucul albastru al cernelii. Voi putea fi găsit așa cum mi-am dorit întotdeauna: putrezit de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
verdeață și răcoare“. Revoluția din decembrie 1989 dă peste cap planurile de evadare ale lui Golea, care, după mai multe peripeții la Timișoara, revine la București, în subsolul lui de fochist. Relu Golea seamănă, în anumite ipostaze, cu „omul din subterană“ al lui Dostoievski. Singurul roman pe care Aldulescu îl scrie în întregime la persoana întâi Romanul este pentru Radu Aldulescu o formă de revoltă, un instrument de condamnare a comunismului, dar și a răului în general. Istoria eroilor unui ținut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
an așteptat de toți iubitorii de teatru de calitate, un eveniment despre care să se vorbească la fel cum se vorbește de marile concerte de pe stadioane. Doar atât. Long live London Underground! Manu Babescu Maria Balabaș Rebele fără cauză prin subteranele londoneze de avangardă. Maria&Manu tandem sau ce-am făcut de unu mai. Manu... Începe(m)? Iar căutarea, iar plezneala, cu somn pe bănci de vagoane, în săli de așteptare, aeroporturi maghiare, microbuze spațiale și avioane minimale. Same same, but
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
ingerată pe gratis (muzeele sunt free of charge!), până și cupa de cafea s-ar putea să îți dea o idee pentru împroșcat, nu cu gelatină, ci cu real art. Put you brain at work in London, zice omul din Subterană... ... E o lume în sine... ... Și îmi trece prin cap, ca artist stradal, as London welcomes me enough. Covent Garden, here I come! CIRCUL NOSTRU V| PREZINT|: Să nu fim gravi Lucian Dan Teodorovici Să râdem? Nu. Analiștii ne învață
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
fel încât lumea noastră și cealaltă comunicau firesc. Vechile rituri pitagoreice îi vindecau pe oameni pur și simplu, punându-i să treacă printr-un tunel subteran. Boala însemna pentru Pitagora a te despărți de lumea profundă. Lumea noastră și cea subterană trebuiau să se oglindească una în alta. Acum puteam să văd cu propriii mei ochi fantasticele grote din adânc, cu fluviul subteran, în mod concret - după ce „văzusem“ totul, odată, demult, creat de Dante numai din cuvinte. Și era ca și cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de grumaji și, adunîndu-și puterile, l-a privit adânc în ochi. Iar Domnul, spre dimineață, l-a schilodit si i-a schimbat numele... În acea ultimă seară a ruletei, practic toată protipendada orașului se adunase în uriașa hală frigorifică din subteranele abatorului. Decorul sălii putea părea cu totul ciudat celui care se obișnuise cu luxul ostentativ, de parveniți, al sălilor dinainte. Nu știu dacă o intuiție a cuiva sau o reminiscență din à rebours condusese la acel hibrid nostalgic, la amestecul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
uita dezorientată în ochii Puiei, care îi făcu simplu semn cu capul spre văgăună. Atunci ea se lăsă pe fund, își puse picioarele pe prima treaptă și, murdărindu-se, rupîndu-și lanțurile de hârtie lucioasă de la gât, intră cu totul în subterană. I se mai vedea doar creștetul șovăind în umbra tot mai deasă. Tunelul era ușor oblic, ca o scară de pivniță, iar la vreo zece metri mai jos părea că devine orizontal, căci creștetul cu șuvițe albăstrii al Balenei nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ambiții de reprezentativitate ceva mai largă. Este ceea ce face și prozatoarea ieșeană Gabriela Gavril, mai cunoscută deocamdată în calitate de critic literar, în romanul său recent apărut Fiecare cu Budapesta lui. Cu toată silința, ajutat fiind de modestele-mi cunoștințe în ale subteranelor de la Literele ieșene, n-am reușit să descopăr o „scară“ a personajelor, așa încât trebuie să conchid, spre regretul unora, că nu avem de-a face cu o scriere cu cheie. Gabriela Gavril și-a luat „binele“ de unde l-a găsit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]