6,080 matches
-
într-un târziu Roxelana. Ia cu măria ta pe pruncul nostru Gingir, ca să se bucure și el de călătorie și să-ți fie inima blândă când vei ajunge acolo. Gingir iubește pe Mustafa ca pe-un Dumnezeu. —Bine, a încuviințat sultanul. Pregătește-ți pruncul. Îl iau cu mine, ca să se bucure de priveliștile împărăției noastre ca de niște jucării ce nu vor fi niciodată ale lui. —Vai... a suspinat doamna Roxelana. —Mângâie-te, a zâmbit Soliman căci partea lui în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rea. Coconii măreți sunt mai în primejdie decât acest prunc cu care soarta n-a fost darnică. E destul de ascuțit la minte, ca să-ți spuie tot ce va vedea. Luând deci cu sine pe mezinul său prea iubit Gingir, slăvitul sultan a trecut cu mare alai în Asia. După rânduiala Porții, nu era îngăduit noroadelor să-l întâmpine. Stăteau departe de cale, îngenunchiate. La popasuri, ajungeau înainte cei nouăzeci și nouă de bucătari, ascuțindu-și cuțitele. În vremea ospețelor stăteau șirag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
C-un muget înalt de leu mânios, s-a abătut spre cei mai de aproape lovindu-i cu strășnicie. Au căzut câțiva în juru-i încolăcindu-se ca viermii. Nu te îndura, stăpâne și tată! a strigat el. Întăi judecă-mă. Sultan Soliman a desfăcut un colț de perdea, aruncând o privire groaznică asupra gâzilor. Mustafa a făcut un pas îndărăt spre ieșire, ca să-și cheme credincioșii. Atunci muții s-au izbit din nou asupra osânditului, l-au doborât și l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cătră cortul verde spre ei au strigat poruncile stăpânului celui mare, dar ienicerii lui șahzadè n-au răspuns la chemarea de rugăciune a hogilor și, când i-a îndemnat la prânzare bătaia căldărilor, au rămas cu armele în mână îndârjiți. Sultan Soliman a poruncit să fie ridicat din cortul său leșul zeului palid, care fusese șahzadè Mustafa, iubitul său, și să fie lepădat spre marginea taberii, ca să se îndestuleze de vederea lui oștile de la Amasia. Crainicii au strigat: Dacă brațul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atâți răi care furnică în umbra Porții? Mișelnică e făptura omenească și mânia fără frâu îndeamnă în anume ceasuri pe domnii lumii să dea drumul izvoarelor de sânge, ca să nu mai rămâie neam omenesc trăitor sub soare! Icioglanii se retrăseseră. Sultanul se cumpănea înainte și îndărăt în locul său, clătinat de spaima singurătății. Murmura versete sfinte. O Allah! Ila Allah! singur mă aflu în valea mâhnirii... Chiamă pe rob sub lumina ta; contenește-i osânda. A lovit cu inelul gongul din dreapta sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puțin înclinat să stea cu dânsa de vorbă despre treburile împărăției. Soliman avea din când în când mâhniri posomorâte. Unii din curteni credeau că duhul lui Mustafa șahzadè tulbura somnul părintelui său. Robii de la iatac l-ar fi auzit pe sultan, noaptea, grăind cu cineva și tânguindu-se: —Împăratul slăbește... ziceau unii. De aceea împăratul, mai slăbit fiind, se îndemna mai ales să scurteze de căpățână pe unii dintre sfetnicii săi care se aflau încă în putere. „Se apropie plinirea hotărârilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Warda, o instalase într-o încăpere micuță care dădea spre patio, curtea interioară, spunând chiar că o va trimite la Ismail egipteanul pentru a o învăța să cânte la lăută, să danseze și să scrie, la fel ca pe favoritele sultanului. — Eram liberă, iar ea era roabă, îmi spuse maică-mea, și lupta dintre noi era inegală. Ea se putea folosi după pofta inimii de toate armele seducției, putea ieși fără văl, putea să cânte, să danseze, să toarne vin, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îi șuiera numele cu acel accent tipic din Granada pe care avea să-l păstreze toată viața și care-l făcea să rostească numele mamei Silma, pe al concubinei Wirda, să numească ușa „bib“ în loc de „bab“, orașul „Ghirnata“, iar palatul sultanului „Alhimra“. Timp de câteva zile, avu o proastă dispoziție ucigătoare, dar, atât din prudență, cât și din ciudă, nu se mai duse în odăile femeilor până ce acestea născură. Nașterile se petrecură la interval de două zile. Warda simți cea dintâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cartierul Albaicin, iar bunica ta - Dumnezeu s-o ierte! - agățase de straiele mele două amulete la fel, una la vedere, iar cealaltă ascunsă, pentru a preîntâmpina orice nenorocire. Numai că în ziua aceea, nimic n-a fost de vreun folos. * * * — Sultanul din vremea aceea, Abu-l-Hassan Ali, hotărâse să organizeze, zi de zi și săptămână de săptămână, parăzi militare pompoase pentru a arăta tuturor întinderea puterii sale - însă doar Dumnezeu este puternic și Lui nu-I plac aroganții! Sultanul ăsta pusese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de vreun folos. * * * — Sultanul din vremea aceea, Abu-l-Hassan Ali, hotărâse să organizeze, zi de zi și săptămână de săptămână, parăzi militare pompoase pentru a arăta tuturor întinderea puterii sale - însă doar Dumnezeu este puternic și Lui nu-I plac aroganții! Sultanul ăsta pusese să fie construite pe colina roșie a Alhambrei 1, lângă Poarta Trădării, gradene pe care se instala în fiecare dimineață cu cei din jurul lui, primea oaspeții și trata probleme de stat, în vreme ce detașamente de soldați veniți din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
produceau furturi, izbucneau încăierări între bande de tineri care se băteau la sânge cu bâtele. Numărară un mort și mai mulți răniți, ceea ce îl făcu pe muhtasib, starostele negustorilor, să cheme poliția. Atunci, temându-se de dezordini și de răzmerițe, sultanul se hotărî în sfârșit să oprească festivitățile. Decretă că ultima zi de Paradă avea să fie de 22 moharram 883, care cădea pe 25 aprilie din anul creștin 1478, adăugând totuși că distracțiile de la urmă vor fi încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sau perdanții. Deodată, un nor negru se ivi deasupra capetelor noastre. Veni atât de iute că ni se păru că soarele se stingea precum o lampă peste care ar fi suflat un djinn. Era beznă la ceasul amiezii și, fără ca sultanul să fi dat poruncă, jocul se opri, căci fiecare simțea pe umeri povara bolții cerești. Un fulger brăzdă cerul, tunetul bubui, apoi un alt fulger se văzu, iarăși se auzi un tunet surd, apoi trombe de apă se abătură peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
toți locuitorii orașului se convinseseră că cel dintâi răspunzător de nenorocirea cu pricina, omul care atrăsese asupra lor mânia divină, nu era altul decât arogantul, coruptul, nedreptul, depravatul Abu-l-Hassan Ali, fiul lui Saad Nasridul, al douăzeci și unulea și penultimul sultan al Granadei, facă Domnul ca numele lui să fie șters din toate amintirile! Pentru a urca pe tron, el îl răsturnase și azvârlise în temniță pe propriul său părinte. Pentru a-și întări puterea, pusese să li se taie capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
azvârlise în temniță pe propriul său părinte. Pentru a-și întări puterea, pusese să li se taie capetele fiilor celor mai nobile familii din regat, printre care vitejii Abenserrahi. Cu toate astea, în ochii mamei mele, crima de neiertat a sultanului era aceea de a-și fi părăsit soția, femeie liberă, verișoara sa Fatima, fiica lui Mohamed Stângaciul, pentru o roabă creștină pe nume Isabel de Solis, căreia îi schimbase numele în Soraya. — Se povestește, spunea ea, că sultanul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
neiertat a sultanului era aceea de a-și fi părăsit soția, femeie liberă, verișoara sa Fatima, fiica lui Mohamed Stângaciul, pentru o roabă creștină pe nume Isabel de Solis, căreia îi schimbase numele în Soraya. — Se povestește, spunea ea, că sultanul i-a adunat într-o bună zi pe cei din preajma sa în curtea Mirților ca să asiste la baia acestei Rumiyya. Mama era cu adevărat îngrozită de a fi nevoită să povestească o asemenea nelegiuire. Doamne, iartă-mă! îngăima ea, cătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
au exprimat admirația, în proză și în versuri, în legătură cu minunatul gust pe care-l căpătase lichidul. Toți, în afară de vizirul Abu-l-Kasem Venegas care, departe de a se apleca deasupra bazinului, rămase demn la locul său. Atitudinea acestuia nu scăpă neobservată de sultan, care-i ceru o explicație. „Maiestate, răspunse Abu-l-Kasem, mă tem ca, gustând din sos, să nu mă cuprindă deodată pofta după puiul de potârniche.“ Doamne, iartă-mă! tot repeta maică-mea, fără a încerca să-și țină râsul. Am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe Cel-de-Sus, astfel că se luau la întrecere care putea găsi explicația definitivă, aceasta fiind adesea doar un vers, o glumă sau chiar o veche parabolă potrivită după gustul zilei. Mult mai neliniștitoare decât toate aceste sporovăieli a fost reacția sultanului însuși la calamitățile care se abăteau asupra capitalei sale. Departe de a vedea în inundația devastatoare un avertisment al Celui-de-Sus, el a tras concluzia că plăcerile acestei lumi sunt efemere, că viața se duce pe nesimțite și că era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-te era deja practicat de vechii romani, care numeau fiecare din aceste feluri de mâncare „nucleus“ - oare de asta li se dădea la Granada acelorași mâncăruri numele de „nukl“? Doar bunul Dumnezeu cunoaște originea lucrurilor! Preocupat doar de plăcerile sale, sultanul neglija problemele domniei, lăsându-și apropiații să adune adevărate averi din strângerea de taxe ilegale și din exproprieri, în timp ce soldații, nemaiâncasându-și banii ce li se cuveneau, se vedeau siliți să-și vândă straiele, caii și armele pentru a-și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
hrăni familiile. În oraș, unde domneau nesiguranța și teama zilei de mâine, unde soarta fiecărui militar era iute cunoscută și comentată, unde știrile despre chefuri cu beții se răspândeau regulat datorită indiscrețiilor oaspeților și ale slugilor, simpla menționare a numelor sultanului și al Sorayei aducea pe buzele tuturor injurii și ocări, împingând uneori oamenii până în pragul răzmeriței. Fără a fi nevoiți să se lege direct de Abu-l-Hassan, lucru pe care rareori cutezau să-l facă, unii predicatori din ziua de vineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
gura mare strigăte răzvrătite de „Allahu akbar!“, cărora imamul care rostea rugăciunea le răspundea uneori, cu enigmatică ipocrizie: „Mâna lui Dumnezeu se află deasupra mâinilor lor“. Și toate astea, în timp ce arunca priviri mânioase în direcția Alhambrei. Deși era unanim detestat, sultanul încă mai avea prin mulțime ochi și urechi care îi raportau tot ce se spunea, ceea ce îl făcea tot mai bănuitor, tot mai brutal și mai nedrept. — Câți oameni de vază, orășeni cinstiți, își amintea mama, au fost arestați în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dar discreți, și cei ai Sorayei, singurii pe care prințul îi asculta. Dacă oamenii de rând găseau în istorisirea acestor lupte de palat cu ce să-și amăgească plictisul lungilor seri reci, consecința cea mai dramatică a nepopularității crescânde a sultanului a fost atitudinea sa față de Castilia. Întrucât era acuzat că favorizează o Rumiyya în dauna verișoarei sale, că neglijează armata și că duce un trai lipsit de glorie, Abu-l-Hassan, căruia nu-i lipsea curajul fizic, se hotărî să încrucișeze spada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acum soarta cu aceea a Castiliei prin căsătoria lui Ferdinand cu Isabela, și că era mai bine să nu le ofere nici cel mai mărunt pretext ce i-ar fi putut face pe aceștia să se ridice împotriva regatului musulman, sultanul se hotărî să pună capăt perioadei de pace care domnea între Granada și puternicii ei vecini, trimițând un detașament de trei sute de călăreți din Granada să atace prin surprindere castelul din Zahara, care fusese ocupat de creștini cu trei sferturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
reacție a fost o explozie de bucurie, iar Abu-l-Hassan mai recâștigă un pic de încredere în ochii supușilor săi. Dar, foarte curând, mulți începură să se întrebe dacă nu cumva, împingând regatul la un război cu sfârșit cel puțin nesigur, sultanul nu dădea dovadă de o ușurință criminală. Urmarea evenimentelor avea să le dea dreptate: castilienii ripostară punând stăpânire pe cea mai puternică fortăreață din partea dinspre apus a regatului, Alhama, înălțată pe un pinten stâncos. Iar strădaniile disperate ale sultanului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nesigur, sultanul nu dădea dovadă de o ușurință criminală. Urmarea evenimentelor avea să le dea dreptate: castilienii ripostară punând stăpânire pe cea mai puternică fortăreață din partea dinspre apus a regatului, Alhama, înălțată pe un pinten stâncos. Iar strădaniile disperate ale sultanului de a o recuceri se dovediră zadarnice. A început astfel un mare război, un război pe care musulmanii nu-l puteau câștiga, dar pe care l-ar fi putut, dacă nu evita, măcar amâna. Avea să țină zece ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în Alhambra. — Dumnezeu a vrut ca Abu-l-Hassan să fie răsturnat chiar în ziua victoriei lui, tot așa cum El a trimis potopul în ziua Parăzii, pentru a-l sili să-și încovoaie spinarea în fața Creatorului său, comentă Salma. Numai că bătrânul sultan nu se dădu învins. S-a refugiat la Málaga, și-a adunat credincioșii în jurul lui și a pus la cale o revanșă împotriva fiului. Regatul era de acum împărțit în două principate vrăjmașe, care aveau să se sfâșie sub privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]