28,530 matches
-
propria scânteie divină, nu cum se încearcă să vă fie inoculată voința altora sau să vă fie anihilat propriul discernământ, propria alegere. Propuneți-vă țeluri nobile, luminoase, înarmați-vă cu dorință de muncă și răbdare și nu uitați niciodată țelul suprem - IUBIREA pentru DUMNEZEU și totul se va împlini frumos, treptat sau deodată, așa cum va decide Cel de Sus. Nu vă mai lăsați tentați de o viață ușoară obținută oricum pentru că asta nu face decât să vă coboare și „judecata” propriei
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
și tablouri sociale. Câteva personaje feminine din prozele scurte - Adriana din Romanul Adrianei, alteori Manuela din Femeia în fața oglinzii - exprimă în numele autoarei, nostalgia unei ambianțe elevate. Tendința de a migra către București constituie pentru alte figuri, din roman, un scop suprem. Scriitoarea se reflectă în imaginea unor eroine din roman, ele vor fi reflexii ale sinelui în diferite ipostaze. Adolescenta marcată de impulsul intelectual, va deschide drama tinerei fete cu înzestrări excepționale, care după “anii de paradis” ai pensionului, întrerupea studiile
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
suferința cu ipostaza Fiului Ceresc: “o scuipaseră...îi puseseră spini...ca și Fiului...și ei...deodată cu unicul, cu minunatul!”, este o exagerare, o comparație blasfemitoare. Pasiunea unei plăceri, suferința unei voluptăți, în fond, pot fi comparate cu actul sacrificiului suprem în sens absolut?!. Este o exacerbare a ego-ului: “Calomnia și batjocura o însemnau printr-un martir asemenea cu al omului Dumnezeu”. Ea caută în oglindă adevărul și observă că palmele ocării goniseră de tot, din fața ei culoarea, se căuta pe
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
bărbat se concluzionează că bărbatul ideal nu există, la fel cum nu există mâna sigură și blândă de care să te sprijini ușor cu două degete, să treci grațios și surâzând peste prăpăstii ca un acrobat pe sârmă, găsind cumpăna supremelor măsuri ale fericirii. Viața ca acrobație este pentru Manuela o generatoare de pasiuni, dar nu și de energii. ZILE DE PLOAIE Ca un lait motiv, ploaia este ecoul trăirilor Manuelei, în directă concordanță cu starea ei sufletească, natura caută armonia
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
l-a ajutat să aibă (abia acum?) revelația sfintei iubiri a Fecioarei pentru Pruncul Isus. Copilul nu este doar o ființă nouă; el reprezintă totodată resurecția părții noastre de umanitate, a fondului spiritual dornic să se împlinească în lumina Bunătății Supreme. Orice nou-născut garantează „nemurirea” speciei, după cum nașterea lui Isus, mărturisită de insul încreștinat, îl face pe acesta din urmă să dobândească viața cea adevărată, viața veșnică. P.H.L. face serioase eforturi de a-l extrage pe Domnul R. din mediocritate, făcându
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aproprieze Fericirile enumerate de Isus în predica de pe Munte? « Pentru că, dacă iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? (Matei, 5, 46). Se înțelege, aici este vorba doar de un schimb în natură. Va trebui să caut adevărata «răsplatăă, suprema «mulțumireă. De văzut cum?...” Deși intrată în luna a noua, a acceptat să-i dactilografieze în continuare, după dictare, cartea de publicistică. Azi au ajuns aproape de final. Când s-a ridicat de pe scaun, ceva mai greu decât altădată, s-a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în articol se vorbește despre expediția la care participase și el, îi veni să sară pe pereți. Citi încă o dată și încă o dată articolul, ca și cum ar fi fost vorba de niște cuvinte magice cu care ar fi putut deschide tainele supreme, iar cînd mai văzu și cine semnează articolul, urlă cît putu: Minciună! Și trînti ziarul pe masă. Văzuse bine și, cu toate astea, mai citi o dată. Semna Matei Mosora, fratele său!... Culmea mistificării! Doar știa un sat întreg că Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
teoria că Pămăntul se învărtește în jurul axei sale, celebrul e pur simove, în timp ce era ars pe rug. Evelin: Era ars pe rug pentru o teorie sacră a mișcării materiei în Univers. Darwin: și acest lucru l-a susținut prin sacrificiul suprem în timp ce ardea pe rug! Evelin: Este un adevăr recunoscut de întregul Univers. Academia Universului va fi onorată cu un alt membru! Așa cum este valabilă în tot Universul teoria relativității emisă de către dl. Albert Eistein care și-a ocupat, de asemenea
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
poetică ne îngăduie să atingem "unitatea infinită", nemărginirea făcută prezentă, momentul divin auto creator, conform viziunii lui Hölderlin; ea este "experiența unificatoare a veșniciei", scrie Paul Richard, comentând lirica lui Rimbaud. Experiența poetică este călătoria la capătul posibilului pentru om, suprema sa aventură existențială. Cea mai înaltă evaziune spre propriul său adevăr, spre propria-i autenticitate. Evaziunile metafizice ale filozofilor sunt elaborate, fabricate. Din acest motiv, ele apar schematice, artificiale. Schiller scria lui Goethe: "am putea spune că poetul este singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o supraființă, posibilă în iubirea absolută. Rezumând diversele sale "intuiții metafizice", cum singur le definește, Eminescu introduce în patrimoniul spiritual al culturii noastre spiritul hyperionic simbol și energie de transmutare a lumii în sublim și sacru. Și totodată transcenderea spre supremele piscuri ale gândirii. * Ca atare ochiul transcendental vede dincolo, în sfera principiilor ultime, a unei logici originare, dar poate vedea și dincolo de ea, de înțelegerea noastră, așa cum are loc în Imnul creației din Rig Veda. Acesta se termină straniu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
celei vizibile; Platon reia această idee și concepe lumea umană a formelor muritoare, ca fiind o copie a unor arhetipuri eterne din empireu. El inversează astfel sensul unui proces inițiat de omul din începuturi, care proiecta în ideal modele existențiale supreme. Empedocle definește istoria universului ca fiind o luptă între iubire și ură, fiecare având ciclic perioade de dominare. Cuvântul lui Eckhart: Există o inimă a intelectului" a fost precedat de cel al lui Empedocle: "Căci sângele care afluează în jurul inimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
operele în versuri, iar stilul, mai ales la Empedocle și Parmenide, are loc în entuziasm (în Dumnezeu) și uimire (căci mirarea este începutul filozofiei, va afirma Platon). Tratatul despre sublim al lui (pseudo)Cassius Longinus este o deschidere crucială privind suprema valoare estetică. Nici o concepție ulterioară nu a depășit acea viziune primă. Recent s-a afirmat că sublimul constituie o energie care ar putea metamorfoza ființa umană făcând-o "mai profundă, mai magnifică". Indienii, pentru a salva principiul absolutului valoric, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
printre stânci, care privește dincolo de dincolo, în transposibil. Cu un ochi transcendental a văzut Amenofis IV, Akhenaton, că toți oamenii sunt egali în fața unui Dumnezeu universal unic, transzoomorf. Prin un al treilea ochi a introdus Socrate rațiunea în circuitul valorilor supreme, iar Iisus iubirea universal dăruită. Ochiul transcendental al lui Buddha a văzut că esența lumii umane dar și celei divine este suferința și că mântuirea de suferință trebuie să fie scopul omului. Cu un ochi transcendental a intuit autorul vrâncean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
1938) și Creativitatea eminesciană (1943), Rosa del Conte Eminescu o del' Assoluto (1961), Svetlana Paleologu Matta Eminescu și abisul ontologic (1988). După o lungă istorie de filozofie "sistematică", Nietzsche face "filozofie cu ciocanul", spărgând formulele și gândind aforistic și poetic, supremele idei ale ochiului său revelator fiind Supraomul și Eterna Întoarcere menită celor care au crezut în viață și au sacralizat-o. Cu un ochi care privește într-un trans-unde al lucrurilor eterne au compus înainte de toate Bach, Mozart, Beethoven, Schubert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
entități care, prin faptul că se află în mișcare înlesnesc eliberarea de lumea din afară prin transformarea ei din concretitudine și exterioritate, în interioritate, și anume, mișcare sufletească având mers indefinit inefabilul, care pare a nu sfârși niciodată. Este o supremă stare filozofică, și anume, metafizică. * Martin Heidegger vorbește, pe drept cuvânt, de "poetul-gânditor", denkender Dichter precum Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore și de "gânditorul-poet", dichtender Denker. așa cum au fost presocraticii, Empedocle și Parmenide în primul rând, apoi Platon și Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
principii, precum: logosul universal rațiunea care instituie unitatea și inteligibilitatea lumii, anulând haosul; platonicianul kalonka gathon unirea Frumosului cu Binele văzute în proiecție universală, concept care va constitui cultura matricială a Europei; Binele, înțeles ca ordinea universală cea dreaptă, constituia suprema valoare, astfel încât, cultura elenă trebuie receptată în termeni de etică unită cu frumosul, baza și năzuința întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înțelege "Le langage des fleurs et des choses muettes "graiul florilor și al lucrurilor mute". Lirica lui Paul Verlaine este o neîntreruptă laudă a vieții sub cele mai variate hipostaze. În finalul Poemelor saturniene, el evocă Inspirația care dictează poemele "Supremilor Poeți" muza Erato "superbă și suverană", cu privire luminoasă și profundă, înțeleasă ca Geniul însuși, îngerul vechilor tablouri pe un fundal de aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi poeme. Ea este Duhul Sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a dedicat exclusiv filozofiei și a trăit conform preceptelor eticei sale, cea mai nobilă ca viziune și viețuire efectivă și cea mai înaltă din punct de vedere uman. Aceasta pentru că "imperativul categoric", instituit de filozoful din Königsberg drept normă morală supremă, presupune o viață superioară reprezentând un comandament al propriei noastre conștiințe, și nu sub porunca și amenințarea unei divinități care judecă și pedepsește (deus irae). Dar, dacă stilul din Critica rațiunii pure este pur asertoric, vibrația lirică răzbate în finalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este lipsită de metafore, în schimb, este cea mai pură. La noi, cel care și-a trăit viața la cea mai înaltă tensiune poetică și intuiție ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelență Denkender-Dichter, poet gânditor, lirica lui suind supremele trepte ale gândirii. În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă este concepția despre geniu, ca fiind un străin într-o lume străină, o entitate din afara Creației, așa încât, după ce se va elibera din "corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aripi. Iar aripile nu ni le poate da decât elanul poetic dus până la o tensiune anagogică părând a fi "nebunie" în raport cu modul comun sau sistemic de a gândi, dar care însemnează o schimbare radicală a înțelegerii existenței, a lumii. * Viziunea supremă, revelația privind Zarathustra a avut loc pe înălțimi de munte, la Sils-Maria, Elveția, "Căci Înălțimea este Patria: este la noi acasă... Stăteam acolo în așteptare așteptare fără obiect dincolo de bine și rău, gustând când lumină, când umbră, totul joc, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sa descoperire, Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de origine indiană. Omul revine în aceeași formulă ontică, iar pentru Eminescu, în același spațiu și același timp. Dar dacă pentru Eminescu eterna întoarcere este forma supremă a tragicului, în sensul că omul, care confiscă întreaga posibilitate de a fi, totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași formule existențiale a durerii, a răului și a pieirii, Nietzsche aduce o inovație radicală acestui concept. Opera sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
apunerea lui Dumnezeu de pe cerul cugetării". În ce privește divinitatea, Nietzsche opune concepției iudeo-creștine a unui Dumnezeu cu sentimente precum milă, îndurare, ură, răzbunare un Dumnezeu al nobleței și purității, "dincolo de bine și rău". Dumnezeu este Ființa ființelor, Universul spiritual, o ființă supremă care trece prin stări intermediare spre forma sa perfectă, absolută concepție a unui "Dumnezeu-Devenire", prezentă și la Empedocle, Eckhart, Boehme, Schelling. Relativ la voința spre putere, Wille zur Macht, Nietzsche scrie: "A imprima Devenirii caracterul Ființei, aceasta este suprema Voință de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o ființă supremă care trece prin stări intermediare spre forma sa perfectă, absolută concepție a unui "Dumnezeu-Devenire", prezentă și la Empedocle, Eckhart, Boehme, Schelling. Relativ la voința spre putere, Wille zur Macht, Nietzsche scrie: "A imprima Devenirii caracterul Ființei, aceasta este suprema Voință de Putere". Iar această devenire este supraomul, depășirea de sine. Voința de putere însemnează a te ridica mai sus de tine pentru a deveni Supraom, în sensul de a acționa dincolo de bine și rău, etica noastră "astrală" trebuind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înălțare și puritate. Iată Morala nietzscheană: "Predestinat căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate acest timp./ Mizeria sa să-ți fie străină și departe!/ Tu nu ai decât o datorie: să fii pur!" Și vorbind despre forma supremă a Supraomului geniul: Totdeauna vei fi străin printre oameni... Trebuie să trăiești pe munți. Ești un vizionar. Nu căuta să înveți adevărul acolo unde se gândește josnic. Vocația noastră dispune de noi, chiar când noi nu o cunoaștem; viitorul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu a reușit pe deplin, a-i conferi perenitate prezentul etern. Poetul este justițiarul frumuseții lumii și demiurgul înveșnicirii ei. Pentru că poetul, în calitate de homo significans caută și are intuiția semnificațiilor vieții, ale lumii și creează noi semnificații. Muzica instituie justiția supremă în eliberarea omului de servituțile vieții de fiecare zi, prin dizolvarea eului nostru empiric în inefabil, într-un dincolo al încântării pure. Structura ei trifazică: sunet, stingerea sunetului, nașterea sunetului nou din energia celui dispărut, constituie acea "veșnicie în mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]