5,786 matches
-
partea dramatică este că unii dintre ei sunt membri influenți ai Consiliului. La această oră, există un echilibru numeric sensibil Între adepții lui Zoran și cei care refuză să se ralieze isteriei aventuriste și extrem de periculoase În care riscă să târască Centrul. Spunând că În acest moment omenirea se află la un Îngrozitor punct de răscruce, comit un eufemism vinovat. Roger, te rog să mă confirmi... Fizicianul a clătinat din nou capul, aprobând tăcut. Parcă se temea că vorbele lui, oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
se dioache sultanul! Carnaxî! Și se duc mai departe. Episodul 33 LA VIZIRIU în vremea asta, nu mult după ce, spre disperarea păgânilor, semiluna intrase într-un nor creștin, trei umbre de oameni pe trei umbre de cai mai mult se târau decât mergeau spre palatul viziriului. Când ajunseră înaintea marilor porți de cherestea, una din umbre sări jos, luă o piatră din caldarâm și lovi de câteva ori în umbra porții. Sus, pe metereze, se ivi un turban: — Ce e, bre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
avea vreme să admire ancadramentele superbe ale ferestrelor, nici frontoanele semicirculare alternând cu cele triunghiulare, nici pilaștri în trepte, deoarece Cosette, cu aceeași grabă urcă la primul etaj, deschise o ușă și apucându-l de-o mână pe Broanteș, îl târî după ea. Ce noroc pe Broanteș! Să descriem puțin camera. în mijlocul ei, la dreapta patului cu baldachin roșu, trona un lavabou. O sobă mică, de tuci, duduind plăcut, ocupa un colț al încăperii. Un discret miros de levănțică și năut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
moale, argintie a apei, mii de viețuitoare, într-un deplin consens cu legile naturii, se înfulecau unele pe altele. Știuci cinice, flexibile, numite în popor și „sanitarii bălților”, căutau din priviri indivizii mai slab pregătiți și-i înșfăcau cu iuțeală, târându-i în adâncuri. Crapi maiestuoși, mușchiuloși, doldora de lapți, căutau crapi doldora de icre. Somni pe care apa abia putea să-i mai încapă, vegetau nemișcați în fundul unor gropi mâloase, visând la vremea când erau mai mici. Tineri bibani pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ai mai pierdut, acum, Pasquale?”, întrebă signora un bust de marinar, ce stătea drept, falnic, pe malul stâng. „Ochiul drept, signora. Lângă Lepanto”. „Nu-i nimic, Pasquale. Ți-a rămas sufletul viteaz”. „Așa mă gândesc și eu, signora”. „Să te târăști deseară până la mine, la un păhărel de rom”. „Mă voi târî, signora”, răspunse bustul. în sfârșit, gondola trase în fața unei case cu trei etaje. De la o fereastră a etajului doi țâșni deodată un câine, care făcu o voltă în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce stătea drept, falnic, pe malul stâng. „Ochiul drept, signora. Lângă Lepanto”. „Nu-i nimic, Pasquale. Ți-a rămas sufletul viteaz”. „Așa mă gândesc și eu, signora”. „Să te târăști deseară până la mine, la un păhărel de rom”. „Mă voi târî, signora”, răspunse bustul. în sfârșit, gondola trase în fața unei case cu trei etaje. De la o fereastră a etajului doi țâșni deodată un câine, care făcu o voltă în aer și intră perfect perpendicular cu trupul în apă, la doi pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele de auroră mucegaiul clădirilor, puturoasa apă întunecat verzuie a canalelor, pleoapele urduroase ale lumpenului sculat deja în capul oaselor etc. Visele celor care visau în stabilimentul signorei Maxima se încețoșară, târându-se spre sfârșit. în gondolele legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre treburile lor, indivizii cu trei de „i”: zarzavagiii, geamgiii, zapciii, cafegiii și fiii unor oameni bogați ce se întorceau acasă de la ibovnice. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
23, 71, 104, 160, când descrierile fie că lipsesc cu desăvârșire, fie că sunt, estetic vorbind, jenante. Dat și cel care conduce acțiunea n-a fost mereu în cea mai bună formă, pe bune porțiuni din poveste epicul mai mult târându-se decât înaintând vioi, poate și deoarece cel care născocește personajele nu furniza la timp materia primă necesară. Și ca să fim obiectivi până la capăt, trebuie spus că nici dialoghistul nostru n-a strălucit tot timpul, dovedind mai ales între episoadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt. Era la mijloc altceva; intuiam un lucru pe care, - îndrăznesc să spun - puțini îl intuiau atunci și tot mai puțini îl vor intui de-acum înainte. Anume, ce minunat, ce înălțător este până la urmă să te umilești. Să te târăști pur și simplu în fața mai marilor tăi, să fii un vierme, o mașină de încuviințat, să fii mereu îndoit cu trupul și cu mintea, să-ți biciui cugetul care spune „nu” până va spune „da, da, da”, să pândești fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
De câte ori s-a făcut că nu-i aude pe cei care o chemau ca singura soluție pentru a pune capăt suferințelor? De câte ori nu și-a bătut joc de un sinucigaș care i se oferea pe tavă? Și de câte ori i-a târât cu forța pe cei pe care îi îngrozea ideea de a o urma? Necazul cu Moartea este că îi detestă în aceeași măsură și pe cei care o iubesc și pe cei care o urăsc. Necazul cu Moartea este că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
senzație că îl trădează. În ziua când soțul ei părăsise tabăra, îndreptându-se spre ceea ce avea să fie marea lui epopee, îi încredințase copiii, dar era limpede că ea nu fusese în stare să aibă grijă de ei și-i târâse ani de-a rândul dintr-un loc într-altul, iar acum se aflau acolo, în pragul dezastrului, fără ca ei să-i vină în minte vreun mod de a-l evita. Bărbatul ei, cel mai iscusit și mai viteaz dintre războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
salvase. — Abdul-el-Kebir? — El însuși. — Dar cum a fost posibil să comită o asemenea greșeală? — Pentru că era un Abdul-el-Kebir bărbierit, curat, îmbrăcat cu un costum de gală, și nu semăna deloc cu prizonierul murdar, bărbos și zdrențăros pe care tata îl târâse după el săptămâni întregi prin deșert. — Sfinte Dumnezeule! exclamă îngrozit interlocutorul său. Și cum de Abdul-el-Kebir se afla acolo? — Pentru că o revoltă populară răsturnase dictatura, readucându-l la putere, dar tatăl meu n-avea de unde să știe asta. — Măi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și intraseră în erg, deoarece odată cu înserarea și când nisipul începu să se răcească, putu să-și scoată pantofii rupți, care îl deranjau, și să meargă desculț cu riscul de a călca pe un scorpion. Ultimii kilometri îi făcu aproape târându-și picioarele însângerate, ce păreau să cântărească mai mult decât restul corpului - și când, în sfârșit, se prăbuși în cortul cel mare, avu senzația că se scufundă pe veci într-un abis fără fund. Gacel îl lăsă să se odihnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
zi în mijlocul deșertului și să devin hrană pentru hiene, și nici măcar nu am o casă a mea. Blestemată soartă! Și acum, cară-te până nu mă răzgândesc. Pe când ziaristul se îndepărta, îl preveni cu un glas răgușit: — Și nu uita!... Târăște-te pe sub camioane dacă e nevoie, dar încearcă să-ți pierzi urma dacă te urmărește cineva... — N-ai nici o grijă! Du-te să faci un duș... Hans Scholt nu trebui să se târască pe sub camioane, deoarece nimeni nu se arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu un glas răgușit: — Și nu uita!... Târăște-te pe sub camioane dacă e nevoie, dar încearcă să-ți pierzi urma dacă te urmărește cineva... — N-ai nici o grijă! Du-te să faci un duș... Hans Scholt nu trebui să se târască pe sub camioane, deoarece nimeni nu se arătă interesat de prezența lui, astfel că jumătate de oră mai târziu zbura peste pustietatea nisipurilor; atunci îl strânse cu putere pe pilot de braț și-i spuse: — Mulțumesc că m-ai ajutat. — Sper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu piciorul, ce i se fractură într-o mulțime de locuri. Își pierdu cunoștința și vântul harmattan, care sufla din ce în ce mai tare pe măsură ce se înnopta, puse stăpânire pe mătasea de culoarea închisă a parapantei și, parcă jucându-se cu el, îl târî ca pe o marionetă de-a lungul întinderii de pământ ca, până la urmă, să-l izbească cu capul de o piatră enormă. Cu toate acestea, restul tovarășilor săi nu avuseseră nici un fel de problemă ca să-și ocupe pozițiile, așa că, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în întuneric, dar o timidă semilună, a cărei lumină se lupta să străbată milioanele de firișoare de nisip care zburătăceau în toate părțile, lăsa să se întrezărească silueta lui Gacel Sayah, așezat chiar la intrare ca o statuie. Se apropie târându-se până la el, privi atent îngrijorătoarea panoramă și întrebă cu un glas abia auzit: — Harmatanul? — Nu - îi răspunse calm. Vântul din est, bate cu putere, dar încă nu pare a fi periculos. Pericolul va veni dacă-și va schimba direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vârful singuratic al masivului muntos. — Căcat! Nu se vede nici pe dracu’! — Ce facem? — Așteptăm... Ce altceva putem face? Un mare ocol. Apoi altul. Și altul. Jos, câțiva oameni care în ultimele două ore nu făcuseră altceva decât să se târască până la locul unde era prevăzut să aterizeze avionul, se uitau îngrijorați la evoluțiile sale, conștienți că, dacă pilotul renunța să insiste, erau definitiv condamnați la cea mai înspăimântătoare moarte. Unii, cei care încă mai erau în putere, agitau brațele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
malurile Nigerului și să-și cumpere o casă mare în miticul Tombuctu, unde ar fi putut crește zeci de cămile, dar adevărul e că nu-l atrăgeau nici una, nici alta. Își dădea seama că nu are nici un drept să-i târască după el pe maică-sa și frații lui, așa încât bănuia că din acel moment va începe poate o lentă, dar inevitabilă slăbire a relațiilor existente în sânul familiei. În mod paradoxal, libertatea de a alege pe care ți-o oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nasturii la cămașă. Era cu pantalonii-n vine și de-atîta bîțÎială - amfitrioana Îi vîră grațios În gură o măslină - i se Încurcau picioarele În bretele. Să-i fi văzut burta țuguiată și buricul ieșit În afară ca o suzetă, se tîra pe labele alea păroase, mușca franjurile cuverturii, Îi pupa ciorapii - amfitrioana Îi vîră În gură o jumătate de ou cu maioneză - leit Emil Jannings În Îngerul albastru, demență curată...“ Sună. „Ei trebuie să fie, du-te tu te rog“. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
danse — O petrecere adevărată! Salvatorul meu, eliberatorul meu, așa spunea prăpăditul. Eu Îl tot Îndemnam: Încă un pahar, prietene Bea, bea, nu te lăsa, uită că viața ... și Wanda mai mult goală decît Îmbrăcată. Frumușelule, iubițelule, luculucu... rîgÎie porcu, se tîrăște de-a bușilea după călcîiele ei roze, se lovește de mobile, plînge, icnituri, convulsii, perișorul lui spicul grîului, chiloțeii lui spuma laptelui... se roagă: Miluiește-mă Doamne că neputincios sînt, vindecă-mă Doamne că s-au tulburat oasele mele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de prinț nu și-a pus Încă Întrebarea „a fi sau a nu fi“. Ce bine mă simt În această lume simplă, sentimentală și zaharisită ca un muzeu de Kitschuri, departe de deșerturile argintii cu circumvoluții secate prin care se tîrăște tot mai lent, tot mai stins, bătrîna cobră. Și deodată mă ridic atît de curată În lumina acestei amieze de parcă ploaia a spălat de pe plajă toate obiectele și malul Începe să curgă Într-un labirint translucid și eu ajung Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-o desconsiderația mea În plan social cunosc susceptibilitatea asta a oamenilor simpli față de cei pe care de fapt nici nu-i socotesc superiori doar deosebiți) ...pînă și p-un cîine tăiat de tramvai Îl iei din mijlocu drumului și-l tîrăști la umbră pe iarbă să moară mai dulce ... eh, da de unde nu ie, nici Dumnezeu nu cere. țîncasez violența ei Îmi face bine Îmi reduce din handicap cu cît e mai aspră pedeapsa vina mea Își găsește justificare pierde din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu mi-am Închipuit că se ajunge pînă aici. — Dar pentru ce? Nu-ți făcuse nimic. Nu aveai nici un motiv să-l urăști. Era prea mic ca să-ți fi stat În cale — Mă enerva. Nu suport indivizii ăștia care se tîrăsc ca rimele și nu cer nimic de la viață. Nu suport apatia lor, rezistența de a se mulțumi doar cu pomana pe care le-o aruncă Dumnezeu, cum arunci cîinelui bucata de mămăligă — Și repulsia asta față de el, fii sincer, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele pot alerga unele se tîrăsc ca un maratonist istovit picioare de lemn Înaintînd În pietrișul zgrunțos și două străzi mai Încolo În spatele betonierei fete de carne roșie Încolonate pentru defilare Închizi ochii mirosul lor te asaltează dă năvală În nări pînă la rădăcina unei glande
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]