33,332 matches
-
trebuia să se reîntoarcă. Cea de la Veneția, de anul trecut, s-a întrupat din suita de "Uși celebre, uși umile", care era deja proprietatea unei firme. Lucrările nu-mi mai aparțineau. Știu dintr-o legendă locală că ai vîndut cîteva tablouri bodyguarzilor din suita lui Mitterand. Așa e? O fi. Îmi place legenda. Dacă șeful de-atunci al Centrului Cultural Francez din Iași, băiat drăguț, căruia i-am vîndut cîndva tablouri, o fi fost și bodyguard mitterrandist, ceea ce mă îndoiesc, atunci
Val Gheorghiu : "Mă bucur de această flanare benevolă, în spirit, pe trotuar" by Liviu Antonesei () [Corola-journal/Journalistic/16101_a_17426]
-
aparțineau. Știu dintr-o legendă locală că ai vîndut cîteva tablouri bodyguarzilor din suita lui Mitterand. Așa e? O fi. Îmi place legenda. Dacă șeful de-atunci al Centrului Cultural Francez din Iași, băiat drăguț, căruia i-am vîndut cîndva tablouri, o fi fost și bodyguard mitterrandist, ceea ce mă îndoiesc, atunci da. Oricum, Mitterrand nu mi-a confirmat nimic... Totdeauna am privit maniera ta de a picta fixată undeva în stadiul intermediar al lui Mondrian. Cînd Mondrian trece, de pildă, de la
Val Gheorghiu : "Mă bucur de această flanare benevolă, în spirit, pe trotuar" by Liviu Antonesei () [Corola-journal/Journalistic/16101_a_17426]
-
cînd nu erai defel vesel, cred că-ți aduci aminte de răstimpul acela al tău... Mi-amintesc... vreme idioată... Chiar și-atunci demonul glumeț din tine nu te-a părăsit. Am și altă afirmație. Una mai reușită. Dacă văd un tablou de Val Gheorghiu, poate fi semnătura acoperită, sau nesemnat, eu știu că-i un tablou de Val Gheorghiu. Și, în fond, probabil, asta face un pictor pînă la urmă, nu? E o amprentă. Unii o reușesc, alții mai puțin. Un
Val Gheorghiu : "Mă bucur de această flanare benevolă, în spirit, pe trotuar" by Liviu Antonesei () [Corola-journal/Journalistic/16101_a_17426]
-
Mi-amintesc... vreme idioată... Chiar și-atunci demonul glumeț din tine nu te-a părăsit. Am și altă afirmație. Una mai reușită. Dacă văd un tablou de Val Gheorghiu, poate fi semnătura acoperită, sau nesemnat, eu știu că-i un tablou de Val Gheorghiu. Și, în fond, probabil, asta face un pictor pînă la urmă, nu? E o amprentă. Unii o reușesc, alții mai puțin. Un Picasso - ca să iau cazul cel mai atipic - chiar dacă e atît de obstinat-proteic, știe să-și
Val Gheorghiu : "Mă bucur de această flanare benevolă, în spirit, pe trotuar" by Liviu Antonesei () [Corola-journal/Journalistic/16101_a_17426]
-
-i servească locul comun) și să-l și surprindă, să-i impună, eventual, noi reflexe de lectură. Volumul pe care l-am ales pentru prezentare are un titlu puternic, oarecum șocant: Grasă și proastă. Iar pe copertă este reprodus celebrul tablou Gioconda. Un astfel de impact textualo-vizual întîlnești mai rar pe tarabele bucureștene. Cartea este o culegere de povestiri publicate în revista Unica în perioada 1997-2000. Schema poate fi ușor identificabilă: viața de cuplu și complicațiile sale supercunoscute (înșelătorie, despărțire, certuri
Între ei, scriitorii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16173_a_17498]
-
al III-lea - cu plecarea chefliilor de la țigani), adormit în aproape toată prima jumătate (și crescînd uimitor în a doua, grație îndesirii aparițiilor protagonistului), precar actoricește (tocmai acolo unde rolurile celelalte aveau însemnătatea lor) și cu stîngăcii scenografice (neoane deasupra tablourilor de pe pereți!), spectacolul a sfîrșit prin a mă obosi. El se poate, cred, lucra, strînge, ritma (atenție la excesivele coruri de și de la țigani!). Nu știu ce e de făcut cu unii actori. Nu-i văd capabili să se îndrepte. Să nu
Singur printre actori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16236_a_17561]
-
că se joacă acum mize mai grave decît succesul unui spectacol. Teatrul are un ritm asupra căruia nu poți interveni... Decît cu oameni providențiali. Aceștia nu au apărut. Stăm de vorbă într-o zi mai specială. Este "Bunavestire". Sînt multe tablouri cu această temă. Ai unul favorit? Am purtat ani de zile după mine o reproducere mică după un Michelangelo, fără să știu că este Bunavestire. Cioran opta pentru a spune adevărul într-un mod cît mai paradoxal, Valéry pentru a
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
mai există dovezi. Se vede asta și din felul în care se scrie, se discută despre mari spectacole. Cum era invitat Borges să comenteze pictura contemporană. Am asistat la acea întîlnire cînd Borges a fost întrebat ce crede despre niște tablouri pe care nu le-a văzut niciodată. În teatru memoria este importantă. Nu neapărat prin facultatea ei cea mai comună - de a depozita - ci prin puterea ei de a se constitui ca o realitate paralelă. Dacă ți-ai fi petrecut
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
referiri la filmele vizitate împreună cu cinefilii români și trebuie salutată din nou politica importatorilor autohtoni cărora le datorăm faptul de a cunoaște aproximativ 75% din peliculele nominalizate, începînd cu vedeta acestei ediții. Pentru Ridley Scott totul a început cu un tablou de secol XIX care i-a amintit de antichitate, de posibilitatea de a revitaliza un gen semi-compromis: peplum. Eu am făcut cunoștință cu Gladiatorul abia a doua zi după decernarea premiilor și, în întunericul sălii Cinematografului Scala, am exclamat pe
Et in Colosseum ego! by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16261_a_17586]
-
acasă. Totuși, n-am cerut azil politic decât peste un an și jumătate, nedorind să mă rup cu totul de țară. Când am făcut-o totuși, au urmat imediatele și previzibilele consecințe. Mi s-au confiscat toate bunurile: mobile, haine, tablouri, manuscrise, partituri, covoarele, pianul etc. În apartamentul meu s-a mutat șeful Spațiului locativ de la Securitate. După Revoluție, am recuperat pianul, câteva tablouri, câteva cărți lipsite de importanță, din atâtea mii, volume excepționale, multe de neînlocuit. În America, am supraviețuit
Nina Cassian - "Simțeam nevoia unei evadări într-o zonă în care se mai putea strecura feeria" by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/16234_a_17559]
-
făcut-o totuși, au urmat imediatele și previzibilele consecințe. Mi s-au confiscat toate bunurile: mobile, haine, tablouri, manuscrise, partituri, covoarele, pianul etc. În apartamentul meu s-a mutat șeful Spațiului locativ de la Securitate. După Revoluție, am recuperat pianul, câteva tablouri, câteva cărți lipsite de importanță, din atâtea mii, volume excepționale, multe de neînlocuit. În America, am supraviețuit datorită unor burse, dar mai ales grație generozității prietenilor. (Cu poezii și compoziții muzicale nu se poate face un "living", cum se spune
Nina Cassian - "Simțeam nevoia unei evadări într-o zonă în care se mai putea strecura feeria" by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/16234_a_17559]
-
complicate dintre pictură (realizare ) și lucruri (res) sînt așezate sub semnul corespondențelor și al schimburilor permanente ("schimbul de substanțe, conviețuirea, coexistarea, urzirea într-o rețea foarte subtilă de relații, intersusținerea, hrănirea mutuală, coajutorarea, potențarea reciprocă: a picta ceva într-un tablou înseamnă a-l înzestra cu condiții de viață eterne.") Gioconda oferă o perspectivă inedită asupra eternului feminin și a biografiei lui Leonardo, iar Arta lumii acesteia și a celeilalte confruntă pathos-ul materialist al sudului cu cel transcedental al nordului. Și
Ortega y Gasset și estetica modernității by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16275_a_17600]
-
cărora trecuseră toți intelectualii de seamă români dintre cele două războaie mondiale, de la Mircea Eliade pînă la Noica, prieten personal al Verei și alții la fel de însemnați. Casa lor simplă, plină de mobilier vechi, obiecte rusești de pe vremea țarilor, precum și un tablou mare în mijlocul holului intitulat Plata dijmei, flamand, din secolul al XVI-lea: un grup de țărani, bărbați și femei, aducând notarului feudal dijmele, mai mult alimente și băuturi. Alături de pînza flamandă, Le paîiement de la dîme, pe un perete alb trona
Vizuina cu hoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16301_a_17626]
-
te obseda mult timp după aceea, pînă la mănușile verzi și ele croite dintr-o piele de crocodil. Vera, în timpul vizitelor, invitat de Nichitici, bărbatul ei distins, avea pentru mine o atenție specială, de cînd îi vorbisem despre cele două tablouri de valoare ale casei; mai ales Plata dijmei pe care l-am "pus" și în Galerie în capitolul biografic în care scriu despre , Le repaire des voyous... Numeam astfel, în glumă, musafirii acestei case, cei mai mulți "reacționari" în frunte cu prietenul
Vizuina cu hoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16301_a_17626]
-
de "Belulică", după ce ieșise din închisoare și se dusese întîi și întîi pe Grigore Alexandrescu, s-o vadă pe Vera: el se oprise în pragul porții privind în curte pe femeia care mătura, efectiv, ceva, - era chiar ea, "marchiza" din tabloul glacial, aristocratic, avînd culoarea brună-verzuie a reptilelor invocate. Reîntîlnirea lor strict protocolară după cei 17 ani de temniță, în plin dezastru social... Niciodată, în casa aceia, nu fusese invitat vreun proletar. Se discuta despre proletarii regimului cu acea bunăvoință, a
Vizuina cu hoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16301_a_17626]
-
ani de temniță, în plin dezastru social... Niciodată, în casa aceia, nu fusese invitat vreun proletar. Se discuta despre proletarii regimului cu acea bunăvoință, a Verei îndeosebi, însă de sus, cu bunăvoința superioară a nobililor de altădată, ceea ce sporea farmecul tabloului feudal din holul casei. Totuși, în această casă nu intra decît cel mult factorul sau cel cu plata luminii. În mod ciudat, în Galeria cu viță sălbatică cred că am amintit de un proletar, Axente, cel cu porumbeii din strada
Vizuina cu hoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16301_a_17626]
-
prelucrări) mai mult sau mai putin simțite în opera poetica a lui Eminescu, tânăra eseista găsește pe filiera destul de fragedă a referirilor poetului la pictură germană o interesantă și credibilă sursă de inspirație pentru Cugetările sârmanului Dionis. Este vorba despre tabloul Poetul singuratic (1839) al lui Karl Spitzweg (1808-1885), unul dintre cei mai cunoscuți exponenți ai Biedermeierului german, ale cărui picturi, în special cea în cauză, cunosc în epoca o mare răspândire prin numeroase reproduceri. Cum interesul lui Eminescu pentru pictură
Culorile romantismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16294_a_17619]
-
fost deja discutat, Ana-Stanca Tăbărași purcede la analiza propriu-zisă. Odaia din pod, haină jerpelita și ruptă în coate, sobă fără foc, garafa goală cu un capăt de lumânare, contemplarea filozofica a purecului și atitudinea "tolerant-nepăsătoare", totul se gaseste aidoma în tabloul pictorului german. " Dacă s-a inspirat din Spitzweg, a făcut-o fiindcă vânzătorii de idei nu sunt și buni observatori ai realității. Eminescu avea nevoie de o "realitate" care să poată fi descrisă dând credibilitate meditațiilor sale". (p.114) Sfera
Culorile romantismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16294_a_17619]
-
albăstruie cu care se spăla pe cap și care atunci cînd vopseaua era proaspătă, cum era atunci, îi dădea un aer ireal, vaporos, de femeie în vîrstă păstrîndu-și și la bătrînețe farmecul deobicei durabil numai la femeile de spirit. Un tablou impresionist, spunea același Brummer, un Fragonard!... Dacă Justiția, ajunsă la senectute, ar fi voit să capete neapărat o nouă înfățișare umană, plină în același timp de experiență și de cochetărie, ea nu ar fi întîrziat să aleagă fizionomia, chipul Praxiteei
Vizuina cu hoți (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16284_a_17609]
-
toată viața, ca un câine de vânătoare ce adulmecă prada ce se găsește încă dincolo de muntele din zare? Ce l-a făcut pe Da Vinci să și-o aleagă pe Mona Lisa, nevasta negustorului, și apoi să se plimbe cu tabloul neterminat după el, vreme de vreo 15 ani, din țară în țară și din regat în ducat? Ce l-a făcut pe Van Gogh să își aleagă o anume catedrală din Arles ca s-o picteze, și încă noaptea? Răspunsurile
Spovedania Și cei 30 de arginți by Nicolae Oprițescu () [Corola-journal/Journalistic/16303_a_17628]
-
Van Gogh, faptul că pe vremea aceea locuia pur și simplu în orășelul Arles. Aceste răspunsuri nu sunt desigur nici pe departe mulțumitoare. Dacă ar fi fost așa, Da Vinci ar fi terminat repede și predat încă și mai și, tabloul clientului, iar Van Goh nu și-ar fi pierdut poate noaptea pictând catedrala, ce era, slavă Domnului, mult mai vizibilă ziua. Am ales special aceste două subiecte ca să zic așa, la prima mână, pentru că ele au fost larg dezbătute de
Spovedania Și cei 30 de arginți by Nicolae Oprițescu () [Corola-journal/Journalistic/16303_a_17628]
-
precedente, a căror unitate era mult mai strictă, atît prin repertoriul tematic cît și prin dominanta stilistică, actuala expoziție extinde zona de interes în trei direcții mari: una dintre direcții este aceea care îl preocupa și pe Horia Bernea, a tabloului total, a picturii în pictură, a imaginii ca infinit de informații într-un spațiu finit, a cărei sursă istorică ar putea fi nazismul și, în special, marile compoziții ale lui Eduard Vuillard. Cea de-a doua direcție se referă la
Forță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16320_a_17645]
-
o vizită, îl află căzut la pămînt, într-o baltă de sînge, în vreme ce acordurile dramatice ale concertului pentru pian și orchestră numărul 1 de Ceaikovski (de pe o înregistrare pe disc compact, cu volumul dat la maximum) sporesc caracterul sinistru al tabloului. Breitmeier, deloc iubit de restul colegilor săi, era un mare meloman și animator cultural la televiziunea română. Soția acestuia era și ea angajată caritativ în asistarea "copiilor străzii". Fiindcă Charlotte este persoana cea mai puțin implicată în intrigile de la ambasadă
Thomas Prinz - Sosirea la București sau Charlotte în acțiune by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/16323_a_17648]
-
Sinceritatea e un simplu instrument. Dar ce instrument! * "Banalitatea, crunta banalitate a răului" (Hannah Arendt). Dacă Răul e crunt de banal, Binele nu poate fi niciodată banal: e doar simplu. * Un vizionar: de pe-acum măsoară versurile cu tona și tablourile cu kilometrul pătrat. * Cînd ai de-aface cu un individ viclean, nu îți e tocmai ușor să rămîi tu însuți, deoarece te simți suspectat, măsurat fără rușine cu măsurile duplicității, ca și cum ai fi de-o teapă cu interlocutorul tău. * Paradisul gîndurilor
Din jurnalul lui Alceste (X) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16349_a_17674]
-
Sicilia secolului al XVIII-lea, în mediul aristocrației. Ai avut în minte Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa când ai început să lucrezi la el? Nu. Așa cum se scrie și în postfața cărții, romanul a pornit de la găsirea unui vechi tablou de familie, un portret din secolul al XVIII-lea foarte ciudat, pentru că infățișa o femeie aristocrată, cu o expresie specială pe chip și care ținea în mână o foaie albă de hârtie. Atunci am aflat povestea acestei femei și mi
Dacia Maraini - Un romancier nu poate avea dogme by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/16342_a_17667]