2,431 matches
-
fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gândul că în felul acesta invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În mod stângaci (și disperat) se încearcă cucerirea invizibilului prin vizibil și a necunoscutului prin cunoscut. Toate religiile au generat, lezând însăși natura transcendenței, arte vizuale și opere de elocință și au constrâns transcendentul să renunțe la prestigiul ineficace al vidului și tăcerii și să accepte, din rațiuni electorale, ofensa plebeiană a imaginii și cuvântului. "Povestea" și "desenul" au pătruns în spațiul inexprimabilului și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente, cuprinse în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
creator” (p.46), ceea ce-mi amintește de minunatul vers eminescian în care femeia este pentru poet rostul cunoașterii și al înțelegerii de sine. Este un alt model ideal decât cel al Beatricei, care asigura numai calea de înălțare spre transcendență. Ca ferment al cunoașterii de sine, femeia garantează în schimb accederea în profunzimile umanului, a transcenderii abisului interior, sentiment care nu este lipsit de fiorii unei sfinte spaime. Suntem departe de seninătatea înălțătoare a prototipul donnei angelicata, Preasfânta Fecioară și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
necontestat, deși prototipuri pot fi regăsite mult mai devreme în literatura universală. Beatrice fusese o donna angelicata pentru care poetul a nutrit o admirație apropiată de venerare, pentru că principiul feminin a fost acela care i-a făcut accesibilă înălțarea către transcendență. Demonicul ține mai mult de o percepție misogină a epocii medievale, care vedea în femeie doar un factor malefic, înzestrat cu o multitudine de slăbiciuni, menite să-i cauzeze bărbatului decăderea, ruinarea. Femeia care se revoltă, care dobândește o voce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cu aceeași umanitate și au manifestat aceeași inteligență în a o aborda.575 Lipsa unei severități afișate, în ceea ce îi privește pe cei doi scriitori, a fost asociată cu decăderea moravurilor în epocă, dispariția literaturii cavalerești, trecerea de la ideile unei transcendențe necesare spre imanența Renașterii. Cu toate acestea nici autorul italian, nici cel englez nu pot fi considerați imorali. „Fără îndoială Boccaccio a fost la fel de moral ca și Dante sau Manzoni. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de faptul că povestirile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și la rolul acestora În divinație. Noțiunea de daimon În religia și gândirea vechilor greci: câteva observațiitc "Noțiunea de daimon În religia și gândirea vechilor greci \: câteva observații" Credința În daimoni a constituit soluția optimă pentru a păstra intacte ideea transcendenței divine și credința În Providență. Vechii daimoni din credințele populare deveneau astfel entitățile intermediare menite să umple spațiul gol creat Între divinitatea imuabilă și oameni. Marcel Detienne, În cartea sa, La notion de daïmon...2, a studiat transformările suferite de
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cazul lui Apollo pentru a se evita ridicolul ce-ar copleși tradiția dacă faptele ar fi puse pe seama zeului Însuși. Atingem aici un punct „fierbinte” pentru Plutarh, care, pe de o parte, e obligat de propriile sale convingeri să proclame transcendența absolută a zeului Apollo (este exact ceea ce face În De E...), dar, pe de altă parte, În calitatea sa de preot la Delfi, nu poate ignora și lăsa deoparte legendele și realitățile cultuale profund legate de sanctuar 3. • Ajungem, În
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
acceptat ca atare și Înțeles, ca și celelalte expuneri demonologice din Moralia sau din Vieți..., În lumina dualismului plutarhian 2 potrivit căruia aceste „ființe mixte” se pot „Înscrie În ordinea generală a unui univers Împărțit Între două puteri, păstrând neatinsă transcendența celei divine și servind totodată drept «punct de legătură» cu restul lumii”. Inspirația oracularătc "Inspirația oraculară" Observații preliminare asupra expunerii lui Lamprias. Influențele platonicienetc "Observații preliminare asupra expunerii lui Lamprias. Influențele platoniciene" Răspunsul lui Lamprias, care vine, la rându-i
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
acuzației de a „vedea daimoni peste tot”1, putem conchide că Plutarh a folosit mult atributele daimonice 2, dacă nu chiar pe daimonii Înșiși, pentru a explica aceste fenomene de contact Între lumea divină, căreia voia să-i păstreze intactă transcendența, și muritori. L-am văzut atribuind, ca și Aristotel, pneumei - „preasfinte”, dar În același timp coruptibile și pieritoare, un caracter daimonic (438 c-d). Îl vedem În De Pythiae... Învestind-o, Într-un fel, pe Pythia cu Însușiri daimonice, În
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
culoar de trecere Înspre atmosfera și Înspre lucrurile pământești” și prin „supunerea tuturor lucrurilor față de cer”1. Este vorba deci despre eficacitatea pe care principiul divin, care-și află sălașul În cer, o poate avea pretutindeni, păstrându-și totodată intactă transcendența descrisă de altfel de Philinos printr-o expresie care ne face să ne gândim, așa cum subliniază și P. Boyancé, la primum mouens al lui Aristotel - „kineseos archen”, principiul mișcării (398 b-c). Evocarea Sibyllei, prilejuită tot de plimbarea prin sanctuarul delfic
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente, cuprinse în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
creator” (p.46), ceea ce-mi amintește de minunatul vers eminescian în care femeia este pentru poet rostul cunoașterii și al înțelegerii de sine. Este un alt model ideal decât cel al Beatricei, care asigura numai calea de înălțare spre transcendență. Ca ferment al cunoașterii de sine, femeia garantează în schimb accederea în profunzimile umanului, a transcenderii abisului interior, sentiment care nu este lipsit de fiorii unei sfinte spaime. Suntem departe de seninătatea înălțătoare a prototipul donnei angelicata, Preasfânta Fecioară și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
necontestat, deși prototipuri pot fi regăsite mult mai devreme în literatura universală. Beatrice fusese o donna angelicata pentru care poetul a nutrit o admirație apropiată de venerare, pentru că principiul feminin a fost acela care i-a făcut accesibilă înălțarea către transcendență. Demonicul ține mai mult de o percepție misogină a epocii medievale, care vedea în femeie doar un factor malefic, înzestrat cu o multitudine de slăbiciuni, menite să-i cauzeze bărbatului decăderea, ruinarea. Femeia care se revoltă, care dobândește o voce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cu aceeași umanitate și au manifestat aceeași inteligență în a o aborda.575 Lipsa unei severități afișate, în ceea ce îi privește pe cei doi scriitori, a fost asociată cu decăderea moravurilor în epocă, dispariția literaturii cavalerești, trecerea de la ideile unei transcendențe necesare spre imanența Renașterii. Cu toate acestea nici autorul italian, nici cel englez nu pot fi considerați imorali. „Fără îndoială Boccaccio a fost la fel de moral ca și Dante sau Manzoni. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de faptul că povestirile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ideile care Îi vin conform propriului său criteriu, preferințelor sale estetice. Dacă acestea sunt mediocre, opera va fi la fel. Pe baza lor va trebui, de exemplu, să decidă În ce moment este gata opera. Picasso era extrem de conștient de transcendența acestei decizii. În 1912, când a ajuns la un acord cu Kahnweiler pentru a-i vinde toată producția la prețuri fixate În funcție de mărime, condiția unică pe care a pus-o a fost ca el - Picasso - să fie singurul care să
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
așa cum apare el descris În studiile despre societățile Orientului Mijlociu, pentru care sinuciderea este un act de onoare, la scriitorul european el traduce o disperare existențială. Moartea nu vine ca o ispășire, ci ca o eliberare. Actul sinuciderii sancționează totodată transcendența absolută a societății. Acolo unde societatea se afirmă În detrimentul individului, acolo unde individul resimte În același timp această afirmare ca mai veridică decât aceea a individualității sale, atunci refuzul și eroarea morții se estompează, se lasă Învinse 10. Prin astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Însă, În ciuda ușurinței cu care poate fi deconstruită, ea se sustrage analizei. Pentru că intimitatea e evanescentă prin definiție, delicată prin autoproclamare și ubicuă prin indeterminarea structurii. Ființa care coboară În spațiul intimului este - lucru de domeniul evidenței - o ființă a transcendenței. Ea Încremenește la limita dintre două lumi, În egală măsură concurente (prin căutarea acelorași sensuri) și paralele (prin mijloacele deosebite de a-și atinge scopurile). A scrie semnifică, În această perspectivă, a invoca spontaneitatea gândului, dar și a nega dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mijloacele deosebite de a-și atinge scopurile). A scrie semnifică, În această perspectivă, a invoca spontaneitatea gândului, dar și a nega dreptul la existență al improvizației. „Totul se petrece ca și cum interogarea interiorității n-ar fi posibilă decât prin certitudinea unei transcendențe”6, conclude Jean Beauverd, prefigurând un drum În care intimul apare ca o predestinare, ca o proiecție fatală a unui real de grad secund. Adică proiecția unei proiecții. În nu puține cazuri, intimitatea se leagă de o percepere alterată a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al XX-lea ( La mort de l'homme la M. Foucault, rimbaldianul Je est un autre, nuclearizarea limbajului ca model epistemologic general). Totalizarea structurală înseamnă o "tăietură epistemologică" (coupure épistémologique la Gaston Bachelard) în raport cu noțiunea de centru, de origine, de transcendență: "Limbajul invadează cîmpul problematic; este momentul cînd în absența centrului, a originii, totul devine discurs" (J. Derrida, 1967: 411). Analiza structurală se plasează sub semnul jocului (cf. metafora jocului de șah la Saussure sau a jocurilor de comunicare la Claude
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
socială primează. * Mass-media ne oferă posibilitatea participării la marile celebrări colective (jocuri olimpice, lansarea unei nave în spațiul cosmic, semnarea unor tratate internaționale, alegerea unui președinte etc.). Analiza rituală a demonstrat de altfel rolul paraliturgic al mass-media ca sursă a transcendenței, a "experienței estetice", culturale, emoționale. În raport cu aceste trăsături dominante ale mass-media, democratizarea culturii și responsabilizarea individului ca actor social trebuie întemeiată pe competența "context-dependentă" a producerii de sens, altfel spus pe lectura critică a discursului public (instituțional și mediatic). 10
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
despre împărțire în loc de sabie. Cristos subînțelege necesitatea depășirii afecțiunilor și a legăturilor sensibile, puse acum într-o nouă lumină: nu mai are sens doar legătura de sânge pentru o solidaritate umană, întrucât noul raport dintre ființe a fost înălțat în transcendența lui Dumnezeu. Din In 18, 36: Isus a răspuns: Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăția mea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
e cel mai important determinant al ortodoxiei. "Sofianicul este în esență acest sentiment difuz, dar fundamental al omului ortodox că transcendentul coboară, relevându-se din proprie inițiativă, și că omul și spațiul acestei lumi vremelnice pot deveni vas al acelei transcendențe" (Blaga, 1936:106). În sens larg, sofianicul desemnează viziunea unei mișcări de sus în jos a transcendenței. Exemple de viziuni sofianice pe care Blaga le identifică în cultura populară românească sunt: Miorița, Meșterul Manole, legenda pământului transparent, grâul cristoforic, cerul
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
omului ortodox că transcendentul coboară, relevându-se din proprie inițiativă, și că omul și spațiul acestei lumi vremelnice pot deveni vas al acelei transcendențe" (Blaga, 1936:106). În sens larg, sofianicul desemnează viziunea unei mișcări de sus în jos a transcendenței. Exemple de viziuni sofianice pe care Blaga le identifică în cultura populară românească sunt: Miorița, Meșterul Manole, legenda pământului transparent, grâul cristoforic, cerul megieș, slujba vântului 35. Perspectiva sofianică se regăsește în orice creație imaginară sau reală care poartă semnificația
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de bază despre care Schwartz spune că pot fi identificate în toate societățile sunt: autonomie, stimulare, hedonism, autorealizare, putere, securitate, conformitate, tradiție, benevolență, universalism. Acestea sunt structurate pe două dimensiuni: deschidere la schimbare versus conservatorism și concentrare asupra sinelui versus transcendența sinelui (Schwartz, 1994, 2006). Modelul lui Hofstede propune cinci dimesiuni ale culturii: distanța socială, evitarea incertitudinii, individualism versus colectivism, masculinitate versus feminitate și orientarea către viitor (pentru detalii, vezi Hofstede, 2001). Așa cum am anunțat și mai sus, nu ne vom
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Termenul latin religio indică o legătură, o conexiune, o relație: Dumnezeu și omul, eul meu dinaintea unui tu care mă gândește și mă face să exist. "Nu există experiență religioasă fără această polaritate, fără această relație dintre om și Dumnezeu, Transcendență, Unu, Abis, Principiu, Totalitate, Ființă etc. În Biblie, de peste 350 de ori răsună afirmația: "Eu sunt Stăpânul, Dumnezeul tău". Primele, cuvinte biblice sunt "la început, Dumnezeu...". Dat fiind că realitatea lui Dumnezeu nu este reductibilă la măsura omului, natura divinului
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]