1,604 matches
-
inofensivă a lui. Și, oricum, așteptam plină de încântare ceea ce urma; de când începuse să rămână peste noapte la mine și îi observasem țicneala cu gunoiul, performanțele sale în pat suferiseră o transformare miraculoasă. Până să ne încălzim un pic, doar tremurul mâinilor îi mai trăda neliniștea puberală, aveam în continuare senzația că inițiez în tainele amorului vreun licean nedus la fete. Mă tot plictisea cu întrebări de genul „Stai comod, mami?“, „Aici e voie, mami?“, „Pot să intru, mami?“, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Cioran e încărcată cu astfel de momente penibile. Să încercăm un mic inventar, nici pe departe complet. Iată: „Ceartă cu un negustor, în legătură cu o butelie de gaz. Îl ameninț, mă înfurii atât de tare că nu mai pot vorbi, urlu, tremur. Și sunt dezlănțuit până-ntr-atât că nu mai reușesc să mă privesc, nu mai «realizez» starea în care mă aflu, spre deosebire de iritările mele obișnuite când mă văd ambalându-mă” (I, 236). Nu-i vorbă, atunci când notează această scenă, Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de aici era un adevarat infern. În miez de iarnă, flamânzi și goi, noaptea în baracă tremuram de frig, iar ziua, în timpul muncii silnice, eram mânați din spate ca vitele în jug. În adâncul ființei noastre se înstapânise neliniștea. Un tremur ne cuprinsese pe toți. Era tremurul silniciei și al umilinței. Voiau degradarea omenescului din noi, anularea personalității. Se țintea la desființarea totală a omului din noi. Acestea erau dezideratele comunismului. Nimeni care a trecut prin Noua- Culme nu poate spune
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
În miez de iarnă, flamânzi și goi, noaptea în baracă tremuram de frig, iar ziua, în timpul muncii silnice, eram mânați din spate ca vitele în jug. În adâncul ființei noastre se înstapânise neliniștea. Un tremur ne cuprinsese pe toți. Era tremurul silniciei și al umilinței. Voiau degradarea omenescului din noi, anularea personalității. Se țintea la desființarea totală a omului din noi. Acestea erau dezideratele comunismului. Nimeni care a trecut prin Noua- Culme nu poate spune că a avut norocul și a
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
alb" nu reușise să spună nimic în plus, portret care amintește vag de Lucian Blaga: Acolo s-a zămislit prunul care va da calului apă și vitele le va duce la păscut/ și-ndărătul fântânii va sta cu buzele închise." Un tremur senzual cuprinde unele versuri, singurele care rămân notabile: Cine te va mai înfrigura când luceafărul va cădea în fântână viu/ când voi intra în arenă și părul îmi va lua foc." N. Ioana nu realizează actul cuprinderii ideii în text
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care orbul îl percepe difuz, ca pe o nelămurită pace, stare beatifică de senzații cunoscute (atingerea vîntului în preajma apei, mirosul și freamătul bălții, perceperea emoționată a respirației apei, în cercuri tăcute): "Boarea lină a lacului, plescăitul apelor, izul de baltă, tremurul sforii cu nada în capătul cufundat îl umpleau de dor și nefericire. Amintiri pline de viață dunăreană îl potopeau." Orb fiind, bărbatul suplinește cu celelale percepții simțul vederii. În mod așteptat, ceea ce vine pe calea simțurilor complementare e strîns legat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
timp și-a zvîcnit pe picior, la vedere, mîngîindu-și pantalonul ca femeia să vadă că n-ascunde nimic. Dar ea nu i-a zis nimic, ci i-a zîmbit, apoi și-a întors ochii la treaba ei, fără a observa tremurul mîinii și roșeața de pe fața băiatului. I-a povestit despre băiatul ei, care era de aceeași vîrstă ca Marcu, ce făcea pe la școală, cît de bun e la învățătură, în ce excursii a fost, prostii din astea. Credea că-l
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
concret, complăcându-se mai degrabă în trăirea dezastrului interior provocat de iubire decât a deliciilor iubirii împărtășite. Alt motiv de melancolie la Cioran, dar care nu exclude pasiunea: În iubire ne gustam, ne savuram pe noi înșine, ne încântam de tremurul nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă și mai profundă cu cat distanță de persoana iubită este mai mare (...). Numai iubirea de departe, iubirea care crește alimentată de fatalitatea spațiului, numai aceasta se prezintă că stare
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
zbateri de disperare care au în ele ceva omenesc: în descrierea eforturilor pe care le fac insectele pentru a se elibera, în imaginile folosite de Musil, este, într-adevăr, vorba de "somnoroși", de "bolnavi care ar vrea să-și ascundă tremurul", sau de "foști soldați șubreziți". Și calul este evocat (cea mai frumoasă cucerire a omului), precum și avionul (una dintre cele mai frumoase invenții ale sale, chiar dacă este doar o copie, destul de reușită, a păsării). Se face referire la ființa umană
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
regăsi niciodată. În depărtare, persistă în mine o siluetă neagră, înconjurată de o mare luminiozitate, așa cum apar unele obiecte în ceață 327. De altfel, versurile lui P. B. Shelley ,,I pank, I sink, I tremble, I expire" (,,Gâfâi, mă scufund, tremur, îmi dau duhul"), așezate de Blecher la începutul romanului său, apropie opera scriitorului român de pictura norvegianului Edvard Munch. Textul lui Blecher devine ,,un țipăt", o reprezentare materială a fricii, a spaimei, a anxietății. Spaima de a nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a porte-ul tuturor. Marian Constandache Obiectele intimismului casnic Oglinda cît și luciul lacului sunt două modalități autonome În sistemul metatextului eminescian. Avem de a face cu o producere de lectură, citim semne pe aceste suprafețe care sunt acum pagini. Tremurul eroului În oglindă dar și cercurile care le face pe apa În care cade sunt toate semne ale scriiturii. Putem citi in ele un enunț. Dar totodată se produce și fenomenul de scriptibilitate, gesturile mișcările pe care le Întâlnim pe
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
vibra Înseamnă a continua să acționezi, Înseamnă a te opune mortificării, a persista să vibrezi Înseamnă a ocupa din ce În ce mai multă durată, este o expansiune, unduirea și murmurul fiindu-le complementare, freamătul, o altă imagine poetică romantică, fluturarea, această vibrație acest tremur este o temă muzicală, care se repetă, este un nerv care suspendă timpul și spațiul, care face substanța să nu mai fie Încremenită În sine, care dă un impuls electric trupului pentru a-1 feri de Îngheț, de nemișcare, trebuie
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
cînd a scris despre vaporizarea și centralizarea eului. Totul este aici, nervul care palpită, inima care bate vaporizînd trupul și centrîndu-1 pe unica voință de a trăi, de a exista. Lupta neîncetată pentru a nu rămîne În Încremenirea momentului. Vaporizarea tremurului al palpitului Înseamnă disoluția, explozia eului liric care contaminează astfel totul. Visul, alături de opiu, de reverie, duce la o expansiune imaginativă.” Eroul este acela care se află necontenit În centru”(Emerson) Hyperion este aidoma unui pescar care se joacă cu
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
este Satana. Prada lui este sufletul iar pentru a o ademeni ajunge să o obosească. ../'pe perna răului Satan Trismegist/ el leagănă Îndelung spiritul nostru vrăjit / iar prețiosul metal al voinței noastre / este În Întregime vaporizat de acest savant alchimist”. Tremurul din oglindă, vibrația pe care o induce Hyperion are menirea de a ține trează conștiința eroinei, a fetei de Împărat. Prin această mișcare el prinde Într-o rețea deasă de abur spiritul fetei. In cercurile concentrice pe care le propagă
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
anunță, într-un text precum Nesfârșită-i surparea, esența și manifestările dramei: "în afara mea// încotro să pășesc?//numai pe potecile mele/ zdrențuite, însângerate,/ numai în/ pasul nesigur, șovăielnic,/ numai în gestul nehotărât,/ numai în zâmbetul crispat și fugos/ numai în tremur, numai în șoaptă/ mă simt acasă/ la fel de trist/ la sfârșit de mileniu/ ca la facerea lumii". La sfârșitul spovedaniei, după atâtea Amânări, contorsiuni, amânări, în locul unui mult dorit proces cathartic, reapare deznădejdea: "de-acum ce mai pot aștepta/ ca de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oboseala inimii o tobă/ vestind în gol intrarea în tăcere/ când Doamna trece în albastra robă/ ca un apus de secol la galere.// Nu-i mai îndemni privirile alpine/ întârziind o tăinuită nuntă?/ picioarele putridelor albine/ în stupi de aur tremurul descântă". Or, în imaginarul creștin, albinele reprezintă mai mult decât "principiul vital al acestui univers" (cf. cunoscutului Dicționar de simboluri, coord. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant). Pentru nu puțini dintre teologii creștini, albina este înțeleasă drept un simbol al sufletului și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mărturisește însuși Eminescu în proza sa (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea transprozastică din variantele finale, publicate sau nu). 5 Discursul critic al lui Ion Negoițescu nu rezistă până la capăt ispitei unor explicări ușor impresioniste ale operei emi nesciene. Același tremur imperceptibil al vocii hermeneutului poate fi sesizat și în fascinația pentru efectele poetice ale luminii (Rosa Del Conte), în comprehensiunea simpatetică a condiției tragice (Ioana Em Petrescu) sau la Zoe Dumitrescu Bușulenga ; mai târziu, și la Mircea Cărtărescu, în eseul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înfurie subit. În timp ce companionii îl țin pe Henry de mîini, Baxter se pregătește să-l lovească. Deși panicat de incredibila răsturnare de evenimente, Perowne are o extraordinară intuiție (bazată și pe spiritul lui de observație, specific neurochirurgilor cu experiență). Sesizînd tremurul mîinilor lui Baxter, chiar înainte de a primi pumnul în plină figură, el îi spune, tăios, micului mardeiaș de cartier: "Taică-tău o avea. Acum și tu o ai" (p.141). Ne lămurim puțin mai tîrziu. E vorba despre cumplita boală
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
umană. Nu știu dacă ceea ce evoc aici este semnificativ și veridic, dacă ceea ce "am văzut" este imaginea corectă a personalității d-sale. Acum, când scriu, revine proustian emoția examenului din anul I, primul examen din studenție: nodul în gât, ușorul tremur al mânii, micșorarea pupilelor, șovăiala pașilor care străbat amfiteatru III 11, până la catedra unde se află d-na profesoară Elvira Sorohan alături de profesorul de seminar, dl. Pricop. Totul este amplificat de zvonurile care circulă printre studenți: doamna Sorohan este "cuiul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ceață vag însorită din care îți mai sorbi răsuflarea când chipul mamei poartă o pâine ca o lumânare acolo pe fundul mării deschizând albă - ca aripa unui porumbel - calea întoarcerii * ți se imprimă pașii printre frunzele putrede pe trotuar. Un tremur de umbre și lumini (poate din visele de peste noapte) își continuă, printre genele tale, capriciosul joc matinal. Din când în când, în aerul iernatic - acum, feeric însorit - te stropesc limuzine albastre, adâncindu-se, dispărând în zborul lor efemer, de neînțeles
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/8573_a_9898]
-
ca-n plină zi, dar eu nu mă văzui în oglinda mea!... Era ca sfârșitul unei eclipse. Ceea ce mă ascunsese nu părea să aibă contururi precise, e un fel de transparență opacă, luminându-se puțin câte puțin. Îl zărisem; mai tremur și acum de spaimă". Uciderea ființei este anevoioasă (20 august): "Să-l omor! dar cum, de vreme ce nu-l pot atinge?". Confecționarea de zăbrele la ferestrele casei nu pare o soluție de apărare eficientă (21 august): Am adus un lăcătuș de la
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ședea de minune, îi prindea ca propriile lor blăni". Câinii sunt obiectivarea terorii protagonistei: "fiorul fricei, care i se prelinse lung și cutremurător de-a lungul șirei, semăna atât de bine cu fiorul frigului, că amândouă se confundară într-un tremur puternic, nepotolit". Printr-o contaminare ontologică, haita, zăpada, astrele personifică frigul; singurul refugiu din calea acestuia rămâne umilul spațiu domestic, protejat de căldura focului: "Eternul frig licărea în ochii jivinelor, în bizarele jocuri fosforice ale zăpezii, în luciul tern al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
publicității") și constatase pe viu Cella Dealavrancea armura aroganței pe care o îmbracă încă din tinerețe gheața aroganței atît de potrivnică relațiilor de prietenie și de familie: Ne uluia știința lui în privința blazoanelor tuturor familiilor nobile din Europa [...] ...grăia cu tremur în glas: "Eu cobor din ilustra familie a conților italieni Cavacioni"... n-am să mă însor decît cu o aristocrată cu mîini frumoase și glas blînd." Acest din urmă lucru i-a reușit o căsătorie neverosimilă, o locuință luxoasă ridicată
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mama te-a legăna, Pe obraji, pe geana sa; Pe un spic frumos de grâu și pe val adânc de râu, Pe-amiros de măr, pe-o stea, pe-o crenguță de ceasla; Pe răsuflet cald de doină și pe tremur lin de horă, Pe ram verde de stejar, Pe coamă de armăsar; Pe doi faguri dulci, mustoși, într-un clopot de strămoși, Pe-amintirea lui bunicu, Pe nesomnul lui tăticu, Pe un vers de Eminescu, Pe pământul ce-l iubescu
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
se temea văzându-și copilul pus de Ghiță în spatele câinelui, țipă înspăimântată, grăi jăluindu-se, strigă speriată, apoi pentru a readuce zâmbetul pe fața soțului își purtă (copilul) fricoasă pe Cula. Această femeie își depășeste propriile temeri, nu fără urmă de tremur interior, dintr-o dăruire și o dragoste care emoționează. Ghiță însuși, impenetrabil și adesea constant indiferent, e cuprins la vederea acestui tablou de o înduioșare din ce în ce mai adâncă. Stând jos alături de bărbatul ei care "îi netezește părul de pe frunte", femeia se
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]