KorAP: Find »[drukola/base=trib & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...319 >

7,958 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

După revolta militară și moartea împăratului Mauriciu, în anul 602, slavii străpung limesul danubian și năvălesc ca un torent în sudul Dunării, peste Moesia și Macedonia, ajungând până la Constantinopol. Ulterior, în cursul primei jumătăți a secolului al VII-lea, alte triburi slave, ale sârbilor și croaților, pătrund în sudul Dunării, pe la apus de Dacia, pornind din Panonia, care în înaintarea lor ajung până la Marea Adriatică. După luptele intense de la începutul secolului, viața pur romanică continuă în cetățile de la Dunăre, cu episcopi care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limba latină deoarece armata de la Dunăre era recrutată dintre locuitorii de limbă latină. Însă venirea slavilor în sudul Dunării, la începutul secolului al VII-lea, a însemnat colonizarea acestor teritorii și așezarea lor temeinică aici, sub formă de ginți și triburi, ceea ce a dus la schimbarea aspectului etnic al populației locale din zonă. Despre populația daco-romană din nordul Dunării, care trăia împreună (conviețuia) cu slavii, avem puține informații. În vremea aceasta, populația era bine romanizată, majoritatea vorbea latinește, încât un slav

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării) trăiau în sate și aveau pământuri cultivate-ei cunoșteau agricultura, susține Panaitescu, dar baza economiei lor nu era cultivarea pământului, ci creșterea vitelor, folosite și ca unitate de schimb. Mai aflăm din aceeași lucrare a lui Mauriciu că sunt numeroase triburi slave care nu se înțeleg între ele-unii conducători de triburi se aliază cu romanii. Triburile slave locuiau de-a lungul râurilor. La sfârșitul secolului al VI-lea, slavii din Dacia duceau o viață stabilă de crescători de vite și agricultori

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
susține Panaitescu, dar baza economiei lor nu era cultivarea pământului, ci creșterea vitelor, folosite și ca unitate de schimb. Mai aflăm din aceeași lucrare a lui Mauriciu că sunt numeroase triburi slave care nu se înțeleg între ele-unii conducători de triburi se aliază cu romanii. Triburile slave locuiau de-a lungul râurilor. La sfârșitul secolului al VI-lea, slavii din Dacia duceau o viață stabilă de crescători de vite și agricultori (cultivatori). Erau organizați sub forma "democrației militare", având mulți regi-conducători

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lor nu era cultivarea pământului, ci creșterea vitelor, folosite și ca unitate de schimb. Mai aflăm din aceeași lucrare a lui Mauriciu că sunt numeroase triburi slave care nu se înțeleg între ele-unii conducători de triburi se aliază cu romanii. Triburile slave locuiau de-a lungul râurilor. La sfârșitul secolului al VI-lea, slavii din Dacia duceau o viață stabilă de crescători de vite și agricultori (cultivatori). Erau organizați sub forma "democrației militare", având mulți regi-conducători ai unor uniuni de triburi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Triburile slave locuiau de-a lungul râurilor. La sfârșitul secolului al VI-lea, slavii din Dacia duceau o viață stabilă de crescători de vite și agricultori (cultivatori). Erau organizați sub forma "democrației militare", având mulți regi-conducători ai unor uniuni de triburi. Așadar, în secolele VI-VII, în nordul Dunării, erau condiții favorabile unei conviețuiri a romanicilor cu slavii. Strategiconul lui Mauriciu este cel mai vechi document (text) despre existența unei populații romanice în nordul Dunării: bizantinii știau bine că între slavii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În concluzie, acestea erau condițiile de viață ale autohtonilor sub avari și slavi: autohtonii-producătorii bunurilor erau necesari pentru pentru hrănirea acestora, iar dajdea-darea era jumătate din cea plătită în Imperiu. Împrejurările sociale și etnice erau moștenite (preluate) de slavi de la triburile germanice așezate înaintea lor între latinii de la Dunărea de Jos. Slavii numeau pe romani valahi, vlahi, volohi denumire preluată de slavi de la germani care numeau pe romani Welschen.21 Anterior, înaintea slavilor, și neamurile germanice din Dacia și Moesia-goți, taifali

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ginți, în secolele VIII-IX, după depășirea perioadei seminomade și în urma supunerii unor regiuni locuite de autohtoni de către nobilimea gentilică slavă. Însă așezarea teritorială a slavilor în Dacia (nordul Dunării), în secolele VII-IX, a avut ca rezultat destrămarea organizării gentilice a triburilor slave și apariția primelor forme ale feudalismului. Astfel, în secolele VII-IX, unele comunități sunt legate de un jupan sau cneaz, cu obligații permanente de întreținere. Comunitățile erau în mare parte daco-romane (române), dovadă o treptată românizare a slavilor, dar așezarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
controla zona Dunării, iar raporturile autohtonilor cu Bizanțul au fost slabe. În a doua jumătate a secolului al VII-lea, Imperiul a constituit la Dunăre o fâșie de foederati, pentru a da o armătură politică semințiilor slave (Uniunea celor șapte triburi), răzlețite anterior de-a lungul râurilor din sudul Dunării. Bulgarii, instalați aici și apoi recunoscuți prin tratat, nu erau decât succesorii ostrogoților lui Teodoric. Unitatea străveche a elementului latin (romanic) în sud-estul Europei s-a rupt, la începutul secolului al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, însă, în grupuri mari, organizate, ei pătrund abia în acest secol, în vremea lui Justin I (518-527). Deja, în vremea lui Justinian, ei erau instalați în câmpia munteană, nu departe de țărmurile Dunării (Procopius). Trebuie să subliniem că neamurilr (triburile) slave nu s-au limitat la ocuparea părții de câmpie a teritoriilor românești, ci s-au întins și în regiunea deluroasă-deal, ca și podgorie, sunt cuvinte slave-și în cea de munte, până în văile cele mai ascunse. De această dată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
localităților și râurilor, care s-au menținut și după asimilarea lor. Ca element cuceritor și stăpân al pământului, slavii au constituit, timp de secole, și elementul conducător clasa politică. Cnejii și voievozii (ambele sunt cuvinte slave) lor sunt căpeteniile diferitelor triburi slave, venite aici, ca și ale populației autohtone supuse, ei împart dreptatea pe timp de pace și conduc oastea în timp de război. Pe văile râurilor, unde locuiau românii, autohtonii, se încheagă cnezatele și voievodatele (termeni slavi, preluați apoi și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
micul Preslav", de care vorbește cronicarul rus Nestor și cel arab Edrisi. Pe aceste locuri, se vor dezvolta centrele stăpânirii bulgare din Sciția (Dobrogea), Pliska, apoi Preslav.4 În momentul așezării lor, în 679, bulgarii își subordonează "Uniunea celor șapte triburi slave" cărora le-au impus o înțelegere, după sistemul bizantin. Silit de împrejurări, Imperiul încheie cu bulgarii un "pact" (tratat) în anul 681, considerându-i utili pentru consolidarea unei regiuni de viitoare restaurare. Dar cronicarii bizantini din secolul al VIII

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prădăciunilor dese ale acestor "păgâni" (bulgari), au formulat o judecată severă pentru această "rușine" (tratatul din 681)-cedarea din partea Împărăției universale față de acest "popor barbar și venetic", față de "această pacoste" (Iorga). Care era realitatea social-politică în sudul Dunării, după 679-681 ? Triburile slave sub dominație bulgară, obotriții sau predenesensii și-au păstrat autonomia față de năvălitorii turanici. "Statul" bulgar, ca și cel hun și avar, ca și orice creațiune turcească, folosea pe lângă comandanți de cetăți, colectori de tribut, de daruri și delegați (trimiși

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dominație bulgară, obotriții sau predenesensii și-au păstrat autonomia față de năvălitorii turanici. "Statul" bulgar, ca și cel hun și avar, ca și orice creațiune turcească, folosea pe lângă comandanți de cetăți, colectori de tribut, de daruri și delegați (trimiși). Dar unele triburi slave se revoltă, iar altele trăiesc pașnic cu bulgarii dominatori. Treptat, elemente de frunte ale slavilor sunt atrase în conducerea statului bulgar. În sate trăiește acea lume romanică (traci romanizați), alături de slavi, sub patronatul hoardei turce (bulgari), rămasă în lagăr

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de slavi (păgâni) cât de creștini, latini și greci, urmașii coloniștilor din Pont. După respingerea oștilor bizantine, Asparuch și-a extins stăpânirea, în est, până la Varna (bizantină), în sud, până la Munții Haemus și, în apus, până la râul Ogost. Cele șapte triburi slave, învinse de bulgari, se supun acestora, după cum notează un scriitor bisericesc: "Prin această năvălire, poporul cel vechi s-a risipit, locuitorii de la munte au fost mutați la câmpie și cei de la câmpie la munte, slavii supuși s-au răsculat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriale avare. O inscripție aflată la Plisca, în camera eroilor, spune că "Nobilul (tarcan) Onega a fost ucis în lupta de la râul Tisa". Luptele dintre franci și bulgari aveau drept motivație faptul că primii au atras de partea lor unele triburi slave, supuse anterior bulgarilor, adobriții din Banat și timocianii din Timoc (sudul Dunării). Odată cu începutul secolului al IX-lea, cronicile bizantine vorbesc de "Bulgaria din nordul Dunării" sau de "Bulgaria de dincolo de Dunăre". O serie de scriitori bizantini care descriu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care l-au folosit timp îndelungat în evul mediu.13 După stabilirea lor în sudul Dunării, mai precis în nord-estul Bulgariei, sub conducerea lui Asparuh, în anul 679, bulgarii i-au supus pe slavi, organizați politic în "Uniunea celor șapte triburi". Simbioza de secole slavo-bulgară a dat naștere unui popor nou, slav, ca structură etnică și lingvistică, dar al cărui nume era cel al cuceritorilor bulgari. Forma de organizare statală a fost, inițial, hanatul, în care puterea politică aparținea aristocrației tribale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în ceea ce privește autoritatea și prerogativele-legiuitor și judecător suprem, comandant al armatei-era ereditară, ca succesiune la tron și, după creștinare, considerată de origine divină. Hanul își alegea sfatul, alcătuit din marii boieri, bulgari și slavi, după centralizarea administrației și după înfrângerea rezistenței triburilor slave și anularea autonomiei cnezilor acestora. Adunarea poporului, o supraviețuire a regimului "democrației militare", și-a pierdut și prerogativele și însemnătatea, limitându-se să aprobe hotărârile sfatului, adică ale hanului. În paralel cu aceste prefaceri social-politice, are loc și etnogeneza

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statală proto-bulgară recunoscută de împăratul Constantin IV Pogonatul, prin tratatul din anul 681, era condusă de un han (Asparuh), ajutat de aristocrația tribală bulgară și slavă (vezi mai sus). Majoritatea supușilor o alcătuiau populația locală tracă, romanizată și creștinată, și triburile slave stabilite în masă, în prima jumătate a secolului al VII-lea, pe teritoriul de la sud de Dunăre, ocupat, după 679, de bulgari. O parte a populației locale pierise în luptele cu năvălitorii slavi, o parte trăia alături de slavi, conviețuind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între Volga și Munții Urali sau între acești munți și fluviul siberian Obi. Limba lor se înrudește cu aceea a finlandezilor, estonilor și laponilor. Numele lor național (etnic) așa cum se numeau ei înșiși este acela de maghiari, după denumirea unui trib și înseamnă "oamenii (fiii) pământului", "puternicii", "stăpânii". Germanii, romanicii și bizantinii i-au numit unguri, iar țara lor, Ungaria (izvoarele bizantine o numeau "Turcia"). Ca și alte popoare asiatice, ungurii erau un neam de păstori nomazi, crescători de vite în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au continuat să înainteze spre apus, instalându-se în estul (marginea) Europei. Prin secolele VII-VIII, ungurii, popor nomad de stepă, își aveau sălașele (așezările) în zona bazinului mijlociu al Volgăi, unde au intrat în contact cu bulgarii și cu alte triburi de neam turcic. Dar, prin secolul al VIII-lea, ei au coborât pe cursul inferior al Volgăi și s-au stabilit în regiunea Bașchiriei, numită de misionarii occidentali (latini), "Magna Hungaria". În vremea aceasta, ei au intrat în orbita dominației

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statornice cu bulgarii, chazarii și alte comunități turanice au influențat pe unguri în planul limbii și în modul lor de trai. Astfel, ei și-au însușit numeroși termeni din alte limbi în economie, ocupația lor principală fiind păstoritul, iar coborârea triburilor ungare în zona de stepă, situată în nordul Mării Caspice și a Mării Negre, a dus la schimbarea modului lor de viață, ei trecând la pășunatul intensiv.20 Primele mărturii scrise despre unguri sunt consemnate de cronicarii și geografii arabi și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de sclavi. Comunitățile tribale ungare au adoptat preceptele nomadismului ecvestru-societatea nomadă ungară tindea să se militarizeze pentru protecția membrilor ei, a turmelor de animale și pentru confruntări cu alte hoarde nomade din stepă și jafuri. În vârful piramuidei sociale la triburile de unguri se aflau acei "kende" sau "gyula", care dețineau o poziție privilrgiată. Confederația tribală ungară era divizată în șapte triburi: Nyek, Magyar, Kurt-Gyarmat, Tarjan, Jeno, Ker, Keszi. Ei venerau diverse spirite, aveau practici arhaice, precum jertfe de animale, aduse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
turmelor de animale și pentru confruntări cu alte hoarde nomade din stepă și jafuri. În vârful piramuidei sociale la triburile de unguri se aflau acei "kende" sau "gyula", care dețineau o poziție privilrgiată. Confederația tribală ungară era divizată în șapte triburi: Nyek, Magyar, Kurt-Gyarmat, Tarjan, Jeno, Ker, Keszi. Ei venerau diverse spirite, aveau practici arhaice, precum jertfe de animale, aduse zeităților lor-un rol important îl aveau ceremonialurile șamanice. Ungurii practicau înhumarea în morminte plane.21 Cât timp s-au aflat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Apopi, în 894, ungurii s-au alăturat din nou cneazului Sviatopulk și au prădat teritoriile din Panonia aflate sub jurisdicția lui Arnulf. În timpul acestor expediții, ei s-au familiarizat cu regiunea Dunării mijlocii. Aflați în Atelkuz, victorioși în expedițiile lor, triburile ungare se unesc și aleg drept căpetenie a lor pe Arpad, despre care împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul ne spune că era "cel mai demn de a-i conduce, înțelept la sfat și înțelegător, de o vitejie aparte și înzestrat pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]