1,978 matches
-
în noaptea aceea. A fost alegerea lui. Câine-san, îi strigă el câinelui bătrân, ghemuit la picioarele lui. Nici câine-san n-are unde dormi, ca și mine. Când a pornit iar, câinele s-a urnit și el, împleticindu-se, în spatele lui. Tușea întruna. — Non, non, câine-san. La revedere! Bătrânul câine și-a înălțat capul și l-a privit fix. Se putea citi ceva înduioșător în ochii lui. Păreau să-l implore pe Gaston să nu plece fără el. Gaston s-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a lăsat pe vine și l-a mângâiat pe cap. Privind în ochii triști ai câinelui, părea că înțelege ce vor să-i spună. Câinele nu avea nici un stăpân care să-i poarte de grijă; era urât și bătrân și tușea îngrozitor. Era foarte singur pe lume, ca și el. El însă era încă tânăr, viguros și sănătos... dar era laș și prost. Avea parte numai de eșecuri. Bătrânul câine fusese, fără îndoială, atacat cu pietre și izgonit de toți. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dacă ar fi trăit din plin, ar fi fost probabil în stare să înșface pentru sine un crâmpei din minunăția stelelor. — Bine, fie! Vino cu mine, câine-san. Gaston s-a ridicat și a pornit mai departe. Câinele mergea în urma lui, tușind. Vulpile își au vizuinile lor, iar păsările cerului cuiburile lor. Cu ochii la stele, care străluceau ca niște bijuterii în noapte, Gaston a dat colțul și-a luat-o spre est. Nu putea să se urce în tren pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pare că bărbatul proceda așa cum îi sugerase Michan. Gaston a sărit, șocat, din pat. L-a înfuriat faptul că bărbatul își făcea nevoile în chiuveta în care alții se spălau pe față. Și-a dus mâna la gură și a tușit tare, ca să se audă și-n camera alăturată. Picuratul s-a oprit brusc, dar s-a auzit apoi curgând apa de la chiuvetă. Bărbatul a deschis robinetul ca să înăbușe orice alt zgomot și și-a văzut mai departe de treabă. Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
putem permite, la un hotel ca al nostru, să avem oaspeți care nu-și văd de treburile lor. I-a înapoiat lui Gaston, cam anevoie, cei opt sute de yeni. — Chizuko, dă afară și potaia! Nu se poate dormi din pricina ei. Tușește tot timpul. Stelele mai sclipeau încă. Bătrânul câine nu s-a dezlipit de umbra lungă a lui Gaston. Gaston a întâlnit în cale și alte hoteluri deschise - Kuroyurisō, Koonkaku, Aoba - dar nu a mai avut curajul să intre în vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a rugat pe Gaston să-i țină puțin locul, dar nici n-apucă să plece că a și răsărit din umbra podului feroviar un bărbat înalt, cu gulerul pelerinei de ploaie ridicat. Părea bolnav, pentru că ținea mâna la gură și tușea. Când a zărit lumânarea și pe Gaston lângă ea, s-a oprit brusc. Un chip întunecat, sinistru. Se putea citi pe fața lui umbra unei nenorociri negre. Obrajii îi erau scofâlciți și părea să aibă febră. Ochii aveau o sclipire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să pună mâna pe pistol. Înainte de a se putea debarasa de mâna grea a lui Gaston, care-i apăsa cu toată puterea umărul, a fost doborât de un nou acces de tuse. Și-a dus pumnul la gură și a tușit violent. Dacă Gaston ar fi profitat de acest prilej, ar fi putut pune mâna pe pistolul de la picioarele lor, dar când l-a văzut pe Endō scuturându-se de durere și i-a zărit licărirea de tristețe din priviri - asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că este locuită. — Nu-ți lăsa pantofii pe coridor, i-a reamintit Endō. Și mai bine fă-ți hainele sul și dormi cu ele sub cap. Altfel... ți le fură peste noapte, străine. Endō s-a rezemat de perete și, tușind de se cutremura din toate mădularele, a început să șteargă pistolul cu batista. — Ne culcăm? După ce-au întins așternutul pe rogojini, Endō și-a scos haina, cămașa și pantalonii, le-a împăturit și și le-a pus sub cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
închis ochii și asculta picăturile de ploaie ce băteau în fereastră. Se auzea o femeie râzând, dar râsul ei părea trist și forțat. Ploaia s-a întețit și răsuna de parcă rupea cineva păstăi de fasole. Endō a început iar să tușească și tusea lui i s-a părut și ea tristă. — Bolnav? întrebă Gaston în șoaptă. Cum Endō nu i-a răspuns, l-a întrebat iar: — Sunteți bolnav? — Am tuberculoză. Cum se spune în franceză? Am uitat. A trecut multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în cămașă. Era plin de noroi. — E bolnav? întrebă Gaston. — Nu. Nu și-a putut găsi probabil de lucru din cauza ploii și, neavând cei patruzeci de yeni pentru un pat, s-a culcat aici. Cred că se și droghează. Endō tuși și scuipă pe stradă. În flegmă se vedeau firicele de sânge. — De ce nu mergeți la doctor? — Doctor? zâmbi Endō sarcastic. Am eu grijă de mine. Mai bine vezi-ți de treburile tale, străine. Ești cam ciudat. Ieri ai avut destule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cinci. Endō stătea cu coatele rezemate de geamul mașinii, privind la cei care treceau pe lângă ei. Șoferul, care continua să mestece gumă, era absorbit de lectura ziarului de dimineață, desfăcut pe genunchii lui. Ceva mai deosebit prin ziar? întrebă Endō, tușind sec. — Uriașii au pierdut două lovituri consecutive în favoarea Leilor. — Nu asta mă interesează. Știrile de pe prima pagină le vreau. — Politice? Aceleași prostii, bănuiesc... Nu ne prea interesează nici alea. Fără să-și ridice privirile, i-a întins lui Endō partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bine. Văzând că n-are de gând să-i facă nici un rău lui Kobayashi, singura lui datorie era, gândea el, să-l îngrijească pe bolnav. — N-am de gând să zac în Yamagata o veșnicie, să știi. Începu iar să tușească. Mâine mă ridic din pat. — Mâine? Nu, nu!... Sunteți bolnav. — Mâine trebuie să mă scol. Privind la umbra aruncată de abajurul lămpii pe perete, Endō se gândea la ce avea de făcut a doua zi. Decisese să urce cu Kobayashi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
trase peste ferestrele deschise, dar afară era încă întuneric beznă. Tot hanul era cufundat în cea mai adâncă liniște. — Scoală-te! Endō își îmbrăcase deja cămașa și pantalonii. Chimonoul de la hotel, cu care dormise, era făcut sul, la picioarele patului. Tuși în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul în tocul lui, sub haină. — Unde mergem, Endō-san? N-ar trebui să faceți nici un efort. Endō a deschis ușa fără să-i mai răspundă și l-a împins pe Gaston pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gură de când a ajuns la Yamagata și dormise pe apucate numai două-trei ore cu o noapte înainte. În plus, mai avea și greutatea din spinare. — Suntem aproape? — Nu, răspunse Kobayashi rece. N-am făcut nici măcar o treime din drum. Endō tușea tot mai tare, de parcă îl râcâia ceva pe gât. Au apărut iar firicele roșii de sânge. — Aveți o tuberculoză groaznică, spuse Kobayashi, uluit la vederea sângelui. Apoi zâmbi iar ciudat și adăugă: — E imposibil să ajungeți la Mlaștina Mare. — Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era ceața mai deasă. Nu se vedea la doi pași. Copacii și stâncile erau învăluite în ceață și abia li se vedeau contururile. Endō a rămas câțiva pași în urmă și silueta lui nu se distingea în ceață. Auzindu-l tușind, știau că este cu ei. Nu se mai vedea câmpia de unde au început să urce și nu mai erau nici case și lanuri în drum. Totul era învăluit într-o perdea deasă de ceață. Aveai senzația că ești în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
M-am străduit să nu bag de seamă că o numise pe Gaila ducesă, nu regină. Ca să nu ating cu capul bolta rotundă a coridorului, trebuia să merg aplecat, ținând torța cu brațul întins înainte. Fumul înțepător mă făcea să tușesc și să lăcrimez; și-n plus, nu vedeam mai departe de pasul pe care-l făceam. În fine, am dat de prima odaie. Deși m-am ferit să privesc în jur la detalii, tot am întrezărit și-am auzit câte ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se-ntorsese dintr-o cavalcadă, căci peste izmenele de in purta brăcinarii de postav roșiatic care se folosesc la călărit. Nu a dat semne că ne-ar fi auzit pașii pe podea. M-am postat în fața lui, gândindu-mă să tușesc de câteva ori ca să-l trezesc din amorțeală, când, cu o voce gravă, mi-a zis: - Stiliano Sirianule, puți ca un țap, și picioarele-ți sunt pline de jeg. Am roșit tot și-am încercat să mă apăr. - Stăpâne, călătoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
loc, rezemându-ne cu spatele de zid. - Nu-mi convine, nu pot să văd fețele celor de-aici, a spus Gundo. În schimb, stând jos, eram sub nivelul fumului înțepător și puteam cel puțin să respirăm în voie fără să tușim. Ariald a observat jegul unsuros depus pe tot ce era acolo și a strâmbat din nas. A sosit și hangiul, un albinos strabic și molâu, cu mers legănat. - Nobili longobarzi, ce pot să fac pentru voi, căci locuri de dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trecerea de pietoni, se săturase să aștepte. Strângând Încheietura Camillei, o trase repede, ca să ajungă În siguranță pe trotuarul de dincolo. Două maxi-scutere galactice trecură pe lângă ele Într-un slalom amețitor. Camilla inspiră fumul Înecăcios al țevilor de eșapament și tuși, iar Maja le ură celor doi neciopliți să alunece pe o pată de ulei și să-și rupă gâtul. Societatea asta de barbari nu include și copiii. Pentru ea, ei constituie o anomalie, o piedică. Dacă ar putea, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trăgeau jos pantalonii. Kevin Începu să țipe, dar scutierul lui Anzalone Îl prinse de cap și Îl Împinse În closet. Apoi trase apa. Așa văzuse Într-un film. Un jet de apă Învolburată se revărsă peste capul lui Kevin. Kevin tuși, se Înecă, Înghiți o gură de apă cu gust de caca. Apa Îi intrase și În ochiul deschis. Nu mai vedea și nu mai Înțelegea nimic. Simțea rece la fund. Îi trăseseră jos pantalonii, iar acum Îi dădeau jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Acum era fără chiloți. Anzalone Îi plesnea fesele și Îl frigea cu flacăra unei brichete. Kevin Încercă să se apere - dar scutierul Îi ținea capul apăsat În vasul veceului. Se sufoca. Simțea că-i lipsește aerul. Deschise gura, inspiră apă, tuși, scuipă, ridică o clipă capul și fu din nou Împins spre apă - nasul atinse luciul pătat cu maro al vasului, cineva făcuse caca și nu nimerise gaura. Apa i se scurgea din nas, din urechi, din ochiul deschis și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
amețitor. Cafeniii pantofi atingeau ritmic parchetul; parcă nu mai aveai stare. Am strănutat anume, vroiam săși văd clar chipul. Mulți m-au țintuit cu privirea, dar eu ți-o așteptam pe a ta. Iar ea nu mai venea. Apoi, am tușit sec, prefăcut, ca un tumult. Te-ai întors, parcă știind că cineva îți aștepta chipul. ”Mulțumesc Doamne!” Buzele pembe se mișcau lent, stăpânite de o fredonare. Safirele era delimitate de linii subțiri și înconjurate de câmpii albe. Ce chip de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ar fi mușcat un șarpe. A alergat înspre marginea albiei secate, acolo pe unde înainte curgea apa și înfloreau florile. A căzut în genunchi și a început să vomite. Cu icnete grele, s-a ridicat, apoi a îngenuncheat din nou, tușind. Când m-am apropiat de el, s-a ridicat în picioare și mi-a spus să nu mă apropii de el. - Du-te și spune-le, am zis eu în șoaptă. Eu o să rămân aici și o să țin vulturii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
doua zi după înmormântarea lui Werenro, m-am dus la Rebeca dimineața, ca de obicei, dar ea era deja îmbrăcată, parfumată și vopsită. Stătea pe perne, tăcută și retrasă. Nici nu știu dacă m-a văzut când am intrat. Am tușit. Nu și-a ridicat privirea spre mine, dar după un timp a început să vorbească și atunci am înțeles de ce veneau pelerinii la Mamre. - Știu că ești aici, Dina, a spus ea. Știu că mă urăști din cauza fetei lui Esau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bubiau urechile. Aș fi vrut să fug și în același timp aș fi vrut să nu se mai termine acel moment de agonie și confuzie și dorință care venise peste mine. N-am zis nimic. Și el era descumpănit. A tușit în palmă, a aruncat o privire prin ușa care dădea în camera unde era Așnan și s-a uitat iar la mine. Până la urmă a bâiguit o întrebare despre sora lui de lapte. Probabil că am spus ceva, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]