2,309 matches
-
și le-a spus liderilor ucraineni, care așteptau rezultatele conferinței: "Domnilor, îmi cer scuze din adâncul sufletului". De fapt, tratatul a încălcat condițiile alianței militare polono-ucrainene, care interzicea, în mod explicit, semnarea unui tratat separat de pace. Datorită a ceea ce ucrainenii au catalogat drept o trădare, relațiile majorității poloneze cu minoritatea ucrainiană s-au înrăutățit, sentimentul fiind exploatat de propaganda sovietică. Sentimentele anti-poloneze au avut ca rezultat creșterea tensiunii interetnice și izbucnirea unor acțiuni violente în 1930 și ’40. Până la sfârșitul
Tratatul de la Riga (1921) () [Corola-website/Science/299292_a_300621]
-
Visul lui Józef Piłsudski de a crea o alianță, eventual un stat federal, al națiunilor independente din Europa Răsăriteană (Międzymorze) s-a năruit, deoarece Polonia nu a fost în stare să-și îndeplinească îndatoririle pe care și le asumase față de ucraineni, pentru a le sprijini independența. În plus, relațiile cu lituanienii s-au tensionat dramatic odată cu anexarea, de către Polonia, a orașului Vilnius, pe care lituanienii îl considerau drept capitala lor istorică. Pe de altă parte, Tratatul de la Riga a dus la
Tratatul de la Riga (1921) () [Corola-website/Science/299292_a_300621]
-
masive împotriva polonezilor în teritoriile pe care le controlau: confiscări ale proprietăților (pământuri, păduri), persecuții religioase și, până în cele din urmă, deportarea polonezilor în Kazahstan în 1931 - 1934. Populația care trăia între granițele statului polonez, inclusiv aproximativ 6 milioane de ucraineni, belaruși, lituanieni și evrei au fost feriți de totalitarismul stalinist, fiindu-le garantate drepturile asupra proprietății, drepturile civile și cele religioase, pentru următorii 18 ani. Totuși, au existat conflicte interetnice, în special în timpul Marii Crize din 1929. Polonia a primit
Tratatul de la Riga (1921) () [Corola-website/Science/299292_a_300621]
-
devenit mult mai pestriță din punct de vedere lingvistic și religios, prin schimburi de populații (Turcii și Tătarii din Bugeac au plecat în Dobrogea, de unde au venit, în locul lor, Bulgari și Găgăuzi) și prin afluxul unui mare număr de Ruși, Ucraineni, Germani, Evrei și Armeni. În 1918 minoritățile reprezentau peste un sfert din populația Basarabiei. Din punct de vedere toponimic, Imperiul rus, ori de câte ori a avut de ales între un nume moldovenesc și un nume provenind din altă limbă (cazurile Tighina/Bender
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
de-al XX-lea congres an P.C.U.S., deportările și teroarea au încetat, iar procesul de sovietizare s-a continuat îndeosebi prin repartizarea băștinașilor moldoveni departe de Republică, și prin înlocuirea lor cu lucrători veniți din restul URSS, majoritatea ruși și ucraineni. Cu condiția de a o denumi "moldovenească" și de a o scrie în litere chirilice, bășеinașii au putut din nou să-și dezvolte, în anumite limite, cultura și limba, chiar dacă toponimele au fost rusificate, iar limba de comunicare interetnică era
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
în cadrul Moldovei, prin care își rezerva dreptul la secesiune în cazul unirii Moldovei cu România. Deși independentă de URSS din 1991, forțe rusești au rămas în teritoriul de la est de Nistru pentru a apăra populația slavă, în principal formată din ucraineni, ruși și bulgari, care și-a declarat republica "Transnistria" pe teritoriul RSS Autonomă Moldovenească. Noi alegeri parlamentare au avut loc în Moldova pe 27 februarie 1994. Deși alegerile au fost descrise de observatorii internaționali ca fiind libere și corecte, autoritățile
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
că o Germanie și o Rusie slăbite nu ar fi fost capabile să plătească reparațiile și obligațiile de război, iar balanța de putere în Europa ar fi fost destabilizată în mod fatal de acțiunile unite ale noilor state independente. Lituanienii, ucrainenii și alte popoare care fuseseră invitate să participe la federație se temeau de orice compromis făcut față de mult dorita lor independență. Mai mult, ei avuseseră experința tristă a războaielor și conflictelor de frontieră cu Polonia, (Războiul polono-lituanian, Războiul polono-ucrainean și
Międzymorze () [Corola-website/Science/299328_a_300657]
-
Śś Šš Tt Uu Ŭŭ Vv Yy Zz Źź Žž Transliterarea numelor proprii din alfabetul chirilic în caractere latine se face conform regulilor stabilite în 2000, dintre care cele mai importante sunt: Vocabularul bielorus se înrudește, în ordine, cu cel ucrainean, cel polonez și cel rus. Iată câteva cuvinte și expresii uzuale: Substantivele au 6 cazuri (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, instrumental, locativ), la care se adaugă vocativul, mult mai puțin folosit.
Limba bielorusă () [Corola-website/Science/299337_a_300666]
-
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croati, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei. Ele formează o ramură a limbilor indo-europene. Termenul „limbi slavice” este în prezent
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
1919, forțele poloneze cuceriseră controlul asupra celei mai mari părți a Ucrainei apusene după victoriile repurtate în războiul polono-ucrainean. Efemerul stat vest-ucrainean condus de Evghen Petrușivici nu a putut rezista într-o regiune revendicată atât de polonezi cât și de ucraineni. În paralel, în regiunea fostului Imperiu Rus locuită de ucraineni, Simon Petliura a încercat să apere statalitatea Republicii Populare Ucrainene. În acest timp, bolșevicii câștigau victorii importante în cadrul războiului civil și au început să își îndrepte atenția către apus. În
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
a Ucrainei apusene după victoriile repurtate în războiul polono-ucrainean. Efemerul stat vest-ucrainean condus de Evghen Petrușivici nu a putut rezista într-o regiune revendicată atât de polonezi cât și de ucraineni. În paralel, în regiunea fostului Imperiu Rus locuită de ucraineni, Simon Petliura a încercat să apere statalitatea Republicii Populare Ucrainene. În acest timp, bolșevicii câștigau victorii importante în cadrul războiului civil și au început să își îndrepte atenția către apus. În acest context, forțele lui Petliura au fost obligate să se
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
implicate în conflicte pentru desenarea frontierelor. Regatul României a luptat cu Republica Ungară și cu Ungaria Sfaturilor pentru Transilvania, Regatul Iugoslaviei cu Italia pentru regiunea Fiume, Polonia cu Cehoslovacia pentru o parte a Sileziei, cu Germania pentru Poznań și cu ucrainenii pentru Galiția. Ucrainenii, lituanienilor, letonii, estonii și belarușii au luptat între ei și cu rușii pentru consolidarea independenței. În această perioadă, comunismul și-a întărit influența în Europa și a dus la izbucnirea unor revoluții în Munchen, Berlin, Budapesta și
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
pentru desenarea frontierelor. Regatul României a luptat cu Republica Ungară și cu Ungaria Sfaturilor pentru Transilvania, Regatul Iugoslaviei cu Italia pentru regiunea Fiume, Polonia cu Cehoslovacia pentru o parte a Sileziei, cu Germania pentru Poznań și cu ucrainenii pentru Galiția. Ucrainenii, lituanienilor, letonii, estonii și belarușii au luptat între ei și cu rușii pentru consolidarea independenței. În această perioadă, comunismul și-a întărit influența în Europa și a dus la izbucnirea unor revoluții în Munchen, Berlin, Budapesta și Prešov (Slovacia). Winston
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
este posibil ca să fi fost mai interesat de despărțirea Ucrainei de Rusia decât de independența reală a Kievului. El nu avut nicio reținere să se folosească de forța armelor ca să extindă teritoriul Poloniei prin cucerirea Galiției și Volîniei, zdrobind încercarea ucrainenilor de a-și crea un stat național la est de Bug, o regiune unde exista o minoritate poloneză importantă. În această regiune dispitată de cele două tabere se aflau orașe precum Lvivul, cu majoritate poloneză, dar cu regiuni rurale cu
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
să se formeze din Lituania prin Belarus și Ucraina. Primul conflict armat important al noului război a avut loc pe 14 -16 februarie în Belarus. Spre sfârșitul lunii februarie, ofensiva bolșevică se oprise. Ambele armate erau implicat în luptele cu ucrainenii. Lupte violente se dă deau și în Țările Baltice pentru independent Lituaniei, Letoniei și Estoniei. La începutul lunii martie 1919, unitățile poloneze au declanșat o ofensivă, au forțat cursul râului Neman, au cucerit Pinskul și au ajuns în dreptul orașuliu Lida
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Pe 26 arpilie, Piłsudski declara prin „Proclamația către poporul Ucrainei” că armata poloneză avea să rămânâ doar atâta cât era necesar pentru ca un guvern legal ucrainean să preia controlul asupra teritoriului național. În ciuda oricăror declarații, realitatea a arătat că numeroși ucraineni îi urau în măsură egală pe polonezi și pe bolșevici și de aceea nu au primit cu bucurie înaintarea polonezilor. Armata a 3-a poloneză a căștigat cu ușurință ciocnirile cu Armata Roșie în Ucraina, dar forțele roșii s-au
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
iar armistițiul a intrat în vigoare pe 18 octombrie. Documentele de ratificare ale armistițiului au fost schimbate pe 2 noiembrie la Liepăja (Letonia). După această dată au început un proces mai lung al negocierilor tratatului de pace. Între timp, forțele ucrainenilor lui Petliura, care numărau aproximativ 23.000 de soldați și controlau teritoriile învecinate cu frontiera Poloniei, au plănuit o ofensivă împotriva bolșevicilor pentru data de 11 noiembrie. Cu o zi mai înainte de această dată, forțele lui Petliura au fost atacate
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
atunci când fuseseră organizate aleterile parlamentare, în vreme ce bazinul electoral al democraților se afla în centrul și vestul Poloniei. Negocierile de pace au purtat un caracter politic. Democrații, precum Stanisław Grabski, care demisionaseră din guvern ca formă de protest împotriva alianței cu ucrainenii lui Petliura și care acum conduceau negocierile de pace, nu erau interesați de planurile lui Piłsudski de creare a Międzymorze, o Rzeczpospolita Obojga Narodów reînviată. Astfel de abordări politice au dus la pieirea proiectului Międzymorze. Aproximativ un milion de polonezi
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Operațiunea poloneză a NKVD (1937-1938)). Democrații aflați la conducerea statului nu au fost preocupați deloc de soarta lui Petliura și oamenilor săi și nu le-a păsat că oponentul lor politic, Piłsudski, considera că polonezii au datorie de onoare față de ucraineni. Democrații doreau să păstreze doar teritoriul considerat „polonez din punct de vedere etnic sau istoric” sau care putea fi polonizat. În ciuda victoriei zdrobitoare a Armatei Roșii și a disponibilității negociatorului sovietic Adolf Joffe de renunțare la aproape toate teritoriile aflate
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
de luptă. Imediat după sosirea lor în patrie, armata a fost transportată pe fronturile războiului polono-ucrainean pentru a a câștiga controlul asupra Galiției. Subunitățile ei au luptat eroic în Polonia Mică și în Volînia, sosirea armatei lui Haller determinând respingerea ucrainenilor și stabilirea unei linii de demarcație pe râul Zbruch. În iulie 1919, Armata Albastră a fost transferată la granița cu Germania, unde s-a pregătit pentru apărarea țării împotriva unei invazii posibile din partea vecinului de la apus. Până la în luna septembrie
Armata Albastră () [Corola-website/Science/299402_a_300731]
-
un port liber ("port franc") și ca oraș era pe locul patru în Imperiul Rus după Moscova, Sankt Petersburg și Varșovia. A devenit vatra unei populații extrem de diversă de negustori albanezi, armeni, bulgari, francezi, germani, greci, italieni, evrei, polonezi, ruși, ucraineni și multe alte naționalități. Numeroasele minorități etnice au dat nume la multe străzi, ca, de exemplu, Franțuzskaia (franceză), Italianskaia (italiană), Grețiaskaia (grecească), Evreiskaia (evreiască), Arnautskaia (albaneză). Caracterul său cosmopolit a fost sursa de inspirație pentru marele poet rus Aleksandr Pușkin
Odesa () [Corola-website/Science/298800_a_300129]
-
municipiului conform recensământului din 1897 era de 403.815 locuitori, având următoarea structură etnică: Locuitorii din Odesa au avut mult de suferit din cauza războiul civil rus (1917-1922) care i-a dezbinat, rușii fiind împărțiți între „albi” (țariști) și „roșii” (comuniști), ucrainenii între „radiști" (naționaliști) și „mahnoviști” (anarhiști), evreii și celelalte minorități luând partea unora sau altora dintre aceste forțe, fără să uităm forțele de ocupație germane (aprilie-noiembrie 1918) și anglo-franceze (1919-1922). La începutul anului 1918, orașul a fost capitala Republicii sovietice
Odesa () [Corola-website/Science/298800_a_300129]
-
10.000 locuitori, dintre care 8.700 locuiesc nemijlocit în oraș, iar restul în cele două localități rurale Ohrincea și Zolonceni, care intră în componența orașului. Din cei 8.700 de locuitori 6.800 sau 78% sunt moldoveni, restul - ruși, ucraineni și alte naționalități. Pe teritoriul orașului sunt: o instituție preșcolară, 2 școli de cultură generală în care învață 525 elevi, un liceu cu 727 elevi și două instituții profesionale de învățământ în care își fac studiile 580 elevi. Sistemul de
Criuleni () [Corola-website/Science/298838_a_300167]
-
autonomia Ungariei, să accepte reînființarea armatei ungare și respectarea anumitor principii ante-austriece. În toată această perioadă problema catolicismului a fost una principală. În zonele din nord-vestul Maramureșului și în Slovacia unirea cu Biserica Romei se extinsese mult, prin intermediul rutenilor și ucrainenilor uniți din Polonia. Aceștia au fost folosiți de Roma și ca misionari pentru rutenii, românii și ucrainenii din Slovacia și Maramureș. În anul 1750 a apărut la Blaj prima carte românească întocmită și tipărită de Școala Ardeleană. Este vorba de
Biserici greco-catolice () [Corola-website/Science/298840_a_300169]
-
catolicismului a fost una principală. În zonele din nord-vestul Maramureșului și în Slovacia unirea cu Biserica Romei se extinsese mult, prin intermediul rutenilor și ucrainenilor uniți din Polonia. Aceștia au fost folosiți de Roma și ca misionari pentru rutenii, românii și ucrainenii din Slovacia și Maramureș. În anul 1750 a apărut la Blaj prima carte românească întocmită și tipărită de Școala Ardeleană. Este vorba de opusculul intitulat « Floarea adevărului », carte din care se păstrează un singur exemplar, și acela în străinătate. Ea
Biserici greco-catolice () [Corola-website/Science/298840_a_300169]