1,424 matches
-
Într-o pereche frumoasă de pantaloni cu o cămașă cu guler răsfrînt și o haină elegantă. Apoi Își imagină cum se va comporta față de Fraser, cînd acesta o să deschidă ușa: „Bună, Fraser“, ar zice el nonșalant, iar Fraser o să exclame uluit și admirativ: „Pearce! În sfîrșit, arăți ca lumea, acum c-ai părăsit fabrica aia nenorocită!“ „O, fabrica“, ar răspunde Duncan, cu un gest al mîinii „Mă duc acolo ca să-i fac un serviciu doamnei Alexanader...“ Continuă să viseze cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
rămîne blocați acolo... Dar poteca se Înclină și coti, iar ei se treziră dintr-odată Într-un luminiș cu vegetație luxuriantă și un pîrÎu, de o frumusețe care Îți tăia răsuflarea. Reggie frînă și opri motorul; stătură nemișcați o clipă, uluiți și vrăjiți de liniștea locului. Chiar după ce deschiseră ușile și făcură un pas, ezitară, simțindu-se ca niște intruși - pentru că nu auzeau altceva În afară de apa care se rostogolea, chemările păsărilor și foșnetul frunzelor. Evident, nu-i ca iadul din Piccadilly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
văzu pe Kay În haină și pantaloni. Își scotea o țigară dintr-o tabacheră și, cu un gest stilat și neglijent, o bătea ușor de capacul de argint Înainte de a o duce la buze. Ce naiba s-a Întîmplat? Întrebă Reggie uluit. Pentru că Viv strigase. Stomacul i se contractase, de parcă primise o lovitură. Își ridică mîna să-și ascundă fața și se trase mai mult În scaun, repetîndu-i lui Reggie cu o insistență inimaginabilă: — Mergi! Înaintează! El o privea uluit. — Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Întrebă Reggie uluit. Pentru că Viv strigase. Stomacul i se contractase, de parcă primise o lovitură. Își ridică mîna să-și ascundă fața și se trase mai mult În scaun, repetîndu-i lui Reggie cu o insistență inimaginabilă: — Mergi! Înaintează! El o privea uluit. — Dar ce s-a Întîmplat? — Mergi mai departe, vrei? Te rog! Să merg mai departe! Te-ai țicnit? În față, drumul era Încă blocat de mașini. Viv se foia de parcă era chinuită de ceva. Se uită Înapoi, spre Fleet Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ricoșară În scaun. — Viv! spuse Reggie uimit și jignit. Nu fi rea! Ce-am făcut? Ce naiba ai? Viv! Ea coborî din mașină, Închise portiera și se depărtă. El se aplecă peste scaun, deschise geamul și-o strigă În continuare, Întrebînd-o uluit: — Ce s-a Întîmplat? Ce-am făcut? Ce? Apoi, vocea i se Înăspri - nu atît de furie, Își zise ea, cît de oboseală, din pură oboseală. Ce dracu-am mai făcut acum? Ea nu privi În urmă. Dădu colțul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să spună, dar dădu din umeri și continuă pe același ton nepăsător. — Munca e ușoară. Nu se deosebește de aceea de a coase pînză și-ți permite să te gîndești la alte lucruri. Îmi place asta. Fraser părea În continuare uluit. — N-ai prefera să faci un lucru mai - cum să zic - Înălțător? Duncan răspunse sforăitor. — Nu contează ce aș prefera eu. Îți poți imagina expresia de pe fața unui tip de la biroul personal dac-aș fi zis aș prefera asta sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
rîs. — Uitați, Îmi pare rău. Cred că v-am creat o impresie greșită. În acel moment, Viv apăru În capul scărilor și intră În birou. Probabil că-i auzise vocea și se Întreba ce se petrece. Se uită la el uluită, iar apoi roși inexplicabil. Helen Îi surprinse privirea și-i făcu un semn să o pună În gardă. — Tocmai Îi fixam acestui domn o Întîlnire. Se pare că ușa de jos era deschisă... Totuși, omul făcu un pas Înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ca o fantomă, dar sentimentul era mai puțin plăcut. Își ridică mîna și bătu mai tare - și asta Îl făcu pe Fraser să traverseze camera, să pună mîna pe draperie și s-o tragă. CÎnd Îl zări pe Duncan, rămase uluit. — Pearce! zise el. Dar apoi tresări și se uită rapid la ușa dormitorului. Apăsă cîrligul și ridică Încet fereastra, ducîndu-și un deget la buze. — Nu prea tare. Cred că proprietăreasa e În hol. Ce naiba cauți aici? Ești bine? Da, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Întoarcem prin casă. — Prin casă? La naiba. Ar fi mai bine s-o luăm din loc În clipa asta. Gata, poți s-o ridici? OK. Unu, doi... În clipa cînd se simți ridicată, bătrîna deschise În sfîrșit ochii și privi uluită. — Ce faceți? murmură ea. Kay pipăi să prindă mai bine mînerul tărgii. — O să vă ducem la spital. V-ați rănit la o coastă. Dar o să vă faceți bine. — La spital? — Ați putea să stați liniștită? N-o să dureze mult, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În cele din urmă, vocea lui Reggie apăru pe linie. GÎfîia. — Marilyn? zise el. — Nu-i ea, eu sînt, spuse Viv repede. Nu-mi pronunța numele, ca nu cumva operatorul să ne asculte. Dar el Îi repetă numele. — Viv? Părea uluit. Băieții mi-au spus... — Știu. Tot o tărăganau și n-am avut altceva mai bun să le spun. — Cristoase. Îl auzi cum Își freacă bărbia și obrajii nerași. Unde ești? Cum ai dat de mine? Își depărtă gura. Woods, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Se depărtase de Viv și-și Împreunase mîinile; le răsuci o clipă, apoi scoase un mic cerc din aur. Se mișcase atît de rapid și de imperceptibil, de parcă ar fi făcut un număr de iluzionism. — O aveai, deci? Întrebă Viv uluită și ușurată, iar Kay dădu din cap. — Da. Ridică mîna lui Viv și făcu verigheta să-i lunece pe deget. — Parcă e alta. — Ți se pare-așa pentru că ești bolnavă. — Așa? — Bineînțeles. Acum, nu uita de celelalte. Ia-mă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dintr-un biet drac care nu avea permisul În regulă. Dacă bate la ușă și-mi aude vocea, o să vrea biletul. — Ei, și ce vreți să fac? — Nu vreți să mă lăsați să intru pînă trece? Se uită la el uluită. — Aici, cu mine? — Numai pînă trece. Și cînd bate la ușă, puteți strecura biletul pe sub ușă. Vă rog, domnișoară. Fetele fac tot timpul asta pentru soldați. — Vă cred. Dar nu și fata asta. — Hai, vă rog, vă implor. SÎnt la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am întrebat niciodată pe Eduardo ce înseamnă. Suna formidabil. —Lasă-mă să ți-l traduc. „Nimic nu se compară cu dorința cuiva de-a împiedica lucrurile rostite să aibă vreo asemănare cu gândurile sale.“ Folosește fraza asta de când lumea. Eram uluită. Todd citea Proust? Și eu, care credeam că am de-a face cu un puști bogat și analfabet. Retrag totul, pe cuvânt. Nici n-am putut să mă mai uit la el. Mi-am luat poșeta și am întins-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Era îmbrăcat în ținuta lui de LA - cu pantaloni de catifea-cord și un tricou. Zahărul din sânge mi-a scăzut cu repeziciune. Eram pe cale să fac un atac de hipoglicemie. Când Charlie a dat cu ochii de mine, a fost la fel de uluit. —Ce naiba s-a-ntâmplat cu hainele tale? m-a întrebat. Pentru moment îmi pierise graiul. De fiecare dată când mă întâlneam cu Charlie, eram cumva în dezavantaj. Și ce naiba căuta el la familia Swyre? Nu m-am simțit în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
schimburi și începu să le scoată dinăuntru, la fel de meticulos, așezându-le pe canapea. Atunci auzi soneria. O fi uitat tata cheia, își spuse cu năduf, pe când deschidea ușa fără nici un chef. în fața lui stătea Clara. Bobo se frecă la ochi, uluit. — Clara, tttu ești? Ccchiar tu? — în carne și oase, răspunse ea cu glasul ei băiețos, care ră sună ca o muzică suavă în urechile lui. Ești singur? Pot să intru? Era agitată și îl scormonea cu ochii ei adânci prin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o intensitate insuportabilă. — Ppplec la mare, la Edi, cccu fe-te-le, rosti el printre dinți, întorcându-i spatele ca să nu o mai vadă deloc și înce pând să-și vâre din nou în rucsac lucrurile de pe canapea. în minutul de tăcere uluită care căzuse brusc în cameră, Bobo nu știa pe cine ura mai mult: pe Edi, pe Clara, sau pe sine, handicapat și incapabil de luptă cum era. Se aștepta la orice reacție din partea Clarei, dar ceea ce rosti ea cu un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
asemănător și vreau să zic că m-am revoltat. Țin minte că l-am și întrebat pe Codrin dacă nu cumva l-a cunoscut pe Breban și i-a povestit despre noi, nu, la o bere... Clara tăcea. Tăcea, așteptând uluită, o urmare. Simțea cum încep să-i ardă obrajii. — Și? întrebă ea, într-un târziu, pe când se îndreptau înapoi spre sufragerie. Mai știi ceva de Sorin? Te-ai mai văzut cu el? Nu v-a părut rău nici o clipă? — Eram
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de reeducare. Pe Mircea îl izbi, însă și mai tare, culoarea galbenă, ca pucioasa, livrată odinioară de vechea drogherie de la care, probabil, pe aici, se mai aflau unele rămășițe din temelia ei -, zugrăvită în obrazul lui Bubă, fiind chiar mai uluit de aceasta decât de primirea marțială pe care i-o rezervase Babița-Pelicanul. Îi respinse Babiței pumnii murdari (maronii, ca niște lăboaie de veritabil călău) și se depărtă lent, simulând demnitatea, nepăsarea și stăpânirea situației, apoi, o rupse la fugă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Calaican din restaurantul Bucovina. În articularea lor stranie cu momentul pornirii în marș către Țara Sfântă, noian de umbre solitare și necunoscute îi împăienjeneau filmul amintirilor. Începând, însă, cu acele clipe când prima negură i se luă de pe ochi, sesiză uluit caracterul eclectic al peisajului, care, probabil, îl împresura de jur împrejur. Acaparat de o senzație de neînțeles, părându-i-se că fusese introdus pe de-a întregul într-un bloc de marmură, nu reuși altă tresărire decât să-și rotească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vorbi; ne Îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „PÎnă cînd?” - și iată-ne pe canapeaua cu cuvertură plușată, apoi nu mai mi-aduc aminte nimic, decît că În zori ne trezirăm din somnul de noapte; m-am Întrebat, uluit, dacă fusese ea În adevăr sau numai reflectarea ei În planul ideilor. Nu știu nici acum exact, deși ea fusese cea care-mi pregătise cu minuțiozitate micul dejun, aș fi jurat, nu se poate, Îmi spuneam, să fie numai transparența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
poate să trăiască numai printre legi și dosare. „Cine ești cu adevărat?” Îl Întrebă, dar el rămase mut. „Ești tînăr - n-ai iubit niciodată? Iată, acum te tutuiesc. Să-i spui domnului Pavel, dacă nu, Îi spun eu. O să rămînă uluit, iritat, el care e atît de protocolar. Doamne, ce-o să se mire!” Încheind vorbirea Întinse mîinile - culcată cum era - chemîndu-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră În somn. Era anul 1954. 21. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
altfel... cum „altfel” nu știam, aruncasem și eu o vorbă. CÎte vorbe n-aruncă omul... Acum... Cine știe? Eram uluit. Dacă și Lung e arestat, Îmi spuneam, dacă pînă și cu Lung se războiesc...Tatăl Anei rămase la rîndul lui uluit, Însă nu de cele Întîmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o Înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată În cîmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sau asta Îi este chiar natura pe care nu i-o observasem atunci, căci, deși promisese cea mai umană și dreaptă societate din cîte au fost, se născuse În schimb din rea-credință, din fals și din ură În fața unui popor uluit căruia i se pregătea cu pumnalul În spate și zîmbetul pe buze, calea suspiciunii, minciunii, destrămării și fariseismului, toate la un loc ca modalitate de viață și echilibru al noii societăți aduse la supunere fără speranță. Fiecare gîndea, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
al căror erou credibil era el însuși, vârât în istorii cu văduve ale căror reacții în fața lui mă fac și acum să râd în celula mea, pe Asanache să înceapă să înjure discret în voce, dar plastic inventiv în conținut, uluit el însuși că suportase niște măgării ale unor colegi și chiar profesori fără să le zică nimic (se frământa furios pe scaun și parcă se desmeticea, se trezea la viață și devenea conștient că era un om prea bun, prea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ea, lovită ca o găină de dragostea strălucitului medicinist, mă uitase absolut, ca și când nici n-aș fi existat, un zero, deși știa că zero nu eram; dar iubirea înstrăinează cumplit, ne aruncă parcă într-o altă planetă și facem ochi uluiți când dăm de cineva cu care ne-am culcat în pat, de a cărui gură am lipit-o pe-a noastră. Cu astfel de ochi uluiți mă întîmpină Căprioara în toamnă când o căutai la facultate și ne întîlnirăm. Nici măcar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]