10,305 matches
-
care compromite ludic orice încercare viitoare de a mai aborda astfel de fenomene fără o minimă detașare. Umberto Eco, Minunea Sfântului Baudolino, trad. Sorin Mărculescu, Humanitas, București, 2000, 177 pag. Fericirea? Cea mai mare corvoadă! Dacă Eco se salva prin umor de capcanele alienării contemporane (micuțe, ele, dar multe), lui Pascal Bruckner îi vine mai greu să râdă - francezul exersează în schimb, într-o bună tradiție, zâmbetul nimicitor. Miza este, oricum, mult mai înaltă: fericirea. Nu cumva e ea și cea
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
putea spune și așa, a asimilat prompt, vital, aproape organic (și în orice caz fără disfuncții) o mare cantitate de informație culturală, sistematizând-o parcă după subtilitățile și rigorile unui meniu festiv. Îl va fi ajutat la aceasta și un umor de cea mai bună calitate. Michel Onfray, Rațiunea gurmandă. Filozofia gustului, trad. și note Claudia Dumitriu și Lidia Simion, col. "Totem", Editura Nemira, 2001, 197 pag.
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
a lui Victor Ion Popa, despre romanul Nuntă în cer (1939) al lui Mircea Eliade și, de asemenea despre Cercuri în apă (1939) al lui Ion Biberi (1904-1990). La cele mai multe dintre aceste volume cronicarul literar le-a subliniat realismul inspirației, umorul, dramatismul acțiunii epice, analiza sufletului feminin. O caracterizare de excepție: "Nuntă în cer este o replică autohtonă a lui Maitrey, în care pasiunea devine o fatalitate răscolitoare și distrugătoare". Lui G. Călinescu îi dedică două cronici literare: una pentru volumul
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
1939 și 12 mai 1940. Dat fiindcă această publicație periodică avea o sumedenie de rubrici, mai mult sau mai puțin literare, în coloanele ei au apărut și alte rubrici de cultură, artă plastică, muzică, teatru, cinema, coregrafie, arhitectură, modă, sport, umor, pagina jocurilor. Prin toate aceste rubrici revista România literară redactată de către Cezar Petrescu a îndeplinit și funcția unui magazin cultural, o publicație pentru publicul larg, fiecare dintre cititori găsind cîte ceva în paginile ei. O revistă de tip magazin, care
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
de bicicletă, sandwich-uri și coca-cola pînă la Biblie - și care mi se părea o alegorie a Arcei lui Noe! -, mi-am dat seama că există efectiv în orice orășel...) Pe de altă parte, am văzut sub o altă lumină subtilitatea umorului lui Mark Twain sau profunzimea analitică a lui Faulkner, alegorismul lui Updike. Mă întreb, unde mai rămîne loc să-i "iubesc mai mult pe francezi"? Colecția literară universală a fiecăruia dintre noi cred că nu cunoaște neapărat, cum am înțeles
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
profesional", "portretul moral și intelectual", "portretul mistic și magic". "De la deicid la infanticid ritual") care, toate, tind să se constituie într-un ansamblu caracteristic și, să spun, specific. În acest fel, autorul nostru reface, în felul său, erudit și cu umor, interacțiunea dintre români și evrei pe o distanță de aproape un secol și jumătate. E, numai și asta, o performanță care merită apreciată cum se cuvine. La începutul cărții, autorul dezvăluie, bine, ce urmărește cu cartea sa. Să-l cităm
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]
-
Și tu verișoară cheamă-mi atenția cînd o să cînte cucul." Toate versurile predadaiste ale lui Tzara păstrează gustul frondei, menite să indigneze spiritul moral burghez. Apoi dadaismul său a supus deriziunii necruțătoare totul și toate, în această poezie putîndu-se detecta umorul iudaic (batjocura, ne previne Crohmălniceanu, întorcîndu-se asupra chiar a dadaiștilor, care numai de lipsă de umor nu pot fi acuzați). Iar curajul autoderiziunii caracterizează perfect umorul evreiesc, fiind propriu culturilor bătrîne, care n-au complexul inferiorității. Nu scria Tzara într-
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
păstrează gustul frondei, menite să indigneze spiritul moral burghez. Apoi dadaismul său a supus deriziunii necruțătoare totul și toate, în această poezie putîndu-se detecta umorul iudaic (batjocura, ne previne Crohmălniceanu, întorcîndu-se asupra chiar a dadaiștilor, care numai de lipsă de umor nu pot fi acuzați). Iar curajul autoderiziunii caracterizează perfect umorul evreiesc, fiind propriu culturilor bătrîne, care n-au complexul inferiorității. Nu scria Tzara într-unul dintre primele sale manifeste: "Priviți-mă bine/ Sunt idiot, sunt un farsor, sunt un fumist
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
dadaismul său a supus deriziunii necruțătoare totul și toate, în această poezie putîndu-se detecta umorul iudaic (batjocura, ne previne Crohmălniceanu, întorcîndu-se asupra chiar a dadaiștilor, care numai de lipsă de umor nu pot fi acuzați). Iar curajul autoderiziunii caracterizează perfect umorul evreiesc, fiind propriu culturilor bătrîne, care n-au complexul inferiorității. Nu scria Tzara într-unul dintre primele sale manifeste: "Priviți-mă bine/ Sunt idiot, sunt un farsor, sunt un fumist/ Priviți-mă bine! Sunt urît, fața mea e lipsită de
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
psihologie și litere. Fiecare număr are o temă: politică și cultură, jocurile, școala, erosul, a fi și a avea. Nu lipsesc rubrici de actualitate (politică), foarte spirituale. În general revista probează mult spirit, e tinerească, fără a fi superficială, are umor și se citește pe nerăsuflate. Sperăm s-o revedem la toamnă, fiindcă, bănuim că vara ea și-a luat concediu. În STEAUA nr. 3 (abia numărul pe martie), un extraordinar eseu al d-lui Virgil Nemoianu: Iubirea și ura față de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15957_a_17282]
-
de făcut: - să găsești pe cineva alături de care să o trăiești; - să găsești ceva pentru care să o trăiești" (p. 53). Deși nu reușește să imprime o tensiune constantă "da capo al fine", scrisul lui Iustin Panța este captivant, are umor, ironie, melancolie sau, dimpotrivă, gravitate și foarte multă poezie care potențează expresivitatea textului: "din când în când mă simt ca un om care cosește de zor în toiul unei nopți fără lună", "așa cum trosnesc genunchii când se îndoaie pentru rugăciune
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
de soție (excelent Alfred Molina, caricaturizînd virilitatea ultragiată). Episodul în care acest personaj negativ e admonestat exemplar - uitîndu-și de principii, se-mbuibă și adoarme în vitrină - pare desprins din filmul lui Peter Greenaway Bucătarul, hoțul, nevasta lui și amantul ei. Umorul fin amendează discret excesele de orice fel. Indiferent că aparțin unei bătrîne bolnave care-și redescoperă gustul pentru viață (Judi Dench) ori fiicei ei de o stupidă severitate (Carrie-Anne Moss), unei neveste umilite care renaște spectaculos (Lena Olin, soția regizorului
Ciocolată și film by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15972_a_17297]
-
revistă diferitele personaje, întîlnim această judecată buimăcitoare: "Toți acești eroi sunt structural satisfăcători, însă nu se poate face cu ei comedie adîncă. Comicul rezultă din îmbinarea mijloacelor și rămîne în cele din urmă în sfera indemonstrabilului. Este la Caragiale un umor inefabil ca și lirismul eminescian, independent de orice observație ori critică, constînd în "caragialism", adică într-o manieră proprie de a vorbi. Teatrul lui e plin de ecouri memorabile ce au asupra spectacolului efectul delirant pe care melodia operei italiene
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
tocmai de existența lui tumultoasă. Vitalitatea și forța ultimului său spectacol, motoarele uriașe ale acestei montări nu ne dădeau voie să ne gîndim, deloc, că, prea curînd, "Meșterul" nu va mai fi. Că, prea curînd, spiritul său, mintea lui extraordinară, umorul său, cinic uneori, patima față de teatru și de valori, alintul plin de farmec și de paradoxuri, prietenia lui specială vor dispărea. Își vor topi contururile din lumea asta. Obsesiile(obsesia perfecțiunii) și îndoielile unui mare artist, poveștile lui cu tîlc
In memoriam Vlad Mugur: Toate drumurile duc la München by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15988_a_17313]
-
absolută, se poartă ca un fel de roabă a ei. Nu are cercei, inele, nu se fardează, e îmbrăcată modest, doar într-un taior cenușiu cu aspect cazon, cum se îmbracă ." Memorialistul își amintește amănunte picante de la înmormîntarea lui Arghezi, umorul unui activist bătrîn, Ion Barbu în micul bar de la Athénée Palace, o replică a lui Gabriel Dimisianu cu care se afla în Rusia. Și totuși, oricît de savuroase ar fi aceste notații și oricît s-ar fi spus că aceasta
Tablete de prozator by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15997_a_17322]
-
Eugenia Tudor-Anton Analizând poezia lui Ion Horea, Dumitru Micu, în cartea sa Limbaje lirice contemporane (din 1988) reținea "fascinația ritmului", "producerea de rime neașteptate", "persiflări gingașe", "acrobații verbale", "jocuri lexicale, stilistice, lingvistice", "resurse de umor care, tăinuite mult timp, generează scene evocative de o reală savoare." Însușiri care se valorifică din plin în această "Carte a Sonetelor" scrisă cu aceeași grijă deosebită pentru eleganța formei. Dar această Carte... ar putea fi intitulată o carte a
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
război cu sine însuși, cu Timpul neîndurător, în urma căruia rămâne "paragina" (cuvânt frecvent), cu lumea. Scrise în registre diferite (de la gluma tristă, autopersiflare, la sarcasm sau revoltă) sonetele din acest volum recompun un destin poetic în stanțe încărcate de un umor amar. Marile teme lirice: timpul opresor, cu dezamăgirile și ademenirile lui, prea arare fulgerat de nostalgii târzii, timpul interior, solilocviile sunt prezente sub auspicii eminesciene, îmbrăcând forma autoironiei. Momentelor de interogație, le urmează altele de tristețe și dezamăgire în fața spectacolului
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
nobila-i îndeletnicire "Cât timp în mână tot mai ții condeiul/ În tine află-ți rostul și temeiul/ Și-n plopii tăi înalți cu frunza rară." Dar nu atât nostalgia timpului trecut impresionează aici, cât mai ales un fel de umor trist, aș spune, aproape macabru, un fel de râs printre lacrimi, datorat împrejurărilor, așa ca în Sonetul 20: Rezist și eu cum pot, să nu se vadă Puțin bătrân, puțin falit, puțin șomer, Ca-ntr-o necunoscută Iliadă Compusă după
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
complexele de inferioritate ale țăranului venit la oraș, sînt esențiale în destinul scriitorului. Lisa nu este un paradis pierdut, ci o cauză a ceea ce a devenit mai tîrziu autorul. Sînt multe pagini memorabile despre copilărie, despre adolescență, unele de un umor extraordinar, dar toate sînt imediat viciate de un orgoliu retoric ieșit din comun. Fiecare gest trebuie explicitat, devitalizat așadar. Autorul ajunge la Spiru Haret direct din acel sat uitat de lume și constată: "Cam trei sferturi din cuvintele limbii române
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
prejudecăți legate de viața socială și de strict reglementatul rol al femeii care cu siguranță ne vor părea stranii - pentru ca apoi să vină la rînd deceniile de comunism cu seria lor de decepții. Fire independentă, personalitate puternică, Mia povestește cu umor și (auto)ironie, cu un curaj al asumării propriilor valori și decizii, cu o disponibilitate de a crede în oameni în mod ciudat nealterată de întîmplările nu totdeauna fericite prin care a trecut. Există încă un motiv pentru care interesează
"Nevăzutul" Bănulescu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16011_a_17336]
-
Dumitriu. Soție a violonistului Mihai Constantinescu, mai tîrziu a lui Ion Frunzetti, scriitor și critic de artă, ea însăși o femeie de carieră, "Mia" scrie despre artiști plastici, muzicieni, traducători și, desigur, scriitori. O lume vie, cu întîmplări senzaționale, cu umor de bună calitate și cu oameni foarte diferiți ca sensibilitate și temperament portretizați cu un acut spirit de observație. Frumosul păr negru al prietenei Mitzi Zehender, cinismul lui Ion Frunzetti, eleganța aristocratic-artificială a Stelei Nemoianu sau fardul strident al unei
"Nevăzutul" Bănulescu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16011_a_17336]
-
antropologic - un anumit tip dominant de evreu." Autorul nu-și face iluzia că asemenea prejudecăți vor dispărea în urma statisticilor concrete, prejudecățile n-au leac, imagologia nu face decît să pună în oglindă un construct și o realitate. Acesta e și umorul unei astfel de întreprinderi, umor pe care Andrei Oișteanu știe să-l exploateze din plin. Realitatea nu poate fi nici ea determinată exact, un astfel de studiu nu vrea să ofere o corectură imaginii comune, nu poate pune un portret
Evreul real și evreul imaginar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16030_a_17355]
-
de evreu." Autorul nu-și face iluzia că asemenea prejudecăți vor dispărea în urma statisticilor concrete, prejudecățile n-au leac, imagologia nu face decît să pună în oglindă un construct și o realitate. Acesta e și umorul unei astfel de întreprinderi, umor pe care Andrei Oișteanu știe să-l exploateze din plin. Realitatea nu poate fi nici ea determinată exact, un astfel de studiu nu vrea să ofere o corectură imaginii comune, nu poate pune un portret adevărat în locul buzelor groase și
Evreul real și evreul imaginar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16030_a_17355]
-
să se simtă, fără să se vadă. Ghiceam în Ciulei, așadar, un posibil amic, fără să ne fi înțeles vreodată între noi și să fi schimbat mai mult decât niște amabilități. Intelectual vorbind, nu prea făcea față, având totuși mult umor. Trecându-i prin mână atâtea texte de teatru, clasice și moderne, ai fi putut să crezi că era ceea ce se numește 'un om de cultură'. Câtuși de puțin. Părea mai curând un meseriaș... un mașinist... un simplu regizor de culise
Ens generalissimum by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15610_a_16935]
-
adevărat că e frecvent, sub rezerva unei inapetențe pentru metafizic și pentru tragic). Un anume pitoresc al mobilității intelectuale și al facondei pline de sine, încordate de contrarietate, o propensiune spre postura marțială sau burlescă, spre autoritarismul decorativ sau spre umorul suculent, îl fac simpatic, nu neapărat în lumea de cafenea care ilustrează varianta joasă a speței. O atracție spre culoarea vie, spre exagerare pînă la "a se da în spectacol', le este însă comună balcanicilor de diverse spețe (de la caragialescul
"Supărarea" d-lui Alexandru George (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15604_a_16929]